România nu mai are preşedinte

Aseară, după ce m-am uitat la o declaraţie televizată la oră de maximă audienţă, mi-am dat seama ca România nu mai are preşedinte. 

De fapt, România nu mai are preşedinte din vara lui 2012, de când cetăţenii l-au dat afară pe chiriaşul de la Cotroceni.

Doar că aseară, a înţeles toată lumea că cel care vorbeşte de la pupitrul ăla cu stema pe el, nu are nici o legătură cu demnitatea funcţiei care i se atribuie, ci a rămas acelaşi golan de port, acelaşi bişniţar care făcea contrabandă cu blugi şi ţigări străine.

Limbajul folosit aseară de către acest personaj nu are legătură nici măcar cu un discurs normal, omenesc.

Atacurile la viaţa intimă a unei persoane, mai ales că persoana atacată este o doamnă, ne dau adevărata dimensiune a nesimţirii personajului.

Este inadmisibil, din punctul meu de vedere, ca un om care vorbeşte cu drapelul României pe fundal, să facă "aluzii" la viaţa de familie a unui cetăţean, mai ales atunci când cetăţeanul respectiv este o femeie care are funcţia de senator.

Dar cel mai greţos lucru pe care l-a spus băsescul mi se pare afirmaţia că "această femeie poartă ghinion bărbaţilor".

"Aluzia" că doamna ar fi vinovată de moartea primului soţ pentru că "i-a purtat ghinion" şi respectivul s-a îmbolnăvit, mi se pare dincolo de orice limită umană şi îmi aminteşte de o altă "zicere" identică a băsescului care, în campania electorală din 2009, la confruntarea cu Crin Antonescu, a "sugerat", de asemenea, că acesta ar fi oarecum vinovat de moartea primei sale soţii. Se pare, însă, că domnul Antonescu a uitat acest lucru, pentru că nu am văzut nici o reacţie din partea domniei sale.
Astfel de atitudini, în care morţii sunt folosiţi pentru a "regla conturile" cu persoanele care îl deranjează la un moment dat, mi se pare odioasă, de jeg dincolo de orice condiţie umană.
În mod normal, într-o ţară normală, la câteva ore după acest gen de declaraţii, în faţa reşedinţei celui care făcea aceste afirmaţii erau mii de cetăţeni indignaţi care îi cereau demisia.
Marea majoritate a românilor, însă, prinşi în vârtejul procurării "bucatelor de Paşti", nici nu au remarcat odioşenia sau au trecut repede peste, prea obişnuiţi cu mitocăniile şi prea preocupaţi de propriile probleme.
Sunt sigur că unii chiar s-au amuzat în sinea lor, ca atunci când auzi un copil de câţiva ani cum îşi înjură părinţii.
Până la urmă... ce ne interesează pe noi de o doamnă senator...?
Lasă-i să se certe! Ei cu ale lor, noi cu ale noastre...
Doar că atunci când morţii noştrii vor fi scoşi din morminte şi plimbaţi pe străzi de către acest personaj sau de alte personaje asemănătoare, s-ar putea să nu aibă cine să fie de partea noastră.
Iar un preşedinte de stat trebuie să fie puţin mai sus decât un golan de cartier care înjură de morţi şi de familie.