Ați scuipat, acum lingeți, javrelor!

Sportiva Ana Maria Brânză a cucerit medalia de aur în proba de spadă la Campionatele Europene de scrimă de la Zagreb (Croația).

Normal, știrea a fost preluată de toate ”organismele media” din România.

O mare performanță a unei mari sportive.

Doar că ”jurnaliștii” care se umflă în pene cu performanța româncei sunt cam aceiași care, acum câteva luni, râdeau cu gura până la urechi și făceau tot felul de comentarii ”inteligente” la adresa aceleiași sportive care fusese surprinsă ieșind dintr-un club după ce consumase ceva alcool.

Păi cum facem, frate?

Ori e mare campioană ori e bețivă?

Când ați făcut-o albie de porci în fițuicile la care scrieți nu mai era ”mare campioană”?

Și dacă a băut, ce? A băut banii voștri?

Nu! A băut banii câștigați de ea ca urmare a miilor de ore de antrenament epuizant.

Și dacă a ieșit campioană?

A câștigat datorită vouă?

Nu! A câștigat datorită miilor de ore de antrenament epuizant.

Mă dezgustă visceral toate pramatiile care, atunci când au ocazia să arunce cu noroi în cineva, o fac cu o plăcere vecină cu orgasmul, după care, în secunda în care ”ținta” ajunge ”pe val”, nu mai prididesc cu laudele și cu gudurările.

MARȘ, JAVRELOR!

Nu aveți nici dreptul și nici statura morală de a comenta în vreun fel viața unui sportiv (cu atât mai mult cea privată), în timp ce stați la terasă turnând în voi țuică de pufoaică.

Miile de ore de antrenamente, sacrificiile inimaginabile în viața personală, lacrimile și zâmbetele unui sportiv de performanță nu sunt de nasul vostru.

Dar, dacă tot v-a făcut plăcere să lansați flegme, acum lingeți, javrelor!

Ziua în care am murit

Să nu mă-ntrebi dacă afară plouă
Sau dacă-i soare luminos pe cer,
Să nu mă-ntrebi de-i arșiță sau ger,
Nici dacă Luna-i plină sau e nouă.

Să nu îmi spui dacă adie vântul,
Sau dacă valuri sunt sau valuri nu-s,
Să nu îmi spui că-s nori înspre apus,
Nici dacă e uscat sau ud pământul.

Nu știu dacă e ziuă sau amurg,
Nu vreau să știu nici ce mileniu este,
N-aud nici ceasul cum îmi dă de veste
Tic! Tac! Cum clipele se scurg.

Vreau doar să fie totul liniștit,
Să mă scufund în noapte și în ceață,
Să fiu lăsat să uit, zâmbind, de viață,
În ziua-n care, singur, am murit.

Mai frumoasă decât o dimineață de vară

Ești mai frumoasă decât o dimineață de vară.
Atât de frumoasă încât florile se rușinează când te văd.
Atât de frumoasă încât vântul adie când ești afară
Doar ca să te mângâie ușor pe obraz.

Ești mai frumoasă decât o dimineață de vară.
Atât de frumoasă încât roua rămâne pe flori
Pentru că soarele e ocupat să te privească,
Uitându-și îndatoririle pe care le are de la facerea lumii.

Ești mai frumoasă decât o dimineață de vară.
Atât de frumoasă încât tunetele de schimbă în simfonii
Doar ca să nu-ți tulbure auzul
Și să-ți încrețești fruntea a încruntare.

Ești mai frumoasă ca o dimineață de vară.
Atât de frumoasă încât i-ai face invidioși
Pe toți Da Vincii și Michelangelii care au trăit vreodată.
Atât de frumoasă încât nu mi te pot închipui.

Furtună

S-au stins, iubito, stelele în cer
Și în cireș tăcu privighetoarea,
De nori întunecați se umple zarea,
Se-aude-un corb cum croncăne stingher.

Prin întuneric, un turbat de vânt,
Ridică nori de praf și frunze moarte,
Se aud tunete cum bubuie departe
Iar trăznetele pușcă spre pământ.

Se-ndoaie plopii scârțâind prelung
Și lemnul se despică pe lungime,
Se rupe rădăcina-n adâncime
Și crengile cu trosnete se frâng.

A amuțit și corbul cel stingher...
Urgia l-o fi dus demult, departe.
Prin nori imenși de praf și frunze moarte
S-au stins, iubito, stelele în cer.

Cântec de trezit iubita

Trezește-te, iubito! Se lumineaz-a zori
Și în ogrăzi, departe, cocoșii trâmbițează,
Ultima stea zâmbește spre stoluri de cocori
Și-ncet, tot orizontul, în roșu se pictează.

Trezește-te, iubito! Se lumineaz-a zori.
Deschisu-ți-am fereastra, să simți pe trup răcoarea.
Trezește-te, iubito, să vezi ce de culori!
Să vezi cum arde cerul, să vezi cum arde marea!

Trezește-te, iubito! Se lumineaz-a zori.
Aromele cafelei se răspândesc în casă.
Ți-am pus alături cornuri și un buchet de flori.
Trezește-te! Sunt zorii, iubita mea frumoasă.

Trezește-te, iubito! Deschide ochii. Hai!
Hai să te speli pe față cu razele de soare.
Trezește-te, iubito! E dimineață-n Rai.
Noi suntem primii oameni din lumea asta mare.

Un BAC, doi baci (dezvoltare)

Bulă e elev de-a doi'șpea,
'Nalt, frumos, bine legat,
Și-astăzi are prima probă
La Bacalaureat.

S-a trezit de dimineață,
S-a spălat, s-a parfumat,
Și cu-n tub întreg de spumă
Fixativă s-a frezat.

S-a-mbrăcat cu blugi  ”trei sferturi”
(Că doar, Bac-ul este vara)
Și-a luat tenișii cu stras-uri
Și cămașa de la Zara.

Mama Bulă îl privește
Și e mândră peste poate:
”O să fie cel mai chipeș
Din întreaga Facultate.”

Tata Bulă vine-n grabă
Și-i dă niște bani, așa...
Ca să aibă copilașul
De țigări și de cafea.

Fiule! zice babacul
Dându-și părul înspre spate,
Astăzi ai, precum se spune,
Testul de maturitate.

Bac-ul, fiule, ascultă,
E anume inventat,
Ca să diferențieze
Un copil de un bărbat.

Mergi, dar', fiule, cu bine!
Țelul tu să ți-l atingi
Și să vii cu vestea mare
Că ai luat măcar un cinci.

Trec trei ceasuri, apoi șase,
Apoi zece. Se-noptează.
E aproape miezul nopții
Când Bulă se-napoiază.

Este rupt... de oboseală.
De-abia șade în picioare.
Și miroase rău a votcă
Și a suc de portocale.

Sar ai lui din așternuturi:
- Dragul mamei, să nu cazi!
- Vino să te țină tata
Să ne zici ce-ai făcut azi.

- Dragă... tată, zice Bulă
Întinzându-se pe pat,
Mi-ai spus azi că, de iau Bac-ul,
O să fiu și eu bărbat.

Dragă mamă, dragă tată!
Nu știu cum s-a spun subtil
Și-s prea obosit: (sughite)
Eu... o să rămân copil.

Un BAC, doi baci

BAC-ul se spune că ar fi
Examen de maturitate.
Însă, privind la rezultate,
Tinerii, azi, rămân copii.

Groapa noastră cea de toate zilele

Gropile fac parte din viața românului.

Ne-am obișnuit atât de mult cu ele încât atunci când avem ocazia să conducem un autovehicul pe o șosea normală (în general în afara granițelor României), ni se pare ciudat.

Printre urmele de asfalt, gropile se nasc, se dezvoltă, cresc și se înmulțesc aproape ca niște organisme vii. Și, dacă e să ne luăm după Darwin, sunt o specie a dracului de adaptată la condițiile de ”trai” din România, pentru că trăiesc mult și, aparent, nu au dușmani naturali.

Probabil că această nouă specie, nouă formă de viață, numită ”groapa de șosea” are și anumite avantaje, anumite utilizări în industrie sau în agricultură pentru că, pe lângă exemplarele ”sălbatice” care apar spontan în asfalt, am observat că unii oameni au început să le ”cultive”, să le ”crească”.

Este adevărat că specia domestică de ”groapa șoselis” (denumirea științifică îmi aparține și vreau să o înregistrez la OSIM) este un pic diferită de specia ”sălbatică”. Gropile ”domestice” sunt, de obicei, mai mari (deh, sunt hrănite cu furaje), și au forme aproximativ identice, predominând cele derivate din pătrat/dreptunghi.

Gropile domestice sunt ”prăsite” de oameni anume pregătiți, cu utilaje specializate gen freză, escavator, dar și cu unelte tradiționale gen târnăcop și cazma, semn că această îndeletnicire are deja o tradiție îndelungată pe plaiurile mioritice.

Gropile, indiferent dacă sunt sălbatice sau domestice, sunt foarte folositoare mai ales pentru industria auto, susținând acest domeniu prin crearea unei cereri constante de piese de schimb și consumabile, în special cele legate de sistemul de suspensii, mai rar cauciucuri și jante și cu totul excepțional elemente de caroserie.

Din păcate, această industrie a creșterii și exploatării gropilor pare a fi condamnată să rămână una locală, românească, deoarece, până acum, toate încercările de a promova exporturile în domeniu s-au lovit de sensibilitatea foarte mare a gropilor față de schimbarea mediului de viață, ele neputând supraviețui în alte țări.

Dar sper că, odată cu dezvoltarea turismului în România, străinii vor putea să vină și să admire în toată splendoarea minunatele exemplare ale acestei specii de viețuitoare unice în lume, mai ales că gropile nu se tem de oameni, putând fi observate și studiate fără nici un efort. Riscuri sunt, ca în cazul oricărei vietăți.

Dincolo de glumă, cei care vă deplasați pe raza frumosului municipiu Giurgiu, aveți grijă în zona sensului giratoriu de la Spital-Parcul Mihai Viteazul. E o groapă domestică apărută ieri, care se întinde pe 3 benzi de circulație din 4 existente și care variază ca adâncime între 2 și 10 cm.

Mult noroc!