Catren 7

Ne naştem egali, goi şi flămânzi.
Murim egali, cu un ultim oftat.
Ne putem diferenţia de ceilalţi
Doar prin felul în care trăim.

Catren 6 (dedicat)

Vânduţi cu trup şi suflet pe simbrie,
De frică foamea ca să nu v-apuce,
Muşcaţi, şacali bipezi, eu tot voi scrie.
Voi nu puteţi să daţi, cât pot eu duce.

Tentaţia "ţapului ispăşitor"

Am văzut, pe reţeaua de socializare "facebook", o... campanie.

La unele campanii de pe această reţea, mărturisesc, am aderat, însă la asta nu am cum. Pentru că, pe lângă faptul că este absurdă şi fără nici un fel de finalitate, eu personal o consider periculoasă.

Concret, tema campaniei este: "ROMÂNII NU SUNT ŢIGANI. Parlamentul European să interzică noul nume ROM/Roma/Romani dat ţiganilor".

Părerea mea este că e o tâmpenie.

"Românii nu sunt ţigani"

Eu cred că nici ţiganii nu sunt "ţigani" în sensul dat termenului de această campanie. Cel puţin nu toţi. Aşa cum nici românii nu sunt "români".

Am văzut şi la televiziuni tot felul de oameni care "militau" pentru interzicerea termenului "rom" sau "rrom".

De ce?

Pentru că unii se simt ameninţaţi, poate.

Din punctul meu de vedere, oricine îşi poate spune oricum vrea.

Nu am auzit, de exemplu, ca... indienii din India să protesteze împotriva amerindienilor. E o prostie.

Noi, însă, "români neaoşi", ne simţim lezaţi de faptul că o etnie se autodenumeşte "romă".

Cine ne dă dreptul la asta?

Cine a murit şi ne-a lăsat pe noi moştenitorii adevărului absolut?

Hai să ne privim puţin în oglindă.

Suntem chiar atât de "arieni"? Suntem chiar atât de puri la trup, minte şi suflet pentru a pute arunca piatra?

Sau ne deranjează doar faptul că alţii pun semnul "egal" între "noi" şi... noi?

Pentru că, până la urmă, nici românii, nici ţiganii, nici alt popor din lumea asta nu este îndreptăţit la un asemenea demers.

Procentul de infractori, de prostituate, de criminali, de scursuri, dar şi de genii, nobili, intelectuali, vârfuri, este, după părerea mea, sensibil egal la toţi.

Străinii ne spun "ţigani" pentru că majoritatea dintre noi ne comportăm aşa şi pentru că ei, la rândul lor au acest comportament.

De fapt, "ţigan" nu este o apartenenţă etnică, după părerea mea, ci apartenenţa la un comportament.

Aşa că sunt mulţi "ţigani". Mult mai mulţi decât va număra vreodată etnia care poartă acest nume.

Deci, de ce ne deranjează sintagma "rom"?

În copilărie atunci când spărgeam geamul vecinului cu mingea, minciuna "clasică" era: "a fost un ţigan care a fugit".

Poate că scăpam de pedeapsă, dar... noi eram "ţiganii".

Poate de aceea vrem să afirmăm sus şi tare că alţii sunt de vină pentru felul în care ne privesc străinii, uitând cojile de seminţe scuipate lângă "Eiffel".

E mai simplu să dăm vina pe "ţigani". E mai simplu să considerăm că doar confuzia dată de anumiţi termeni peiorativi care se referă, evident, la alţii, ne aduce neplăceri.

De fapt, sunt foarte mulţi români care nu sunt catalogaţi nicăieri ca "ţigani".

De fapt, sunt foarte mulţi ţigani care nu sunt catalogaţi nicăieri ca "ţigani".

De fapt, sunt foarte mulţi străini care ar trebui catalogaţi ca "ţigani".

Români, ţigani, italieni, fracezi, germani, englezi, marocani, spanioli, irlandezi, evrei, arabi, ruşi, bulgari, turci...

SUNTEM OAMENI.

Instigare la libertate

Libertatea nu ţi-o dă nimeni.
Nu e un bun material, un lucru, un covrig pe care să-l cumperi de la taraba din piaţă şi să-l mănânci cât e cald.
Libertatea e o stare de spirit, o "state of mind", cum spun americanii.
Singurul loc unde un om poate fi cu adevărat liber este în sufletul său, în mintea sa.
Material, în viaţa de zi cu zi, suntem conduşi de tot felul de "balize", de la... marcajele rutiere la reclamele la diverse produse, de la gardurile curţilor la îngrădirile legii.
Însă în mintea noastră, în sufletul nostru, suntem liberi.
Sau putem fi, dacă alegem să fim.
Mulţi confundă libertatea cu alte concepte, aparent asemănătoare (anarhia, tupeul, nesimţirea, mitocănia), dar care, în realitate, sunt contrare libertăţii deoarece încalcă singura regulă a acesteia: LIBERTATEA MEA SE TERMINĂ ACOLO UNDE ÎNCEP LIBERTĂŢILE CELORLALŢI, sau, ca să continui cu "citatele" americăneşti, "live and let live".
Nu mulţi aleg să fie liberi.
Cei mai mulţi aleg surogatele asemănătoare libertăţii, ridicându-le la rang de drepturi fundamentale.
Şi asta pentru că libertatea, aia adevărată, presupune, în primul rând, un nivel destul de înalt (prin urmare mai greu accesibil) de cunoaştere de sine şi a celor din jur, pentru a putea "vedea" linia invizibilă care desparte (sau uneşte) "EU" de "CEILALŢI".
Până la urmă, nimeni nu se naşte "neliber" ci "se face" prin propria manifestare de voinţă.
Cineva, nu mai ştiu cine, a zic că fiecare soldat participant la un război este vinovat de atrocităţile întâmplate, indiferent dacă a participat la comiterea lor sau nu, pentru că are, întotdeauna, cel puţin două posibilităţi de a nu participa la conflict: să dezerteze sau să se sinucidă.
Asta înseamnă, în opinia mea, a fi liber.
Să alegi să nu încalci drepturile celuilalt, indiferent de consecinţele asupra ta.
Şi, în acel moment, vei putea cere oricui să îţi respecte drepturile.
Ştiu! Pare cam prea filosofic şi idealist ceea ce spun, dar nu este.
La nivel individual şi de viaţă cotidiană, asta s-ar traduce prin faptul că, dacă fiecare dintre noi ar respecta coloana formată la semafor, nu ar mai exista "jmecheri" care merg pe linia de tramvai, de exemplu.
Din păcate e greu.
În nebunia asta sinistră pe care noi o numim eufemistic "viaţă", când suntem în permanenţă "fugăriţi" de secunde, când ucidem în gând zeci de semeni în fiecare zi pentru că nu au semnalizat virajul la dreapta sau pentru mai ştiu eu ce motive cretine, e greu să ne uităm la noi înainte de a ne uita la ceilalţi.
Presupune un efort destul de mare şi, în primă fază, nu e prea plăcut. A te vedea pe tine aşa cum eşti poate fi, la început,... inconfortabil.
Dar merită.

Ce defineşte un om?

Am avut ocazia, demult, să văd un cadavru uman pe care îl mâncaseră animalele mai mult sau mai puţin sălbatice.

Poate că unii sunt oripilaţi de această "imagine", însă credeţi-mă, invocare ei are o noimă.

Animalele mâncaseră cam tot, iar ce nu fusese consumat, probabil fusese dus în altă parte.

Din cel care fusese odată om, rămăsese doar... craniul şi coloana vertebrală.

Cred, dincolo de lugubrul istorioarei, că asta ne defineşte ca oameni, atât material cât şi, dacă vreţi, în sens metaforic, spiritual.

Oricât ar muşca din noi hienele, cu patru picioare sau doar cu două, rămâne din noi capul şi coloana vertebrală.

Asta dacă avem.

Până la urmă, coloana vertebrală te ţine în postura de om, iar capul, cu locatarul său de multe ori neglijat - creierul, îţi dă unealta care te desparte definitiv şi irevocabil de primate.

Am citit o carte foarte interesantă. Se chema "Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc", de Ion Gavrilă Ogoranu.

După ce am citit această carte mi-am dat seama de ce "trestia gânditoare" a lui Descartes nu m-a atras niciodată. Pentru că nu are coloană vertebrală.

Trestia "se dă" după cum bate vântul, iar un ipotetic "cap" al acesteia se va pleca întotdeauna umil.

Poate că va rezista mai mult ca bradul, dar eu nu am văzut trestii împodobite de Crăciun.

Aşa e când te îndoi: trăieşti mai mult, dar eşti condamnat la umilinţă.

Coloana vertebrală ne deosebeşte de moluşte şi viermi.

Capul ne deosebeşte de celelalte animale.

A şti să le folosim pe amândouă ne deosebeşte de cei care nu ştiu.

De hiene.