Condamnat la moarte..., cerebral.

Din camera cu gratie la geam
Și ușa cu zăvoare pe afară,
Îmi pot permite gânduri către neam
Și analize despre ce e-n țară.

Cât timp aștept călăul să mă ia,
Nu știu dac-o fi azi sau altă dată,
Mă uit la cer prin borta cu zăbrea,
Retina să-mi rămână înstelată.

Aud pe coridor bocanci mergând,
Un gardian se uită prin spărtură,
Ca nu cumva să-mi dea prin cap vreun gând
Să fac probleme când e el de tură.

Am luat, iubiții mei, mărturisesc,
Legal și după dreaptă judecată,
Pedeapsă capitală că gândesc
Și că nu îmi țin gura ferecată.

Sunt trădător de țară și de neam,
Și prin sentință s-a făcut dreptate,
C-am spus la toată lumea ce credeam
Și-am îndrăznit să cred în libertate.

Să nu faceți ca mine, dragii mei,
Capul plecat în veci nu o să cadă,
Iar pe obrazul unde scuipă ei,
Voi să întindeți veșnica pomadă.

Mai bine să fii rob și să trăiești,
Oricât ar fi stăpânii de pramatii,
Căci a te ridica, de îndrăznești,
O să-ți aștepți călăul după gratii.

Dar iată! Ușa tocmai s-a deschis,
În cadrul ei stă preotul cu cartea.
Vă las acum. Ne revedem în vis.
Acum mă duc ca să îmi trăiesc moartea.

”Atunci s-a clătinat și s-a cutremurat pământul, și temeliile cerului s-au zguduit”

Astăzi am avut puțină treabă prin târg.

În timp ce așteptam pe cineva pe o străduță , am văzut pe mijlocul străzii un porumbel care, cel mai probabil, fusese lovit de vreo mașină. Era mort, parțial strivit, iar o parte din pene îi erau năclăite de sânge.

Primul impuls a fost să iau pasărea și să o arunc la un coș de gunoi. Însă pe toată strada nu am văzut niciunul. Probabil seceta de astă vară le-a făcut să se usuce și să cadă.

Cât încercam eu, din mașină, să identific un loc ”autorizat” în care să arunc mortăciunea, ca să nu mă plimb cu cadavrul în mână, prin dreptul mașinii a trecut o bătrână. Cred că avea în jur de 70-80 de ani. Inițial nu i-am dat atenție.

Numai că bătrâna s-a apropiat de porumbelul mort, s-a uitat în jur, ca și cum ar fi vrut să se asigure că nu o vede nimeni. Nu m-a observat. A ridicat pasărea moartă și a pus-o în sacoșa pe care o avea în mână.

Bătrâna cu pricina nu făcea parte din persoanele cunoscute în târg ca având probleme psihice și era îmbrăcată simplu, dar curat.

După cum arăta sacoșa, mi-am dat seama că mai avea ceva în ea. Probabil se întorcea de la piața din apropiere.

Am urmărit-o cu privirea.

Mergea încet, puțin adusă de spate, târșâind galoșii de pâslă. Parcă îi auzeam oftatul atunci când urca o bordură.

A dispărut după colțul străzii.

M-am uitat în jur. Nu mai era nimeni pe stradă.

Doar eu și o pată de sânge pe asfalt.

Și undeva, în oraș, o bătrână care ducea acasă un porumbel călcat de mașină.

Buldog sau bullshit?

”PDL participa la sedinta Parlamentului in care presedintele PE Martin Schulz va prezenta un mesaj, dar nu va onora cererea acestuia de a se intalni cu parlamentarii PDL daca oficialul UE merge la manifestarile din Gorj in sprijinul lui Victor Ponta, a anuntat, luni, presedintele PDL, Vasile Blaga.

"Aceasta decizie a fost luata ca urmare a implicarii deschise a presedintelui Parlamentului European in campania electorala a lui Victor Ponta, co-presedinte al USL. PDL saluta vizita presedintelui Parlamentului European in Romania, iar parlamentarii sai vor lua parte la sedinta comuna a Camerelor Legislativului Romaniei cu ocazia discursului pe care dl Martin Schulz il va sustine la Bucuresti", a precizat presedintele PDL, Vasile Blaga, intr-un comunicat de presa.

PDL considera ca prezenta presedintelui Parlamentului European la Targu Jiu, in circumscriptia electorala unde candideaza Victor Ponta pentru un nou mandat de parlamentar, nu este compatibila cu neutralitatea politica pe care o presupune inalta functie de presedinte al Legislativului european.

Potrivit lui Blaga, in timpul vizitelor lor in Romania, predecesorii lui Schulz au respectat 'impecabil' statutul de presedinte al Parlamentului European, 'nu au favorizat nicio forta politica din Romania si nu au sprijinit prin actiunile lor candidati in alegeri'.

"Prezenta domnului Schulz la Targu Jiu nu ofera opiniei publice romanesti un exemplu de echidistanta asa cum ne-am astepta de la cel mai inalt reprezentant al legislativului european. Asocierea domnului Schulz la campania electorala a domnului Ponta pune intr-o lumina ridicola apelul formulat recent de premierul Ponta care a cerut Comisiei Europene sa evite orice forma de implicare in campania electorala din Romania", se mai arata in comunicatul transmis de presedintele PDL.”

Textul de mai sus este preluat de pe saitul www.hotnews.ro.

Se pare că e mare oftică în tabăra pdl-istă că a venit nenea ăsta în România și că îi dă mai multă atenție lui Ponta decât ”nașului”.

Mă amuză și mă îngrețoșează la maxim modul în care și-au cusut portocalii himenele după ani de zile de muncă sârguincioasă în tractirele politicii. Pentru că nu mai departe de acum o săptămână au defilat, la rândul lor, cu surle, la brațetă cu alți oficiali europeni, tot în scop electoral și tot în totala ignorare a oricăror reguli de diplomatice sau de minim bun simț.

Doar că atunci USL-ul a organizat o manifestare care le-a cam luat caimacul și probabil buldogul e ofticat că nu a putut face și el la fel.

Oricum, cât de scârbos este să vorbești despre ”neutralitate”, ”echidistanță”, ”neimplicare în treburile interne”, în timp ce tu primești ordine de la unul pe care tocmai jmecherii de la UE l-au înșurubat pe scaunul de unde majoritatea românilor îl aruncaseră în șuturi?

Că vizita lui Schulz, ăsta, e electorală, asta e evident chiar și pentru un babuin. 

Dar să rezonez la văicărelile portocalii cu privire la ”echidistanță” și ”neutralitate”...

La fel a fost și congresul PPE. La fel cum e și activitatea chiriașului ilegal de la Cotroceni. La fel cum e și activitatea ANI, CSM, CCR, a ”serviciilor”, a ”justiției”, a Parchetelor...

Și nu l-am mai auzit pe buldog urlând a pagubă.

Da', deh! D-acolo îi vine și lui ciolanul. Nu poa' să muște mâna care-l hrănește.

Așa că latră și el la cine poate.

Da' buldogul latră, Schulz-ul trece, și-or să vină alegeri.

Cu sau fără ”Schulz”-i, sper să alegem oameni, nu câini, de orice culoare politică ar fi.

Alegerile parlamentare - blat de ”cooperativă”

Mai e foarte puțin și începe campania electorală pentru alegerile parlamentare din 9 Decembrie.

Partidele și alianțele și-au anunțat candidații, se fac pregătiri, se tipăresc afișe, se arvunesc cântăcioși mai mult sau mai puțin celebri, se depozitează pungi cu făină și sticle cu ulei... ca-n campanie.

Pentru cretini, se lansează programe de guvernare și proiecte de dezvoltare.

Încep declarațiile, acuzațiile, se mobilizează ”ultrașii”, se mai asfaltează un flintic de stradă, se mai repară o bancă în parc, se mai subvenționează gigacaloria... ca-n campanie.

În astfel de momente regret sincer că nu mai suntem în evul mediu. Atunci, cine voia să conducă țara își strângea niscaiva armată și pornea împotriva ăluia de o conducea. Se băteau ”zi de vară până-n seară”, iar care rămânea viu își punea coroana pe cap.

Deși poate ”barbară”, metoda mi se pare mult mai cinstită și mai bărbătească. Ca cetățean, știai cel puțin că nu te conduce un papă-lapte, ci un smardoi.

Alegerile care urmează sunt exact opusul luptei cinstite.

”Puterea” și ”opoziția” s-au aranjat în așa ca nu cumva să rămână cineva ”fără coledgi”, vorbesc, evident de cineva care contează.

Așa se face că, în colegiile unde candidează liderii USL, băsiștii au drept candidați niște marionete penibile. La fel se întâmplă și acolo unde candidează ”greii” băsescului și unde ”li se opun” niște iluștrii anonimi pe care nu-i votează nici propriile familii.

Dacă tot se bat toți cu pumnii în piept că îi iubește poporul, aș fi vrut să văd olecuță de sânge în instalație.

De exemplu, Ponta sau Antonescu să candideze împotriva lui Blaga sau MRU. Sau udrea împotriva lui Daniel Constantin.

Confruntare directă, deschisă, care e mai bun și mai apreciat de ”electorat” să câștige.

Ce dacă e la Arad?! Ce dacă e la Neamț?!

Ce dacă e la București?! Ce dacă e la Teleorman?!

Dacă ești cu adevărat jmecher, fă cum zice americanul și ”put your money where your mouth is”.

Dacă ”poporul” e de partea ta, care e diferența între o candidatură la București sau la Arad? Care e diferența că ”te bați” cu X sau cu Y?

Niciuna!

Numai băieții și fetele în cauză, preferă ”să se aleagă”. Și nu își permit să riște nimic, indiferent de discursul public pe care îl au. S-au convins de mult că orice amestec din afară în ”cooperativa” lor prin care se îmbogățesc, pe rând, dar temeinic, presupune un anumit disconfort.

Așa că ”au închis” alegerile.

Și prin jocul de-a contracandidatul, se asigură că fotoliile confortabile de la Parlament vor suporta, în cea mai mare parte, aceleași posterioare din ce în ce mai lătărețe ca și până acum.

Și exact ca la un meci de fotbal din ”cooperativa lui Mitică”, atunci când ambele echipe câștigă, singurii care pierd sunt spectatorii.

Parcare din Piața Centrală Giurgiu e MOARTEA.

Muncipiu' Giurgiu, adicătelea urbea în care viețuiesc, are o piață (mă refer la o piață mai măricică, nu la 2-3 tarabe puse între blocuri).

I se spune Piața Centrală.

În jurul acestei piețe sunt străzi. Cu sens unic. Și parcări din linii trase cu creta pe asfaltul pus din banii cetățenilor, linii între care parchează mașinile cetățenilor care plătesc 1,5 lei/h celor care au tras liniile cu cretă.

Doar că, dacă te apucă o dorință nebună să folosești parcările în cauză... ei bine, e imposibil.

O latură a pieței e ocupată de taximetriști.

Pe o altă latură strada este îngustă și nu sunt ”amenajate” linii pe asfalt.

Laturile 3 și 4 sunt pline de mașinile angajaților de la instituții și magazine, de microbuze sau ”papuci” cu varză, conopidă, mere, portocale, banane, ananas și alte ”produse agricole” ca să-și facă tot românul provizii și conservăraie de iarnă.

Așa că, dacă te apucă dorința susmenționată, ai doar două șanse de reușită: ori te prezinți la parcare pe la 6 dimineața, ocupi locul și le dai cu tifla funcționarilor și piețarilor; ori te duci pe la 6-7 seara, când se termină balamucul, parchezi și lași mașina peste noapte acolo. Acasă poți să ajungi cu taxiul sau pe jos, ca să te poți lăuda că ”faci mișcare”.

În rest, dacă, spre exemplu, ești un om normal, care își duce copilul la școală la ora 8 dimineața, sau care seara preferă să stea cu familia, nu să pândească locuri de parcare, ești victimă.

Parcările sunt pline, străzile adiacente la fel, din două benzi de circulație, una e ocupată cu mașinile celor care, negăsind loc de parcare, le-au lăsat acolo, blocând pe cei care erau deja în parcare și care, evident, vor să iasă dar nu pot pentru că sunt blocați, pietonii țâșnesc de după microbuze cu o inconștiență vecină cu demența, într-un capăt al pieței e o groapă imensă lângă care stau, cu un aer filozofic, 5-6 muncitori și un buldoescavator (cică se lucrează la rețeaua de gaze), piețarii plimbă căruțuri uriașe cu marfă, ”testând” din când în când vopseaua mașinilor parcate claie peste grămadă...

Și peste tot haosul ăsta domnește imperial ÎNCASATORUL DE PARCARE.

Majoritatea sunt femei și multe au bun simț, însă mi-a fost dat să întâlnesc una... Nu numai că nu făcea nimic pentru ca pune ordine cât de cât în parcare (deși dacă tot se plătește, cineva s-ar aștepta și la ceva civilizație), dar ”încasa” cu sârg și de la cei care opreau mașinile în mijlocul drumului, blocând circulația.

Ori, în momentul în care omul a dat banii, pentru o oră e ”apropritar” pe bucata aia de asfalt.

Ce dacă nimeni nu mai poate trece?

El a plătit, ea a încasat... E totul legal. E totul bine.

Mai rău e cu circulația în zonă.

Și n-am văzut picior de polițist local, deși acum câteva luni, când se ridicau mașini, tot de către o firmă privată, Poliția Locală ”acorda sprijin” cu foarte mult sârg, fiind nelipsiți din zonă.

(Mai pica d-o șaorma.)

Acum, parcarea de la Piața Centrală Giurgiu e... Darwiniană: supraviețuiește cine poate.

PS

”Parcagii” din Giurgiu (cel puțin) sunt mai tari decât Banca Națională a României, cu Isărescu cu tot.

La o parcare am vrut să achit cu: 2 monede de 50 bani, 4 monede de 10 bani și 10 monede de 1 ban. Ăsta era ”monetarul” adunat în scrumiera mașinii, convertită în pușculiță de mărunțiș.

”Mamașa” încasatoare s-a uitat urât la mine și mi-a refuzat banii țipând și înjurând că: ”ăia de un ban nu e buni la noi” și că ”ce-ar face ea dacă toți ar vrea să plătească ca mine” (cacofonia îi aparține).

Bineînțeles, nefiind nici sfânt, nici timid din fire, am întrebat-o de familie și nu am mai plătit parcarea, plecând să-mi rezolv treburile în urletele ”reginei parcărilor”.

Așa că, BNR-uleee! Când mai faci matale bani românești, ia și acordul ”parcagiilor” (măcar din Giurgiu), că altfel dai de dracu'.

Olimpiada de pupat moaște, etapa pe București

Sunt creștin prin ceea ce simt și ortodox prin taina botezului, dar niciodată nu am simțit nevoia să fac paradă cu treaba asta.

Dimpotrivă.

Scârbit întrucâtva de anumite apucături ale ”clericilor”, am ales, de mult, să evit pe cât pot contactul direct cu tot ceea ce eu consider că înseamnă SRL-ul mistic. Nu pot să înghit, de exemplu, că afișarea ”mercurialului” pentru nunți, botezuri, înmormântări, parastase, ș.a, pe ușa bisericii e ”venită de la Dumnezeu”, sau că o catedrală ”a mântuirii neamului” de niște multe sute de milioane de euro, e necesară în timp ce avem copii și bătrâni care mor de foame.

Am întâlnit, nu neg, și oameni cu har (sau așa mi-au lăsat mie impresia), dar... prea puțini.

OK, dar gata cu instituția că mă trezesc afurisit.

Voiam să comentez doar un fenomen care are legătură cu Biserica Ortodoxă Română (BOR), și anume ”moaștiadele”.

Una-două, se mai plimbă o raclă, se mai fierb niște sarmale, se mai calcă în picioare niscaiva ”evlavioși”, se mai umple o cutie a milei...

Astăzi e rândul Bucureștiului.

Sfântul Dimitrie cel Nou e plimbat prin oraș și apoi depus pe Dealul Mitropoliei ”întru pioasă închinare”.

Asta după ce, acum ceva vreme, enoriașii se călcară în picioare la Iași, la Sf. Paraschiva. Și au mai fost...

Mai deunăzi au defilat și catolicii într-o procesiune în care principala ”atracție” era o sticluță cu câteva picături din sângele Papei Ioan Paul al II-lea...

Nu o să înțeleg niciodată această... nebunie.

Pupatul moaștelor, deși văd că e un nou sport național, nu are nimic în comun cu credința creștină. Din puținul pe care îl știu eu, în creștinism e treaba cu ”să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare”. Chiar Isus spune, la un moment dat că ”nimeni nu poate ajunge la Tatăl decât prin mine”.

Atunci de unde fascinația asta pentru relicve?!

Un psiholog ar putea spune, probabil, că vine din nevoia de a avea dovezi palpabile care să ”întărească” o credință slabă. E cam aceeași chestie ca la fanaticii fenomenului OZN sau la la adepții diferitelor ”teorii ale conspirației”.

E mult mai ușor să pupi o raclă și să consideri că ”Șefu” te-a iertat, decât să ”transpiri” încercând să fii... om.

Unde mai pui că, după ce se calcă în picioare înjurând și blestemând (cu pioșenie), ”credincioșii” au dorințe care l-ar face pe un Dumnezeu mai puțin milostiv și răbdător să grăbească rău apocalipsa.

”Să-mi intre fata la facultate”, ”să câștig bani să le dau la copii”, ”să meargă firma”, ”să mă iubească Gigel/Gigica”, ”să plec în Spania”,...

Și nu zic nimic de alea cu ”să moară...”.

După mintea unora, Dumnezeu e meditator, profesor, manager, agenție matrimonială sau de turism și orice le mai trăsnește prin cap.

Asta ține mai mult de un primitivism superstițios, de anumite ritualuri totemice, nicidecum de creștinismul Bibliei.

Oricum, e de remarcat că, de fiecare dată, moaștele strâng mai mulți oameni (și mai hotărâți) decât toate partidele și sindicatele din România la un loc.

Asta spune multe despre noi. Mai ales despre faptul că preferăm ”voia sorții”, ”și de-o fi să mor”-ul mioritic, decât să încercăm să ne croim singuri, prin muncă, destinul.

În rest, până când voi fi pedepsit (normal!) pentru ”blasfemie”, aștept să fie desemnat campionul național la pupat moaște. Cursa cu jandarmi și bătrânici suferinde.

(Steno)Grame de luciditate

Au apărut iar stenograme în ziare,
Cu ce vorbeau mai-marii între ei,
Și-avem, a mia oară, confirmare
Că-s niște hoți bicisnici și mișei.

Vedem acum cum se-mpărțea ciolanul,
De am mai fi avut vreo îndoială,
Cum singurul criteriu era banul,
De la ministru pân' la șef de școală.

Vedem cum cei luați de viitură
Erau ”ai noștri” sau ”ai lor”, după votare,
Când astă mizeră nomenclatură
Le da îmbrăcăminte și mâncare.

Vedem cum se negocia dregătoria,
Cum juzii stau la masă cu bandiții,
Și mai zic unii că, în România,
Ar trebui să-i crezi ”coanei” Justiții.

Din vârful piramidei sociale
La cea din urmă, de partid, mârțoagă,
Sunt un conglomerat de pușlamale
Care nu știu decât cuvântul ”șpagă”.

Este, de fapt, cangrena și puroiul
Care ne otrăvește viitorul,
Că ne conduce lepra și gunoiul,
Și fiindcă doarme somn adânc, poporul.

Impresie, apus de lume

Afară cad stele și lespezi de cer,
Vulcanii erup tunător pe planetă,
E foc ce se-adapă din valuri de ger
Iar acul busolei se-nvârte ruletă.

Pământul se mișcă, devine fluid,
În mlaștini de plasmă dispar continente,
Se-adună oceane în munți de lichid,
Nucleul planetei se sparge-n fragmente.

În aer se-nalță tornade de foc,
În nori de acid se formează ninsoare,
Planeta-i bătută de vânturi solare,
Afară e timp de soroc.

Stenogramele: mumă sau ciumă?

Aseară, la mai multe posturi de televiziune, am văzut niscaiva stenograme ale unor convorbiri telefonice pe care monsiu blejnar, fost ”regină”, le-ar fi purtat cu chiriașul de la Cotroceni și cu alte personaje din nomenclatura băsistă.

Nu insist pe conținutul lor deoarece acesta nu face decât să confirme ceea ce orice om cu minim un neuron știa de mult: băsescul era (și este) șeful unei structuri mafiote pe care o conduce cu mână de fier.

Aș vrea să analizez alte aspecte ale întâmplării, aspecte care mie personal, mi se par poate chiar mai relevante decât convorbirile.

În primul rând, convorbirile în cauză au avut loc prin anul 2010, dacă am înțeles eu bine, ceea ce înseamnă că, începând de la SRI (care a făcut interceptarea) și până la Parchetul General și instanța de judecată (care au solicitat, respectiv emis, mandatele de interceptare) totă lumea știa ce se întâmplă. Faptul că știau și au tăcut îmi spune mie foarte multe despre ”justiția independentă și nepolitizată” pe care ”o apără” sinistra madamă macoveie.

De asemenea, păstrarea unor astfel de interceptări într-un dosar penal privind operațiuni uriașe de contrabandă cu produse petroliere (unde blejnarul este învinuit) arată faptul că procurorul de caz a avut motive să creadă că aceste discuții au legătură cu infracțiunea în cauză, adicătelea că și băsescul, udrea și alții sunt ”pe felie”.

În al doilea rând, am remarcat nesimțirea blejnarului care astăzi a ”ieșit” cu un comunicat de presă cum că procurorul care îl anchetează pe el (și care se presupune că ”a dat” stenogramele convorbirilor) e prieten cu Ponta pentru că sunt amândoi pasionați de curse de raliu. Nu cunosc și nici nu mă interesează relația dintre Ponta și respectivul procuror, dar afirmația ”reginei” tot atât de logică pe cât este afirmația că blejnar, fiind învinuit într-un dosar de trafic de carburant, pute a benzină.

Nesimțirea blejnarului merge până acolo încât ”își rezervă dreptul de a se adresa instituțiilor internaționale”.

SICTIR!!!

Al treilea aspect de interes este reacția promptă a CSM (fost Consiliu Superior al Magistraturii, actual Câini de Serviciu ai Marinarului) care, la doar o zi după apariția în presă a stenogramele, a și început o anchetă ” ca să elucideze treaba”.

După cunoștințele mele, este prima dată când CSM-ul ”se aprinde” la publicarea în presă a unor documente din dosare penale.

Înțeleg prin asta că doar publicarea documentelor confidențiale care sunt împotriva băsescului este ilegală. Publicarea documentelor (de regulă stenograme) împotriva adversarilor impostorului de la Cotroceni, chiar dacă, după orice lege din lume, acestea ar fi trebuit să fie confidențiale sau clasificate, este nu numai legală, dar și recomandabilă, dacă ne amintim că madam kovesi a trimis personal asemenea documente unor ziariști ”de curte”, ea fiind la timpul acela Procuror General al României, iar la timpul prezent trimisă la Bruxelles cu ”ceferticat” de înaltă competență de la ”uniunea antibăsistă”.

Astfel, CSM-ul dovedește ceea ce se știa fără probe: este doar o adunătură de slugi ai băsescului, unii dintre membrii neavând nici calitățile profesionale și nici pe cele intelectuale pentru a ocupa un astfel de post.

P.S.

Iar în timpul ăsta, băsescul ne spune cum fluieratul lui Merkel dăunează imaginii României.

În cazul ăsta, Grecia ar fi fost bombardată nuclear.

Letopisoarul lui Întroureche

Ziua 17 din luna lui Brumărel a anului de la nașterea lui Hristos 2012 și de la facerea lumii 7521, fu o zi despre care s-a spus că nu se cuvine a fi uitată de către norodul trăitor pe meleagurile românești.

Căci lucruri mari și de mirare a fi crezute s-au petrecut, lucruri care, după scrisa cronicarilor, schimba-vor istoria țării și norodului.

Într-o parte, la un palat luminat de-i zice ”Casa Poporului” batăr că poporul nu este îngăduit a intra într-însa, trimisul Înaltei Porți și boierii lui au făcut sfat mare la care au fost poftiți și au venit întru fală, mulți din cei carele ocârmuiesc în țările din Apus. Și și-au zis ”Partid”, ca să nu crează lumea că-s gloată, și și-au zis ”Populari”, ca să crează lumea că sunt cu norodul, și și-au zis ”Europeni”, pentru a nu se uita de unde vin.

Și cu toți l-au lăudat pe trimisul Înaltei Porți, făgăduindu-i ajutor și de aici înainte.

În cealaltă parte, în locul zis ”Național Arena”, boierii răzvrătiți și-au adunat oștile, lefegii căliți în războaie dar și trădători din oastea vrășmașă și negustori, țărani și oieri cu stare, aduși pentru hrănirea la atât amar de guri. Și cu surle și trâmbiți au vestit tuturor pe cei aleși a merge să cucerească Divanul Țării și să lupte cu trimisul Înaltei Porți, întru binele și belșugul norodului.

Iar norodul, văzând iste două fapte înfricoșate și cum se războiesc mărimile pământene sau venetice în a-i da belșug și tihnă, mi-e a mirare de nu a pune mâna pe îmblăci și ghioagă, întru miruirea deopotrivă a vlădicilor pământene și străine.

Asta de nu l-or pune în Divan pe Boier Dan din neamul Otevienilor.

THE END.

Metoda românească

Săptămâna trecută a fost o știre cum că la un liceu, parcă din București, s-a bătutără două tute, după care mama tutei care a luat bătaie s-a dus în clasă și a bătut-o pe tuta care-i bătuse odorul.

Nu prea se înțelege mare lucru, nu-i așa?

Chiar și explicată, chestia e imbecilă și nu înțeleg de unde atâta ”știre”. O cretină s-a dus și a caftit-o pe aia de o bătuse pe fie-sa.

Și de ce ar trebui să mă intereseze pe mine asta??!!

Simplu!

Pentru că, începând de astăzi, eu nu mai pot intra în școala în care învață fiică-mea.

Ordin ”de sus”, ca să nu se mai întâmple ”incidente”.

E atât de românesc...

De ce dracului să punem noi pază la școli, așa cum NE OBLIGĂ LEGEA?

În cele mai multe cazuri pe care le știu, așa-zișii paznici sunt ”oamenii buni la toate”, care erau angajați pe posturi de instalatori și făceau și pe tâmplarii, lăcătușii, zugravii, zidarii și alte treburi ”prin curtea școlii”. Odată cu ”noua lege”, li s-a dat și ”foncția” de paznic, că oricum nu are școala bani să angajeze pe altcineva.

Și iată cum ”nea Gică” instalatorul s-a trezit paznic de școală, iar noi ne mirăm că, în multe cazuri, în școlile și liceele din România se intră și se iese ca-n piață.

Iar când se întâmplă câte o boacănă, ”autoritățile” care până atunci au dormit în bocanci, se trezesc și fac singurul lucru pe care-l știu: INTERZIC.

De parcă poate o regulă cretină să oprească un dement/o dementă să intre într-o școală...

Personal, m-am mai confruntat cu ”metoda” asta. Tot într-o instituție publică, s-a pus problema scoaterii calculatoarelor pe care lucram din rețea pentru că în acele calculatoare erau date de o anumită natură și ”așa era ordinul”. Țin minte că am dus ”lupte seculare” împreună cu colegii mei ca să convingem ”specialiștii” că munca noastră se desfășura pe aplicații de rețea, iar în lipsa unei conexiuni la respectiva rețea puteam foarte bine să încuiem și să plecăm acasă.

Și toate astea pentru că un cretin de nu știu unde transferase niște documente de serviciu pe calculatorul personal iar acestea ajunseseră pe internet.

Exact aceeași situație e și acum.

Din cauza unei imbecile, nimeni nu mai intră în școală.

Iar asta va dura, conform tradiției, cam 3 zile.

Ce mă deranjează pe mine cu adevărat este faptul că de la ora 08.00 și până la ora la care termină cursurile, cel puțin teoretic, ușile școlii se încuie...

Și ce facem în caz de, Doamne ferește, un incendiu sau cutremur? Îl căutăm o juma' de oră pe ”nea Gică” cu cheia? Și după aia luăm o altă măsură ”inteligentă” de genul: ”obligația de a ține ușile și ferestrele larg deschise non-stop și indiferent de vreme”.

Offfff...!

Dom' manager!!! Reparăm, bre, și noi ”greaua moștenire”?

La alegerile ”locale” din primăvara acestui an, giurgiuvenii, în nemărginita lor înțelepciune, au hotărât că ”se impune” o schimbare.

Zis și făcut! Fostul primar - out, vine unul nou nouț.

Până acilea nimic spectaculos. E treaba cu democrația, cu votul liber și alte  bazaconii.

Zilele trecute, însă, mă puse dracu' să mă duc cu copiii în Parcul Mihai Viteazu unde există un loc de joacă  pentru copii amenajat de pe vremea ”regimului de tristă amintire”.

Mai exact EXISTA un loc de joacă pentru copii, pentru că acum, la starea în care se prezintă ”comediile”, tre' să fii măcar un adult foarte curajos, dacă nu un practicant de sporturi extreme, ca să te încumeți ”să faci o tură”. Unul dintre leagăne a dispărut cu tot cu lanțuri, iar celălalt este legat (probabil de către un părinte mai dibaci) de un stâlp al cadrului. Toboganele s-au găurit, existând oricând riscul de accidentare a copiilor. Balansoarul e rupt. ”Traseul cu obstacole” e... chiar cu obstacole, însă nu din cele proiectate de constructor...

Ce mai...! Trebuie să fii diliu să-ți lași copilul ”la joacă” acolo.

La fel arată și locul de joacă de lângă ”pietonala” dintre Teatrul Tudor Vianu și Parcul Alei. La fel și locul de joacă din Parcul Alei. La fel și toate celelalte locuri de joacă pentru copii.

Nu mai vorbesc de faptul că băncile și coșurile de gunoi de pe ”pietonala” susmenționată au început ”să se rupă” iar vopseaua, de multe ori, se întrevede doar prin negura istoriei.

D-aia zic și eu:

E bine cu soclu nou pentru statuia lu' ”Mișu Caftoi” care, de unde trebuia să șadă în mijlocu' intersecției, acuma e în mijlocu' parcului pe locul unde odinioară se dădeau puștii cu rolele și cu bicla...

E bine și cu cișmele puse ici-colo prin oraș, cu toate că ți-e cam frică să bei sau să-i dai copilului să bea pentru că nu s-a gândit nimeni să le facă o gaură în ”oală”, așa că sunt permanent pline de apă... cu de toate...

E bine și cu ”tufănicile” plantate în sensurile giratorii, că înfrumusețează orașul și peste două săptămâni se usucă și nimeni nu mai poate număra câte am pus...

E bine...

Da' eu zic că ar fi bine și cu 4-5 scânduri să reparăm locurile de joacă și băncile și cu 2-3 kile de vopsea, să le dăm ”față comercială”. Chiar dacă sunt construite ”de ăla de dinainte”. Că ăi' de le folosesc n-au mai vrut cu ăla de dinainte și au ales un manager.

Ce ziceți, dom' manager?

Așchii

Dacă eu da,
Dacă tu nu,
Și nimeni n-a,
Ce va fi cu?

Dacă eu nu,
Dacă tu da,
Nimeni nu fu,
A ne da.

Dacă noi nu,
Dacă ei da,
Dacă voi cu,
Dacă va.

Program anticriză

De vrem s-avem un PIB mai ridicat
Și niște-autostrăzi săpate-n stâncă,
În funcțiile care cer un om de stat,
Ar trebui să punem... om de muncă.

deliric

Ieșind din vieți fără intrare,
Mă duc din nou spre nicăieri,
Nerăbdător să vină ”ieri”,
Să mă adun sub clar de soare.

Sub talpa mea foșnesc discret,
Fierbinți zăpezile polare,
O fantezie de concret
Într-un prezent de amânare.
Văd  sunetele cum se sting
Într-o lumin-asurzitoare,
Toți trag de sfori, doar eu le-mping,
Apatic plin de-nflăcărare.

Se mișcă ceasul înapoi,
Milenii ies din secundare,
E spațiul în restructurare
Iar timpul s-ampărțit la doi.

Ce cred eu despre ”privatizarea poporului”.

Mai bine de o săptămână am resimțit o greață fizică la adresa tuturor televiziunilor din România. Deși toți spuneau că ”privatizarea poporului” e o cacealma, că ”justițiarul poporului” își face campanie electorală ieftină, toți îl urmăreau pe ”elodiu” și-n culcare și-n sculare.

”DD a plecat din țară. DD a venit în țară. DD a mers la Ministerul Economiei. DD a salutat pe femeia de serviciu de la Minister. DD a fost la WC. DD a făcut pipilică. DD și-a scuturat-o de 5 ori...”

Cred că doar Discovery și Trinitas nu au transmis până la cretinizare fiecare mișcare și fiecare inepție emanată de ”săracul” conducător de Rolls.

Personal, nu am putut să nu mă întreb, la fel ca mulți alții, ce mama dracului se ascunde în spatele porcăriei ăsteia.

Și unde e ”jucătorul”?

Cum de ratează el ocazia de a apărea ”divin” și a da indicații pentru rezolvarea problemei și binele ”românlor”?

Pe urmă m-am gândit că tot circul ăsta s-ar putea să vină (știu că poate părea absurd), de la Cotroceni.

Pentru că în timp ce toată România era cu ochii pe ”elodiu”, băsescul a aranjat ca morarul să ia locul codruței la șefia Parchetului General, iar pe madam a decorat-o cu cea mai înaltă ”dextincție” care poate fi acordată unui civil.

Numirea grăbită a morarului ca ”prim-adjunct” al codruței cu exact înainte ca acesteia să-i expire definitiv mandatul, astfel încât acesta să devină de a doua zi ”interimar”, cu toate că el era deja într-o prelungire de mandat ce flirta cu ilegalitatea, îmi întărește convingerea că, pe planeta România, nimic nu e ceea ce pare a fi și, mai ales, nimic nu e întâmplător.

”Mișcările” astea s-au făcut cât se poate de ”la vedere”, scopul lor fiind, de asemenea, cât se poate de evident: păstrarea de către băsesc a controlului asupra Parchetului General.

Numai că nimeni nu a prea observat asta, toți (sau majoritatea) fiind preocupați să-l urmărească pe domnu' Dan cum se plimba prin București cu niște pungi cu bani.

Cred că ”privatizarea poporului” a fost o perdea de fum, o înscenare sinistră a chiriașului de la Cotroceni care, cu prețul distrugerii vieților a mii de oameni (ce mai contează câteva mii la atâtea milioane?), a distras atenția publică de la acțiunile sale dictatoriale.

Afectarea imaginii actualei guvernări e bonus, dar asta mă interesează aproape de zero.

Că mă enervează este faptul că (aproape) toată lumea ”a pus botul” la șmenul marinarului, înghițind în mod conștient și cu zâmbetul pe buze momeala diaconesciană.

Concluzia mea este că românii încă nu s-au lecuit de ”sindromul Caritas”, al halirii cretine a unor baloane de săpun în timp ce trece viața pe lângă noi.