Cât om mă socot, duc pe frunte toţi spinii,
Şi crucea mi-o port, ca şi când aş zbura,
Căci omul e om cât mai are opinii,
Aceasta-i opinia mea.

Adrian Păunescu

vineri, 30 decembrie 2011

Catren 7

Ne naştem egali, goi şi flămânzi.
Murim egali, cu un ultim oftat.
Ne putem diferenţia de ceilalţi
Doar prin felul în care trăim.

joi, 22 decembrie 2011

Catren 6 (dedicat)

Vânduţi cu trup şi suflet pe simbrie,
De frică foamea ca să nu v-apuce,
Muşcaţi, şacali bipezi, eu tot voi scrie.
Voi nu puteţi să daţi, cât pot eu duce.

miercuri, 21 decembrie 2011

Tentaţia "ţapului ispăşitor"

Am văzut, pe reţeaua de socializare "facebook", o... campanie.
La unele campanii de pe această reţea, mărturisesc, am aderat, însă la asta nu am cum. Pentru că, pe lângă faptul că este absurdă şi fără nici un fel de finalitate, eu personal o consider periculoasă.
Concret, tema campaniei este: "ROMÂNII NU SUNT ŢIGANI. Parlamentul European să interzică noul nume ROM/Roma/Romani dat ţiganilor".
Părerea mea este că e o tâmpenie.
"Românii nu sunt ţigani"
Eu cred că nici ţiganii nu sunt "ţigani" în sensul dat termenului de această campanie. Cel puţin nu toţi. Aşa cum nici românii nu sunt "români".
Am văzut şi la televiziuni tot felul de oameni care "militau" pentru interzicerea termenului "rom" sau "rrom".
De ce?
Pentru că unii se simt ameninţaţi, poate.
Din punctul meu de vedere, oricine îşi poate spune oricum vrea.
Nu am auzit, de exemplu, ca... indienii din India să protesteze împotriva amerindienilor. E o prostie.
Noi, însă, "români neaoşi", ne simţim lezaţi de faptul că o etnie se autodenumeşte "romă".
Cine ne dă dreptul la asta?
Cine a murit şi ne-a lăsat pe noi moştenitorii adevărului absolut?
Hai să ne privim puţin în oglindă.
Suntem chiar atât de "arieni"? Suntem chiar atât de puri la trup, minte şi suflet pentru a pute arunca piatra?
Sau ne deranjează doar faptul că alţii pun semnul "egal" între "noi" şi... noi?
Pentru că, până la urmă, nici românii, nici ţiganii, nici alt popor din lumea asta nu este îndreptăţit la un asemenea demers.
Procentul de infractori, de prostituate, de criminali, de scursuri, dar şi de genii, nobili, intelectuali, vârfuri, este, după părerea mea, sensibil egal la toţi.
Străinii ne spun "ţigani" pentru că majoritatea dintre noi ne comportăm aşa şi pentru că ei, la rândul lor au acest comportament.
De fapt, "ţigan" nu este o apartenenţă etnică, după părerea mea, ci apartenenţa la un comportament.
Aşa că sunt mulţi "ţigani". Mult mai mulţi decât va număra vreodată etnia care poartă acest nume.
Deci, de ce ne deranjează sintagma "rom"?
În copilărie atunci când spărgeam geamul vecinului cu mingea, minciuna "clasică" era: "a fost un ţigan care a fugit".
Poate că scăpam de pedeapsă, dar... noi eram "ţiganii".
Poate de aceea vrem să afirmăm sus şi tare că alţii sunt de vină pentru felul în care ne privesc străinii, uitând cojile de seminţe scuipate lângă "Eiffel".
E mai simplu să dăm vina pe "ţigani". E mai simplu să considerăm că doar confuzia dată de anumiţi termeni peiorativi care se referă, evident, la alţii, ne aduce neplăceri.
De fapt, sunt foarte mulţi români care nu sunt catalogaţi nicăieri ca "ţigani".
De fapt, sunt foarte mulţi ţigani care nu sunt catalogaţi nicăieri ca "ţigani".
De fapt, sunt foarte mulţi străini care ar trebui catalogaţi ca "ţigani".
Români, ţigani, italieni, fracezi, germani, englezi, marocani, spanioli, irlandezi, evrei, arabi, ruşi, bulgari, turci...
SUNTEM OAMENI.

vineri, 16 decembrie 2011

Instigare la libertate

Libertatea nu ţi-o dă nimeni.
Nu e un bun material, un lucru, un covrig pe care să-l cumperi de la taraba din piaţă şi să-l mănânci cât e cald.
Libertatea e o stare de spirit, o "state of mind", cum spun americanii.
Singurul loc unde un om poate fi cu adevărat liber este în sufletul său, în mintea sa.
Material, în viaţa de zi cu zi, suntem conduşi de tot felul de "balize", de la... marcajele rutiere la reclamele la diverse produse, de la gardurile curţilor la îngrădirile legii.
Însă în mintea noastră, în sufletul nostru, suntem liberi.
Sau putem fi, dacă alegem să fim.
Mulţi confundă libertatea cu alte concepte, aparent asemănătoare (anarhia, tupeul, nesimţirea, mitocănia), dar care, în realitate, sunt contrare libertăţii deoarece încalcă singura regulă a acesteia: LIBERTATEA MEA SE TERMINĂ ACOLO UNDE ÎNCEP LIBERTĂŢILE CELORLALŢI, sau, ca să continui cu "citatele" americăneşti, "live and let live".
Nu mulţi aleg să fie liberi.
Cei mai mulţi aleg surogatele asemănătoare libertăţii, ridicându-le la rang de drepturi fundamentale.
Şi asta pentru că libertatea, aia adevărată, presupune, în primul rând, un nivel destul de înalt (prin urmare mai greu accesibil) de cunoaştere de sine şi a celor din jur, pentru a putea "vedea" linia invizibilă care desparte (sau uneşte) "EU" de "CEILALŢI".
Până la urmă, nimeni nu se naşte "neliber" ci "se face" prin propria manifestare de voinţă.
Cineva, nu mai ştiu cine, a zic că fiecare soldat participant la un război este vinovat de atrocităţile întâmplate, indiferent dacă a participat la comiterea lor sau nu, pentru că are, întotdeauna, cel puţin două posibilităţi de a nu participa la conflict: să dezerteze sau să se sinucidă.
Asta înseamnă, în opinia mea, a fi liber.
Să alegi să nu încalci drepturile celuilalt, indiferent de consecinţele asupra ta.
Şi, în acel moment, vei putea cere oricui să îţi respecte drepturile.
Ştiu! Pare cam prea filosofic şi idealist ceea ce spun, dar nu este.
La nivel individual şi de viaţă cotidiană, asta s-ar traduce prin faptul că, dacă fiecare dintre noi ar respecta coloana formată la semafor, nu ar mai exista "jmecheri" care merg pe linia de tramvai, de exemplu.
Din păcate e greu.
În nebunia asta sinistră pe care noi o numim eufemistic "viaţă", când suntem în permanenţă "fugăriţi" de secunde, când ucidem în gând zeci de semeni în fiecare zi pentru că nu au semnalizat virajul la dreapta sau pentru mai ştiu eu ce motive cretine, e greu să ne uităm la noi înainte de a ne uita la ceilalţi.
Presupune un efort destul de mare şi, în primă fază, nu e prea plăcut. A te vedea pe tine aşa cum eşti poate fi, la început,... inconfortabil.
Dar merită.

marți, 13 decembrie 2011

Ce defineşte un om?

Am avut ocazia, demult, să văd un cadavru uman pe care îl mâncaseră animalele mai mult sau mai puţin sălbatice.
Poate că unii sunt oripilaţi de această "imagine", însă credeţi-mă, invocare ei are o noimă.
Animalele mâncaseră cam tot, iar ce nu fusese consumat, probabil fusese dus în altă parte.
Din cel care fusese odată om, rămăsese doar... craniul şi coloana vertebrală.
Cred, dincolo de lugubrul istorioarei, că asta ne defineşte ca oameni, atât material cât şi, dacă vreţi, în sens metaforic, spiritual.
Oricât ar muşca din noi hienele, cu patru picioare sau doar cu două, rămâne din noi capul şi coloana vertebrală.
Asta dacă avem.
Până la urmă, coloana vertebrală te ţine în postura de om, iar capul, cu locatarul său de multe ori neglijat - creierul, îţi dă unealta care te desparte definitiv şi irevocabil de primate.
Am citit o carte foarte interesantă. Se chema "Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc", de Ion Gavrilă Ogoranu.
După ce am citit această carte mi-am dat seama de ce "trestia gânditoare" a lui Descartes nu m-a atras niciodată. Pentru că nu are coloană vertebrală.
Trestia "se dă" după cum bate vântul, iar un ipotetic "cap" al acesteia se va pleca întotdeauna umil.
Poate că va rezista mai mult ca bradul, dar eu nu am văzut trestii împodobite de Crăciun.
Aşa e când te îndoi: trăieşti mai mult, dar eşti condamnat la umilinţă.
Coloana vertebrală ne deosebeşte de moluşte şi viermi.
Capul ne deosebeşte de celelalte animale.
A şti să le folosim pe amândouă ne deosebeşte de cei care nu ştiu.
De hiene.

marți, 29 noiembrie 2011

La mulţi ani, România!

E frig şi bate vântul, şi cerul stă a ninge,
Iar soarele se-ascunde pe după nori, beteag,
Eu încă ştiu poemul "Deşteaptă-te române"
Şi încă mă simt mândru de ţară şi de steag.

Prin parcuri, frunze moarte îngălbenesc pământul,
Iar bruma glazurează toţi brazii-n alb-verzui,
Eu încă simt carpato-danubiano-pontic
Şi simt acută-n suflet, nevoia de statui.

Prin ceaţa alburie se-arată doar contururi,
Se-aud cum latră câinii a iarnă şi a ger,
Îmi sună în timpane acord de "Ciocârlie"
Şi-aud copii cum cântă "aho" şi "leru-i ler".

Miroase a zăpadă şi-a fum de foc din sobă,
Miroase-a vinul roşu, a galbene gutui,
Miroase a albastru de cer răsfrânt în lacuri,
Miroase-a Românie, este Undrea-întâi.

Puţină matematică

Mare scandal mare săptămâna trecută cum că din "rezervoarele" autovehiculelor subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor au dispărut peste 60 de tone de carburant.
Lipsa a fost constatată în urma unor controale, evident, şi înfierată cu avânt proletar de onor' ministrul de ramură care, cică, a şi chemat procurorii în ajutor.
Ce am remarcat eu, a fost faptul că ştirile de la TV şi apariţiile oficiale au tins a "arunca pisica" pe vechii prieteni ai cetăţeanului chiriaş la Cotroceni, care acum mai bine de un an îi cântau serenade sub balcon. Mă refer la poliţişti.
Însuşi şeful lor a ieşit "pe sticlă" şi a făcut niscaiva aluzii la "eficientizarea utilizării resurselor".
Asta, legată de anunţul conform căruia, în 2012, cam 300.000 de bugetari vor pleca acasă, ne poate da o imagine cu privire la ce se doreşte cu o instituţie, fundamentală pentru democraţie în orice stat normal la cap.
Şi acum, să comentez puţin ştirea.
Am ales două articole, pe care vă invit să le citiţi, unul din Gândul, celălalt din Jurnalul Naţional.
Ar fi vorba, deci, de 64-65 tone carburant.
Normal că, atunci când omul obişnuit aude aşa ceva, îl apucă cu leşin de la lingurică şi îşi închipuie gaborul cu chipiul pe ceafă fugind cu cisterna.
E... nu e chiar aşa.
Nu spun că, în unele cazuri STRICT particulare, nu e vorba de furt, dar...
Conform "Gândul": "Verificarea s-a făcut la 182 de structuri aparţinând tuturor inspectoratelor de armă (Poliţie, Jandarmerie, IGSU, IGAv. etc)."
Iar un audit, din câte cunosc eu, se face pe cel puţin un an.
Şi acuma să trecem la matematică.
Lăsând la o parte elicopterele, camioanele, cisternele etc, sau, mai exact, reducându-le pe toate la Logan, eu sunt convins că măcar 250 de Logan-uri vine, în medie, de fiecare judeţ, pe toate armele. Înmulţit cu 41 de judeţe plus Bucureştiul (deşi la Bucureşti ar trebui să mărim "flota"), ies 10.500 de Logan-uri. Hai să zicem 10.000, ca să fie calculul mai simplu de înţeles.
Acuma, 65 tone carburant înseamnă 65.000 de litri.
Împărţim 65.000 litri la 10.000 maşini şi obţinem fabuloasa cantitate de... 6,5 litri/maşină. Iar dacă luăm perioada "auditată" ca fiind de un an, avem 6,5litri/maşină/an.
Repet, nu mă refer la cazurile PARTICULARE şi EVIDENTE de furt şi presupun, pentru uşurinţa calculelor, că media autovehiculelor pe fiecare judeţ este echivalentă a circa 250 Dacii Logan.
6,5 litri/maşină/an pierdere.
Din punctul meu de vedere asta se încadrează rău în marja de eroare dată de producător. Ca să nu mai vorbim de utilizare în condiţii nefavorabile de climă, condiţii metoe sau drum, încărcătură, trafic urban etc.
6,5 litri/maşină/an.
Asta e cu combaterea corupţiei, cu reformarea instituţiilor, cu grasu' care stă în spinarea slabului, cu...
Facem un pariu cu privire la disponibilizările de la anul?
Că tot s-a redus bugetul M.A.I cu 1,7 miliarde lei.
Hai, să trăiţi bine!

duminică, 27 noiembrie 2011

Despre drepturile animalelor, cu Bulă

Gheorghe, un flăcău de ţară
De pe lângă Băileşti,
Auzise despre viaţa
Faină de la Bucureşti.

S-a-mbrăcat cu blugii Levi's
Şi pe cap şi-a pus căciulă,
Şi-a pornit spre Capitală
Unde şade vărul Bulă.

După ce a mers cu trenul
Zece ore şi ceva,
Gheorghe a ajuns în gară
Unde văru-l aştepta.

-Vere! zise mândru Bulă,
Bun venit la Bucureşti.
O să vezi aicea, Gheorghe,
Ce înseamnă să trăieşti.

O să îţi arăt Guvernul,
Parlamentul, B.N.R.,
Şi la Mall să vezi minunea
Cinema-ului 3D.

O să mergem şi în cluburi,
D-alea scumpe şi de fiţe,
Ca să bem cocârţ cu Red Bull
Şi să agăţăm fetiţe.

Gheorghe se uita la Bulă
Şi-i sorbea cuvintele,
În timp ce-şi căra bagajul
Spre Logan-ul MCV.

După două ore-n trafic,
La "Romană" la "coloane"
Gheorghe vede-n partea dreaptă
Pe trotuar, multe persoane.

Tineri cu pancarte-n mână,
În faţa unei vitrine,
Fluieră şi strigă "huo!",
"Criminalii!" şi "ruşine!"

-Ce e asta, vere Bulă?
Poţi a-mi explica matale?
-Ce să fie, verişcane?
Iubitori de animale.

-Şi de ce s-au strâns aicea?
Stau la rând la ajutoare?
Sau te pomeni că-s reduceri
La tigăi şi sucitoare?

-Este miting, vere Gheorghe!
Hai şi noi, nu şedea stană,
Ca să scoatem în afara
Legii, hainele de blană.

Poţi să strigi din toţi bojocii,
Nimenea nu te încurcă,
Că-i la modă să fii contra
Hainelor din blăni de nurcă.

Gheorghe-ascultă, ia aminte,
Se propteşte în pingele
Şi începe să răcnească:
-Jos cu hainele de piele!!!...

Au tăcut ca la comandă
Cei ce protestau acolo
Şi într-un minut, Gheorghiţă
Şi cu Bulă erau... solo.

-Ce se-ntâmplă, vere Bulă,
De fugiră toţi din piaţă?
-Mă' vericule Gheorghiţă,
Tu te-ai săturat de viaţă?

-Nu! Ce vorbă fuse asta?
Nu mi-ai zis să strig, matale?
-Să-ţi explic, măi vere Gheorghe,
Cum stă treaba la "Bucale":

Poţi să fi contra la blănuri
Şi să strigi ca prins de iele.
Însă nu sufla o vorbă
Despre hainele de piele.

Că-i mai simplu şi mai sigur,
De nu vrei viaţa să-ţi rişti,
Să-njuri piţipoance-n blănuri
Decât pe motociclişti.

joi, 17 noiembrie 2011

La judecata istoriei

Unde-a dispărut plămada ce râdea în faţa morţii,
De-a ajuns scursura ţării să ne-nvârtă roata sorţii?
Când ne-am pus zălog trecutul şi coloana vertebrală
La schimb cu arginţii Iudei la zarafii din afară?

Cum să explicăm noi versul: "munţii noştri aur poartă",
Când am dat Alburnus Maior la o altă " 'Naltă Poartă"?
Ce vom spune despre zisa "codru-i frate cu românul"
Când, din mii de mii de arbori, azi nu mai avem nici unul?

Cum de apele de munte şi izvoarele termale,
Au ajuns proprietatea orişicărei haimanale?
Cine şi pe ce contracte, oare dete semnătură
De plătim tribut la alţii pâinea noastră de la gură?
...........................................................................


Ne-or privi în ochi copiii, cei de azi, cei ce-or să vină,
Şi ne-or cere socoteală pentru marea noastră vină.
Şi o singură-ntrebare ne va măsura ocara:
"De ce nu ai luptat, tată, ca să-mi aperi mie ţara?"

duminică, 16 octombrie 2011

Despre LIBERTATE şi alternative

Libertatea e grea.
E chiar complicată şi de multe ori ilogică.
De exemplu, libertatea celor de la Roşia Montană de a nu pleca din casele lor, pare ilogică şi păgubitoare, deoarece, din această cauză, sute de tone de aur rămân neexploatate.
D-aia foarte mulţi oameni, şi nu mă refer doar la români, ci la nivel planetar, preferă, cel puţin în subconştient, o formă sau alta de dictatură.
Dictatura e mult mai simplă. Nu trebuie să gândeşti (uneori nici nu ai voie), faci doar ce ţi se spune şi când ţi se spune, iar în schimb, cel sau cei care te conduc îţi oferă, în mare, cele necesare traiului şi sentimentul de protecţie.
Libertatea, dimpotrivă, te poate face să mori de foame la propriu şi îţi oferă doar nesiguranţă.
Pentru că, liber fiind, trebuie să gândeşti tu pentru tine, să iei decizii, să întreprinzi acţiuni şi, cel mai important lucru, să îţi asumi responsabilitatea pentru acţiunile tale.
Iar asta sperie.
Asumarea responsabilităţii este, de cele mai multe ori, factorul determinant pentru care oamenii, în general, sunt "predispuşi" la dictatură.
În dictatură, orice ai face, oricât de rău ar ieşi, ai motivaţia (falsă, dar care oferă un analgezic suficient pentru conştiinţă) că... nu e vina ta. Ţie ţi s-a spus să faci lucrul ăla, iar vina pentru rezultat aparţine în exclusivitate celui care te conduce.
Sigur că e o inepţie.
Sigur că această "teză" nu rezistă nici măcar în faţa unei logici elementare.
Dar ea există.
Toţi naziştii judecaţi pentru crime de război după cel de-al doilea război mondial, au invocat "executarea ordinelor" pentru a se apăra, şi sunt convins că măcar o parte dintre ei chiar se considerau absolut nevinovaţi.
Când optezi pentru libertate, nu ai această "scăpare". Pentru orice faci trebuie să răspunzi. Pentru orice faci trebuie să ai resurse de a te lupta cu cei care te contestă. Pentru orice faci trebuie să îţi "consulţi" mai întâi inteligenţa şi conştiinţa. Pentru că altfel, plăteşti.
Libertatea e grea.
Pentru a spera să fi liber, trebuie să ai curajul de a-ţi asuma riscuri. De multe ori, trebuie să accepţi că s-ar putea să fi pedepsit chiar şi atunci când ai dreptate. Trebuie să accepţi că libertatea ta nu poate încălca libertăţile celor din jur. Trebuie să îţi asumi anumite obligaţii şi răspunderi, cum ar fi, de exemplu, votul, sau respectarea şi chiar protejarea dreptului la viaţă chiar şi al celui mai aprig duşman.
Libertatea e complicată.
Nu mai poţi să-ţi plângi de milă "sub plapumă" pentru că "nu o duci mai bine", deoarece trebuie să îţi pui singur întrebarea "ce ai făcut tu pentru a-ţi fi mai bine?".
În cazul dictaturilor, tu nu trebuie să faci nimic, deoarece este altcineva care se ocupă de tine, iar tu (nu-i aşa?), eşti prea mic şi prea lipsit de putere ca să schimbi ceva.
De fapt, acest mod de a gândi retrogradează omul în categoria vitelor, iar când se referă la populaţii, le transformă în şeptel.
Unii spun că dictaturile se fundamentează pe frica de represiune. O fi...
De fapt, frica (de represiune) este sigur, un factor important dar, după părerea mea, nu determinant. Frica poate bloca reacţiile, dar le poate şi radicaliza.
Din punctul meu de vedere, definitoriu pentru naşterea unei dictaturi este... teama oamenilor de a fi liberi, de a decide ei pentru ei şi de a-şi asuma responsabilităţi.
Şi dacă libertatea este dificilă pentru indivizi, atunci când vine vorba despre grupuri, despre populaţii, chestiunea devine cvasiimposibilă.
De când "s-a inventat" omul, populaţiile AU FOST CONDUSE, nu S-AU CONDUS niciodată.
Bine...
Foarte mulţi au luptat şi au murit pentru libertate. Dar foarte puţini dintre aceştia ştiau cam ce presupune acest concept şi doar un grup foarte restrâns (devenit ulterior nucleul de conducere al unei dictaturi, în cele mai multe cazuri), era gata să îşi asume responsabilităţi.
Aici se poate da exemplul revoluţiei franceze care, condusă de o mână de oameni, a fost sprijinită de mase imense de oameni dispuşi să ucidă şi să moară, la rândul lor, pentru "cauză", revoluţie care a sfârşit prin a devenii una dintre cele mai sângeroase şi mai atroce dictaturi, ucigându-şi în final, propriii conducători.
E greu cu libertatea şi atunci când trebuie să accepţi, şi chiar să depui eforturi pentru ca, aşa cum spunea Ion Raţiu în 1990, cel din faţa ta să aibă dreptul de a nu fi de acord cu tine.
E greu de înţeles, dar dacă eu accept ca libertatea cuiva să fie restrânsă sau suspendată în favoarea mea, trebuie să fiu de acord şi că libertatea mea "se poate bucura" de acelaşi tratament în favoarea altuia. Şi asta în relaţie cu toţi ceilalţi.
Libertatea e cu muncă, cu riscuri, cu nesiguranţă...
Libertatea e cu responsabilităţi, cu luptă, cu drepturi dar şi cu obligaţii...
Libertatea costă...
Dar, după părerea mea, alternativa e inacceptabilă.

Catren 5

Zbor fluid de cântec de privighetoare,
Vibraţie în spaţiul dintre două plane,
Găsind sprijin în a patra dimensiune,
Dincolo de multiversurile paralele.

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Apocalipstick

Vine cometa,
Armaghedonu’
Şi-o să ne ducem dracu’
Că suntem răi
Ca nişte dulăi
Turbaţi,
Nu fraţi.
Se termină sfoara
Şi plânge fecioara
Înălţând rugăciune
Pentru lume.
Lacrimile pică pe pământ
Udând,
Alinând…
Cresc flori
Fără culori,
Fără miros,
Din pământul lutos,
Iar oameni
Sunt lupi
Pentru oameni.
Culegi
Doar ce sameni
Zice o vorbă,
Cine s-a ars cu ciorbă
Suflă
Vânt de gheaţă
Prin viaţă,
Prin piaţă
Se uscă
Trandafirii,
E o lege a firii,
Că din ţărână
Străbună
Ne-am ridicat,
Am evoluat
Cum zice Darwin,
Apa se face vin,
În ţărână ne va fi locul
Când va veni sorocul,
Fără regrete,
Vin comete.
S-a dus
Pe la apus,
Pe la răsărit
Ne-a ocolit,
Doar coada ne-a lovit
Ca o coadă de miţucangus
Rănit
În mândrie
Şi nimeni nu ştie
Când ne va lovi
În zori
Sau la chindii,
Şireata
Comeata.

marți, 13 septembrie 2011

Gafă sau... "porumbel"

Textul de mai sus, poate fi o gafă.
O gafă spusă de un ministru.
Un ministru aflat la deschiderea anului şcolar.
Dar poate fi şi altceva.
Asta dacă ne amintim numeroasele "gafe" ale înalţilor demnitari plătiţi din bani publici, care anunţau... reducerea numărului de pensionari.
Cum se poate reduce numărul bătrânilor?
Dacă la pensionari, poate, mai era o portiţă de scăpare, că o dădeau băieţii cu "ăia pe caz de boală simulată", în ceea ce priveşte afirmaţia lui Valerian Vreme (aşa îl cheamă, e ministrul comunicaţiilor şi nu îl cunoaşte nimeni) nu prea văd echivoc.
Reducerea numărului persoanelor în vârstă are, din păcate, un singur mod de punere în practică. Deoarece reîntinerirea nu e posibilă, rămâne... moartea.
Doar aşa un bătân nu va mai fi bătrân,... nemaifiind de loc.
Oare pregăteşte onor guvernul ceva?
Orice încercare de a "coti pe academiei" cu utilizarea calculatorului nu prea ţine, deoarece sunt foarte mulţi oameni... hai să spunem trecuţi de prima tinereţe, care folosesc computadorul, iar adunătura din care face parte şi nea' Vreme nu a mişcat un deget în aproape 4 ani pentru a ajuta tinerii să deguste din binefacerile "societăţii informaţionale".
Pentru o asemenea gafă, într-o tară normală, se cereau măcar scuze, sau chiar se depunea demisia.
Dar la noi... Vreme(a) nu se schimbă.
De s-ar schimba măcar... vremurile!

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Cel care rămâne

Flori uscate peste movile de pământ
Lângă cruci de marmură cu poze monocolore
Cu nume săpate întru neuitare
Şi veşnică aducere aminte.

Maidane pline de praf şi gunoaie
Şi buruieni ce se lipeau de şosete
Cu doi bolovani sau două beţe înfipte
În pământ pe post de poartă.

Corcoduşii sau caişii sau cireşii
Sau merii sau prunii sau duzii
Care întotdeauna erau cei mai frumoşi
În curtea vecinului ursuz.

Băncile din parcuri
Sau copacii din parcuri
Sau iarba din parcuri
Sau parcurile întregi.

Pădurile râurile bălţile
Devenite motiv de întâlnire
Şi loc de manifestare a autosugestiei
Legate de noţiunea de aer curat.

Blocurile de locuinţe din cartiere
Fără stimuli cromatici
Cu balcoane închise cu cornier
Şi rufe atârnate pe sârme la vedere.

Mirosul de asfalt încins până la topire
Mirosul de tomberoane şi canalizări înfundate
Mirosul de praf înmuiat de ploaie
Mirosul de mâncare de la vecini.

Gustul metalic al apei de la robinet
Care ar fi trebuit să fie
Insipidă incoloră şi inodoră
Ca toate apele.

Zgomote
Imagini
Gusturi
Mirosuri
Senzaţii tactile
Trecut
Amintiri
Prezent
Trăiri
Viitor
Speranţe.

Asta mă leagă de România.

joi, 1 septembrie 2011

Băsescu, aurul şi canadienii

I s-a sculat... interesul lui "bădica Traian", dar nu "mai an", ci de câteva zile, că pe unde merge de descalecă din blindată numa' cu Roşia Montană e în gură.
Peste noapte, aşa cum ne-a obişnuit, scăfârlia luminată care ne conduce a devenit, dintr-un "afirmativ" de complezenţă, un susţinător "ultras" al proiectului privind exploatarea aurului la Roşia Montană.
Proiectul în sine nu e rău şi consider o tâmpenie să laşi nişte bogăţii să zacă sub pământ, mai ales când criza e din ce în ce mai a dracu', bani nu prea ai de unde să iei (că de la complici nu poţi)...
Nu ar fi rău să iasă ceva aurel d-acolo.
Însă, din punctul meu de vedere, sunt câteva "mici detalii" care ar trebui să dea de gândit oricărui om cu cel puţin un neuron funcţional:
- De ce a devenit Băsescu, brusc, atât de pătimaş în susţinerea proiectului?
Până acum era cu :"Să vedem... Să analizăm... Să lăsăm specialiştii să se pronunţe..." Acuma e atac la baionetă, că îl văzui pe prezident mai-mai să sară la gâtul unuia care zicea că el nu pleacă din casa lui situată pe locul viitorului lac de acumulare pentru cianuri. De ce?
Că nu mă pot abţine şi mă întreb ce interes PERSONAL are Băsescu în afacerea asta? Că are! Că altfel nu şi-ar fi amintit de un proiect care stă pe loc de 14 ani (1997) şi pe care l-a tratat cu indiferenţă până mai ieri. Ceva s-a întâmplat şi, dacă e să mă iau după instinctul meu personal, Băsescu nu a făcut asta pentru bani (are bani), ci pentru un lucru pe care el şi-l doreşte mai mult decât orice pe lume: PUTERE. O finanţare babană de la miliardarii care se află în spatele Roşia Montană Gold Corporation pentru campaniile de anul viitor ale PDL ar fi mai mult decât binevenită şi ar putea face diferenţa între Revelion 2012 la Cotroceni sau la Jilava.
- Nu înţeleg de ce Roşia Montană Gold Corporation, controlată (cel puţin oficial) de trei miliardari din lumea internaţională a afacerilor, aşteaptă de 14 ani să înceapă lucrările. În mod normal, nici o companie normală la cap din lume nu îşi ţine o grămadă de bani blocaţi într-un proiect care nu numai că nu produce profit de 14 ani, dar chiar şi în cazul în care, mâine, s-ar obţine toate avizele, toate exproprierile, toate aprobările necesare, va mai dura încă cel puţin 2 ani până la "primul lingou", ani în care se vor cheltui mulţi bani pe construirea şi amenajarea minelor, a lacurilor de acumulare etc.
Care dracu' investitor zdravăn la minte bagă nişte bani astăzi într-o afacere pentru a şi-i recupera peste minim 16 ani? E o aberaţie, o inepţie!
Probabil că faţa (sau feţele) necunoscute public ale afacerii de la Roşia Montană sunt mult mai tenebroase decât ne putem imagina, dacă ceea ce se află acolo merită o aşteptare de 14-16 sau mai mulţi ani din partea unor oameni care şi-au clădit averi colosale speculând "la minut" diverse oportunitâţi de afaceri.
Sunt sigur că, dacă erau doar cele 2-300 de tone de aur despre care se vorbeşte oficial, canadienii îşi luau de mult cantrafusele şi se cărăbăneau pe meleaguri unde s-a inventat celeritatea.
- Nu înţeleg (de fapt, înţeleg, e o manipulare nesimţită şi golănească) de ce minte Băsescu atât în ceea ce priveşte redevenţa pe care o va primi România, cât şi în privinţa vânzării aurului din rezerva Băncii Naţionale a României. De fapt, a fost contrazis imediat chiar de reprezentanţii BNR.
Redevenţa nu va fi plătită în aur, aşa cum aberează (de fapt, manipulează) Băsescu, ci în bani. Deci nu va merge la BNR ci la Guvern, în bugetul statului. Băsescu doar a încercat să îi prostească pe cretini creindu-le impresia că "vom avea mai mult aur, deci va fi mai bine". Ţeapă!
La fel şi cu "s-au vândut aproape 200 de tone de aur pentru pensii şi salarii". Asta e cu două tăişuri. În primul rând "spune" că rezerva de aur a BNR a scăzut "alarmant" aşa că aurul de la Roşia Montană pică exact la ţanc. Doar e declaraţia lu' Băselu' dată la Neptun, că el, ca ŞEF (nu şef, dobitocule, ci angajat) al statului, vrea să îşi pună ţara la adăpost cu 200 de tone de aur (adică o arde "tătucos"), e contrazisă de BNR care spune că o creştere a rezervei de aur nu este oportună.
În al doilea rând, rezervele de aur ale României au scăzut aşa de mult din cauza bugetarilor şi pensionarilor pe care Băsimea sa se luptă să îi extermine sau, dacă nu reuşeşte, măcar să îi reducă drastic. Adică o arde şi "reformator". Bineînţeles că BNR a spus că, din '90 şi până în prezent NU S-A VÂNDUT NICI UN GRAM DE AUR. Eu îl cred pe BNR.
- Alt "detaliu minor" este că exploatarea aurului la Roşia Montană va fi făcută cu cianuri, lucru care e cam interzis (sau, în orice caz, foarte foarte strict reglementat) în Uniunea Europeană. Adică "clubul" căruia ne-am alăturat în 2007 nu prea vrea peşti morţi, pelicani în putrefacţie sau cârtiţe mutant pe peluza din faţa hogeacului. Aşa că graba cu care Băsescul încearcă să "dea drumul la treabă" nu e numai suspectă, din motivele enumerate anterior, ci potenţial periculoasă pentru România, care riscă sancţiuni crâncene de la partenerii săi europeni dacă nu respectă normele referitoare la poluare.
Şi au dreptate ăia din UE. Până la urmă, noi (adică politicienii lu' peşte) ne-am dus cu căciula în mână şi am bătut la poarta lor să ne primească. Ştiam care sunt "regulile casei". Acuma, dacă Băsescu se comportă ca un golan, micţionând (sau urinând, pişându-se...etc.) pe regulile lor... e naşpa. Că ăia nu acceptă aşa ceva. Nu de la Băsesc.
Deci trebuie să respectăm regulile ad literam.
În rest...
Aurul se exploatează cu cianuri în toată lumea,... e o tehnologie care, făcută aşa cum trebuie şi "ca la carte" este, în opinia mea, tot atât de sigură ca şi energia nucleară, de exemplu,... nu văd de ce noi nu am putea să o facem.
Dar mă intrigă Băsescul.
Iar îi luceşte ticăloşia în ochi (sic!) şi nu-i a bună...

luni, 29 august 2011

Catren 4

Mă-ntreb cât vom mai suporta povara
De-a auzi că iarna nu-i ca vara.
Iar mintea mea, în gându-i meditează
Că mămăliga nu mai explodează.

joi, 18 august 2011

Teama de libertate


Va veni o vreme, poate,
Poate cât mai este vreme,
Când vedea-vom că se poate
Să gustăm din libertate
Fără a ne teme.

Catren 3

Nu mă visez precum un munte,
Ci ca o apă susurând,
Căci apa trece, dar rămâne
Iar pietrele rămân, trecând.

miercuri, 17 august 2011

Frunzulica s-a uscat, Ceauşescu... reevaluat?

"Sexoasa" ministresă a lu' turismu' şi dezvoltarea lu' peşte, după ce a zbârcit-o crâncen cu frunzulica şi cu "icsplor dă carpetien gardăn", s-a gândit ea că n-ar strica să mai facă niscaiva bani şi din... comunism. Mai precis, dintr-un "circuit roşu" care să fie dedicat lui Nicolae Ceauşescu.
Circuitul turistic ar începe de la Tîrgovişte, de la locul execuţiei dictatorului comunist şi ar include Doftana, Scorniceştiul, "Balconul ultimului discurs" şi cartierul bucureştean Primăverii.
Ministresa galactică (n-are ea rochiţă cu steluţe?) ne îndeamnă "să abandonăm prejudecăţile legate de comunism" şi mizează pe o adevărată invazie de turişti, în special chinezi, dornici să vazără locuri care să le amintească de "acasă".
Aş vrea să comentez puţin subiectul:
În primul rând, cine are prejudecăţi legate de comunism? Noi?
Păi nu e stâpânul ei, Băse, toată ziua cu anticomunismul în gură? Nu a refuzat el să ia bani de la China pe motiv că nu vrea să ne întoarcem la comunism? Să-l fi convins Nuţi, la drum de seară când erau consilierii plecaţi, că e bine şi cu comunismu'? Ăăvaaaai!
În al doilea rând, cel puţin din câte ştiu eu, unitatea militară de la Târgovişte, unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu, a fost desfiinţată sau, cel puţin, nu prea mai are cine ştie ce din "strălucirea" acelor vremuri, Doftana e în paragină, şi nu există nici măcar un obiectiv care să amintească de Ceauşescu, nici în Scorniceşti şi nici în "Primăverii". Deci turiştii, ăia care vor fi, vor vedea... vorbe. Asta dacă vor avea ghid. Dacă nu... nu.
În al treilea rând, mi se pare o cretinitate să speri că cetăţenii chinezi, comunişti, vor vrea musai să viziteze nişte locuri (balconul şi locul execuţiei) care au legătură cu căderea unui regim comunist. Sau, chiar dacă ei ar vrea, nu prea cred că le-ar da voie "sirviciilii" de la China, ca să nu le vină idei.
Pe urmă, teza cu "locuri care le amintesc de acasă" e total ineptă. Nici un turist normal la cap nu merge sute sau mii de kilometri ca să vadă nişte locuri care să îi amintească "de acasă". Pentru că, dacă ar vrea acest lucru, ar sta acasă.
Turiştii vor, dimpotrivă, lucruri noi, exotice, neobişnuite, locuri pitoreşti cu amintirea cărora (mai mult sau mai puţin digitală) să se întoarcă acasă.
Turiştii, chiar şi chinezi (nu îi subapreciez, tovarăşa ministresă o face) nu vor fotografii din vacanţă care să le amintească de curtea lor, de tomberonul din spatele blocului sau de rufele întinse "pe culme" ale vecinei Veta (Wee Taa - în chineză).
Deci acest "circuit roşu" are toate şansele de a fi, încă de la început, un mare eşec, ("a big eşec", cum ar spune Băse), lucru, de altfel, obişnuit la "sexoasa blondă" (ce-mi plac clişeele astea cretine!).
Numai că miza acestui "circuit" este de... (tobe: brrr, brrrr, brrrrr...)... 2.500.000 de EUROOOOOOOOOO.
Adicătelea, altă pomană de la buget pentru "tovarăşi", că tot e criză şi nu e bani de medicamente, de salarii la medici, de salarii la profesori, de pensii, de ajutoare sociale....
Probabil că, în cadrul acestui "proiect", anumiţi "întreprinzători" vor primi contracte de la stat, pe bani publici,... pe mulţi bani publici, pentru a renova şi restaura zidul, puşcăria, balconul, şi ceva la Scorniceşti. Bineînţeles că nu se va face nimic, dar banii se vor păpa.
Şi uite-aşa, îndrumaţi de tovarăşa Elena şi sub ptrivirea clară :-) a tovarăşului ....escu, vom urca pe culmi de progres şi civilizaţie.
Salut voios de pionier: "TOT ÎNAINTE!" (că înainte era mai bine)

marți, 16 august 2011

Catren 2

Nu-mi cereţi milă pentru cei ce acceptă statutul de pradă,
Nimeni nu se naşte sclav, ci se face benevol.
Nu-mi pasă de cei ce mor în case, în loc să lupte în stradă.
Vampirii nu plâng pentru victimele lor.

joi, 11 august 2011

Cum poţi vorbi mult fără să spui nimic

Get Adobe Flash player



"Nu e criză, România e în siguranţă, alţii e proşti, presa e naşpa, eu sunt cel mai deştept om din lume."
Cam la asta se reduce toată vorbăria de mai sus. În rest, nimic concret, nimic inteligibil. Doar 2-3 idei  fixe rostogolite fiecare de câte 3-4 ori ca să fie vorbirea mai lungă.
Aceleaşi clişee penibile despre "prudenţă", aceleaşi tirade despre "reduceri de cheltuieli bugetare" în timp ce banda lui de hoţi distrug totul ca un stol de lăcuste, aceleaşi atacuri la presa care nu-l pupă în cur.
Din punctul meu de vedere, Băsescul e ori nebun, ori prost, ori ticălos.
Ori toate la un loc.


Update: Nuş' ce dracu' are computadoru' de nu îmi afişează clipul, aşa că am pus şi un link, pentru mai multă siguranţă.

marți, 9 august 2011

La noi...

La noi se înmoaie asfaltul debil
Şi tinerii mor în deşerturi afgane,
La noi, cei bogaţi şi-au luat "licence to kill"
Şi scuipă seminţe sărate-n merţane.

La noi vine lumea să vadă un pod
Şi-nchină la el ca la sfintele moaşte,
La noi, la pomeni se adună norod
Şi-n săli de spital avem şoareci şi broaşte.

La noi avem blonde ce poartă Vuitton
Şi june ce-s europarlamentare,
La noi se găseşte la piaţă somon
Şi încă, la noi, de furunculi se moare.

La noi se cunună copii la palat,
Cu kile' de aur şi haine străine,
La noi ajutorul matern s-a tăiat
Şi-ai noştri ne spun că trăim tot mai bine.

La noi, orice parc se transformă-n cartier
Cu paznic la poartă şi vile de fiţă,
La noi se mai vând combinate la fier
Şi trenuri pornesc cu o creangă şi-o liţă.

La noi toată pâinea-i din grâu importat
Şi moare ţăranul cu grâu-n hambare,
La noi veşnicia se naşte la sat
Şi vine-n oraş să respire poluare.

La noi, pruncii fac kilometri pe jos
De-i vară, de-i iarnă, s-ajungă la şcoală,
La noi e prea mult, mult prea mult Hugo Boss
Şi mult prea puţină valoare reală.

La noi s-au născut şi Luceferi Mihai,
Doar pentru-a fi scoşi din manuale şcolare,
La noi s-au uitat căpitanii de plai
Şi asta se cheamă, la noi, reformare.

La noi pleacă munţii cu arbori cu tot,
La noi, orice râu e pericol de moarte,
La noi e tupeu şi durere în cot,
La noi se scriu cărţi de cei fără de carte.

La noi este Ţebea lui Iancu Avram,
La noi este Putna lui Ştefan cel Mare,
La noi este mare vedetă Salam,
Şi-n loc de savanţi, noi avem vrăjitoare.

La noi apa-i dulce şi solul bogat,
La noi este aur, cărbune şi sare,
La noi, ticăloşii încă au de furat,
La noi, la români, încă este răbdare.

09.08.2011 00.50

sâmbătă, 6 august 2011

Catren 1

Sunt încă tânăr, viaţa-mi place,
Vreau să mă plimb, să uit de rele,
Şi chiar de viaţa-i o mocirlă,
Îmi place să mă uit la stele.

luni, 1 august 2011

"Trădare să fie, dacă o cer interesele partidului..."

Se vorbeşte de câteva zile, în draci, de o presupusă mărire a lefurilor bugetarilor cu 5 % începând cu... şi acilea se cam rupe firul, că nimeni nu poate spune de când.
Chiar prezidentul a luat poziţie de luptă şi a îndemnat la cumpătare şi la "nepopulism" pe acest subiect.
Lăsând la o parte faptul că 5%, chiar dacă s-ar acorda, ar fi, scuzată fie-mi expresia, frecţie la picior de lemn, la cât de mult au crescut preţurile, eu cred că e o altă tactică.
Adicătelea, Băselul "trece în opoziţie" faţă de partidul său pentru a încerca să îl mai resusciteze până la anul. Logica e simplă: Vine Boc şi zice "mărim". Vine Băse şi zice "nu mărim". Boc se "învârtoşează" şi măreşte salariile şi pensiile cu 5% (blatul e aranjat inclusiv cu FMI-ul). Băse spumegă în faţa camerelor de filmat. Cretinii (mulţi) zic "uite, bă, că Boc nu mai ascultă de Băse şi ne-a dat bani deşi ăla voia să nu ne dea". Cretinii votează partidul "dizident" al lui Boc care câştigă alegerile. Cretinilor li se taie 50% din salariu. Băse şi Boc trăiesc fericiţi până la adânci bătrânete.
Pentru că Băse nu mai are nimic de pierdut dacă populaţia îl înjură. E la mijloc de mandat... Nu mai poate (deocamdată) să mai candideze...
Însă el ştie că, dacă la anul, la parlamentare, partidul său pierde puterea, el zboară de la Cotroceni "în 5 minute", numa' că de data asta d-adevăratelea.
Aşa că bagă PDL-ul la maşina de spălat şi pe Boc îl dă cu detergent de firmă, poate-poate "se alege" iar.
Şi teamă-mi e că e un scenariu posibil.

Una cu Bulă (adaptare în versuri după un banc)

Bulă, stând lângă un popă
În rapidul patru'ş'doi,
Emana parfum de damă
Şi de doagă de butoi.

Dup-un timp, observând Bulă
Că nu au ce să vorbească,
Scoate din palton gazeta
Şi începe să citească.

La un moment dat se-ntoarce,
Cu ochi mari şi cam stupizi
Şi-l întreabă pe părinte:
"Ce-s ăia hemoroizi?"

Preotul, prinzând momentul
Şi dorind să îl "salveze",
Spuse-n gând "Iartă-mă Doamne"
Şi-ncepu s-argumenteze:

"E o boală foarte gravă
Ce o faci atunci când bei,
Când îţi pierzi nopţile-n baruri,
La ruletă şi femei."

"Incredibil!" zice Bulă
Cu ochii înlăcrimaţi.
"Nu-i problemă", zise popa,
"Că puteţi să vă trataţi."

"Mergeţi iute la un medic
Pentru tratament anume,
Şi petreceţi-vă viaţa
În post şi în rugăciune."

"Nu, părinte!" zise Bulă,
"Nu mă doare nici un dinte,
Însă scrie la gazetă
Că-i bolnav... dom' preşedinte."

sâmbătă, 23 iulie 2011

Actorul şi sălbaticii

Am văzut acum câteva minute emisiunea în care jurnalistul Victor Ciutacu l-a avut ca invitat pe marele actor Dorel Vişan.
SUPERB ŞI INCREDIBIL.
Maestrul Dorel Vişan a fost de o profunzime a ideilor şi de o claritate a discursului cum rar mi-a fost dat să aud în ultima vreme în spaţiul public.
Însă o replică a domniei sale m-a lăsat, efectiv, cu gura căscată deoarece, aplicată fiecărui om, ne-ar reda şansa la umanitate. Era vorba despre televiziuniea publică, TVR, iar maestrul a spus că:
"Televiziunea publică nu ar trebui să concureze cu televiziunile private, ci să concureze cu VALOAREA."
Repet! Fraza asta m-a blocat pentru un moment.
Oau!
Din punctul meu de vedere, dacă mai mulţi dintre noi am gândi pe aceste coordonate, toate problemele s-ar rezolva de la sine. Pentru că nu "competiţia" cu vecinul de palier, cu colegul de birou sau cu o firmă rivală ne face să evoluăm cu adevărat. Adevărata competiţie, evoluţie şi suprema provocare este să concurăm cu VALOAREA. Să încercăm mereu să ne depăşim condiţia. Să fim azi mai buni ca ieri şi mâine mai buni ca azi.
Înţelepciunea asta simplă aproape până la evidenţă, directă, aplicabilă erga omnes şi incredibil de adevărată ca o lege a universului mi-a deschis ochii într-un sens necunoscut mie până acum, sau, cel puţin, neconştientizat la adevărata dimensiune.
De cele mai multe ori căutăm adevăruri şi răspunsuri la întrebările noastre în cele mai bizare locuri. Căutăm la prieteni, la cunoscuţi, în cărţi sau pe internet,... oriunde, numai în noi nu.
Asemeni lui Santiago, personajul romanului "Alchimistul" al lui Paolo Coelho, suntem mult mai tentaţi să căutăm comori în lumea largă decât în ceea ce, de la bun început, avem cu noi - propriul suflet.
Ne aruncăm în lupte absurde împotriva a sumedenii de adversari reali sau imaginari, dar nu ne dăm seama că singurul şi cel mai mare duşman al nostru suntem noi înşine, singura şi suprema ţintă de atins - VALOAREA.
Cât de simplu devine totul dacă poţi să asculţi, ştii să asculţi şi ai pe cine să asculţi ca să îţi limpezească privirile.
Mulţumesc, maestre Dorel Vişan.

marți, 5 iulie 2011

Per aspera ad astra

De data asta nu mai comentez politică.
Nici rezultatele de la "BAC", deşi dezastrul de anul ăsta se leagă olecuţă cu subiectul.
Am să comentez altceva.
Astăzi am stat de vorbă cu două persoane dragi mie, oameni deosebiţi, despre care eu, personal, consider că fac parte dintr-o elită a societăţii româneşti.
Şi m-a surprins la aceste persoane fatalitatea. Mioriticul.
Aveau tendinţa de a abandona prea repede, de a "depune armele" la prima problemă ivită.
Nu o să înţeleg niciodată atitudinea asta.
Dacă vreau ceva cu adevărat, păi lupt cu toate puterile (şi, uneori, cu toate mijloacele) să obţin acel lucru. Şi nu renunţ decât atunci când îmi pot spune mie însumi că am făcut tot ce mi-a stat în puteri.
De ce tindem să alegem mereu calea cea mai uşoară? De ce considerăm mereu că altul, cel de lângă noi, trebuie să lupte pentru ca noi să o ducem mai bine? De ce nu ne dăm seama că TOT ceea ce ni se întâmplă se datorează, în mare măsură, chiar nouă?
De multe ori am impresia că se simulează o luptă cu viaţa, pentru a ne "amorţi" orgoliul şi a putea spune că "am încercat".
X nu face..., Y nu drege..., Z... şi el p-acolo...
Bine! Am înţeles! Ceilalţi sunt naşpa.
Dar NOI?
Noi ce facem?
Noi... renunţăm.
"Nu te poţi lupta cu sistemul", "Eu am încercat, e rândul altora"...
De ce?
"Sistemul" sau "alţii" îţi trăiesc viaţa ta?
Eu cred că ar trebui să ne lepădăm odată de "mioriticism", să luăm baltagu' şi să le dăm la cap ălora de ne poartă sâmbetele şi să ne scutim "măicuţele bătrâne" de a ne mai căuta la dracu' în praznic pe la nunţi cu "brazi şi păltinaşi".
Părerea mea e că trebuie să stoarcem viaţa asta de tot ce are ea mai bun să ne ofere, că dacă stăm şi aşteptăm să ne dea ea, o să ne trezim morţi.
"Per aspera ad astra" - Pe căi grele către stele.
Prea ne-am lenevit. Prea le-am dat dracului de "aspera" preferând confortul facil, chiar dacă eminamente efemer, al abandonului. Cât despre "astra"... Dacă nu vin ele la noi, dă-le-n... că nu avem nevoie.
Prieteni!
În viaţa asta NIMIC nu e gratis. Iar dacă ceva se obţine uşor, de obicei te va costa de mii de ori cât face.
Părerea mea este că merită şi trebuie să lupţi pentru ideile tale, pentru visurile tale, pentru tine, pentru persoanele dragi... Până la capăt... Cu toate forţele... Cu toată fiinţa.... Cu tot sufletul....
Şi să renunţăm să alegem mereu calea uşoară...
Să renunţăm la... renunţare.

vineri, 24 iunie 2011

Prinţ şi cerşetor cu delirium tremens sau "AQUILA NON CAPIT MUSCA"



Încep prin a spune, pentru cei care ar putea fi interesaţi, că nu sunt monarhist. Nu cred că cineva, oricine, este "mai special" decât mine pentru că s-a născut într-un palat. Pentru ca eu "să pun genunchiul în pământ" în faţa cuiva, acea persoană nu trebuie doar să se nască, ci şi să facă ceva. Ceva extraordinar.
Nu cred în "sângele albastru" decât dacă el, "sângele", izvorăşte din înălţimile unui spirit superior. Altfel...
Vreau doar să comentez murdărirea istoriei României de către un personaj care, dacă nu ar fi sinistru prin puterea pe care o are în a ne influenţa vieţile, ar fi cel mult hilar.
Mă refer, bineînţeles, la Băsescu.
Care mai nou, după ce ne-a dat lecţii de politică, de economie, de finanţe, de turism, de transporturi, de reorganizare şi... de cum se bea whisky (la Cronica Cârcotaşilor), a ajuns să ne dea lecţii şi la istorie. Şi nu oricum, ci aşa cum ştie el mai bine (nu istorie ci "a da lecţii"), înjurând.
Repet, nu sunt monarhist, dar mă deranjează foarte tare când un marinar beţiv, fost securist trimis la Anverp ca şef al reprezentanţei comerciale a României comuniste, contrabandist după propriile declaraţii şi inculpat într-un dosar penal aflat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajuns prin trădare şi "asasinat politic" în funcţia de preşedinte al României, jigneşte o persoană care, la un moment dat, a condus această ţară prin nişte situaţii foarte complicate, reuşind să o păstreze cât mai intactă.
Este foarte simplu pentru Băsescu, care, profitând de toate "deliciile" nomenclaturistului comunist, s-a "reevaluat" în anticomunist la 20 de ani după ce Ceauşescu a murit, să spună că o abdicare semnată, la propriu, cu pistolul la tâmplă, este o trădare şi că semnatarul acestui act este "sluga ruşilor".
E uşor ca, de pe "frontul" împotriva micilor şi cocârţului să judeci oamenii care au în memorie, încă, şuieratul obuzelor conflagraţiei mondiale.
Şi nu înţeleg un lucru: dacă abdicarea cu pistolul la tâmplă te face "sluga ruşilor", cum se numeşte cel care le dă ruşilor energie aproape gratis la Alro Slatina?
Din păcate pentru noi, Băsescu face singurul lucru de care e în stare şi pentru care chiar are calificare: încearcă să distrugă.
Probabil el, în delirurile pe care le are, se visează rege atotstăpânitor, care împarte după bunul plac feuda, care înnobilează sau surghiuneşte după voie şi după toane, care, de ce nu, instaurează o dinastie...
Singura chestie naşpa e că... deja e un rege.
Şi atunci acesta trebuie asasinat. Dacă nu fizic (sper), măcar ca imagine.
Urmează Ferdinand, Carol I, Alexandru Ioan Cuza, Mihai Viteazu, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare... şi tot aşa, până la Burebista.
Până la urmă, de ce nu?
O minte bolnavă poate spune că şi aceştia au trădat când se retrăgeau în munţi sau când, decimaţi de lupte cu duşmani infinit mai numeroşi, acceptau să plătească tribut.
În istoria recentă am mai avut unul care se credea mai dat dracu' decât toţi înaintaşii. Şi-a încheiat cariera la Târgovişte.
Din punctul meu de vedere, Regele Mihai a făcut singurul lucru "de făcut" într-o astfel de situaţie - l-a ignorat total pe marinar.
Până la urmă, asta înseamnă "sânge albastru": atunci când eşti decorat de SUA pentru contribuţia la scurtarea războiului, când eşti primit oricând de toţi cei care conduc această planetă cu respect şi admiraţie, când viaţa ta se confundă cu o parte importantă nu numai din istoria unei ţări, ci din istoria omenirii, nu bagi în seamă pe unul care era să fie dat afară de "badigarzi" la o întâlnire oficială.

sâmbătă, 18 iunie 2011

România pe etnobotanice


Un proiect de revizuire a Constituţiei propus de Preşedintele României este declarat parţial neconstituţional de către Curtea Constituţională Română pe motiv că proiectul încalcă mai multe drepturi fundamentale, deşi Preşedintele nu are dreptul PRIN CONSTITUŢIE de a iniţia revizuirea iar CCR ar fi trebuit să îi trimită "proiectul" înapoi "fără să deschidă plicul".
În acelaşi timp, Primul Ministru bate câmpii despre asumarea răspunderii pe o lege pentru care e nevoie referendum, ministresa transporturilor are vise cu vrăjitoare, deşi noi avem coşmaruri cu drumurile şi calea ferată, ministrul de interne se joacă de-a "uite banii, nu e banii" cu poliţiştii, jandarmii şi pompierii...
Acum înţelegem de ce nu se închid magazinele de etnobotanice?...

luni, 13 iunie 2011

Două la primărie, două la prefectură...


Nu! Nu este Ghiţă Pristanda, celebrul personaj al lui Caragiale, numărând steaguri.
Este chiar vieţuitoarea care ocupă funcţia de Prim-Ministru al României.
Săracul Emilaş...!
Cred că i-a dictat stăpână-su' Băse prea repede şi nu a apucat să scrie. A ţinut minte doar că sunt 9 motive "pentru care ei sunt mai jmecheri decât... oricine" şi... le-a scos la număr.
Curat murdar coane... Trăiănică!

sâmbătă, 11 iunie 2011

Albă ca zăpada




Chiriaşul de la Cotroceni a mai dat astăzi, încă o dată (a câta oară?), măsura ticăloşiei de care este capabil.
Într-un discurs care mie, personal, mi s-a părut mai mult rodul unei disperări viscerale, Băsescu a discutat despre "problemele românilor", respectiv revizuirea Constituţiei, reorganizarea administrativ-teritorială (de fapt, teme lansate de el şi care nu interesează cu nimic românul de rând preocupat să îşi asigure pâinea zilnică) şi eşecul "cu repetiţie" al aderării României la Schengen.
În prima parte a discursului Băsescu s-a referit la Constituţie, susţinând cu neruşinare că aberaţiile sale privitoare la  Constituţie "au fost bine primite" de populaţie, analişti şi... opoziţie.
Nu stau acum să explic cum o propunere de modificare a legii electorale, menită să împiedice modificarea Constituţiei, este "întoarsă" pentru a fi prezentată ca o dovadă de susţinere a revizuirii.
Mă deranjează doar amestecarea "poporului", care a fost întrebat, în condiţii extrem de dubioase, doar despre parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, nicidecum de restul cretinismelor. Pe mine, unul, nu m-a întrebat nimeni de restul "modificărilor".
Din tagma cretinismelor, Băsescu aminteşte de "flexibilizarea Constituţiei pentru confiscarea averilor ilicite", sugerând într-un mod ordinar că actuala Constituţie nu ar permite acest lucru. 
Mai exact, este vorba de art. 44 pct. 8 din Constituţia în vigoare care spune că: "Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă."
Adică nimeni nu îmi poate confisca bunurile pe care eu le-am dobândit prin muncă, iar dacă cineva vrea să îmi confişte un bun, trebuie mai întâi să dovedească faptul că l-am dobândit ilegal.
Cu ce îl împiedica asta pe Băsescu să confişte averile ilicite? Cu nimic.
Oriunde pe planeta asta, în orice ţară cât de cât normală, există PREZUMŢIA DE NEVINOVĂŢIE care "acoperă" inclusiv modul de dobândire al averii şi care spune că, atâta timp cât nu s-a dovedit, de către o autoritate a statului că mi-am dobândit averea prin fraudă, aceasta, averea, e a mea şi e legală. Deci nu articolul 44 îl "împiedică pe Băsescu să confişte averile ilicite ci... prezumţia de nevinovăţie. Iar pe asta nu o poate schimba. Şi nici sarcina probei (care este a statului) nu o poate schimba. Aşa că afirmaţia sa rămâne doar o ticăloşie.
Apoi, Băsescu s-a referit la "propunerea" de reorganizare administrativ-teritorială a României.
Şi aici nesimţire şi ticăloşie.
Afirmaţiile conform cărora ideea s-ar bucura de "o susţinere numeroasă" sunt aberante. În afară de sclavii lui oranj, NIMENI nu a fost de acord cu această monstruozitate.
Băsescu joacă iar alba-neagra "întorcând" părerile conform cărora o astfel de reorganizare se face în câţiva ani şi după studii temeinice (dacă vrei să creezi altceva în afară de haos) şi prezentându-le ca pe "adeziuni".
Băsescu este chiar ironic, şăgalnic, spunând despre aceste soluţii alternative  că "de regulă, cele cu termen lung "îngroapă" problema".
După care Băsescu devine "patriarhal", "tătucos", anunţând că va chema toate partidele la consultări şi că, suflet mare, le dă un răgaz mai mare de gândire, ca să nu vină nepregătiţi "la Palat".
El mai face apel ca aceste lucruri "să nu fie tratate din interese politice, de a proteja clientela politică, sau prin minciună publică", şi dă exemplul "minciunii" costurilor pe care ar trebui să le suporte oamenii pentru schimbarea actelor de identitate, de proprietate, ale autoturismelor, ale firmelor etc.
Prost...!
Prost ales....!
Şi "apelul", şi exemplul...
Apelul e de genul "să faci ce zice popa, nu ce face el", iar ideea că actele de identitate s-ar putea schimba la expirarea lor e penibilă. Cartea mea de identitate are valabilitate 10 ani. Deci, teoretic, dacă îmi schimb actele înainte de "reorganizare", eu voi locui 10 ani, oficial, într-un judeţ care nu mai există, poate chiar într-un oraş sau comună care nu mai există. Păi cum interacţionez cu autorităţile? Că poate vreau să mă însor, să înregistrez un copil nou-născut, să îmi deschid o afacere,... să îmi plătesc taxele...
Cum fac?
Băsescu nu ne spune...
Însă Băsescu ne spune că "reorganizarea" va duce la "debirocratizarea" (termenul nu există în DEX, fiind, probabil, o "licenţă poetică" a Băsescului) prin preluarea de către comunităţile locale a "atribuţiunilor judeţului".
A dracu' "debirocratizare" (???)!
Adică, spre exemplu, nu va mai fi o singură Direcţie Judeţeană de Finanţe Publice, cu câte 1-2-3 lucrători pe lângă fiecare primărie. Fiecare "comunitate locală" va trebui, probabil, să îşi facă propria structură, cu director, secretară, contabil, lucrător, femeie de serviciu, paznic...
A dracu' "debirocratizare"!
Apoi a venit apogeul, orgasmul intelectual, "predica de pe munte", dacă mi se permite a fi puţin blasfemic:
"De ce n-am pune reorganizarea administrativă în numele "debirocratizării" (???) şi în numele apropierii deciziei de cetăţean. (pauză de efect) Sau în numele dezvoltării regionale optime, vizionare (pauză de efect) şi nu a abordărilor pe spaţii mici, mărunte, dominate în acelaşi timp de interese politice mărunte".
Adică băăă...!
Omu' are viziune, băăăă! (specialiştii o numesc halucinaţie, dar nu contează)
El e ăla care stă d-asupra "poporului limitat" şi vede, bă, vede-n stil mare.
Voi sunteţi ăia care se ocupă de mărunţişuri, sunteţi nişte găinari, da' el, el a primit iluminarea. El înţelege, el vede, el concepe...
"Trăind în cercul vostru strâmt,
Norocul vă petrece,
Ci eu, în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece."
Aia, bă!

Pe urmă a vorbit de Schengen, spunând că, de fapt, nu e un eşec ci un succes, iar, dacă totuşi, se va dovedi un mic şi neînsemnat eşec, atunci de vină sunt bulgarii, olandejii, francejii, nemţii, justiţia română, în special Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care acceptă multe excepţii şi face rău ţării, Consiliul Superior al Magistraturii care nu e cum vrea el, Parlamentul care nu desemnează cum vrea el şi A.N.I. şi nu priveşte la "interesul naţional".
Deci, e un "succes", iar vinovaţi de eşec (??!!) sunt toţi în afară de Băsescu şi clica lui. Clar?

Pe urmă a răspuns întrebărilor jurnaliştilor, ocaţie cu care "s-a luat", ca de obicei, de poliţişti, medici, cadre didactice, pensionarii, beneficiarii de ajutoare sociale, "leneşii dă nu munceşteră" care, mai pe şleau, "ăştia suge sângele poporului, frate!"
Penibil ca de obicei.
Penibil şi vindicativ.
Plus că a reiterat ideea că "cine nu e în graţiile lui nu pupă guvernare".
Şi a încheiat cu o referire la divinitate şi la sărbătoarea Rusaliilor care, nu ştiu de ce, în gura lui a sunat rău.

vineri, 10 iunie 2011

Când 1% e prea mult

Acum o zi sau două, ministrul de interne, Igaş, ieşea de la o comisie parlamentară unde explicase, sunt convins, pe larg şi în detaliu, cum concedierea câtorva mii de poliţişti, jandarmi şi pompieri o să ne crească nouă siguranţa pe stradă.
Deşi a fost înterbat de reporterii care îl aşteptau ce părere are despre protestele poliţiştilor, ministrul a răspuns evaziv, lăsând impresia că nu se ocupă de "fleacuri" şi motivând că se grăbeşte să plece la nuş' ce întâlnire internaţională unde, citez: "şansele României de a intra în Schengen (nu ŞENGĂN) până la sfârşitul anului sunt de 99%".
E adevărat că nu îmi amintesc dacă dom' ministru a zis şi care an, dar nu mai contează.
Cert este că s-a întors de la acea întâlnire precum câinele de la injecţie, adicătelea cu codiţa între picioare, cu capul plecat şi ochii umezi.
Pentru că, ce să vezi?
Mai marii europii ne-a zisără "pas" şi de data asta, poate la anu'.
Acuma... Orice om cu un neuron funcţional înţelege de ce dracu' ne-ar lua ăia pe lângă ei în Schengen (nu ŞENGĂN). Pentru a avea un câine de pază la "gardul" UE, câine care să latre şi să muşte intruşii, iar ei, occidentali, să şadă la un ceai liniştiţi.
Ori, când tu, la tine în ţară, dai afară poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră (pe ei îi uitasem), "câinele" pe care contau "ieuropenii" nu prea mai are vlagă nici să fugărească pisici, darămite să se ia la bătaie "parte în parte" cu "invadatorul". Plus că tu dai cam multe cetăţenii "fraţilor" de peste Prut (unii merită, alţii sunt racheţi pur sânge) şi nici problemele cu crima organizată de la tine din ţară nu dai semne că ai putea să le rezolvi. Iar clanurile care acum se ocupă cu trafic de prostituate spre vest, odată cu intrarea în Schengen (nu ŞENGĂN), se pot reprofila rapid pe trafic de imigranţi, profitând de degringolada din rândul forţelor de ordine şi de faptul că, odată intrat în România, cel puţin teoretic, până în Marea Britanie nu te mai întreabă nimeni nimic.
Toate argumentele expuse de mine mai sus, şi altele, multe, constituiau, în opinia ministrului Igaş, "un mizilic" de 1%, restul de 99% fiind reprezentat de "argumente solide privind modernizarea României şi progresele obţinute în domeniul reformării statului, a eficientizării instituţiilor şi consolidării statului de drept, precum şi în ceea ce priveşte securizarea până la etanşeizare a frontierelor, bla, bla, bla..."
Numa' că dom' ministru a uitat un vechi proverb românesc: "buturuga mică răstoarnă carul mare".
Nu mă bucur că nu intrăm în Schengen (nu ŞENGĂN) şi ştiu că nici "buturuga" nu e atât de mică pe cât o vrea Igaş, şi nici "carul" atât de bine încleiat încât să reziste la orice.
Remarc doar faptul că autorităţile ne mint cu neruşinare şi că, uneori, 1% e prea mult.

marți, 7 iunie 2011

Repetent la "Costituţional"

O ştire apărută mai deunăzi "pe televiziuni" vorbea despre faptul că Emil Boc, în calitatea sa pe care o are de premier care este, vrea să îşi asume răspunderea (a câta oară?) pe un proiect de lege privind reorganizarea administrativ-teritorială a României.
Ştirea e "pe surse", aşa că nu trebuie luată ca adevăr absolut.
Nu comentez ideile cretine privind "voievodatele", ceea ce ar face din cei care vor conduce aceste entităţi, nu-i aşa, VOIEVOZI.
Imaginaţi-vă pe Flutur, actual preşedinte de Consiliu Judeţean, VOIEVOD...
Scabros!
Numai că, beneficiind de nescaiva studii juridice "care le-am făcut", nu mi-a sunat bine ceva.
Şi dacă nu ştiam că Emilaşul e profesor de Drept Constituţional şi are şi titlul de doctor în drept, cu o teză de doctorat în domeniul Dreptului Constituţional (în care susţinea avantajele parlamentului bicameral faţă de cel unicameral, dar acuma s-a sucit), aş fi crezut că propunerea e făcută de un terchea-berchea de pe stradă, care molfăie "bomboane agricole" la scara blocului.
Pentru că, vedeţi dumneavoastră, în Constituţia României, la art. 3 alin. 3 se prevede că: "Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii." 
Adicătelea nici măcar Sfântul Duh (iertată fie-mi blasfemia) nu poate modifica organizarea administrativ-teritorială a României decât MODIFICÂND CONSTITUŢIA. Iar această modificare nu am auzit-o în "proiectul" lui Băsescu.
Bine... eu ştiu că gaşca asta care conduce România nu se prea "împiedică" în Constituţie, da' nici nu poate să facă de capul ei.
Boc poate să îşi asume răspunderea pe ce vrea el, să decreteze ca hârtia de closet să fie folosită pe ambele feţe, să dea Ordonanţă ca să nu mai cadă grindina... ORICE. Dar nu poa' să-şi angajeze răspunderea în probleme care privesc modificarea Constituţiei.
Naşpa!
Şi am mai văzut nişte cretini care spuneau că "Parlamentul unicameral şi 300 de parlamentari trebuie musai prin revizuirea Constituţiei, că dacă se face prin modificarea Legii electorale, poate fi modificată în fiecare sesiune parlamentară".
Asta denotă două aspecte:
- unul de nesimţire crâncenă, legat de faptul că ei "se tem de modificarea legii după bunul plac al parlamentarilor", în condiţiile în care ei au modificat Codul fiscal de 11 ori într-un an, Legea salarizării unice de vreo două ori întru-un an şi altele, pe care, culmea, îşi angajaseră răspunderea, deci se presupune că "stiau" că sunt bune. E cam ca în "zicerea" aia cu "hoţul strigă hoţii".
- al doilea aspect se referă la faptul că oranjadele SIMT că, după alegeri, pleacă acasă. Altfel, dacă sunt tare în p...rocent şi încrezător că o să conduc România încă... 100 de ani, de ce să îmi fac griji? Cât sunt eu "la putere", adicătelea 100 de anişori, nu modific legea, deci nimeni nu o modifică, deci se aplică, deci e ca şi cum ar fi Constituţie, deci veşnică.
Doar că, pe lângă faptul că Boc e varză la disciplina Drept în general şi Drept Constituţional în special, atât el cât şi gaşca lui au (cel puţin conform unor sondaje pe care le iau, totuşi, sub auspiciile unei "îndoieli rezonabile") mai puţină popularitate decât plopul de la marginea drumului.

sâmbătă, 4 iunie 2011

Viaţa domnului Lăzăroiu

Cine îl cunoaşte pe Sebastian Lăzăroiu?
Sau, mai bine zis, cine nu îl cunoaşte?
Este celebrul fost consilier al lui Băsescu, cel care scria poveşti cu Albe ca Zăpezi, Scufiţe Roşii şi Capre cu iezii aferenţi, având pretenţia că explică metaforic societatea românească.
Ca să mă înscriu în trend, îl voi denumi pe Sebastian Lăzăroiu "răţuşca cea urâtă".
În primul rând datorită faptului că cei care l-au văzut (iar cei care nu l-au văzut pot căuta pe "net" să se convingă), ştiu că monsiu Lăzăroiu nu este în pericol de a fi declarat vreodată nici "Mister Univers" şi nici " cel mai chipeş mascul din lume" (sau din România, sau din Bucureşti, sau de pe scara blocului...).
În al doilea rând pentru că, dom' Lăzăroiu fuse până mai deunăzi consilier pe probleme de împins vântul la deal al lui Băsescu, dar vru să se dea intelectual şi zise nasoale de UDMR. Drept consecinţă, UDMR-ul s-a 'niervat iar Băsescu i-a tras lui Lăzăroiu un şut în cur şi l-a dat afară, decât să piardă susţinerea maghiarilor şi, implicit, să i se ducă dracului guvernul cu Nuţi cu tot.
Bineînţeles, motivul oficial a fost acela că dom' Lăzăroiu a decis să plece pentru a se dedica în totalitate "scrisului şi analizei".
Bag seamă că, ori Lăzăroiu e un geniu, ori "opera" fu cam subţire, pentru că, după câteva săptămâni de plimbat pe la tocşoaie la televiziunile "mogulilor cinstiţi", acesta fu "uns" aseară în funcţia de ministru al muncii, pe scaunul lăsat liber de Botiş.
Şi uite-aşa, împins de foame mai abitir decât de muze, "răţuşca cea urâtă" a renunţat la a deveni o "lebădă a culturii şi analizei fine a fenomenului socio-economico-politic din România", acceptând cu lacrimi în ochi şi cu glas tremurând ciolanul baban întins de stăpână-su Băse.
Bieînţeles că în acest post nu i se cere să aibă intelect, ci să execute întocmai şi la timp orice şi pe oricine i se ordonă.
Iar România mai pierde o mare speranţă în ale "intelectualităţii fine şi rafinate".
Asta până şi-o da iar drumul la gură, şi iar primeşte o rangă în incisivi.
Sau poate latră doar la comandă...
Mac, mac!

Îl cam strânge Constituţia

Acum 3 zile, într-o conferinţă de presă halucinantă, ocupantul funcţiei de Preşedinte al României a adus la cunoştinţa "poporului suveran" proiectul său de revizuire a Constituţiei.
Probabil că lui Băsescu actuala Constituţie "i-a rămas mică", aşa că vrea să "croiască" una pe măsura "măreţiei" sale. Asta, bineînţeles, cu încălcarea flagrantă a cărţuliei încă în vigoare, pe care el are obligaţia nu numai să o respecte, ci şi să o apere, fiind "garantul" ei.
Un mic amănunt a trecut neobservat în rândul analiştilor care au disecat acţiunea chiriaşului de la Cotroceni: Preşedintele României nu poate iniţia de unul singur revizuirea Constituţiei. Articolul 150 alineatul 1 (nu ALINIATUL cum zicea Băsescul) teza întâi, prevede că "revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului".
Deşi formală în cazul de faţă (doar nu credeţi că s-ar fi opus Boc), acest mic amănunt a fost ignorat.
Apoi, ascultând discursul Băsescului, am observat că el a făcut dese referiri la "experienţa sa". Cine sau ce îl recomandă pe acest personaj sinistru ca fiind în stare să emită judecăţi care să fie introduse în Constituţie?
"Din experienţa personală..."
Antonie Iorgovan se răsuceşte în mormânt.
De când a ajuns Băsescu să se pronunţe asupra Constituţiei României?
Taie toate imunităţile, dar Preşedintele are imunitate absolută. De ce? "Ca să existe un pilon de stabilitate". Şi care ar fi, mă, ăla? Tu?
Suspendarea Preşedintelui se face numai cu avizul Curţii Constituţionale. Păi, după ce mai mult de jumătate dintre judecătorii Curţii sunt puşi de tine, mi se pare al dracului de convenabil să îi trimiţi pe alţii după avize.
Judecătorii TREBUIE să respecte Constituţia şi deciziile Curţii Constituţionale.
Asta vine în urma faptului că tăierile salariale, deşi declarate (după părerea mea în mod fraudulos) constituţionale, au fost contestate şi anulate în instanţele judecătoreşti din toată ţara. Aşa că Băsescu a ajuns la concluzia că e mai uşor să îţi subordonezi 9 judecători de la Curtea Constituţională decât câteva sute de parlamentari (împotriva suspendării) sau câteva mii de magistraţi.
De asemenea, excluderea legilor privind politica bugetară şi fiscală de la controlul judecătoresc mi se pare rodul unui creier extrem de deteriorat.
Adică, într-o ţară care se pretinde democratică şi are pretenţii de apartenenţă la UE, NATO şi alte organisme internaţionale considerate elitiste, poate exista ceva, ORICE, care să nu fie supus controlului judecătoresc?
Pentru Băsescu se poate.
Adică dacă mâine zice: "Introducem impozit pe respirat", se cheamă că e politică fiscală şi nu poate fi atacat în instanţă. 
Şi alte prevederi halucinante, ca aceea că un ministru nu poate fi remaniat decât după consultarea Preşedintelui "pentru că altfel nu îi emit decretul de revocare din funcţie sau de numire".
Cu alte cuvinte, pe Băsescu îl deranjează rău că actuala Costituţie nu îi permite să numească el, direct, miniştrii. Deşi a făcut-o în dispreţul legii fundamentale, Băsescu s-a gândit "să intre în legalitate", dar nu schimbându-şi atitudinea conform legii ci schimbând legea după propria voinţă.
M-a îngreţoşat, de asemenea, desele referiri la "poporul suveran", popor pe care, cu puţin timp în urmă, îl numea "limitat".
Bă...!
SICTIR!

miercuri, 1 iunie 2011

Primul pas spre secesiune

Politica "paşilor mărunţi" practicată de UDMR începe să dea roade dintre cele mai consistente, grevată pe o evidentă şi criminală impotenţă a celui care ocupă funcţia de Preşedinte al României şi a celor care se joacă de-a guvernul cu vieţile noastre.
Înfiinţarea aşanumitei "reprezentanţe a ţinutului secuiesc" la Bruxelles dovedeşte, dacă mai era nevoie, că UDMR-ul (atenţie, nu ungurii din România) chiar vorbeşte serios.
Încălcarea flagrantă a Constituţiei României nu mai interesează pe nimeni, populaţia de rând fiind mult prea obişnuită cu terfelirea acestei "cărticele" de către "bravul cârmaci", ca să mai bage în seamă acest lucru.
Totuşi, un lucru nu a fost remarcat:
Înfiinţarea acestei "reprezentanţe" nu ar fi fost posibilă fără acordul EXPLICIT al autorităţilor române, recte Băsescu (pentru că Boc nu există). Şi asta pentru că UE nu ar fi permis NICIODATĂ legitimarea unei regiuni separatiste în cadrul unei ţări membre dintr-un motiv extrem de puternic, şi anume acela că mulţi "grei" ai uniunii au propriile probleme de secesiune. Amintesc doar Spania cu "ţara Bascilor" şi Marea Britanie cu Irlanda de Nord.
Trebuie să fi cretin să crezi că ăştia ar fi creeat un precedent atât de periculos pentru ei înşişi, recunoscând o "ţară a secuilor" fără a avea acordul statului român.
Cu alte cuvinte, UDMR-ul s-a dus la UE cu ştampilă şi plaivaz de la Băsescu, pentru că altfel îi dădeau ăia afară cu paznicii.
Asta cam sună a ÎNALTĂ TRĂDARE, adică exact infracţiunea pentru care cel care ocupă funcţia de Preşedinte poate fi trimis pe termen lung într-un concediu la Jilava - Fortul 13.
UDMR-ul este de admirat, din punctul meu de vedere, pentru două lucruri: are câţiva maeştrii în şantaj politic şi se ascunde incredibil de bine în spatele denumirii de "secui", deşi la recensământul din 2002, sub 300 de persoane s-au declarat ca făcând parte din această etnie.
Această "reprezentanţă" poate fi socotită de către unii ca fiind un lucru nesemnificativ, însă dacă luăm definiţia unui stat, observăm că "întreţinerea relaţiilor diplomatice cu alte state şi organisme internaţionale" este o trăsătură definitorie.
Iar "reprezentanţa" poate fi asimilată rapid, atunci când va veni momentul cu... o ambasadă a unui stat suveran şi independent - Ţara Secuilor.

luni, 9 mai 2011

Sentinţă

Pentru crima de a distruge ţară şi neam,
Pentru fetele vândute în turceşti lupanare,
Pentru feciorii morţi în războaie străine,
Vă condamn la uitare.

Pentru crima de a fi distrus omenia din noi,
Pentru bătrânii umiliţi care cerşesc ajutoare,
Pentru copiii ce cresc cu părinţii plecaţi,
Vă condamn la uitare.

Pentru crima de a-nchide spitale şi şcoli,
Pentru cei ce nu se vând pe un pui şi-o căldare,
Pentru cei ce rămân, deşi voi îi goniţi,
Vă condamn, vă condamn, vă condamn la uitare.

miercuri, 4 mai 2011

Cocacolonizarea



Deja mă simt foarte bine.
Osama a mierlit, Obama e pe val şi ne face scut... E bine şi la vară cald.
La vară o să fie cald, dar la iarnă...
Pentru că oricât de mult ar încerca autorităţile americane şi române să îi liniştească pe ruşi că "scutul antirachetă nu e împotriva lor", nici Putin nu e fraier, şi nu a ajuns general KGB la 30 de ani degeaba.
Pe o logică simplă, "scutul antirachetă" se referă la... rachete. Cum rachetele de tenis, cele de revelion şi cele care transportă echipaje în spaţiul cosmic ies din calcul, rămân cele militare. De asemenea, nu cred că scutul se referă la rachete "de mână", gen "Stinger" sau "Katiusha". Deci rămân rachetele balistice cu rază medie sau lungă.
Păi cine dracu' are d-astea?
În afara NATO, doar Rusia (cu statele satelit), China şi Iran. Coreea de Nord a avut câteva tentative dar nu a convins, cel puţin până în prezent.
Dacă privim harta lumii, ne dăm seama că în cazul unei "ameninţări" din partea Chinei sau a Iranului, "scutul" ar fi trebuit amplasat, eventual, în Turcia.
Singurul motiv logic pentru care "ni s-a făcut onoarea", mi se pare faptul că suntem lângă Rusia, iar polonezii (prima opţiune) au refuzat.
Acuma... vă daţi seama cam ce gândeşte "ţarul" Putin.
Deja Rusia a cerut asigurări OFICIALE că aceste rachete nu îi afectează interesele militare. Le-a cerut de la SUA, doar nu de la Băsesc.
Pentru noi, Rusia pregăteşte, probabil, o "ajustare" a cantităţii de gaz livrat sau a preţului (sau poate ambele), aşa cum a făcut acum circa un an, când a anunţat Băsescu că începe negocierile pentru amplasarea "scutului", şi începând de a doua zi am primit cu un milion de metri cubi mai puţin gaz rusesc.
Din păcate, tot populaţia va avea de suferit. Pentru că noi, pulimea, gătim şi ne încălzim cu gaz rusesc, nu cu "scut" şi nici cu "roachet fiul" americănesc.
Din toată povestea asta, americanii vor ieşi "cu scut", iar noi... "pe scut".