Cine îl cunoaşte pe Sebastian Lăzăroiu?
Sau, mai bine zis, cine nu îl cunoaşte?
Este celebrul fost consilier al lui Băsescu, cel care scria poveşti cu Albe ca Zăpezi, Scufiţe Roşii şi Capre cu iezii aferenţi, având pretenţia că explică metaforic societatea românească.
Ca să mă înscriu în trend, îl voi denumi pe Sebastian Lăzăroiu "răţuşca cea urâtă".
În primul rând datorită faptului că cei care l-au văzut (iar cei care nu l-au văzut pot căuta pe "net" să se convingă), ştiu că monsiu Lăzăroiu nu este în pericol de a fi declarat vreodată nici "Mister Univers" şi nici " cel mai chipeş mascul din lume" (sau din România, sau din Bucureşti, sau de pe scara blocului...).
În al doilea rând pentru că, dom' Lăzăroiu fuse până mai deunăzi consilier pe probleme de împins vântul la deal al lui Băsescu, dar vru să se dea intelectual şi zise nasoale de UDMR. Drept consecinţă, UDMR-ul s-a 'niervat iar Băsescu i-a tras lui Lăzăroiu un şut în cur şi l-a dat afară, decât să piardă susţinerea maghiarilor şi, implicit, să i se ducă dracului guvernul cu Nuţi cu tot.
Bineînţeles, motivul oficial a fost acela că dom' Lăzăroiu a decis să plece pentru a se dedica în totalitate "scrisului şi analizei".
Bag seamă că, ori Lăzăroiu e un geniu, ori "opera" fu cam subţire, pentru că, după câteva săptămâni de plimbat pe la tocşoaie la televiziunile "mogulilor cinstiţi", acesta fu "uns" aseară în funcţia de ministru al muncii, pe scaunul lăsat liber de Botiş.
Şi uite-aşa, împins de foame mai abitir decât de muze, "răţuşca cea urâtă" a renunţat la a deveni o "lebădă a culturii şi analizei fine a fenomenului socio-economico-politic din România", acceptând cu lacrimi în ochi şi cu glas tremurând ciolanul baban întins de stăpână-su Băse.
Bieînţeles că în acest post nu i se cere să aibă intelect, ci să execute întocmai şi la timp orice şi pe oricine i se ordonă.
Iar România mai pierde o mare speranţă în ale "intelectualităţii fine şi rafinate".
Asta până şi-o da iar drumul la gură, şi iar primeşte o rangă în incisivi.
Sau poate latră doar la comandă...
Mac, mac!
Datorita servicului nu mai pot vedea postrile de la Proza@pastila zilei.Erau unul din putinele lucruri care imi placeau pe acel forum. imi pare bine ca am gasit blogul din memorie.Iti citesc postarile cu placere si ma regasesc in multe dintre ele. Flicitari!
RăspundețiȘtergereM-am retras de pe acel forum pentru totdeauna. Sau, cel putin pentru o lunga perioada. Asa ca asta e singurul loc unde mai scriu ce gandesc.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru aprecieri.