Când vântu-ţi răvăşeşte părul blond,
Şi-n ochii tăi se oglindeşte marea,
În sinea mea de veşnic vagabond,
Simt că se lasă pacea şi uitarea.
Te mângâie o rază pe obraz,
Precum o mână tandră de ibovnic,
Un zâmbet rupe-al buzelor zăgaz,
Ca un secret ascuns şi de duhovnic.
E linişte şi calm în preajma ta,
Orele trec pe vârfuri, furişat,
Fum de ţigară, abur de cafea,
În nopţi ce au venit şi au plecat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.