Cât om mă socot, duc pe frunte toţi spinii,
Şi crucea mi-o port, ca şi când aş zbura,
Căci omul e om cât mai are opinii,
Aceasta-i opinia mea.

Adrian Păunescu

joi, 28 iunie 2012

O revelație

În marea asta de mizerii, în valurile astea zilnice de cretinism, cinism și nesimțire, începusem să mă cam satur de toate și de toți.
Însă am văzut un lucru care, deși tragic în esență, mie mi-a dat o senzație de liniște, un sentiment că încă mai poate fi salvat ceva.
Concret, astăzi circulam pe drumurile patriei cu autoturismul.
La un moment dat, de la distanță, am observat un ”șocâte”, adică omniprezentul animal mort, lovit de mașină, zăcând în mijlocul drumului. Am evaluat instinctiv obstacolul și m-am încadrat astfel încât să ”îl iau între roți”. Nu aveam viteză mare. 60-65 Km/oră maxim.
Apropiindu-mă mi-am dat seama că ”șocâtele” era (sau fusese) o pisică.
Deja gândeam: ”uite cum se duc dracu 9 vieți”; când, cu coada ochiului, cu vederea periferică, am surprins, pe marginea șoselei, la nici 2 metri de ”șocâte” două gâgâlici care nu făceau parte din fundalul vegetal de la marginea drumului.
Într-o fracțiune de secundă mi-am dat seama că găgălicile cu pricina erau, de fapt, doi pisoi, iar în acea clipă am frânat puternic fără să mă mai gândesc dacă venea cineva din spate (nu venea), simțind de parcă mă lovise cineva cu o bâtă în cap.
Senzația inițială a fost atât de violentă și de materială încât instantaneu m-a luat durerea de cap.
Mi-am dat seama că în mijlocul străzii zăcea cadavrul mamei celor doi pisoi care stăteau cuminți, pe marginea drumului, cât mai aproape de mama lor. Mi-am dat seama că acei pisoi sunt, practic, condamnați, nefiind destul de mari pentru a se putea descurca singuri. Mi-am dat seama că acei pisoi, până la urmă niște animale, făcuseră (inconștient) un gest mult mai uman decât mulți aparținători ai speciei umane.
Bineînțeles că până să mă dau eu jos din mașină, pisoii, speriați probabil de frânarea dementă, fugiseră prin lăstăriș și nu i-am putut prinde.
Pe urmă m-a cuprins un sentiment de liniște, ciudată având în vedere scena la care asistasem.
Am avut revelația faptului că, indiferent cât de rău ne-ar fi, există situații pe care nici nu ni le putem imagina, al căror tragism nu îl putem cuprinde cu mintea, iar lumea asta e plină de exemple incredibile de umanitate a animalelor.
Întâmplarea asta m-a făcut să cred că lumea asta merită să fie salvată. Poate mai puțin rasa umană.

miercuri, 27 iunie 2012

Inchiziție, SS, NKVD sau ”Cine nu l-a lăsat să moară, nu va fi lăsat să trăiască”

M-am uitat astăzi la televizor cu aceeași senzație pe care aș fi avut-o dacă m-ar fi lovit marfarul.
Ne mai putem numi democrație?
Sincer, declarațiile halucinante ale macoveei de acum câteva zile le-am trecut destul de ușor cu vederea punându-le pe seama unei crize de abstinență. Rău am făcut!
Astăzi am văzut, ca toată țara, niște scene delirante, cu atât mai înspăimântătoare cu cât erau ”regizate” de instituții ale statului la cel mai înalt nivel.
Să le iau pe rând:
1. CSM-ul și madama codruța au sărit în sus că se pune presiune pe magistrați atât de către avocați cât și de mass-media.
Nu am înțeles niciodată de ce mama dracului judecătorii și procurorii trebuie să se uite la televizor. Sau dacă tot se uită, să se uite pe MiniMax, ca să nu se mai simtă presați și influențați.
Cretinitatea asta cu ”nu se comentează hotărârile instanței” ține, după părerea mea, de epocile instituțiilor invocate în titlul acestui articol.
De ce să nu comentăm hotărârile instanței? Indiferent că sunt avocat, jurnalist, inginer sau ”cetățeanul Gogu”, am dreptul de a comenta orice, oricând și oricum îmi place. Nu pot și nici nu vreau să oblig vreun judecător sau procuror să mă asculte. De ce se simt ”presați”?
De ce nu-i spun lui Țundrea că nu e bine să comentezi hotărârile instanței, că nu a făcut decât 17 ani de pârnaie nevinovat?
Și câți or mai fi...
Pe cale logică, dacă acțiunile magistraților nu pot fi comentate, înseamnă că ei sunt mai tari decât Dumnezeu, pentru că El suportă, totuși, destule critici și analize.
Mi se par de o agresivitate imbecilă și izvorâtă din incompetență, comentariile șefei de la CSM și ale madamei procuror general, cu privire la ”interzicerea” discuțiilor pe marginea activității magistraților. De când, într-o țară normală la cap, există ceva care nu poate fi comentat, analizat și, eventual, criticat? Au reușit distinsele dudui să pună la punct atât de bine instituțiile peste care domnesc cu binecuvântarea ”jucătorului” încât sunt în afara oricărei suspiciuni?
Nu!
Atunci să tacă dracului din gură, că nu le permit să comenteze despre comentariile mele.
2. Fără să am nici un fel de afinitate pentru Adrian Năstase (mi s-a părut, sincer, deprimant și deprimat în momentul transferului la penitenciar), aș vrea să aflu și eu în baza cărei legi din România sau de oriunde din lumea civilizată, un procuror sau judecător poate infirma, cu de la sine putere, un diagnostic medical?
De când își permite micuța codruța, asupra căreia planează un mic scandal de plagiat în legătură cu lucrarea de doctorat, să spună, fără o contraexpertiză MEDICALĂ, că un diagnostic este suspect?
Știu că, asemeni stăpânului său, se crede, poate, omniscientă, dar tocmai această ”calitate” și funcția pe care a fost cocoțată ar fi trebuit să ”îi spună” că un condamnat, oricare, care se află internat într-un spital, nu poate fi luat de-acolo decât după externare (ceea ce presupune însănătoșirea sau recuperarea în mare parte), sau în urma unei expertize medico-legale care să spună că starea lui permite încarcerarea iar boala poate fi tratată în pușcărie.
Nu am auzit să existe așa ceva.
Am văzut în schimb o cohortă de polițiști și procurori speriați năvălind într-un spital și luându-l pe sus, la oră de maximă audiență, pe un pacient aflat la TERAPIE INTENSIVĂ.
Nu mai vorbesc despre faptul că acest pacient se afla acolo în urma unei tentative de suicid, fapt care impune efectuarea, suplimentar, a unei expertize psihologice, pentru că pacientul poate recidiva în încercarea de a se sinucide.
Scena aceea, cu un bolnav scos din spital, urcat în salvare și dus la pușcărie mi-a amintit de scenele din filmele cu naziști, când oamenii erau scoși cu forța din case, unii în scaune cu rotile, și trimiși în lagărele morții. De ce atâta grabă?
Poate pentru a calma nervi unui anume pirat și a salva stocurile de whisky ale planetei.
3. Poate cel mai grav lucru mi se pare punerea sub învinuire a unor polițiști și a unor medici pentru ”favorizarea infractorului”, în legătură cu faptul că au împiedicat, au ajutat, au transportat și au tratat un condamnat care vrusese să își tragă un glonț în cap.
O asemenea aberație face, pentru mine, din DNA una dintre cele mai abjecte, mai jegoase și mai ticăloase instituții care au existat vreodată pe planeta asta.
Probabil că marinarul, după criza de nervi datorată faptului că Năstase nu a ajuns din prima noapte la bulău, a mai făcut încă o criză că ăla n-a murit.
E drept că văzusem deja de săptămâna trecută câțiva băsiști lătrând cu privire la ”lașitatea de a nu te supune justiției și a încerca să o eludezi sinucigându-te”.
Puse cap la cap, lucrurile se leagă și se limpezesc.
Din păcate tabloul ce ni se arată este înspăimântător: polițiști cercetați pentru că nu au lăsat un om să se împuște în cap, medici cercetați pentru că nu l-au lăsat să sângereze până la moarte, personaje sinistre aflate în funcții importante care dau ordine la televizor ce să facă și ce să ia în considerație magistrații, magistrați pudibondo-masochiști dependenți de televizor...
E... crâncen!
Și toate astea, toată mizeria asta umană, toate fecalele astea instituționale pentru că un om..., UN SINGUR OM..., UN SIMPLU OM, a vrut să-și vadă rivalul la pușcărie pentru o ipotetică consolidare a propriei poziții de putere.
Nu mi se pare normal ca polițiștii și medicii să fie anchetați pentru că au salvat viața unui om, doar pentru că o intoxicată etilic și o duduie cât un T34 consideră, așa cum le-a spus stăpânul lor, că un diagnostie este suspect.
Revenind la ”comentarea” acțiunilor magistraților, în virtutea unui drept foarte drag mie, DREPTUL LA LIBERĂ EXPRIMARE, vreau să le spun doar câteva cuvinte, de încheiere, fecioarelor neprihănite care plutesc diafan prin parchete și instanțe de judecată:
OPRIȚI, DRACULUI, TELEVIZOARELE ȘI CITIȚI DOSARELE PE CARE LE AVEȚI ÎN FAȚĂ!

luni, 25 iunie 2012

Justiție sau dreptate?

L-am urmărit aseară pe domnul Mircea Badea vorbind despre conceptele de ”justiție” și ”dreptate” și simt nevoia să intru puțin în detaliile subiectului.
Deși conceptele amintite mai sus pot fi, conform DEX-ului, sinonime, din punctul  meu de vedere, la nivel bazal, sunt două ”teze” diferite și, de multe ori, antagonice.
Justiția înseamnă civilizație, înseamnă legi, înseamnă proceduri, înseamnă un sistem pus în slujba rezolvării unor probleme sociale.Mă refer la justiție la modul conceptual, nu la mascarada penibilă din România (poate nu toată).
Dreptatea, pe de altă parte, se referă doar la rezultat: pedeapsa trebuie să fie egală cu încălcarea legii sau să ofere satisfacție celui păgubit. Din acest punct de vedere ”dreptatea” ține mai mult de legea Talionului, după părerea mea. Și tot aici apar conflictele între ”justiție” și ”dreptate”.
De exemplu, cineva ucide un om, cineva violează un copil, cineva maltratează un bătrân...
Este adus în fața judecătorului și este condamnat la... închisoare pe viață, să zicem.
S-a făcut justiție? Da!
Au fost efectuate cercetări, s-au strâns și administrat probe, s-au respectat proceduri și s-a pronunțat o sentință în acord cu normele juridice în vigoare.
S-a făcut dreptate? Nu!
Orice condamnare este inutilă din punctul de vedere al victimelor și celor apropiați lor.
Condamnarea nu va aduce înapoi fiul, soțul sau tatăl ucis, nu va șterge traumele victimei agresiunii sexuale și nu va vindeca rănile psihice și psihologice ale persoanei agresate.
De multe ori, condamnarea nici măcar nu oferă o satisfacție revanșardă celor afectați de încălcarea legii.
Rudele unei persoane ucise într-un accident de mașină nu vor înțelege niciodată de ce șoferul vinovat este condamnat pentru ”ucidere din culpă”, deci mai blând.
Din punct de vedere al ”rezultatului”, uciderea din culpă este la fel cu omorul.
”Dreptatea” cere ca și pedeapsa să fie pe măsura pierderii.
Dreptatea este subiectivă, sentimentală și răzbunătoare.
Justiția este rece, precisă și sistematică.
Astfel dreptatea intră în contradicție cu justiția.
Pentru că justiția înseamnă, de multe ori, să nu se facă dreptate, iar dreptatea, de multe ori, înseamnă încălcarea oricăror norme juridice.

duminică, 24 iunie 2012

”Artileria grea” a plagiatelor

PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.-gi-a] – Din fr. plagier. 

Asta înseamnă, conform Dicționarului explicativ al limbii române.
Sincer, m-am săturat de toate rahaturile astea. În fiecare săptămână mai apare câte o acuzație de plagiat ”în presa străină”.
Culmea, toate acuzațiile sunt despre oameni aflați în opoziție cu băsescul.
Bănuiesc, pe cale de consecință, că ”lucrările” udrei, igașului, bocului și a altor ”magistrii” apropiați băsescului  sunt, fără îndoială, niște capodopere de cercetare și inovație în domeniile respective.
Singurul despre care nu se emit acuzații de plagiat este însuși chiriașul de la Cotroceni, asta poate și datorită faptului că, în afară de rapoartele informative ținute la secret, personajul nu a mai scris mare lucru în viața lui. 
Însă tactica marinarului e foarte bună, trebuie să recunosc.
Majoritatea populației ”de rând” habar n-are cum se întocmește o lucrare de licență, de masterat sau doctorat. Chiar și mulți dintre cei care ”posedă” astfel de titluri au foarte puține puncte comune cu materia respectivă, lucrările fiind cumpărate pur și simplu. Doar nu credeți că un ministru al dezvoltării și turismului, de exemplu, care mănâncă mai mult prin benzinării, are timp să stea sute de ore în bibliotecă și în fața calculatorului ca să strângă date și apoi să redacteze lucrarea.
Doar cei care și-au făcut lucrările ”pe bune” știu că e imposibil să te prezinți cu o lucrare 100% originală, pentru simplul motiv că orice comisie de examinare îți va cere, mai întâi de toate, BIBLIOGRAFIA.
Într-o lucrare de acest gen trebuie să incluzi, obligatoriu, păreri și citate din lucrările unor autori consacrați în domeniu, ca suport a ceea ce reprezintă propriul punct de vedere asupra problemei, dacă ai așa ceva.
Așa că, faptul că în lucrarea de... orice a lui X sau Y sunt ”pasaje întregi” din opera nu știu cărui autor, e un lucru perfect normal, atâta timp cât, conform definiției din DEX, nu le prezinți ca pe ”creație personală”.
Dar treaba asta nu o înțeleg mulți.
Dacă toată mascarada asta penibilă ar fi, așa cum cred imbecilii, ”o campanie de demascare a plagiatorilor”, simpla cercetare aleatorie a unor lucrări din orice domeniu ar trebui să conducă la anularea tuturor titlurilor și diplomelor universitare nu numai din România, ci și din totă lumea. Și nu exagerez.
Cred că nici Stephen Hawking nu ar scăpa, fiindu-mi greu să cred că geniul său a pornit de la 0 și nu și-a fundamentat teoriile pe cercetări anterioare ale altora, măcar ca bază de pornire.
Așa că să mă mai scutească băsiștii cu porcăriile astea securistice!
Tare aș vrea să citesc și eu lucrarea de licență a doamnei notar cu vânzări anterioare, să văd dacă e ”originală”.
Fiind, la rândul meu, licențiat în drept și master în științe penale, cred că mă pot antepronunța, până la o improbabilă lectură a operei respective, și să spun că sunt cel puțin 2-3 citate pe o pagină.
Și nu mai țipă nimeni de plagiat.
Dar e greu...
Tactica băsesciană este de manual KGB pentru începători. Teoria e simplă: opinia publică nu poate ”digera” mai multe subiecte deodată. De aceea, lansarea unei noi acuzații sau zvon le trece pe cele anterioare în ”memoria pasivă”, de unde pot intra în subconștientul colectiv, devenind ”adevăruri de când lumea”, oricât de aberante și aiuritoare ar fi ideile respective.
Un exemplu clasic și foarte mediatizat este ”cazul Elodia”. Mai întâi s-a lansat ideea că Cioacă și-a ucis soția. După aceea s-a venit cu posible trasee, cu făcutul nevoilor, cu Tolea, cu Magda, cu clarvăzători, cu... iar lumea le-a urmărit și comentat fiind convinsă că ăla și-a mazilit nevasta, deși nu exista și nu există nici măcar o probă care să susțină această ipoteză. Să fiu bine înțeles, eu nu zic nici că a făcut nici că nu a făcut, Cioacă, ceva. Spun doar că nu există dovezi.
La fel și cu porcăriile astea cu plagiatele.
Săptămâna trecută (coincidența coincidențelor) s-a lansat zvonul că Ponta și-a luat doctoratul cu un plagiat. Urma ca arestarea și încarcerarea lui Năstase să ”acopere” subiectul Ponta și să-l treacă la ”știute ca adevărate” în mentalul colectiv”.
Doar că, așa cum am mai spus, tentativa de sinucidere a fostului premier le-a cam dat peste cap planurile băsiștilor, captând atenția totală a opiniei publice interne și internaționale.
Probabil în zilele și săptămânile care urmează vom asista la o ”revigorare” a subiectului, mai ales pe fondul ”războiului” din ce în ce mai fățiș și ”pe contre” dintre pirat și noua guvernare.

PS
Cererea băsescului ca un ministru propus să declare pe proprie răspundere că nu a plagiat, mi se pare un gest de o nesimțire ieșită din scală.
Pe aceeași logică, udrea ar trebui să declare că singurul bărbat din viața ei a fost cocoșul, macoveia că nu a băut niciodată băuturi alcoolice iar eba că a ajuns europarlamentar prin forțe proprii.
Nu că n-ar fi în stare să mintă zâmbind, dar simpla pretenție de acest gen ar fi o măgărie.

PPS
Era să uit!
Vreau să spun că prefer oricând un plagiator unui dictator.
Măcar plagiatorul citește niște lucrări (știe să citească), vede că-s bune (are cunoștințele și capacitatea de a-și da seama de acest lucru), le copiază (știe cu calculatorul) și le ajustează ca să se potrivească și să aibă o noimă (deci muncă de creație).
Dictatorul ”se citește” și ”se citează” doar pe sine. Iar de multe ori o face prost.

vineri, 22 iunie 2012

Turcescul poate fi acuzat că a copiat pixelul albastru al băsescului?

Citiți, vă rog, această misivă:
"Domnule Ministru,

Am aflat cu uimire ca numele meu figureaza pe un ordin de avansare in grad emis de Ministerul Apararii Nationale. Totodata, dintr-o informare publica emisa de biroul de comunicare al MAPN, am inteles ca figurez in evidentele Armatei Romane cu gradul de locotenent-colonel (!). Intrucit nu am satisfacut stagiul militar si nu am solicitat niciodata sa fiu incorporat, consider ca ne aflam in fata unei regretabile erori, pe care o consider, inca, facuta accidental si solicit de urgenta indreptarea acestei situatii prin revenirea la starea de fapt: cetatean roman care nu si-a satisfacut stagiul militar si, prin urmare, nu poate apartine corpului ofiteresc al Armatei Romane.
Intrucit aceasta situatie imi genereaza in momentul de fata grave prejudicii de imagine prin inducerea in constiinta opiniei publice a unei false identitati publice, va rog sa dispuneti de urgenta indreptarea acestei erori si aducerea la cunostinta opiniei publice a masurilor intreprinse.
In caz contrar, in acord cu legile statului roman, imi rezerv dreptul de a actiona in judecata MAPN pentru prejudicii grave de imagine si tragerea la raspundere a celor care se fac vinovati de acest lucru.
Mentionez ca domiciliez in Bucuresti, Sector 1, strada......

Cu speranta unei rezolvari urgente,
Robert Turcescu
Jurnalist"



Cred că turcescul poate fi acuzat de plagierea evidentă a celebrului pixel albastru ”lansat” de stăpână-su.
Adică nu e ceea ce vedeți voi, e ceea ce vă spun eu.
Am râs cu lacrimi citind scrisorela ”deontologului imparțial” către MApN.
Cât de tare poate să fie treaba asta?
Să te facă cineva ”locotenent colonel” fără să te întrebe și fără să te anunțe. Așa..., pur și simplu.
Răvașul de mai sus mi se pare demn de pus în Dicționarele explicative la definiția nesimțirii. Pur și simplu delirant.
Adică homunculul ăsta vrea să credem că a fost făcut colonel în atât de mare secret încât nici el nu a știut?
Jurnalistuleeee! Let it in the blood, teteo, că măcăne!
Și mai și amenință MApN-ul cu proces dacă nu se remediază ”eroarea”, că, cică, îi afectează imaginea!!!???
E... E... absolutul..., infinitul nesimțirii, gaura neagră a inteligenței...
Oare cât de proști ne crede marioneta asta penibilă?
Și ce e mai îngrijorător: oare câți îl cred?
E limpede pentru oricine are cea mai mică idee despre armată că NIMENI NU POATE FI AVANSAT ÎNTR-UN GRAD MILITAR FĂRĂ SĂ ȘTIE DESPRE ASTA ȘI, DE CELE MAI MULTE ORI, FĂRĂ SĂ NU FACĂ UN EFORT SUSȚINUT PENTRU ACEASTA.
Chiar dacă ”tresele” ar fi fost un ”cado” de la stăpânul lui, turcescul tot ar fi aflat. I-ar fi spus chiar băsescul, de drag să-l vadă cum se bucură și cum dă din coadă...
E (și citez din Victor Ciutacu, nu plagiez) NOAPTEA MINȚII.
E ca și cum după 10 ani de căsnicie aș întreba cine e femeia care doarme lângă mine în pat... E ori demență, ori ticăloșie.
În cazul de față, cred că amândouă cauzele concură cu sârg.
Cred că ar fi cazul, urmând exemplul turcescului, să trimitem toți scrisorice la ministere, la ”servicii”, la Președinte, la Patriarh...
Doamne ferește, să fi fost făcuți ofițeri, generali, să fi fost decorați sau hirotonisiți fără știrea noastră.
După cum vedeți, se poate întâmpla...
Aștept să văd ordinul prin care vânzătoarea de la chioșcul de unde îmi iau eu țigări a fost făcută mareșal. Bineînțeles, fără știrea ei.
Dacă MApN-ul a dat ”eroare” cu turcescul, de ce nu și cu vânzătoarea?
Sau cu bețivii de la birt? Poate nu e o adunătură de bețivi, ci ”clubul generalilor”...
Sau poate că turcescul e un ticălos mârșav și mincinos, un jegos slugoi la pulpana piratului...
Se poate și asta.


joi, 21 iunie 2012

Băsescu, acțiuni disperate

Dacă cineva a pus la îndoială afirmațiile mele conform cărora băsescul își dă palme după tentativa de suicid a lui Năstase, citiți asta.
După ”protestele” pentru apărarea patapieviciului la conducerea Institutului Cultural Român (ăla cu poneiul cu zvastică pictată pe fesă și osul înfipt în dos), astăzi am avut proteste împotriva ”tentativei de suicid” a fostului premier.
Bineînțeles, participanții erau ”independenți, reprezentanți ai societății civile”.
Iar băsescul nu știe nimic...?
Hai las-o-n...

Băsescul regretă că l-a condamnat pe Năstase

Seara asta este una dramatică.
Un fost prim ministru al României a încercat să se sinucidă.
Nu vreau să comentez emoțional. Nu vreau să comentez dacă Năstase a făcut sau nu nemernicii atunci când era premier.
Aș vrea să comentez situația dintr-un alt punct, rece, cinic, pragmatic până la demență.
În primul rând, e limpede pentru oricine are un neuron funcțional că dosarul în care Năstase a fost condamnat la închisoare cu executare este unul politic.
Cine nu crede, să se uite la avalanșa de acuzații de plagiat și își va da seama că nimic nu e întâmplător.
Pe scurt, băsescul trage de sfori cu toată puterea, doar-doar o scăpa de suspendarea pe care Ponta (șucărit că nu îl lasă doar pe el la Bruxelles) i-o pregătește.
Condamnarea lui Năstase la închisoare CU EXECUTARE este doar un exercițiu de imagine. Un lider al PSD (parte a USL) trebuia plimbat pe la camere cu cătușe la mâini și flancat de polițiști. Probabil că aparatul de propagandă ar fi descris în amănunt procedura introducerii în arest, de la legitimare și amprentare la controlul corporal amănunțit, pentru a demonstra că ”și el e om ca toți oamenii”.
Pot paria orice pe faptul că băsescul nu s-a îndoit nici o clipă de faptul că Năstase va fi scos din casă având lacrimi în ochi și, dacă marinarul avea noroc, ar fi avut loc o scenă lacrimogeno-isterică a Danei Năstase, destul cât să-i facă pe cretini să urle: ”Când erai doamna premier de ce nu plângeai, fă?!”.
Pot, de asemenea, să pariez orice că marinarul nu s-a așteptat nici o clipă la faptul că Năstase, după părerea mea într-un acces de nebunie, va încerca să se sinucidă.
Vreau să fac o paranteză și să îl felicit pe polițistul care a avut prezența de spirit să devieze direcția pistolului.
Revenind la subiect, un Năstase plimbat în cătușe prin fața camerelor de filmat i-ar fi dat băsescului o gură de oxigen în lupta pentru păstrarea puterii. Cretinii ar fi perceput asta ca pe o ”incununare a luptei neabătute și neobosite împotriva corupției”.
Un Năstase încercând să își tragă un glonț în cap îi dă piratului toate planurile peste cap, deoarece mai adaugă, în conștiința populară, încă o victimă pe lista acestuia și împotriva sa.
Se știe că românii judecă preponderent emoțional și nu logic.
Un Năstase care își face ”sepuku” este, parțial, absolvit de păcate, toate vinele sale fiind proiectate asupra ”călăului”.
Cred sincer că, la ora asta, băsescul se roagă la Dumnezeu ca Năstase să se facă bine cât mai repede.
Pentru că, fără să regrete nimic și fără să simtă nimic, băsescul simte doar cum acest gest extrem și repet, după părerea mea nebunesc, îi sapă și mai mult temelia.
Pe de o parte datorită mentalității maselor, pe de altă parte pentru faptul că el, piratul, nu ar fi NICIODATĂ capabil să facă un asemenea gest. Se iubește prea mult pe sine, iar despre ”gest de onoare”..., care onoare la marinar?
Poate că acest articol vi se va părea cinic, poate de-a dreptul lipsit de orice umanism.
Dar cred că doar naivii pot crede că această condamnare este ”imparțială și neinfluențată”, sau că băsescul este lipsit de orice amestec în acuzațiile ultimelor zile.


PS
Dacă e adevărat că turcescul, blejnarul, falcă, flutur etc, sunt ofițeri (de la maior la colonel) ai armatei române, poate înțelege una lume de ce i-am luat apărarea locotenentului Gheorghe Alexandru.

duminică, 17 iunie 2012

Ce mai vreți de la mine?



Acum 6 luni și ceva am fost demis din Poliția Română pentru că am îndrăznit să critic ”președintele, guvernul, PDL, întregul aparat de stat și poporul român”.
Am contestat sancțiunea și ”încă mă judec”, deși, sincer, nu îmi fac iluzii cu privire la justiția din România.
Între timp lucrez în sistemul privat.
Deci, cel puțin teoretic, nu ar mai trebui să consume statul român resurse pentru mine.
Doar teoretic!
Tabelul de mai sus reprezintă statistica vizitatorilor din ultima lună, după ISP (internet service provider), adică cine este administratorul rețelei de unde îmi vine vizitatorul.
Numerele din partea stângă sunt adăugate de mine și reprezintă ”locul în clasament” al ISP-ului.
Deși pe cele cu un singur vizitator le consider vizite accidentale, observ că onor Serviciul de Telecomunicații Speciale a făcut o adevărată pasiune la adresa mea. Dacă nu ar fi denumirile diferite în română și engleză, STS ar fi pe locul 10, deoarece rețeaua care ocupa în acest tabel locul 10 ”mi-a dat” doar 21 de vizitatori. STS-ul, în română și în engleză, ”mi-a dat” 23. Adică aproape în fiecare zi, un distins salariat al serviciului de Telecomunicații Speciale îmi accesează blogul. Probabil accidental. ;)
Probabil că și la ”alții” mai intră ceva ”ochi albaștrii”, dar neavând probe, nu mă pot pronunța.
Oricum, STS+Ministerul Administrației și Internelor+Ministerul de Justiție+Directoratul Comunității Informative+Societatea Națională Radiocomunicații S.A. însumează cam 2% din vizitatorii UNICI în ultima lună.
Vizitator unic înseamnă adresa IP, indiferent cât de multe accesări are într-o zi.
Deja, cum ar zice americanul, ”is a commitment”.
Și sincer, nu cred că acești ”vizitatori” sunt oameni care, într-un fel sau altul, apreciază ceea ce scriu.
Dacă aș fi crezut asta nu mai scriam acum, pentru că le-aș fi făcut un rău.
Dar cei care sunt (încă) ”în sistem” și vor să vadă ce mai scriu, o fac, din câte știu eu, de acasă, nu de la serviciu.
Iar statisticile pe lunile trecute arată cam la fel, mă puteți crede pe cuvânt, că nu mai stau să le sortez.
Dacă va trebui, poate o să o fac, dar acum consider că nu are rost.
Acum consider că ar avea rost o întrebare:
M-AȚI DAT AFARĂ CA SĂ NU SE SUPERE MARINARUL. AȚI VRUT SĂ MĂ SCOATEȚI NEBUN. AȚI ÎNCERCAT SĂ ÎMI ATACAȚI FAMILIA ȘI PRIETENII, DE UNII NU MAI AU CURAJ SĂ ÎMI RĂSPUNDĂ LA TELEFON. AȚI ÎNVÂRTIT JUSTIȚIA DIN ROMÂNIA CUM AȚI VRUT VOI, CĂ S-A PRONUNȚAT JUDECĂTOAREA FĂRĂ SĂ AIBĂ TOATE ACTELE ÎN FAȚĂ, DAR SPUNÂND CĂ NU SUNT CONCLUDENTE.
V-AM DEMONSTRAT CĂ POT STA DREPT ȘI AM CAPACITATEA DE A MĂ DESCURCA ȘI ÎN AFARA ”SISTEMULUI”.
NU MAI AM NIMIC CU VOI, CE MAI VREȚI DE LA MINE?
Vă deranjează că foștii colegi încă mă salută pe stradă?
Vă e frică de faptul că s-a schimbat ”puterea” și că va veni vremea să plătiți pentru ticăloșiile făcute mie și altor mii de oameni?
De ce consumați banii mei urmărindu-mă?
DE CE?

luni, 11 iunie 2012

Atenție la majoritățile zdrobitoare

S-au terminat alegerile locale.
Sincer, am votat pragmatic, bazându-mă pe ”tradițiile politice” românești, de a finanța de la ”centru” în special primăriile ”proprii”. Din păcate nu am fost ”în trendul” concitadinilor mei, dar asta e altă poveste.
Mă bucur că portocaliu-verzuii ”și-au luat-o” crâncen. E o bucurie sadică, revanșardă, izvorâtă dintr-o ură păstrată în ficați.
Bine..., bocul a devenit iar primar la Cluj. Surprinzător, pentru mine, dar așa e democrația. Să se spele cu el pe cap. Pe de o parte e bine. Dacă bocul al luat primăria Clujului are mari șanse să rămână președintele portocaliilor, deci partidul rămâne sub comanda băsescului, deci condus de udrea, deci se duce de râpă. Reconfortant pentru mine.
Ceea ce mă face pe mine să îmi ascut simțurile este scorul obținut de USL.
Scorul zdrobitor obținut de uniune poate deveni periculos și se poate întoarce împotriva noastră.
Pentru că este posibil ca, ”îmbătați” de proaspăta popularitate, unii reprezentanți USL să deprindă apucături ale ”siniștrilor de tristă amintire”.
Nu ar fi ceva nou. PSD-ul a mai trecut printr-o fază asemănătoare pe vremea lui Năstase, PNL-ul a avut și el niște ”derapaje” pe timpul lui Tăriceanu...
Evident că nu mă interesează soarta USL-ului dacă va avea asemenea comportamente.
Ceea ce mă interesează este viața mea și a copiilor mei, care ar putea fi grav afectată de astfel de ”aroganțe” care vor favoriza, inevitabil, partide aberante, de genul ”ppdd”.
Mie nu-mi plac astfel de majorități ”absolute”, pentru că pot naște mutanți.
E drept că nici alianțele pentru ciolan nu îmi sunt foarte simpatice, dar alea sunt ceva mai echilibrate, așa cum s-a văzut în guvernul bocului cu UDMR-ul.
Să dea Dumnezeu să n-am dreptate.

Iar facem contra vântului!

OAU!!!
Mă uit la televizor la rezultatele sondajelor la ieșirea de la urne.
Incredibil!
Sincer, cred că nici cei mai optimiști USL-iști nu se așteptau la asemenea rezultate la alegerile locale.
Știu! Unii or să spună că ”a fost vot negativ”, că ”s-a votat împotriva băsescului, nu pentru...”. Mă doare în cot.
Eu mă bucur că portocalii (și mai ales udrea) se tăvălesc în chinuri. Nu e ”creștinește”, dar e un sentiment plăcut.
Oricum, nu despre asta vreau să vorbesc.
Vreau să vorbesc despre ce s-a întâmplat în urbea mea natală și încep cu un scurt istoric:
Acum 4 ani, în plină ascensiune a portocaliilor, concitadinii mei au ales ca primar un reprezentant al PNL.
Rezultatul?
Timp de 4 ani, municipalitatea nu a primit un sfanț pentru... nimic.
Acum, când s-a schimbat ”puterea”, când PNL este ”la butoane”, ”la cașcaval”, dragii mei concitadini au preferat să voteze un ”independent” ”susținut” de... ppdd!!!???
Nu discut despre zvonurile și scandalurile legate de numele fostului primar. Există instituții care ar trebui să clarifice lucrurile astea.
Nu discut nici despre competențele referitoare la administrație ale noului primar. Are timp să dovedească.
Nu fac parte din nici un partid și nici nu am, deocamdată, afinități pentru vreunul. Singurul sentiment legat de un partid este ura viscerală față de portocalii (nu toți).
Nu fac decât să constat că dragii mei giurgiuveni s-au așezat iarăși cu fața spre vânt și iar o să ni se umple la toți galoșii de lichid gălbui.
Pentru că nu sunt cretin să cred că actuala putere va pompa bani într-o primărie unde nu se află un om de-al lor și nici nu mă îmbăt cu apa chioară a ”proiectelor care vor atrage bani europeni”.
Ecuația banilor pentru autoritățile locale este, după părerea mea, una matematică: dacă puterea centrală și cea locală au un ”numitor comun”, atunci ”împărțirea” banilor se face exact. Dacă nu, dă cu virgulă.
Sincer, sper să mă înșel. Sper ca, peste 4 ani, să constat că Giurgiu s-a dezvoltat exponențial condus de un ”independent susținut de ppdd” cu bani de la un guvern USL.
Însă am prostul obicei să cam intuiesc destul de corect ”trendurile”, așa că, personal, o să-mi pregătesc cizmele de cauciuc, ca să nu mă ud prea tare la picioare micționând, așa cum au hotărât giurgiuvenii mei, contra vântului.

marți, 5 iunie 2012

Electoralia

De unde a venit atâta ură?
Ce viperă ne-a injectat venin,
De ne-a-nvrăjbit vecin între vecin
Și am schimbat ”Salut!”, cu pumni în gură?

Avem sloganuri, fluturăm drapele,
Ne alipim ilogic la o bandă,
Bizari fluizi urmând efectul Coandă
În ritmuri răgușite de manele.

Suntem deosebiți după culori,
Ca niște animale într-o turmă,
Stăpânii sunt aceiași pân' la urmă,
Nemernici, mincinoși și impostori.

Și-ncă ne place să primim pliante,
Și încă mai primim doi mici și-o bere,
Conduși de-o masochistică plăcere
În adunări de stradă delirante.

Oriunde am privi, vedem doar poze,
De se revoltă nervul și retina.
Ce mod pervers de-a folosi lumina
Pentru a ne induce noi nevroze.

Pe stradă trece iarăși o mașină,
Caseta urlă-n portavoce spiciul
De parcă m-ar lovi-n timpan cu biciul,
Cu iz de cauciuc și motorină.

Acum vin toți ca să ne strângă mâna
Și să ne-mbrățișeze pederastic,
Distribuind bancnote mici, din plastic
Și hrană pentru toată săptămâna.

Și mă scârbesc și încă mă mai mânii,
Că iarăși o s-alegem cu stomacul,
Și vorba bardului care s-a dus, săracul:
Pe unde-au fost și unde sunt românii?

Independența marionetelor

Nu știu dacă ați observat, dar campania electorală pentru ”localele” de anul acesta este, fără îndoială, campania ”independenților”.
Foarte mulți ”catindați”, unii cu state vechi în partide, s-au trezit într-o dimineață că urlă independența nemulsă în ei și gata, candidează ”singuri”. Bineînțeles că sunt ”sprijiniți” de partide, oficial sau mai pe la colțuri, dar, în rest, dă independența pe răscol.
Cum era de așteptat, cei mai mulți ”independenți” sunt cei de la PDL, care, se vede treaba, după ce acum patru ani, ”pricăjitul” Oprescu l-a snopit în bătaie pe ”buldogul” Blaga, s-or fi gândit că dacă zici că ești independent e de mare priză la electorat.
Din punctul meu de vedere e tot atât de ineptă ideea asta ca și cea cu ”mișcările” camuflate în verde-brotăcel.
Oricum, se pare că ”independența” este noul ”trend” în ”fashion-ul” politic de pe meleagurile mioritice.
O întrebare aș avea pentru candidați: nu vreți, totuși, să ne spuneți și de unde aveți banii?
Că am văzut la afișe... triliarde!
De unde, frate?
Și nu numai la candidații ”tradiționali”, recunoscuți pentru averi colosale ”datorate faptului că nu beau și nu fumează”, ci și la tot felul de ciumpalaci fără nici cel mai mic simț al penibilului.
În orice caz, e una dintre cele mai slinoase și grețoase campanii electorale la care am asistat.
Nici măcar la TV nu mă mai distrez, că nu mai pot ăia să își tragă flegme și să se înjure de mame, de frica CNA-ului.
(Apropo! Încă mai vreau desființarea acestei instituții bolșevice.)
Peste tot aceleași chipuri cu buzele încremenite într-un așa-zis zâmbet, mai repede o grimasă de toaletă după ce au mâncat brânză cu orez. Nu știu de alții (sunt sigur că sunt mulți), dar eu văd material sforile cu care sunt legați și cu care sunt manevrați de mâinile dibace ale adevăraților ”jmecheri”.
Nici acum nu sunt convins  să merg la vot. Poate că mă voi duce, totuși, ca să nu voteze altul în locul meu.
Sau crede cineva în povestea cu alegerile corecte?...