Lucian Bute rămâne un mare campion

Am stat treaz noaptea trecută să văd meciul lui Bute cu Froch.

Nu îmi pare rău, deși Bute a luat bătaie.

Am văzut și la TV și pe internet tot felul de... oameni, ”regretând” faptul că ”și-au sacrificat somnul” ca să vadă meciul.

Sincer, meciul a fost oribil. Bute a fost de nerecunoscut.

De la faptul că, în timp ce se intonau imnurile, el urmărea, absent, camera de televiziune care ”îi făcea un primplan”, până la faptul că ”s-a dat” total englezului încercând să lupte în stilul acestuia.

Am practicat, în tinerețe, sporturi de contact și am ceva experiență în ringul de amatori, așa că pot să îmi dau o părere.

Cred că Bute a pierdut, în primul rând, meciul psihologic. I-a fost frică de Froch de la începutul meciului. De ce? Nu știu.

Oricum, e istorie. Sper să își recâștige centura în meciul revanșă.

Ce mă deranjează pe mine este mentalitatea cretină a românilor.

Când Bute era ”pe val”, tot melteanul își umfla pieptul când se vorbea despre ”Lucian al nostru”, cu convingerea imbecilă că el, melteanul, era ”coproprietar” al lui Bute și că succesul acestuia i se datora, în mod direct, lui.

Acum, totă lumea (sau majoritatea) face glume și emite maxime.

Mi-e silă!

În primul rând, nimeni din țara asta nu are nici cel mai mic merit că Lucian Bute a ajuns campion mondial și și-a apărat titlul de 10 ori în 5 ani. NIMENI!

Băiatul ăsta a plecat singur în Canada, a muncit pe rupte, a luptat în sute de meciuri până a ajuns campion. Abia atunci ne-am trezit și noi că ”avem un fiu al țării” care boxează.

Atitudinea asta de geambași de sclavi față de toți marii noștri... oameni din orice domeniu, mi se pare de-a dreptul grețoasă.

Nu am făcut niciodată nimic pentru ei. Nu i-am ajutat cu nimic, niciodată.

Când au ajuns campioni ”ne-am amintit că sunt ai noștri”. Nu campionii noștri, nu prietenii noștri, nu copiii noștri. SCLAVI NOȘTRI.

Sclavi care trebuiau să ne delecteze cu infinite ”succesuri”, fără să ceară niciodată nimic, fără să comenteze, fără să obosească... Fără nimic.

Am văzut asta la toți marii sportivi și nu numai.

Poate d-aia sportivii, actorii, artiștii etc, din alte țări îmbătrânesc bogați, liniștiți și adulați de public, în timp ce ai noștri mor în mizerie, dacă au ghinionul sau proasta inspirație să aleagă viața în România.

Din punctul meu de vedere, românii au o plăcere sadică de a-și călca în picioare idolii la care se închinau, masochist, cu o zi înainte.

Pentru mine, Lucian Bute rămâne un mare campion, indiferent de meciul de azi-noapte.

Sper să aibă puterea să revină în meciul revanșă. Dacă nu..., tot campion rămâne.

Sunt unii cretini care nu înțeleg că, oricât ai fi de bun, întotdeauna există unul mai bun ca tine. Nu înțeleg nici că în spatele unui titlu mondial la... orice, sunt mii de ore de muncă, mii de sacrificii și mii de lacrimi.

D-aia mă gândesc că, de fapt, majoritatea România nu își merită eroii, vedetele, campionii...

Că nu merită nimic...

Justiției nu îi place ”la scurt”

Vorbesc, bineînțeles, despre madama legată la ochi, care ține în mână diverse ustensile, care de tarabagiu, care de măcelar, și care este regulat... regulată de tot felul de indivizi pe care ulterior nu îi poate identifica deoarece, nu-i așa, Justiția e oarbă.

Pe scurt, sunt în proces cu Inspectoratul General al Poliției Române. Inițial ”ne-am judecat” la Curtea de Apel București, unde acțiunea mi-a fost respinsă după cam două termene ca nefondată, deși I.G.P.R. nici măcar nu depusese toate documentele la dosar. Cum așa? Iac-așa!

Am depus, logic, cerere de recurs iar astăzi mi-a venit citație de la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind înștiințat că primul termen al recursului este, atenție, 09.10.2013.

Adicătelea, după ce, la prima întâlnire, demoazela Justiție a termenat rapid, dornică să satisfacă și alți clienți care, desigur, o solicitau, acum s-a sucit și vrea lung..., lung..., cam un an și  juma'...

Numa' să nu aibă pretenții să viu cu flori sau să-i cunosc părinții...

Cum mai am un proces, tot la Curtea de Apel București, cu Ministerul Administrației și Internelor, la care suntem ”de-abia” în faza de ridicat excepții, mă gândesc amuzat că, pe lângă conturi în bănci elvețiene, iahturi, castele în Franța și pachete majoritare de acțiuni la cele mai mari firme din lume, o să las moștenire copiilor mei și cel puțin un proces cu o instituție a statului român.

Cum zicea azi un prieten căruia i-am povestit tărășenia:

- Mă, există și o parte bună: dacă trăiești până câștigi, te îmbogățești când ți-or da banii ”din urmă”.

Deci, chiar dacă ai dreptate în România, tre' să fi măcar un ”Dancanmeclaudfromzăclanmeclaud” ca să ai șanse să duci la capăt un proces.

Ține-ne, Doamne!

Scrisoare către CNA, de la un cetățean care este

Am citit un articol publicat de către domnul Radu Tudor pe blogul domniei sale. Așa a apărut ideea acestei ”letere”. Iat-o:

Doamnelor și Domnilor

din

Consiliul Național al Audiovizualului

Subsemnatul Mihai Enescu, cetățean român prin naștere, plătitor de taxe către stat și consumator moderat de produse mass-media, vă adresez rugămintea de a vă da demisia.

Personal, consider că instituția din care faceți parte și dumneavoastră ca indivizi v-ați depășit în mod flagrant și grosolan atribuțiunile, încălcând cu bună știință și rea credință principiile care au stat la baza înființării acestei instituții.

Dumneavoastră nu aveți nici dreptul și (în unele cazuri) nici ascendentul moral sau intelectual pentru a decide ce este bine și ce nu este bine să văd eu la televizor sau să aud la radio. De asemenea, nu aveți dreptul de a hotărî când trebuie să deschid televizorul sau radioul pentru a urmări emisiunea preferată.

Prin acțiunile dumneavoastră îmi încălcați mie, cetățeanului, mai multe drepturi fundamentale și mă insultați în mod direct, fapt care vă transformă într-o instituție de cenzură arbitrară și, din punctul meu de vedere, inutilă și periculoasă. Vă voi explica:

1. Acțiunile dumneavoastră îmi încalcă mie, cetățean, dreptul la informație, drept garantat prin art. 31 din Constituția României.

Eu nu vă pot permite să decideți în locul meu ce informații trebuie să aflu, ce nu trebuie sau nu am voie să aflu, când, cum, prin ce mijloace sau sub ce formă trebuie să îmi parvină informația. Eu (nu dumneavoastră) decid dacă o informație este corectă, morală, pertinentă și dacă îmi este de folos sau nu. Prin sancționarea/închiderea unor posturi de televiziune/radio sau prin stabilirea unor ”liste” cu teme, persoane, categorii de persoane sau perioade de timp ”bune” sau ”rele”, dumneavoastră îmi afectați acest drept. Vă aduc la cunoștință faptul că, asemeni majorității cetățenilor români, nu v-am delegat să aveți grijă de ceea ce urmăresc la radio sau televizor. Nu îmi amintesc să fi votat pe nici unul dintre dumneavoastră pentru o funcție bine plătită în CNA.

2. Prin închiderea/sancționarea/impunerea subiectelor posturilor de radio și televiziune (indiferent dacă, în termeni concreți, nu urmăresc sau nu agreez anumite posturi sau emisiuni) îmi încălcați, de asemenea, dreptul la libertatea conștiinței, drept garantat de art. 29 din Constituția României, unde se prevede că ”libertatea gândirii și a opiniilor (...) nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie...”. Prin faptele dumneavoastră, oferindu-mi doar ceea ce considerați dumneavoastră a fi ”bun”, mă obligați să fiu de acord cu dumneavoastră. De asemenea, conform aceluiași articol, am dreptul de a asigura educația copiilor mei potrivit convingerilor mele. Astfel, îmi revine atât obligația de a le asigura o educație conformă normelor morale și legale universal acceptate, dar și dreptul de a alege eu (nu dumneavoastră) modul în care voi face acest lucru. Deoarece eu (nu dumneavoastră) sunt responsabil legal, material și moral pentru copiii mei și niciunul dintre angajații CNA nu este posesorul vreunui certificat de ”deținător al adevărului absolut”, consider că ați comis și comiteți un abuz.

3. Dumneavoastră îmi încălcați dreptul la liberă exprimare, drept garantat de art. 30 din Constituția României. Asta se întâmplă indirect, ca un corolar al încălcării drepturilor susmenționate, deoarece având acces doar la o parte din informații conform unor criterii strict subiective stabilite de către domniile voastre, nu mă pot exprima pertinent și argumentat cu privire la subiectele de interes public. În acest fel mă expuneți riscului ca, prin opiniile mele exprimate în condițiile descrise anterior, să aduc atingere în mod nejustificat drepturilor altor persoane.

5. ”Activitatea” instituției din care face parte mă insultă în mod direct deoarece mă consideră incapabil să discern ce e bun și ce nu e bun pentru mine și pentru familia mea. Atâta timp cât eu, ca majoritatea românilor, nu am instituită o curatelă asupră-mi prin care o instanță să decidă că nu sunt capabil, din diverse motive, să discern eu pentru mine și care să vă numească pe dumneavoastră drept ”curatori”, consider că sunt singurul care poate decide când, dacă și ce emisiune radio sau TV urmărește.

6. Vă consider o instituție de cenzură arbitrară, inutilă și periculoasă deoarece singurele criterii după care vă conduceți sunt propriile păreri, având aroganța de a vă impune părerile personale drept norme juridice. Personal nu am găsit nici un motiv logic pentru care părerea oricăruia dintre dumneavoastră, cu privire la mass-media, este mai pertinentă decât a mea. Inutilitatea activității pe care o ”prestați” rezidă și din faptul că fiecare om are propriul ”CNA” reprezentat de creier și propriul sistem de sancționare reprezentat de telecomandă. Iar în condițiile în care orice interziceți dumneavoastră la televizor sau radio este accesat de milioane de oameni pe internet, iar societățile de cablu refuză să vă ia în seamă deciziile și nu li se întâmplă nimic, instituția dumneavoastră devine de un penibil înfiorător.

De asemenea, vă consider o instituție periculoasă, pentru că numirea dumneavoastră în funcție și regulile după care vă ghidați sunt foarte generale, neexistând absolut nici un criteriu de competență. Sunteți numiți și vă desfășurați activitatea pe unicul criteriu al bunului plac al câtorva, pentru a impune reguli pentru toți.

Pericolul rezidă în aceea că dumneavoastră hotărâți ceea ce pot eu vedea și asculta, fără ca eu, cetățean, să am un control asupra dumneavoastră ca instituție. Deci, cel puțin teoretic, dumneavoastră puteți decide ca eu să nu mai văd și să nu mai ascult nimic. Și, judecând după ”activitatea” dumneavoastră recentă, asta devine din ce în ce mai evident o chestiune de ”când”, mai mult decât de ”dacă”.

Având în vedere cele spuse de mine mai sus, vă adresez încă o dată de a demisiona din funcțiile pe care le ocupați.

Vă solicit acest lucru asigurându-vă totodată că eu, cetățean român prin naștere, plătitor de taxe către stat și consumator moderat de produse mass-media, mă voi strădui să am grijă singur de mine.

Taxa pe fast-food

Am văzut mai deunăzi la TV că noul ministru de la ”sănătate” ar cam vrea să bage o taxă suplimentară pentru produsele ”fast-food” și pentru berea cu alcool.

Melteanul din mine s-a trezit instantaneu și a început a striga: ”Băăă! Cu șaorma mai treacă-meargă, da' cu berea ce-ai, frate!”

Pe urmă melteanul a adormit, răpus de o butelcă pântecoasă de vin de paie și s-a trezit analistul.

Măsura asta, luată în abstract, nu e rea.

Descurajarea, prin preț, a consumului de produse alimentare de tip ”fast-food” e de natură a conduce, pe termen mediu și lung, la creșterea nivelului de sănătate al populației. Plus că, în majoritatea cazurilor, calitatea ingredientelor este, în cel mai bun caz, îndoielnică.

De cele mai multe ori, în produsele de acest gen se găsește carne căreia cu greu îi putem identifica proveniența și este aproape imposibil, din postura de consumator, să ne dăm seama de data sau modul în care animalul de la care provine a sucombat. Mai adăugăm niște legume semifermentate, niște sosuri ținute, de obicei, la temperaturi tropicale... Pe urmă ne mirăm că stăm cu perfuzii la spital.

Nici cu berea nu e altfel. E inundată România de PET-uri cu bere spumoasă, care de care mai cu malțuri și hameiuri și ape de la munți, însă majoritatea costă mai puțin decât aceeași cantitate de apă plată.

Ori, cel puțin teoretic, în bere se mai bagă și altceva în afară de apă, e un proces tehnologic...

Cea mai elementară logică ar trebui să ne spună că o sticlă de bere nu poate fi mai ieftină decât aceeași cantitate de apă. Dar de multe ori este.

Și atunci... mai subțire cu malțul și hameiul.

Pe de altă parte, ministrul sănătății face aceeași greșeală ca și guvernele anterioare de tristă amintire. Adică vrea ”să facă bine” românilor cu forța, fără să înțeleagă un lucru simplu: majoritatea românilor, cel puțin din cei pe care îi cunosc eu, NU AU BANI să își permită o alimentație cât de cât sănătoasă.

Pentru că alternativa la ”fast-food” și la produsele pline de ”E”-uri este atât de scumpă încât este, practic, interzisă românului de rând.

Alternativa la șaorma de la taraba din colț ar fi ori ”masa la restaurant”, ori ”masa acasă”, în ambele cazuri cu ingrediente de calitate, cu legume, fructe, pește...

Cam greu.

Foarte puțini oameni pe care îi cunosc își permit să meargă la un restaurant mai mult de o dată pe lună (majoritatea, în care mă includ, nici măcar atât, dar poate nu ”mă învârt” în cercurile potrivite). Majoritatea ”servesc masa” la domiciliu și își fac cumpărăturile de la supermarket. Produsele ieftine sunt la mare căutare, deoarece, culmea, salariul ăla minuscul trebuie să ajungă toată luna și să acopere și rate, facturi și alte angarale.
La fel și cu berea. Cred că oricine ar vrea să organizeze o petrecere la care să se bea numai băuturi fine și vin franțuzesc vechi. Din păcate, același salariu obligă pe majoritatea românilor să își serbeze evenimentele din familie cu... bere la PET.
De aceea cred că, deși bună în abstract, în viața reală această măsură, dacă se va aplica, nu va face decât să crească prețul unor produse alimentare care constituie, din păcate, singura hrană pe care și-o mai permite românul de rând.
Și nici măcar nu consider această taxă foarte eficientă.
Probabil că se va aplica doar pentru alimentele ”fast-food” ca produse finite. Adică pentru hamburger, nu și pentru chifle sau chiftele, pentru că astea se găsesc și la supermarket sau restaurant.
Și atunci nu văd ce i-ar împiedica pe comercianți să își transforme tarabele în ”autoserviri” în care se vând, ”separat”, chifle, chiftele, lipii, bucățele de carne friptă, salată de varză, cartofi prăjiți etc.
Ce vină are comerciantul că ”măria sa cumpărătorul” ia toate astea și le ”asamblează” într-un hamburger sau într-o șaorma?...
E o măsură la fel de ”eficientă” ca aceea cu scumpirea în draci a țigărilor. Nu a scăzut consumul. A crescut doar contrabanda și evaziunea fiscală.
Cred că onor guvernul, dacă tot vrea ca românii să mănânce mai sănătos, ar trebui să umble la prețul benzinei, motorinei, gazelor și curentului electric și să îi ia la întrebări pe importatorii care cumpără un kilogram de roșii de la bulgari cu un leu și îl vând în România cu 10.
Măsurile astea ar duce la o scădere a prețului alimentelor destul cât să permită românilor să se gândească singuri la trecerea la un regim alimentar echilibrat și sănătos.
Dar i-ar ”faulta” pe ”băieții deștepți”...
Asta e...
Sper doar ca noul guvern și guvernul care va urma și toate guvernele de acum încolo, să nu mai considere că știu ce e mai bine pentru mine și să nu mai încerce să îmi facă bine cu forța.
Eu încă mai am speranță.

Ultima scrisoare din Afganistan

Îmbracă-te, mamă, în haine cernite
Și părul ți-l strânge în neagră basma,
Aprinde lumină în candele sfinte,
Trimite-l pe tata la Taica Părinte,
Un bob de tămâie să ia.

M-am dus să mă lupt în războaie străine,
Plătit de străini să fiu carne de tun,
Speram, maica mea, să ne fie mai bine,
Să nu mai rămâi fără bani de o pâine,
Să ai tot ce este mai bun.

Voiam să-mi trimit frățiorii la școală,
Să aibă, în viață, un alt început,
Să nu mai adoarmă pe scândura goală,
Să nu mai tânjească la o portocală,
Să aibă ce eu n-am avut.

Apoi mă gândeam să mă-nsor cu Maria,
Că-i harnică, bună și țin mult la ea,
Să facem, așa cum e dat, cununia,
Să pot, maica mea, să îți dau bucuria,
Nepoții de a ți-i vedea.

Am vrut toate astea, măicuță, știi bine,
Dar m-am întâlnit cu un glonte rebel,
Deșertul străin a supt viața din mine
Și-acuma mă-ntorc pe vecie la tine
Pe-afet, învelit în drapel.

Ceea ce sunt

De-aș putea întoarce timpul,
Să o iau de la-nceput,
Să îmi treacă iar prin mână
Ce-am avut și ce-am pierdut,

Și cu mintea de acuma
Să iau fiecare ceas
Și să pot, divin, decide,
Dacă-l schimb sau dacă-l las,

De-aș putea, dintr-o clipire,
Să îndrept orice greșeală,
Să șterg răul și urâtul
Cu buretele de școală,

N-aș schimba nimic din toate.
Ce-a fost rău și ce-a fost bun,
Sunt în mine adunate
Și mă fac ce sunt acum.

Unde lila

Din crengile golașe,
Bătute de gerul iernii
Aspre,
S-au ivit
Mai întâi
Mugurii.
Mugurii au crescut,
S-au umflat
Și s-au desfăcut
Cu un pocnet
Infrasonic.
Atunci s-au văzut
Petalele
Lila,
Alungite,
Cărnoase.
În aer s-a diluat
Parfum
Discret,
Ca de trandafir.
Instantaneu,
Roiuri de gâze
Au început
Dansul
Culinaro-erotic.

Priveam zâmbind
Și auzeam
Infrasonic
Cum cântă
Magnolia.

Paradoxul unei plante de apartament

Considerată
O părticică
De natură,
Va trăi
Și va muri
Crezând că
Lumea
E de mărimea
Unui ghiveci
Iar ploaia
Vine
Dintr-o sticlă.

Paradoxul armatei

Este,
Poate,
Singura instituție
Pe care
Oamenii ceilalți
O remunerează
Bine
Cu dorința
De a nu
O folosi
Niciodată.

Paradoxul unei bombe

Oricât de mulți
Bani
S-ar cheltuii
Șii oricâtă
Tehnologie
Ar fi
Încorporată
În ea,
Cea mai bună
Bombă
Este aceea
Pentru care
Totul
A fost
Degeaba.

Paradoxul unui ceas

Mecanic,
Electronic,
Automatic sau
Atomic,
Un ceas
Va număra
Întotdeauna,
Risipitor,
Propriile
Sale
Secunde

O singură rugăminte pentru toate guvernele

Nu am așteptări prea mari de la noul guvern. E un reflex, dacă vreți, pe care mi l-am format în timp, ca să mă protejez de dezamăgiri.

Am înțeles că se dau banii pensionarilor înapoi, că salariile revin, încet-încet, la valoarea nominală din 2010...

Nu am auzit, însă, nimic despre pedepsirea vinovaților.

Personal, am o singură ”așteptare” de la guvernanți, oricare ar fi ei, și recunosc faptul că, până acum, am fost dezamăgit crâncen: VREAU SĂ ÎNCETEZE ȘANTAJUL ORDINAR PRACTICAT ÎN INSTITUȚIILE BUGETARE.

”Stai cuminte, fă ce zice șeful, nu fii ”revoluționar”, nu contrazice pe nimeni, chiar dacă nu are dreptate, că aicea o fi salariul mai mic decât în altă parte, dar e sigur, ai familie, ai copii (sau vrei să ai) și atunci nu se merită să rămâi pe drumuri, nu mai încerca tu să schimbi sistemul că ești prea mic și nu dai tu urâții afară din țară...”

Sunt doar câteva ”mostre de înțelepciune” instituțională.

”Mostre” folosite pentru a șantaja pe oricine are curajul (sau nebunia) de a spune lucrurilor pe nume și de a se împotrivi aberațiilor instituționale.

Din păcate foarte mulți cedează. Pentru că au familie, pentru că au copii, mulți, prea mulți se lasă călcați în picioare.

În Poliția Română, ca să vorbesc doar despre ceea ce știu mai bine (însă știu că în toate instituțiile e la fel) se practică la nivel instituționalizat, aproape, îndoctrinarea: ”fii supus că dacă te dau ăștia afară, nu te descurci în privat”. Asta, coroborată cu referirile la familie, a zămislit un fel de ceață instituțională în care toată lumea circulă cu teamă, bâjbâind.

Nici măcar formațiunile sindicale, teoretic protejate de abuzurile sistemului, nu mai au curajul să se manifeste. ”O ard” militant prin comunicate de presă sau memorii, dar nu mai au curajul să iasă în stradă.

Și asta e tot de la șantaj.

Șantajul nerostit al ceții care plutește într-un sistem care s-a transformat în închisoare de suflete și minți.

Șantajul unor idei picurate zi de zi în urechile unor tineri, și care ajung să le fie principii de viață.

Un șantaj ordinar, o frică scârboasă, menite să asigure confortul celor care, vremelnic, ocupă funcțiile de conducere.

DOMNULE PRIM MINISTRU, DOMNILOR MINIȘTRI, DACĂ VREȚI CU ADEVĂRAT SĂ CONDUCEȚI UN STAT EFICIENT ȘI MODERN, LĂSAȚI OAMENII SĂ GÂNDEASCĂ ȘI SĂ SE EXPRIME. IDEILE NU VIN DIN FRICĂ, NICI DIN ”ÎNȚELEPCIUNEA” ȘEFILOR, CI DIN LIBERTATEA ȘI EXPERIENȚA CELOR CARE MUNCESC.

Uninominalul "pur", ţeapă pentru cretini şi pericol pentru democraţie

Adineauri, uitându-mă la televizor, am văzut o ştire conform căreia a fost adoptată legea privind "votul uninominal pur".

Nu ştiu dacă e definitivă treaba sau mai trebuie să treacă pe undeva, dar asta era ştirea.

Ce înseamnă asta?

Simplu.

La alegerile pentru Parlament, ăla de ia mai multe voturi în colegiul său, indiferent cât înseamnă "mai multe", este declarat câştigător.

Ştiu că mulţi... cetăţeni, vor zice: "Aşa, frate! Să nu să mai facă pă liste sau să să cheltuie bani pă două tururi. Pă cine votez io, ăla să să aleagă!"

Nu vreau să discut despre această categorie de... cetăţeni decât într-un singur fel: şi dacă "să alege" al meu, nu al tău?

Ştiu că ideea unor "economii" la buget îi seduce pe mulţi, de parcă banii "economisiţi" le-ar fi destinaţi în mod direct şi integral.

Din păcate, nici "economia" nu este cine ştie ce, nici banii nu ajung la cetăţeni, ci tot în "studii de fezabilitate".

Bine..., pe de altă parte nu pot să nu simt o oarecare satisfacţie văzând disperarea cu care portocalii, până mai ieri susţinători ai "uninominalului pur", că aşa zisese băsescul, acum schiaună împreună cu UDMR-ul (urale puternice!) împotriva lui deoarece sunt în pericol să dispară din Parlament.

Însă, una peste alta, lăsând la o parte cetăţenii care cred că democraţia şi libertatea e gratis undeva în univers şi pe satisfacţia pe care o simt văzându-i pe leii-paraleii de ieri transformaţi în pisoi, după părerea mea, "uninominalul pur" constituie un pericol grav la adresa democraţiei în România.

Spun în România pentru că poate mai există acest sistem în alte state, acolo unde şi cetăţeanul ştie ce e aia "să voteze" şi politicianul pe cine reprezintă.

La noi, unde se dau voturi pentru un litru de ulei, acest sistem poate duce la dezastru.

De exemplu, candidaţii partidului sau alianţei X poate obţine, în 70-80% dintre colegii câte 40% din voturi, iar contracandidaţii să se situeze sub acest procent. E perfect posibil la noi.

Conform acestui sistem, partidul sau alianţa X va avea 70-80% din numărul parlamentarilor.

În situaţia asta, din punctul meu de vedere perfect posibilă, eu nu m-aş mai simţii ca trăitor într-o ţară democratică.

Pentru că, având o majoritate covârşitoare, orice partid sau alianţă va cădea în "păcatul" atotputernicie, alimentat, pe drept cuvânt, de o opoziţie care, având 20-30%, ar fi mai mult cu numele.

Şi dacă pentru plecarea ungureanului a fost greu ca 15-20 de parlamentari ai puterii să treacă la opoziţie, gândiţi-vă că trecerea, în acelaşi sens, a 100 de parlamentari sau mai mulţi, este imposibilă.

Şi ar fi o... "dictatură parlamentară".

O dictatură.

Nu cred că mai votez

Am citit acum câteva minute că încă doi senatori portocalii au trecut la USL.

Părerea mea, ca simplu cetăţean, este că USL-ul începe să semene din ce în ce mai tare cu pdl-ul.

Până la urmă, şi ăia au luat toate loazele ca să se menţină la putere.

De aceea mă gândesc serios să nu mai votez la "parlamentare". Nu am pe cine.

Eu votez oameni, nu sigle de partid. Ori, se vede treaba, oamenii vor fi aceiaşi. Şi nu mai vreau.

Toţi pdl-işti trec la USL, deci USL-ul iese, încet dar sigur, din calcul, dacă nu "închide poarta".

Cu pdl-iştii nu votez nici dacă îmi fac România pe numele meu.

Cu ppdd nici dacă îmi face extirpare de creier.

Cu PRM..., să fim serioşi...!

Ar mai fi Beeeecali, pas.

Poate îşi face ungureanul vreo dudă ca să-l pot trece şi pe el pe lista cu "NU "...

Cam ăştia sunt.

Deci, "de alegeri", cred că îmi iau o ladă de bere sau o vadră de vin şi mă uit la televizor la "Masterchef".

Măcar acolo văd mâncare, nu rahat politic.

Cum era să devin criminal

Am stat ceva în cumpănă dacă să public această întâmplare dar, pentru că îmi amorţise piciorul şi nu mai îmi ţineam echilibrul... iat-o:

Ieri, 06.05.2012, pe la ora 17.20, plec de la domiţiliu ca să-mi recuperez fiica cea mare de la ora de engleză.

La vreo 50 de metri de blocul unde locuiesc, la scara altui bloc, o haită de câini. Vreo 7-8, bine crescuţi. Mai trecusem de mii de ori pe lângă ei, fără probleme.

În momentul în care eram în dreptul lor, iese din scara blocului o dobi..., o creti..., o vac..., o doamnă care începe să le dea ceva de mâncare.

În clipa aia, un dulău maro, şchiop de piciorul stânga-faţă, în loc să halească, găseşte de cuviinţă a se desprinde de haită şi a alerga spre mine cu dinţii rânjiţi şi lătrând ca turbatul. Restul haitei abandonează festinul culinar şi i se alătură cu sârg, aşa că mă trezesc înconjurat de 5-6 dulăi (restul nu ştiu unde erau) cu colţii p-afară şi lătrând în spume.

Mă fac spre ei, ei se dau un pas înapoi, timp suficient cât să mă aplec şi să iau un pietroi cam de mărimea unei portocale, pe care Pronia Cerească îl amplasase acolo.

Mă ridic la timp ca să evit o tentativă de a gusta din gamba mea, comisă de maroniu.

Încerc să îi ard un şut, şchiopul se fereşte, după care ridic mâna cu pietroiul ca să-i crăp scăfârlia.

În acel moment creti..., doamna care stătuse şi se uitase liniştită începe să zbiere ca nebuna "să nu lovesc săracii căţei".

Am avut un moment de ezitare, recunosc, cui să-i crăp ţeasta, gândindu-mă că, până la urmă, câinii acţionează din instinct, după care am început să mă retrag strategic, pas cu pas, făcând gesturi ameninţătoare ca să ţin haita lătrândă la distanţă şi întrebând-o pe madamă de cam toate neamurile.

După vreo 10 metri haita m-a lăsat şi s-a întors la masă.

Bineînţeles că, la întoarcere, fiind şi cu fiica mea, am luat-o pe alt drum.

Şi acum regret că nu am folosit pietroiul, deşi nu sunt încă sigur pentru cine.

Asta e.

Suflet 2.0

De ce la suflet n-am buton "Delete",
Să mă proptesc în el cu deştu-ăl mare,
Să iau tot ce în viaţă m-a rănit
Şi să-l trimit în "Coş de reciclare"?

De ce nu pot la suflet da "Format",
Să mă renasc din nou, curat la faţă,
Să uit ce până azi s-a întâmplat
Şi să-mi rescriu, din nou, întreaga viaţă?

De ce nu am la suflet "Zid de foc",
Să nu mai intre răul de afară?
De ce nu pot să-mi dau "Reset" pe loc
Şi tot ce e durere să dispară?

Suntem cu toţii suflete-n reţea,
Jucându-ne "online" cu viaţa noastră,
Fără putinţa de-a ne "reboot"-a,
Sau de a ne salva pe "raz-albastră".

"Fiţi ungurenii mei!"??????!!!!!!!!

Am văzut acum câteva minute, la ştiri, un fragment din discursul ungureanului la lansarea candidaţilor portocalio-prăzulii pentru alegerile locale.

OAU!!!

Sincer, dacă până acum credeam că personajul e doar un penibil, tupeist şi arogant colecţionar de diplome, acum cred cu tărie că omuleţul e foarte periculos şi nu i-ar strica un control de specialitate urmat de tratament adecvat.

"FIŢI UNGURENII MEI!"

Aşa şi-a încheiat el discursul, adresându-se activiştilor de partid prezenţi în sală.

În primul rând, nu prea mi-am dat seama în ce calitate vorbea.

Nu am auzit să se înscrie oficial în pdl, aşa că nu înţeleg, din punct de vedere moral şi legal, cum mama dracului ar putea portocaliii "să-i fie ungureni".

Pentru că Legea 14/2003 a partidelor politice, la art. 8 alin. 1 spune că: "Un cetăţean român nu poate face parte în acelaşi timp din două sau mai multe partide politice." Iar ungureanul se pretindea, până mai deunăzi, membru PNL.

Dar să nu ne "împiedicăm" de legi şi de norme morale...

Pe de altă parte, legal şi logic, oamenii ar trebui să se asocieze în partide în jurul unor idei, unor principii, în jurul "doctrinei", nu în jurul unor persoane.

Din punt de vedere istoric (ungurene, pei atenşăn), situaţiile în care partide politice s-au format în jurul unor "personalităţi" au sfârşit în regimuri criminale: Hitler, Stalin, Mao, Pol Pot, dinastia nord coreeană Kim etc.

Însăşi formularea "fiţi ungurenii mei" mă trimite cu gândul la "hitlerjugend" - "tineretul hitlerist" şi "şoimii", "pionierii" şi "utc-iştii" regimului comunist.

Nu vreau să comentez alte discursuri de la respectiva adunare (era să zic adunătură), deoarece toate se pot rezuma în câteva cuvinte: "ăia sunt trădători, traseişti, penali, noi suntem dumnezei".

M-a şocat doar "îndemnul" acela.

M-a şocat atât prin text cât şi prin modul în care a fost emis: urlat, cu privirea cruntă, cu pumnul strâns şi ridicat, cu dinţii scrâşnind, cu un început de spumă în colţurile gurii...

Pe principiul "schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor", oricât aş detesta băsescul, sper să nu ajung vreodată să aleg între el şi ungurean, pentru că, după părerea mea, peste toate "calităţile" de dictator ale marinarului, "intelectualul nepereche" mai are una: e diliu rău.

În ceea ce priveşte narcisismul şi cultul propriei persoane, în comparaţie cu ungureanul, băsescul încă nu a scăpat de scutece.

Părerea mea.

Autobiografică

La ordinul  venit "de sus",
V-aţi năpustit precum orbeţii,
Să condamnaţi ce-aveam de spus
Şi să îmi smulgeţi epoleţii.

Nu a contat că eram bun,
Nu a contat c-aveam dreptate,
Voi m-aţi etichetat nebun,
Fiindc-am vorbit de libertate.

Aţi căutat aproape-un an,
Ceva, orice, "ca să mă lege",
Şi după ce-aţi muncit în van
Voi aţi comis fărădelege.

Nici prietenii nu mi-aţi cruţat,
I-aţi măcinat ca roata morii,
Că ce-aţi vrut, nu au declarat,
La voi, la interogatorii.

Şi aţi lovit, val după val,
Neluând în seamă, sau uitând,
C-aveam acelaşi ideal,
C-aveam acelaşi jurământ.

M-aţi ponegrit, m-aţi înjurat,
Ca să vă fie vouă bine,
Voi nici nu ştiţi câţi m-au sunat
Şi cât de mulţi gândesc ca mine.

Voi, ce vă credeţi absoluţi,
Călcând pe cel ce e mai mic,
Voi nu ştiţi "eu" cât sunt de mulţi,
Şi "voi" cât sunteţi de nimic.

Vreau un stat ca un comerciant cinstit

Știu. Unii vor zice: ”Bă, ești prost? Unde dracu' ai văzut comerciant cinstit?”

Nu mă refer la ”cinstea” de a da gratis, ci la ”cinstea” de a da omului produsul pentru care plătește, în cantitatea și de calitatea plătită.

Personal nu mai suport ideea că ”statul trebuie să aibă grijă”.

Nu, frate!

Statul să nu mai aibă grijă de nimeni și de nimic. Că de 22 de ani tot are grijă de toate și s-a ales praful de noi.

Să mai lase grija și să treacă la ”tarabă”.

Din punctul meu de vedere e un concept mult mai corect și mai aproape de realitate, pe care se bazează toate țările ”civilizate” la care noi ne uităm cu bale la gură.

E simplu: cetățeanul dă bani (impozite, taxe etc) pentru a ”cumpăra” anumite produse sau servicii. Cumpărăm de la stat servicii de sănătate, servicii de educație, șosele, siguranță...

Îmi doresc un stat care să aibă mentalitatea unui om de afaceri, a unei companii ”de succes”, adică să caute să își fidelizeze ”clienții” existenți și să atragă alții noi.

Până acum statul român s-a comportat mai mult ca un șmenar, ”fugind” cu banii fără să dea nimic în schimb.

Prin aceasta nu numai că nu a atras noi ”clienți” ci i-a gonit și pe cei proprii. E notorie înființarea de societăți comerciale în Bulgaria și înmatricularea autoturismelor în această țară (încercarea de a limita circulația acestora la 90 de zile e penibilă, ilegală și imposibil de realizat).

Este, cred, cel mai bun exemplu de ”gândire comercială”.

De ce unele state ”au succes”?

Pentru că strategiile lor sunt identice cu cele ale unei organizații private.

Bineînțeles! Întotdeauna conducătorii acestei ”companii” vor face un profit uriaș. Întotdeauna vor fi foarte bogați și își vor aduce rudele și prietenii.

Crede cineva că în SUA, Franța, Marea Britanie, Elveția sau în orice altă țară, e altfel?

Eu nu cred.

Eu cred doar că în aceste țări statul dă oamenilor ”lucrul” pentru care aceștia plătesc. Și chiar dacă (evident) există un câștig al ”comerciantului”, acesta este rezonabil, iar cetățeanul îl acceptă ca atare, fără să se simtă  păcălit sau, în cazul ultimilor 22 de ani în România, tâlhărit ”la drumul mare”.

Nu mai vreau să am o relație ”normală” cu statul.

Vreau să am o relație comercială, un contract comercial cu preț și ”meniu”, cu apostilă și ștampilă, cu care, la o adică, să mă pot duce la ”protecția consumatorului” și să ”închid” statul care mă înșeală.

The day after tomorrow

Acum câteva zile, un prieten mă ”înțepa” cu privire la părerea mea despre cele întâmplate în țărișoară.

Era vorba, mai exact, despre plecarea ungureanului acasă și desemnarea de către băsesc, aparent împotriva logicii sale, a lui Ponta ca prim ministru.

I-am spus prietenului respectiv că ”va veni” și părerea mea, atunci când voi avea destule date pentru a-mi forma una cât mai logică și mai aproape de realitate. Așteptam, logic, nominalizările pentru funcțiile de miniștrii.

Acum, că acestea au fost făcute publice, cu condiția (cu grad mare de îndeplinire) validării lor de către Parlament, iată ce cred eu despre cele întâmplate în ultimele zile în România:

Să începem cu moțiunea de cenzură care a dus la transformarea ungureanului în șomer.

Vineri, în ziua moțiunii am urmărit foarte atent ”activitățile” din Parlament.

Dis de dimineață, reprezentanții USL-ului erau mai degrabă resemnați, încercând să mimeze optimismul. Nu reușiseră, probabil, să ”bată palma” cu destui de la adversari și se așteptau, din nou, să rateze moțiunea ”la mustață”. Pe măsură ce orele treceau, am observat o schimbare de-a dreptul dramatică în comportamentul personajelor politice.

Începând de la ungurean care, din arogant și ”jmecher natural” a devenit, spre sfârșit, violent în limbaj și pământiu la față, continuând cu ”liderii” pdl-iști care deveneau din ce în ce mai agitați, până la udrea care (sunt absolut convins) a încercat un șantaj crâncen la plăcințica cea sensibilă. Am văzut în direct ”dialogul” celor două și, deși udrea era cu spatele la camera de filmat, plăcințica era cu fața și am putut să citesc pe buzele ei formulări de genul ”nu mai pot” și ”tot ce vreau e să plec”.

Oricum, trebuie să fi cel puțin naiv să crezi că plăcințica, pe fața căreia nu s-a clintit un mușchi atunci când fiu-su l-a călcat intenționat cu mașina pe unul, poate să izbucnească în hohote de la o banală durere de stomac. În cazul în care ar fi adevărată această variantă, udrea juca, probabil, rolul de ”tranzactiv” sau ”triferment”, că altfel nu îmi explic...

În sfârșit, demiterea  ungureanului și a adunăturii sale i-a luat prin surprindere atât pe usl-iști, care se bucurau ca niște copii, cât și pe pdl-iști, care s-au închis în birou la roberta și au ieșit după ceva timp cu niște fețe de ziceai că umblă neîngropați pe stradă.

Am curaj să pariez oricât că în perioada de ”izolare la roberta”, s-au consumat minute spre Cotroceni.

Reacția bocului m-a scârbit, deoarece vorbea despre trădare, principii și ”coloană vertebrală”. Poate că astea or mai însemna ceva în politica din România, dar să le invoce bocul... Hai dă-o-n...

Bun!

A urmat ”invitația la Cotroceni” făcută de băsesc în stilul caracteristic, însă cu o celeritate care, pe mine, m-a surprins oleacă. Eram sigur că va încerca din nou o potlogărie.

Apoi a fost modificată ordinea în care partidele erau chemate, moment în care am realizat că băsescului nu i se mai ”leagă cununiile” cu vechii subordonați, alții decât pdl-iștii.

Desemnarea lui Ponta pentru a forma guvernul nu mi s-a mai părut o mare surpriză deoarece am realizat că, poate pentru prima oară în ultimii 3-4 ani, băsescului îi este frică.

Nu pentru că USL-ul avea o majoritate în Parlament, nu pentru ”binele țării”, nu pentru că era ”voința poporului”, ci pentru a-și păstra scaunul, a făcut băsescul gestul ăsta, deși acum câteva luni se autodefinea ca iresponsabil dacă l-ar face.

Bineînțeles, am văzut o ciurdă de slugi ale băsescului cârâind pe la televizoare că ”ce e cu minoritățile astea, dom'le, că de ce atâția pentru minorități, că minoritatea ”cutare” e inventată și nu e decât în hârtii...”.

Mi s-au părut cu atât mai scârboși și mai penibili cu cât, cu o zi ânainte, numărau plini de entuziasm, aceleași minorități, pentru tabăra băsescului.

Azi a fost prezentată lista propunerilor pentru posturile de ministru.

Sincer, mi se pare o echipă... ”de bun simț”, dacă vreți. În primul rând sunt oameni care au dovedit (majoritatea) că sunt buni pe meseria lor. Profesori, medici, economiști, nu ”băiatul lui tata”.

Pe de altă parte, nu înțeleg ”oprirea” lui Leonard Orban la ”fonduri europene”, decât prin intervenția fratelui său, Ludovic, membru de seamă al PNL.

Una peste alta, aștept să îi văd la treabă pe oamenii ăștia, că de criticat, am timp, dacă îmi vor da ocazia.

Un amănunt vreau să mai remarc: avertismentul subtil al lui Antonescu către băsesc. Într-o emisiune televizată, întrebat dacă va fi suspendat băsescul, Antonescu a zis: ”dacă va continua să încalce Constituția și să își depășească atribuțiunile, da.”

OAU!!!

D-asta l-a desemnat băsescul pe ponta prim ministru, nu că ”îi cerea Constituția”.

Știu că unii spun că i-a ”lăsat” pa usl-iști la guvernare ”ca să se erodeze până în noiembrie” sau că pregătește ”ceva malefic”...

E normal ca băsescul să caute răzbunare (altceva nu știe), însă cu erodarea... nu cred.

USL-ul are acum pe mână toate finanțele României. Multe, puține, aceste sume pot merge, conform tradiției, doar în direcția dorită de Guvern. Iar portocaliilor tocmai li s-a închis robinetul.

De asemenea, USL-ul va organiza alegerile locale și parlamentare. Și e vorba aia românească: ”cine împarte, parte își face”. Iar băsescul știe prea bine cum se face cu alegerile ca să fi dat de bunăvoie organizarea lor la adversari.

Sunt convins că ”în laboratoarele de la Cotroceni” (ca să folosesc un clișeu cretin), se pregătesc foarte multe variante de ”a face nasoale” guvernului Ponta.

Însă sunt la fel de convins că, până nu va avea certitudinea că deține din nou majoritatea absolută în Parlament (prin orice mijloace), băsescul va fi foarte, foarte constituțional.

Părerea mea.