Bă! GO HOME! (partea a doua)

Un alt american neaoş, Jeffrey Franks, pe numele de scenă, a ieşit "în luminile rampei" demonstrând succesul programului udrei de promovare a turismului românesc. Cu miel la proţap, lăutari şi ţuică fiartă, dolofanul venit de peste gârlă a petrecut câteva ore memorabile, despre care, cu siguranţă, va spune tuturor prietenilor la întoarcerea acasă.

Doar că mister Franks nu e turistele american obişnuit care vine în România medievală ca să se distreze.

Monsiu Franks e şeful misiunii FMI în România.

Poate îmi explică şi mie monsiu Franks cum mai vrea el să pun eu botul la vrăjeala cu "guvernul face ce trebuie şi vă duce spre prosperitate", când el bate paşi mărunţi şi haleşte cârnaţ în compania "selectă" a blejnarului.

Conflictul de interese din această situaţie vine din faptul că "Jeff" e venit acilea nu ca să facă un raport despre şunca cu boia şi cârnaţii de Pleşcoi, ci ca să evalueze "performanţele" adunăturii ce-şi zice guvern.

Şi tocmai la braţetă cu un reprezentant de seamă al guvernului (mă rog, puterii) dănţuia "Jeff" de îşi rupea pingelele. (!?)

Mai amintesc şi faptul că blejnarul a fost scos pe uşa din dos din scandalul privind corupţia din vămi, deşi foarte mulţi îl indicau "cu nume şi prenume" ca fiind cel la care ajungea grosul banilor din şpăguţă.

Eu nu zic că mister Franks nu avea voie să deguste berbecuţ şi cocârţ.

Da' pe banii lui (şi are).

Adicătelea, dacă bălea după cârnaţ, putea să se ducă frumuşel la măcelărie, lua "un kil" de "cabanoşi" şi îi făcea la tigaie.

"Acţiunea" de horit cu blejnarul e naşpa.

E naşpa şi, dacă FMI-ul ar fi ceea ce se pretinde, "Jeff" nu ar mai pupa România nici în concediu.

Pentru că, indiferent cât de profesionist, de onest şi de echidistant ar fi omul, nu prea poţi să le ceri românilor (nu românlor) să suporte măsuri de austeritate când tu înfuleci miel la proţap şi îţi curge untura pe bărbie.

Şi, ca să nu stea mister Franks în horă ca mutul la căluş, iacătă o strigătură adaptată pentru el. Jeff, ă litâl atenşăn:

Cam tu miel şi tu cârnaţi

If iu uant dolari să luaţi,

Şi de vreţi tu sei de bine

Dens in horă lângă mine,

Foaie grin of peliniţă

Giv mi înc-o ţuiculiţă.

Jeff!

GO HOME, şi tu, 'te dreacu!

Bă! GO HOME!

Ştiam şi până acum că americanii de rând, "pătrunşi" de importanţa parteneriatului strategic cu România... nu au auzit niciodată de ţara noastră.

Doar cei "care au cultură generală" îţi mai pot spune ceva despre Dracula, Nadia (pe care, oricum, o consideră de-a lor), poate Ceauşescu, dar o zbârcesc spunând că avem capitala la Budapesta şi... cam atât.

Americanul care ştie şi unde se află România, care a auzit de Eliade, Brâncuşi, Coandă... e ori doctor în ştiinţe ori diplomat.

Faptul ăsta nu mă miră câtuşi de puţin. Până la urmă, americanii sunt un popor pragmatic, care ştiu doar ceea ce îi interesează.

Ce mă revoltă pe mine la nivel intelectual, dacă vreţi, este faptul că şi la nivel oficial, România este privită tot ca o colonie, ca o anexă a... nu ştiu cui.

Am renunţat demult la "SUA, apărătoarea democraţiei în lume". În "ză lend of ză frii", de mult timp nici vântul nu mai bate fără aprobare.

Dar chiar să fi ajuns americanii la un aşa nivel de nesimţire încât să nu le mai pese de băştinaşii locurilor unde au interese?

Sau e doar o atitudine individual asumată?

De exemplu, "excelenţa sa" dom' Gitenstein, carevasăzică ambasadorul licuriciului la "Bucale".

Într-un discurs pe care l-a rostit cu ocazia decernării unui premiu, mister... ăsta, după diplomaticele pupături în dos la adresa altor diplomaţi, referindu-se la protestele din România, cică e bine şi românii tre' să înţeleagă că e un progres mare de tot că nu îi împuşcă niminea di pă 'copirişuri. Că, cică, că dacă nu credem, să ne uităm la Siria.

Asta, aşa... că e treaba cu "dimocrasiu" şi cu "hiumăn raiţ".

Acuma, sincer, eu încă oscilez între două variante cu privire la "pe cine a scuipat mister... ăsta între ochi".

O variantă ar fi că pe români.

Adică ne-a spus că "toţi oamenii sunt egali, dar unii sunt mai egali decât alţii".

Adică, dacă eşti americat şi ocupi "oalstritu", e cu drepturilii omului, dacă eşti român şi ieşi în piaţă ca să îţi strigi sărăcia şi disperarea, să zici "senchiu" că nu îţi zboară băse scăfârlia cu trancanu.

O a doua variantă ar fi că flegma a aterizat între ochii indecişi ai băsescului.

Cu alte cuvinte: "Bă! Ăla dictator, nu tu."

Ceea ce ar fi cam improbabil, dar nu şi imposibil. SUA nu s-ar afla la prima "faptă" de a susţine politic, financiar şi chiar militar, regimuri dictatoriale (uneori feroce) doar pentru a-şi valorifica interesele financiare sau politice în anumite părţi ale lumii. Aşa că nu strică o mică încurajare pentru băsesc, mai ales că la ultimele ieşiri în "public" era cam pământiu.

Imediat după "declaraţia" lu'... ăsta, i-a mai revenit culoarea în obraji.

Dar, revenind la "excelenţa sa", mi se pare inadmisibilă această declaraţie, mai ales că era în calitatea sa oficială, şi nu la o bere "cu băieţii".

Din punctul meu de vedere, neica Barac ar trebui să îl cheme la ordine imediat pe... cum îl cheamă, iar România, dacă s-ar fi putut numi ţară normală, l-ar fi expulzat de urgenţă.

Şi nu de alta, dar mister Giten... şi nu mai ştiu cum, nu cred că are sânge în instalaţie să adreseze acest discurs şi la el acasă.

Nu cred că s-ar duce în mijlocul demonstranţilor de pe Wall Street să le spună:

"Diăr sitizăns, is gud to protest bicoz is ior ruait from God, bat iz ă progres bicoz iu ar nat şot from ză ruf. If iu dont biliv mi, luc in Siria."

Vă daţi seama că în SUA jumătate dintre cetăţeni au arme în mod legal. Iar jumătatea ailaltă ilegal.

Cu un discurs ca ăsta mister... "excenenţa sa"... iar am uitat cum îl cheamă, se intoxica grav cu plumb şi oricum nu mai pupa nici şef de scară de bloc, darămite ambasador.

Dar e rentabil să sprijini băsescul când îţi oferă "dimocrasi on ză bred" sub forma de miliarde de dolari sub în F16,  Roşia Montană, Deveselu, Afganistan, FMI etc.

Bă! Ambasadoareeee! GO HOME, 'te dreacu!

Oratio

Cât timp inima îmi bate
Şi mai merg cu fruntea sus,
Şi gândesc cu mintea-ntreagă,
Vreau să spun ce am de spus.

Cât timp vreau să mă simt liber,
Lesă minţii nu am pus,
Şi în orice-mprejurare
Vreau să spun ce am de spus.

Cât timp sunt rasă umană,
Nimeni nu îmi e presus
Şi-s egal cu toată lumea,
Vreau să spun ce am de spus.

"Cazul" locotenentului Alexandru Gheorghe

M-am abţinut să comentez "la cald" subiectul deoarece aveam tendinţa de a fi subiectiv.
Acum, având la dispoziţie informaţiile pe care mass-media le-a prezentat despre protestul tânărului locotenent şi "poziţia" oficială a celor din Ministerul Apărării, cred că îmi pot exprima o părere cât de cât obiectivă şi, cred eu, destul de avizată.
Concret, locotenentul Alexandru Gheorghe a participat, îmbrăcat în uniformă, la protestul din Piaţa Universităţii. De fapt, a fost mai mult o manifestare de sprijin.
Pentru acest fapt, Ministerul Apărării, prin purtătorul de cuvânt, a anunţat că locotenentul va fi judecat şi sancţionat.
Eu nu am nici o îndoială că aşa se va întâmpla.
Şi nu pentru că Alexandru Gheorghe ar fi comis vreo faptă reprobabilă. Cel mult i se poate imputa că a "părăsit garnizoana" fără aprobare. Cam atât.
Nici faptul că a dat declaraţii presei fără aprobarea superiorilor, nu stă în picioare, de vreme ce declaraţiile sale publice nu au privit activitatea sa profesională, ci opiniile sale personale.
Oricum, va fi sancţionat.
Am curaj chiar să spun că va fi destituit din armată.
Şi, repet, nu pentru că ar fi făcut ceva rău, ci pentru a da exemplu şi a "închide gura" celor care ar fi tentaţi să procedeze la fel.
Va fi una dintre sancţiunile "de intimidare", prin care actuala conducere de partid şi de stat va dori să demonstreze tuturor că orice dizidenţă, orice părere diferită de cea oficială, va fi imediat şi aspru reprimată.
M-a distrat la maxim "dialogul" între locotenentul Alexandru Gheorghe şi purtătorul de cuvânt al MApN, în care ilustrul purtător de vorbe pe salariu baban îi dădea înainte cu "RG 9" iar locotenentul cita din Constituţia României.
Îmi permit să reproduc articolul din legea fundamentală care face referire la forţele armate:

"ARTICOLUL 118 - Forţele armate
    (1) Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii.
   (2) Structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.
    (3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii.
    (4) Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi statale este interzisă.
    (5) Pe teritoriul României pot intra, staţiona, desfăşura operaţiuni sau trece trupe străine numai în condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la care România este parte."

În opinia mea, doar reaua intenţie poate face pe cineva să nu observe şi să nu recunoască faptul că supremaţia Constituţiei asupra "regulamentelor militare" este indiscutabilă.
Putătorul de vorbe al MApN voia, probabil, să ne spună că, în România, Constituţia se suspendă atunci când apar "RG"-urile.
Referindu-mă strict la acest gen de "militari", îmi amintesc o "maximă" care spune că "acolo unde se termină logica, începe armata".
Constituţia spune clar că "Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea... democraţiei constituţionale". Dincolo de acest enunţ nu mai poate exista nimic.
Nu există "RG"-uri, nu există MApN, nu există purtători de cuvânt...
Din păcate, Locotenentul Alexandru Gheorghe va fi "executat", legat de stâlpul unei dictaturi aberante şi "ucis" de "gloanţele" slugărniciei, fricii şi răstălmăcirii cretine a faptelor şi normelor legale.
Poate, într-un alt loc, într-un alt timp, cetăţeanul locotenent Alexandru Gheorghe ar fi fost decorat şi înaintat în grad.
În România de azi va fi, în cel mai bun caz, destituit.

România, ţară curmalieră

(Rog cretinii să nu se alarmeze, că nu e ce cred ei.)

În frumoasa Românie, scăldată de soarele tropical, unde dunele deşertului se întind cât vezi cu ochii, întrerupte ici şi colo de oaze umbrite de curmali la umbra cărora românii îşi găsesc adăpost de arşiţă, grijindu-se de adăparea turmelor de cămile, puterile străine invidioase pe traiul îmbelşugat şi seren al cetăţenilor patriei noastre au organizat un atac terorist folosind o armă meteorologică şi... A NINS.

Şi s-a terminat jmecheria.

Ne-a prins total nepregătiţi, noi nefiind obişnuiţi cu astfel de fenomene meteorologice, cel mai extrem fenomen meteo pe care l-am pomenit vreodată fiind curcubeul. Chiar şi vântul provocator de furtuni de nisip se opreşte la graniţele patriei, neîndrăznind, parcă, să strice echilibrul paradisiac al societăţii noastre.

Frigul şi viscolul au făcut ravagii, mai ales datorită faptului că la noi în ţară, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, este o temperatură aproape constantă de 28-30 grade Celsius tot timpul anului.

Istoria ţării noastre consemnează însă şi vremuri (foarte îndepărtate) când temperaturile au scăzut chiar şi până la 25 de grade, cetăţenii fiind nevoiţi să poarte fular şi mânuşi, însă asta a fost demult, şi doar ca fenomen izolat asociat cu prăbuşirea unui asteroid gigantic pe Pământ.

Cam aşa ar suna un comunicat oficial care să justifice faptul că, în România reală, venirea iernii (pe bune), a prins, la dracu', din nou, autorităţilii cu izmenele în vine, adicătelea total nepregătite.

Oricât s-a frăsunit bocul să ne spună că el nu doarme nopţile, că e la butoane ca la "păcănele" cu "comandamentul de iarnă", că toată lumea e pregătită şi situaţia e sub control, vremea (şi aici sigur e mâna agenturilor străine) a ţinut cu tot dinadinsul să îi demonstreze că minte ca un nesimţit.

Toate contractele alea de deszăpezire semnate în grabă de ministresa transporturilor la sfârşitul anului 2011 şi-au dovedit din plin eficacitatea: hârtie de şters la băsesc.

Şi am văzut iar jandarmi, militari, pompieri, poliţişti, luptându-se din răsputeri să "scoaţă la vopsea" obrazul gros şi buhăit al ălora de ne mint că "ştiu ce fac şi au soluţii la toate".

Pe dracu'!

Într-o încercare pe cât de disperată , pe atât de penibilă de a da impresia că face ceva, bocul şi-a luat câţiva trepăduşi şi s-a dus pe A1 (de fapt, cred că oprea şi boagiu l-au scos pe ăla micu' la zăpadă, să se bucure şi el) şi întâlnind tehnologia de vârf a României în materie de deszăpeziri - militari cu lopeţi - a pus şi el mâna pe o lopată şi a zgârmat niţel zăpada, ca să dea bine la poză. Că uitai să zic, erau jurnaliştii după el de ziceai că e cineva important, sau ceva.

Pe urmă, "nici mai mult, nici mai puţin" (citat băsescian) a zis bocul că va scoate tancurile.

?????????????????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

De ce?

Ca să dea zăpada?

Poate doar dacă folosesc aruncătoare de flăcări.

Bocul uită că acum o lună şi un pic, la parada de 1 Decembrie, în mijlocul Bucureştiului, pe asfalt, la temperatură bunicică, unul din tancurile de la paradă... s-a fărmat. Adicătelea s-a oprit şi nu a mai vrut să plece nici d-al dracului, de l-au tras până acasă cu alt tanc.

Păi dacă rămâne vreunul înzăpezit în troiene... nici dracu nu îl mai scoate în veci. Că un autoturism, un microbuz sau un camion le mai tragi cu macaraua, mai bagi un tractor, mai..., da la un tanc ce bagi să-l scoaţă? Aud?

Şi nici nu am auzit ca banii din contractele de deszăpezire (vreo 90 de milioace de euro) să se dea la... UM de tancuri.

Banii s-a datără la băieţii care îşi plimbă cururile grase în Veiron şi stau la căldură când bate crivăţul.

Deci zăpadă cât cuprinde iar utilaje ioc.

Aşa că, până la primăvară, conducerea de partid şi de stat ne recomandă... să hibernăm.

Pentru coneseuri: ANDĂR DĂ COCONAT TRIIIIIII!



PS
Curmalul este un pom fructifer şi nu are nici o legătură cu părţile corpului uman unde unora le place să pupe.

Laudatio

M-am uitat astăzi la televizor schimbând canalele de ştiri unul după altul, urmărind ce se petrece în Piaţa Universităţii şi "vânând" mesajele de pe "burtiere" ca să aflu când va vorbi băsescul.

Apoi am stat cu ochii lipiţi de ceas ca să nu pierd... "intervenţia".

Dar...

A apărut ştirea că actorul EMIL HOSSU a decedat.

Şi nimic nu a mai contat.

Discursul jalnicului personaj, poticnit şi înecat în propria salivă mi s-a părut de o scârboşenie inimaginabilă.

EMIL HOSSU a murit.

Pe scenă, sau cel puţin aşa s-a spus.

Inima sa, pe care, de atâtea ori şi-a "scos-o din piept" şi ne-a dăruit-o nouă, spectatorilor, s-a oprit.

Ne mor, rând pe rând elitele, intelectualii, artiştii...

Rămânem pe zi ce trece mai singuri, mai săraci, mai goi spiritual şi intelectual şi nu ne dăm seama.

Prinşi în vârtejul nebun al vieţii cotidiene, ignorăm valoarea şi ne închinăm "zeului ban".

De-abia atunci când uriaşii nu mai sunt, ne dăm seama că au fost, privind şocaţi la golul imens lăsat de plecarea lor.

Şi îi aplaudăm atunci când străbat ultimul drum.

În comparaţie cu moartea unui titan, ce mai contează... un dictator?

La revedere, EMIL HOSSU!

"Pe cine punem în loc?"

Aud, de câteva zile, o întrebare cretină slobozită din gurile portocaliilor şi ale slugilor lor responsabile cu propaganda:
"Pe cine punem în loc?"
Adică, ne întreabă ei: dacă pleacă băsescul şi bocul şi udrea, pe cine punem în loc?
Întrebarea este, pe lângă cretină, şi foarte ticăloasă.
Cretină pentru că, dacă analizăm mai în profunzime întrebarea, ne dăm seama că se poate ajunge, prin reducere la absurd, la "ziceri" de genul: da' de ce mai mâncăm dacă tot ni se va face foame?
Pe cine punem în loc?
Nu ştiu.
Pe oricine.
Se organizează alegeri şi cine iese din "pălăria" electorală, conduce România.
Nu ştiu...
Foca de la circ, ficusul din ghiveci, băsescul, udrea...
Pe cine votează poporul.
Pe locotenentul Alexandru Gheorghe, dacă tot "trebuie" să nominalizăm pe cineva. Sau pe bărbatul ăla care stă zi şi noapte în Piaţa Universităţii pentru că nu are unde să se ducă.
Cât de imbecil trebuie să fii pentru a întreba: "Pe cine punem în loc?"
Cât de imbecil şi cât de ticălos? Pentru că întrebarea asta are şi o mare doză de ticăloşie.
Orice răspuns concret, de genul X-ulescu, dă actualei găşti de la conducerea României ocazia să spună că manifestaţiile nu sunt de fapt spontane, ci sunt conduse din umbră de partidul lui X-ulescu sau de sindicatul, grupul, fundaţia Y, care e în cârdăşie cu partidul X sau Y.
Am auzit astăzi că "însuşi" Mircea Băsescu a declarat că frate-su nu trebuie dat jos pentru că "pe cine punem în loc?"
Pe tine, mă! Pe tine.
Sau pe nepoată-ta, aia de nu ştie să vorbească şi îşi ia numele după numărul de la maşină.
E bine?
Parcă în '89 striga cineva: "Jos Ceauşescu, sus Iliescu!"
Sau în '90, în Piaţa Universităţii, se striga: "Jos comuniştii, sus capitaliştii!"
Gaşca asta de şacali nu înţeleg, sau se fac că nu înţeleg un lucru simplu: oamenii vă vor afară, după aia tot oamenii vor avea grijă să pună pe alţii în loc.
Pe cine?
TREABA LOR.

Catren 8 (Porţile de la Cotroceni)

Cu un zăngănit metalic s-a închis canatul porţii
Ca să ţină în afară „mahalaua”, „idioţii”,
Să oprească „viermii” străzii şi problemele lor grave
De-a ajunge faţă-n faţă cu ilustrele cadavre.

Frica are miros rânced

Raed Arafat s-a întors în funcţia de Subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Nu s-a întors "purtat pe braţe" de mulţime ci, culmea, la invitaţia băsescului.

Vă daţi seama ce frică simte chiriaşul de la Cotroceni dacă şi-a călcat el pe "mândrie" şi, după ce l-a făcut albie de porci pe Arafat, i-a dat telefon rugându-l să revină la minister?

Adevărat! A apărut bocul şi a zis că "nu au avutără informaţiilii corecte", da'... "let it in the blood", cine crede asta?

Am văzut şi unii "comentatori" care dezaprobau revenirea lui Raed Arafat. Sincer, iniţial am gândit şi eu la fel. Însă analizând mai bine, mi-am dat seama că aşa procedează profesioniştii.

Şi fac o paralelă cu un jucător de fotbal (că sunt la modă galeriile) care se transferă de la o echipă la alta. El trebuie să joace la fel de bine, indiferent dacă îi place sau nu de antrenor.

Aşa şi Raed Arafat. El are un proiect de dus la bun sfârşit, şi nu contează cine e preşedinte.

Dar "mişcarea" din partea băsescului a fost destul de ticăloasă: pe de o parte le "lua" manifestanţilor motivul, pe de altă parte îi dădea la temelie imaginii doctorului, care urma să fie perceput ca un "vânător de funcţii", mai ales după lansarea zvonului că acesta va candida la Primăria Capitalei din partea PDL (de parcă l-ar fi lăsat udrea).

Nu a mers.

Şi asta pentru că manifestanţii au continuat să iasă în stradă în 62 de oraşe. De pe Internet am aflat că în România, la 01.07.2011, existau 320 de oraşe. Deci, cam o cincime din ţară a ieşit în stradă. Iar fenomenul de contagiune e în creştere.

De aici şi frica.

Pentru că se anunţă demonstraţii şi din partea partidelor de opoziţie şi a sindicatelor.

Nasol!

Bocul a chemat partidele la dialog, dar a recunoscut că, dacă nu erau demonstraţiile, nu s-ar fi întâmplat asta în vecii vecilor.

Pe de altă parte, stăpână-su stă ascuns de o săptămână de nici dracu' nu ştie unde e. Posibil, totuşi, să fie la Cotroceni, că acolo a zis Raed Arafat că a vorbit cu el.

Nici blonda nu a mai apărut, nici Anastase, nici Turcan, nici Oprea...

De fapt, în afară de unii reprezentanţi ai UDMR şi de bocul trimis pentru a livra mesajele stăpânului său, nici un oficial din actuala guvernare nu a mai apărut public.

Câteva scrieri pe blogurile personale, care puteau fi făcute şi din buncăre antiatomice nu fac decât să accentueze, pentru mine, mirosul rânced, fetid şi urinos, de frică.

Le e frică...

Şi închei cu o parafrazare a unei "ziceri" a băsescului din campania electorală din 2004:

BĂSE, NICI NU ŞTII, CÂT DE MIC ÎNCEPI SĂ FII.

A număra, numărare, în funcţie de împrejurare

De trei zile încoace, vorba poetului anonim, gura reprezentanţilor jandarmeriei nu mai tace, ei devenind un fel de vedete TV care ne comunică în direct (şi pun pariu că şi în reluare) ceea ce se petrece în Bucureşti.
Am auzit de câteva sute de ori cum garantează ei dreptul cetăţeanului la liberă exprimare, cum protejază ei tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul...
Tot respectul pentru amărâţii ăia care stau în frig şi îşi iau pietroaie în cap de la demenţi, dar "purtătorii de cuvânt" sunt penibili.
Din incompetenţă (şi atunci ar trebui să plece acasă) sau conform ordinelor (şi atunci e mai rău), reprezentanţii Jandarmeriei nu au fost în stare să dea nici un fel de date referitoare la numărul de jandarmi care acţionau, de unde sunt, câţi oameni protestează, cine sunt huliganii...
Nimic!
"Nu ştiu!"
Lăsând la o parte minciuna că "acţionează doar jandarmii din Bucureşti", după care, azi, la conferinţa de presă, au recunoscut că erau şi (măcar) din Prahova, unul fiind chiar rănit, mă uimeşte "neştiinţa" Jandarmeriei atunci când vine vorba de numărul manifestanţilor.
Aceeaşi instituţie, la mitingurile organizate de sindicate, ieşea din oră în oră şi îi contrazicea pe organizatori:

"Organizatorii: Sunt 30.000 de manifestanţi.
Jandarmeria: Din estimările noastre sunt maxim 10.000.
Organizatorii: Au mai venit câteva autocare. Sunt 32.000.
Jandarmeria: Au mai plecat din ei. Sunt cam 7-8.000."

Iar acum... "nu ştiu".
Se ştie faptul că Jandarmeria are oameni pregătiţi pentru a face asemenea estimări, în funcţie de care se alocă şi se dirijează forţele din teren. Or fi fost liberi...?
Minciuna este cu atât mai gogonată cu cât aceiaşi reprezentanţi au recunoscut că atât Sâmbătă cât şi Duminică, dispozitivele de jandarmi au fost redimensionate de mai multe ori.
Păi de ce, dacă nu se ştia numărul manifestanţilor?
Îmi imaginez dialogul telefonic între şeful jandarmeriei şi şeful dispozitivului aflat în Piaţa Universităţii:

"- Gogule!
- Da, şefu?
-Câţi demonstranţi ai?
-Habar n-am!
-Bine! Vezi că îţi mai trimit 100 de oameni. Vigilenţă maximă!
-Da, şefu! Să trăiţi!
...
După o oră:
- Gogule!
-Da, şefu?
-Câţi demonstranţi sunt?
-Nu ştiu, şefu, să-mi moară butelia de lacrimogen. Ştiţi că stau prost cu matematica.
-Bine! Vezi că îţi trimit întăriri de la Prahova. Fii drastic, Gogule!
-Servesc patria, să trăiţi."

Păi cum aşa?
Păi simplu.
Cum dracu' să zici că sunt câteva mii de oameni strânşi spontan care huiduie?
Păi dacă se supără şefu ăl' mare şi de mâine eşti şomer?
Mai bine nu ştii, iar a doua zi spui că au fost 5 protestatari din care unul era beat, doi "ultraşi" şi o bunicuţă care îşi plimba nepotul cu tricicleta.
Ca şi cu huliganii.
Odată zice Jandarmeria că îi ştie pe ăia violenţi din galeriile echipelor de fotbal, că-i urmăreşte, că-i "are în atenţie", după care nu îi mai ştie, şi ridică din stradă artişti, psihologi, femei...
Am văzut o fază în care o femeie cam la 40-45 de ani era urcată cu forţa în "dubă", parcă Sâmbătă.
Aia cred că era şefă de galerie sau ceva.
Dar, parafrazând o vorbă celebră: "Nu contează cine protestează, contează cine numără protestatarii."

OAU!!!

Stăteam aseară, mă uitam la televizor şi nu îmi venea să cred.

Un grup de cetăţeni, după unii 1000, după alţii 2000, s-au strâns benevol sub balconul băsescului cântându-i serenada lansată de poliţişti şi ajunsă, văd, "hit": "Ieşi afară, javră ordinară!"

Cât de frică i-a fost marinarului, s-a văzut şi înainte, când a ordonat retragerea legii sănătăţii din dezbatere publică, dar şi după, deoarece, în această dimineaţă a avut loc mare întâlnire la sediul PDL, cu mai marii găştii (Boc, Udrea, Anastase).

Cine crede că întâlnirea asta grăbită a avut alt subiect, e, după părerea mea, cel puţin naiv.

Sunt sigur că băsescul a participat telefonic.

Trecând peste aceste aspecte, pentru câteva ore am simţit din nou că aparţin unui popor şi nu unei gloate. Am avut, de mai multe ori intenţia să mă urc în maşină şi să plec la Bucureşti, dar, de fiecare dată m-a oprit rezervorul gol şi lipsa banilor, plus unele considerente familiale.

Dar, oricum... OAU!!!!

Urmează represaliile. Nu am nici cea mai mică îndoială.

Deja Jandarmeria a anunţat identificarea a 13 participanţi care vor fi amendaţi.

După mine, vor fi şi câteva dosare penale, aşa... la intimidare.

Din acest moment, sau mai bine zis, începând de aseară, contează un singur lucru: puterea oamenilor de a nu se lăsa intimidaţi.

Până la urmă şi jandarmii sunt oameni.

Până la urmă şi ăia din servicii au rate la bănci.

Până la urmă... şi Ceauşescu a căzut.

Ieri seară am asistat la renaşterea poporului român.

Rămâne de văzut dacă "pruncul" este viabil şi va creşte sănătos.

Mi-e scârbă!

Sunt două evenimente, două... chestiuni, întâmplate astăzi, pe care le voi comenta.

Unul este conferinţa de presă susţinută de către chiriaşul de la Cotroceni. Celălalt, decizia Curţii Constituţionale cu privire la eutanasierea câinilor vagabonzi.

Voi începe cu primul, pentru că aşa e normal: întâi stăpânul, apoi slugile.

În loc să se remarce prin absenţă în urma scandalului iscat de conflictul cu doctorul Raed Arafat, băsescul iese la conferinţă şi, cu steagurile în spate, încearcă să ne explice... nimic.

Afirmaţia că "SMURD nu este creaţia unui om" este o ticăloşie cretinoidă de sorginte stalinistă. Numai în comunism lucrurile excepţionale nu erau ale celui care le-a gândit şi înfăptuit, ci erau "rodul muncii întregului popor".

Prin afirmaţiile că "statul român a făcut eforturi" şi "SMURD s-a făcut cu banii românilor", băsescul se adresează bandei sale de susţinători cretinoizi pentru a le da sentimentul de "Băăăă! Astea e făcute cu banii mei!".

Orice om normal la cap îşi dă seama instinctiv că Raed Arafat nu avea cum să susţină cu bani dezvoltarea unui sistem de urgenţă de talia SMURD.

Însă la fel de bine am putea spune că Turnul Eiffel nu este creaţia inginerilor care l-au conceput ci a tuturor francezilor, pentru că au plătit impozite. Inept.

Fără doctorul Arafat, serviciile de urgenţă din România ar fi avut, probabil, soarta celorlalte servicii publice, schimbate "din temelii" cel puţin o dată la 4 ani, conform viziunilor (nu spun vedeniilor) fiecărui ministru sau secretar de stat care avea ambiţia să descopere el apa caldă şi mersul pe jos.

Este foarte adevărat că, fără eforturi bugetare importante, SMURD, serviciile de urgenţă în general, nu ar fi ajuns la nivelul actual. Însă meritul este al celui despre care, acum aproape 15 ani, îmi povestea un prieten din Târgu Mureş că a înfiinţat un serviciu de ambulanţă ultradotat cu bani din sponsorizări şi donaţii. Era vorba despre un arab care studiase medicina în România şi rămăsese aici ca să facă trebă. Era vorba despre Raed Arafat.

Mi-a provocat o imensă răscoală în stomac şi "grija" subită a băsescului faţă de cetăţean. Cum se preocupă el ca "şef al statului" (preşedinte, băăă) ca cetăţeanul să aibă servicii medicale de calitate şi cum îl revoltă pe el că medicii vorbesc numai de bani.

Bă! Eşti prost?!

Păi când ai zis tu că o să fie bine pentru cetăţeni şi chiar a fost?

Păi când îndemnai medicii să plece să muncească în străinătate, tot la binele cetăţeanului te gândeai?

Dar asta e altă nadă pentru tâmpiţi. "Uite, bă, că preşedintilii să gândeşte să ne fie nouă bine."

E simplu de înţeles că intrarea firmelor private la concurenţă cu sistemul public (şi mă refer la tot sistemul de sănătate, nu numai la "urgenţe"), PE BANI DE LA BUGETUL DE STAT, înseamnă împărţirea acestuia, şi aşa insuficient, în mai multe direcţii. Astfel, sistemul public nu va mai avea fonduri pentru modernizare, iar firmele private vor încerca să îşi maximizeze profitul, nu să facă investiţii. 

Iar profiturile... sunt.

Bugetul sănătăţii a fost în 2011 de peste 5 miliarde de euro, conform afirmaţiilor băsescului.

O "felie" prea apetisantă pentru ca unii să nu-şi dorească să se "dedulcească".

Nu am nimic cu spitalele şi ambulanţele private, dar astea ar trebui să se dezvolte, ca peste tot în lume, pe baza asigurărilor medicale private şi a contribuţiilor voluntare, nu a bugetului public. Părerea mea.

Oricum, orice s-ar întâmpla (cel mai probabil nimic bun), SMURD va rămâne veşnic legat de numele lui Raed Arafat aşa cum corupţia, tupeul nesimţit, minciuna şi dictatura vor rămâne legate de numele băsescului.

Trecând la al doilea subiect, un nou acces de regurgitare a conţinutului stomacal a fost atunci când am auzit ştirea că judecătorii Curţii Constituţionale s-au înduioşat până la lacrimi şi au declarat neconstituţionale (8 voturi la 1), articolele legii care permiteau autorităţilor locale să eutanasieze câinii vagabonzi, după organizarea unui referendum local pe această problemă.

Nu pot să nu remarc ipocrizia cu accente de cinism criminal de care dau dovadă alde judecătorii lu' peşte, care de aproape 2 ani dau girul constituţionalităţii unor legi care autorizează şi provoacă un veritabil genocid în rândul oamenilor trăitori în această ţară.

Adică, în minţile imbecile ale slugilor băsescului de la Curtea Constituţională, e perfect normal să tai salarii şi indemnizaţii de creştere a copiilor, să impozitezi abuziv pensii, să închizi spitale, să concediezi pe cine vrei şi când vrei, să nu mai dai medicamente la un bolnav sau alocaţie la un copil ai cărui părinţi sunt prea săraci ca să plătească impozitul pe cocioaba în care trăiesc, atâta timp cât aceste măsuri se referă la rasa umană.

Când e vorba de câini... cine se atinge de ei "merge la cremenal", vorba lui Caragiale.

Vorba aceea: "CÂINE LA CÂINE NU APROBĂ EUTANASIEREA".

MARŞ!

Campania de SMURD-ărire

OAU!!!!

"Reforma în sănătate" promovată de banda care conduce România a cunoscut, zilele astea, un nou capitol.

Prezent la o emisiune TV, probabil pentru a explica de ce băsescul l-a numit (tot o emisiune TV) "cel mai mare duşman al reformei în sănătate", dotorul Raed Arafat a primit o lecţie crâncenă a zicalei româneşti "nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită".

Mai exact, băsescul, iniţiatorul legii (unde scrie asta în Constituţie????), a intrat, măre, în direct şi l-a făcut albie de porci pe dom' doctor: că e "stângist" (adicătelea olecuţă comunist, pentru necunoscători), că e mincinos, că dezinformează populaţia, că nu şi-a adus nici o contribuţie la îmbunătăţirea legii, că "apare prea mult la televizor", că va fi dat afară de la Ministerul Sănătăţii etc.

M-a uimit acuzaţia băsescului că Raed Arafat ar avea ceva cu sistemul medical de urgenţă privat, deoarece omul ăsta este cel care a înfiinţat, din câte ştiu eu, SMURD-ul, adică primul serviciu de urgenţă care nu era de stat, din România. După care l-a oferit statului.

De fapt, băsescul, în stilul caracteristic, adică mitocan şi violent, îşi apără "natura divină". Adică el şi numai el ştie ce e bine, cum trebuie făcut, ce trebuie schimbat.

Bineînţeles că sunt şi nişte interese financiare mari de tot la mijloc, dar cred că cel mai tare l-a deranjat faptul că l-a contrazis cineva. Că i-a fost pusă la îndoială omniscienţa.

Mi-a plăcut faza în care băsescul se lăuda că "anul acesta vom cumpăra 1200 de ambulanţe".

Adică, pentru prostime: "Bă! Uite, bă, ce fac io pentru voi!"

Dar şi mai tare mi-a plăcut replica lui Raed Arafat, care l-a corectat imediat spunând că ăsta e un program pe 4 ani iar ăsta e, deja, al doilea an de derulare.

Adică, băsescul încerca să ia oareşce capital de imagine în an electoral, dar i-a tăiat-o dom' doctor.

Din punctul meu de vedere, Raed Arafat a explicat foarte clar ce înseamnă noua lege.

În primul rând, nici acum legea nu interzice înfiinţarea de servicii de urgenţă private, dovadă numeroasele societăţi comerciale care activează în domeniu.

Problema e că noua lege dă acces nelimitat acestor companii private la bugetul destinat asistenţei medicale de urgenţă.

Ce înseamnă asta?

Simplu: în loc să ai un serviciu public 24/7 care să de... 100 de lei, vei avea 10 servicii private de 10 lei fiecare până se termină banii.

Iar banii se termină repede.

După aia... rugăciuni şi ceaiuri.

În completare, am mai urmărit declaraţia directoarei Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, care a explicat magistral ce însemnă, la ora actuală, acest sistem integrat de urgenţă:

1. Toate maşinile de intervenţie de un anumit tip (B, C, descarcerare etc) din ţară sunt IDENTICE. Mobilierul, aparatura, diferitele materiale necesare intervenţiei, sunt aşezate ÎN ACELAŞI LOC şi la ambulanţele din Bucureşti şi la cele din Iaşi, Timişoara, Constanţa sau Satu Mare.

De ce?

Pentru ca, în orice situaţie, un asistent medical sau un medic "urgentist" să se poată urca ÎN ORICE AMBULANŢĂ DIN ŢARĂ şi să înceapă, din secunda 0 să îşi facă meseria, adică să salveze vieţi.

Să nu stea două ore să găsescă unde a pus ăla dinaintea lui pansamentul sau branula.

Din câte am înţeles de la doamna doctor, cel puţin în Bucureşti, chiar şi medicamentele sunt aranjate identic în trusele de prim ajutor.

Asta e greu să faci cu ambulanţele private.

În primul rând că nu îl poţi obliga să îşi configureze ambulanţa cum vrei tu. Îl poţi obliga, de exemplu, să aibă defibrilator. Dar dacă îl aşează lângă targă sau sub scaunul şoferului, asta decide el. De asemenea, nu îl poţi obliga să cumpere aparatură şi materiale de la o anumită firmă sau de un anumit tip. Ştiu din proprie experienţă că o anestezie (acelaşi tip, făcută la două spitale diferite), te poate "ajuta" pe perioada operaţiei sau te poate "pune la pat" două săptămâni. În domeniul ăsta, mai mult ca în alte domenii, "firma" contează al dracului de mult.

2. Selecţia şi pregătirea personalului pentru echipajele de intervenţie în caz de urgenţă e criminală.

Ori, în cazul firmelor private, personalul este ori "atras" din sistemul public, ori slab pregătit. O firmă privată urmăreşte, normal, profitul, şi nu prea are timp să aştepte câţiva ani după un medic sau un asistent pentru a deveni un profesionist adevărat în medicină de urgenţă.

3. Standardizarea procedurilor. Sistemul public, cu toate neajunsurile sale, a reuşit să pună la punct proceduri clare, uniforme, cunoscute şi respectate de toată lumea, în domeniul "urgenţelor". Asta înseamnă că... o branulă pusă la Iaşi va putea fi folosită de medicul de la Timişoara, în cazul transferului pacientului. Iar medicul care va primi pacientul va şti exact ce s-a întâmplat cu acesta din momentul preluării sale de către echipajul de urgenţă, pentru că e o procedură standard în funcţie de diagnostic.

Firma privată îşi organizează, cel puţin detaliile activităţii, aşa cum doreşte şi cum poate.

4. Problema banilor. Nici o companie privată nu va accepta să lucreze suplimentar şi neplătit, aşa cum se întâmplă acum la serviciile publice de urgenţă.

În concluzie, băsescul şi-a mai afirmat încă o dată "natura divină", "punând la punct", după părerea mea, unul dintre cei mai mari specialişti în medicină de urgenţă din România şi pecetluind, într-un fel, soarta unuia dintre puţinele servicii publice din România, care merge bine.

Din toată acea deversare băsesciană de cuvinte eu nu am remarcat decât o singură formulare absolut adevărată: "Eu nu sunt specialist. Eu doar citesc o lege."

Da, mă! Da' o citeşti prost.

Şi dacă nu eşti specialist, taci dracu' din gură şi marş acasă.


UPDATE: Doctorul Raed Arafat şi-a dat demisia. Din punctul meu de vedere, a demonstrat că are onoare şi demnitate. Omul are coloană vertebrală şi o foloseşte cum trebuie. Pentru el, toată cinstea. Pentru noi... sănătate veşnică, că e riscant să te îmbolnăveşti în următorii ani.

P.S.
Vrăjeala cu poliţiştii corupţi nu a ţinut. Conferinţa de presă a lui Raed Arafat a fost pe toate canalele de ştiri.

Teoria relativităţii

Care e diferenţa între un nebun şi un erou?

Amândoi văd ceea ce alţii nu pot vedea.

Amândoi cred în ceea ce alţii consideră incredibil.

Amândoi luptă pentru a arăta celorlalţi lumea de dincolo de evident

Atunci unde sunt diferenţele? Sau, mai bine zis, există diferenţe?

Singura diferenţă...?

Gradul de nebunie.

Şi un pic de noroc asezonat cu poziţionarea de partea "corectă" a istoriei.

Dacă eşti destul de nebun pentru a îţi susţine la infinit ideile şi ai norocul ca acestea să fie şi acceptate, combinat cu o "pilă la cel care scrie cartea de istorie"... te-ai scos. Eşti erou.

Dacă, dimpotrivă, accepţi la un moment dat că ideile tale sunt greşite, sau chiar şi numai că sunt, momentan, irealizabile şi greu de înţeles pentru alţii... pregăteşte-te pentru o vacanţă eternă la balamucul istoriei, iar "cel care scrie cartea de istorie" te va trece, cel mult, la rubrica "Nebuni periculoşi sau amuzanţi".

Până la urmă, succesul de moment al impunerii, uneori cu forţa, a unor idei, acţiuni, atitudini, chiar dacă ele au fost, ulterior, infirmate, blamate sau etichetate drept criminale, stă la baza "procesului tehnologic" de separare a eroilor de nebuni.

Dacă cei 300 de spartani de la Termopile erau călcaţi în picioare de perşi, totă lumea i-ar fi catalogat ca "nebuni" deoarece, logic, nu poţi să lupţi cu 300 de oameni împotriva a aproape 1.000.000.

Dar au câştigat, s-au impus şi au devenit eroi.

Să nu fiu greşit înţeles. Nu minimizez în nici un fel vitejia, dăruirea, spiritul de sacrificiu...

Nu!

Doar încerc să analizez modul de percepţie a unor fapte.

Gândiţi-vă cum ar fi fost privit, de exemplu, Tudor Vladimirescu, dacă revoluţia condusă de el ar fi fost reprimată imediat.

Dar a ajuns la Bucureşti, boierii ţării i s-au închinat... şi a trecut în rândul eroilor.

Sau, ca să ajungem în zilele noastre, dacă Revoluţia din 1989 era înăbuşită la Timişoara. Erau toţi nişte "golani nebuni, unelte ale serviciilor secrete străine".

Dar sunt eroi.

Contează mult şi cine scrie istoria...

Adică... Fidel Castro e cam erou în Cuba. La fel şi Chavez în Venezuela. Am avut mai deunăzi exemplul cu Kim Jong Il în Coreea de Nord.

La ei în ţară, pentru o bună parte a populaţiei, aceşti oameni sunt sau au fost eroi.

Nu comentez îndoctrinarea ideologică, manipularea, "spălarea creierelor"...

Pentru unii sunt eroi, indiferent de motive.

Pentru "lumea civilizată" (ghilimelele sunt intenţionate şi răuintenţionate), persoanele de mai sus nu sunt decât nişte nebuni ajunşi la conducerea unor state.

Asta dacă ne luăm după cărţile de istorie din "lumea civilizată" (aceleaşi ghilimele).

Dacă am citi cărţile de istorie din ţările amintite, am avea surpriza să constatăm că... americanii sunt naşpa..., că Obama e "de porc"..., că Franţa e o adunătură de criminali..., că Marea Britanie e... orice...

Se cam termină cu eroii. Încep nebunii.

Marii eroi exploratori, cuceritori, descoperitori, ai lumii ar pute, lejer, să fie întrebaţi câţi băştinaşi au căsăpit pentru simpla vină că îşi apărau pământurile.

Geronimo, eroul indienilor americani, e cvasinecunoscut, pentru că a fost învins.

Eroii fiecărei religii au, de foarte multe ori, "ascunse în dulapuri" multe "schelete" de "necredincioşi".

Diferenţa e dată de reuşita acţiunii şi de "cel care scrie cartea de istorie".

Că altfel, toţi nebunii ar fi eroi.

Sau invers.

Patru pagini împotriva dreptului la liberă exprimare

"Totuna e dac-ai murit Flăcău ori moş îngârbovit; Dar nu-i totuna leu să mori Ori câine-nlănţuit."

Vă vine să credeţi că e român?

Vă vine să credeţi că, până mai ieri, acest om trăia printre noi?

Astăzi, când suntem într-o goană permanentă după bani, fiind în stare să facem orice pentru ei, cine mai poate înţelege sensul cuvintelor: "E atât de simplu să mori... De ce să te compromiţi?"

Cine mai e dispus să îmbrace cămaşa martiriului pentru o idee, pentru un principiu, pentru un crez...?

Cine mai are curajul de a sta drept indiferent de consecinţe?

Tudor Greceanu pare a fi unul dintre ultimii români pentru care Dumnezeu a folosit plămada eroilor.

Din păcate, nu numai că plămada s-a isprăvit, dar noile generaţii nici măcar nu îi cunosc. Nici nu ştiu că sunt conaţionali cu aceşti oameni.

Am văzut filmuleţul de zeci de ori.

Privind pe fereastră, la românii de azi, Tudor Greceanu pare ireal. Parcă e un personaj din filme. Un basm. O adaptare românească a eroilor literaturii universale.

Ce îi poate face un regim, orice regim, unui astfel de om?