Cât om mă socot, duc pe frunte toţi spinii,
Şi crucea mi-o port, ca şi când aş zbura,
Căci omul e om cât mai are opinii,
Aceasta-i opinia mea.

Adrian Păunescu

duminică, 30 mai 2010

Mă uitam adineauri la declaraţia primului ministru al României, care argumenta măsurile de austeritate pe care le ia guvernul.
Argumentaţia era logică, realizabilă, chiar coerentă.
Cu o condiţie: să pornească de la o premisă adevărată.
Toată această elucubraţie în care s-a lansat "premierul" Boc ar fi avut calităţile enumerate mai sus dacă ar fi plecat de la premisa unui guvern care să îşi mai amintească din când în când că are şi un popor şi de la ideea că "solidaritatea" este pentru toţi.
Numai că ideea de la care pornesc aceste "restructurări" este, în realitate, cea a unui guvern căruia nu îi pasă nici cât negru sub unghie de omul de pe stradă şi a unei solidarităţi a celor care vor muri de foame "supravegheaţi" de cei care se îmbuibă.
În realitate, toate aceste măsuri sunt făcute pentru ca găştile aflate la butoanele puterii să poată obţine... O NOUĂ TRANŞĂ DE LA FMI. Pe care să o palmeze aşa cum au făcut şi cu tranşele anterioare.
L-am mai văzut şi pe ministrul transporturilor spunând că "nici un partid nu e sinucigaş să recunoască că e nasol în an electoral".
Adică, în traducere, băieţii ăştia ştiau de cel puţin 2 ani de nenorocirile astea, dar fiind ani electorali, au pus batista pe ţambal şi au facut "mucles", promiţând orice "că oricum nu o să facem nimic".
Un prieten mă întreba dacă eu cred că ar fi fost mai bine cu "ăilalţi".
Nu ştiu.
Şi nu o să ştiu niciodată.
Şi asta pentru că, acum jumătate de an, mi s-a luat această şansă, acest drept, prin cel mai mare furt de la venirea comunismului încoace.
Cum ar fi fost cu "ăilalţi"?
Habar n-am!
Însă acum e rău.

joi, 27 mai 2010

De ce blog?

Pentru că e una dintre puţinele metode prin care putem să ne spunem părerile fără ca STATUL să ne poată opri.
Accesul la presa scrisă şi audio-vizuală este dificil şi de multe ori prea costisitor pentru omul de rând. Manifestaţiile publice necesită autorizări, sunt controlate (mai mult sau mai puţin, eu cred că mai mult) prin prezenţa forţelor de ordine şi a "băieţilor" care se ocupa cu dirijarea maselor din interior. Nu mă înţelegeţi greşit. Şi ăştia fac parte tot din "structuri".
Aşa că spaţiul virtual rămâne, cel puţin deocamdată, un fel de "zonă demilitarizată", urmărită cu atenţie, bineânţeles, de autorităţi, dar încă nevasalizată şi îndrăznesc să spun, cel puţin în următoarea perioadă, nevasalizabilă în totalitate.
Cei care ne conduc astăzi pot închide televiziuni, pot desfiinţa ziare, pot suprima, la o adică, oamenii indezirabili, dar atâta timp cât va mai exista în ţara asta un singur om care să gândească liber şi un singur computer conectat la "net", nimeni nu va putea opri LIBERTATEA DE EXPRIMARE.