Cât om mă socot, duc pe frunte toţi spinii,
Şi crucea mi-o port, ca şi când aş zbura,
Căci omul e om cât mai are opinii,
Aceasta-i opinia mea.

Adrian Păunescu

joi, 26 aprilie 2012

Mi-e frică, mi-e frică, să dorm singurică...

OAU!!!
Am văzut-o ieri pe "roberta almatematiciana anastase" într-o declaraţie "tulburătoare".
După ce, alături de Adrian Solomon şi Olguţa Vasilescu, prezidentul PSD Victoraş Ponta a făcut declaraţii belicoase la adresa portocaliu-verzuilor, a ieşit, măre, roberta, despletită, cu lacrimi în ochi şi vocea tremurândă, să înfiereze ea "degenerarea discursului politic" şi "ameninţările cu moartea" la care sunt supuşi ei, mucenicii naţiei, şi cum are Ponta "derapaje psihiatrice".
Declaraţiile celor trei "oameni politici" sunt, într-adevăr, cel puţin neinspirate. Adică nu poţi să vrei să fii deputat, senator, prim ministru al unei ţări europene şi să îţi permiţi să vorbească gura fără tine. Nu face!
Pe de altă parte, roberta mai dă încă o dovadă de prostie. Dacă ne-a demonstrat mai demult că nu le are cu matematica elementară (era vorba de numărat nu de ecuaţii diferenţiale), "miss balena albastră"  a ţinut să ne arate că nici cu limba română nu prea stă bine (poate excelează la alte limbi), vorbind de "derapaje psihiatrice".
Ţin să o anunţ pe fătuca asta că, prin definiţia dată de DEX, "psihiatric" înseamnă: CARE ŢINE DE PSIHIATRIE, PRIVITOR LA PSIHIATRIE; iar "psihiatrie" înseamnă: DISCIPLINĂ MEDICALĂ CARE SE OCUPĂ CU STUDIUL BOLILOR PSIHICE.
Aşa că roberta o fi vrut să spună "derapaje psihice", dar nu a dus-o neuronul.
În legătură cu declaraţiile, repet, nefericite, ale celor trei, ţin să fac câteva precizări:
1. "A avea soarta (viaţa) lui Aldo Moro" este o expresie pe care eu o cunosc încă din anii '80, luând contact cu ea în zona Braşovului. Nu este o ameninţare cu moartea (în ciuda faptelor istorice), ci se traduce prin: "a avea o soartă (viaţă) plină de greutăţi şi umilinţe". Din câte ştiu eu, nu are nici o legătură cu moartea, decât printr-o interpretare feciorelnico-ticăloasă.
2. Afirmaţia că "în alte vremuri, pentru trădare, ar fi fost împuşcat" este perfect adevărată. Înainte de 1990, pentru infracţiuni de trădare şi subminarea economiei naţionale se putea aplica pedeapsa capitală. Nu văd de ce atâta "fior" pe unii. E ca şi cum ai spune că "în alte vremuri, Vlădan ar fi fost împuşcat", având în vedere că, tot înainte de 1990, pentru genul respectiv de fapte era prevăzută pedeapsa cu moartea.
3. Declaraţia lui Victoraş e "scăpată la mânie", însă el fiind preşedintele unui partid important (poate cel mai important) şi cu aspiraţiuni de prim ministru, pentru el nu vreau să găsesc scuze. Oricum, e o afirmaţie pe care nu o văd devenind ţel.

Şi acum să ne întoarcem la roberta...
Cum ofta ea în faţa camerelor de filmat şi cum dădea ochii peste cap, adânc pătrunsă de gravitatea ameninţărilor... Măi, măi, măi...!
Cum invoca ea, retoric, divinitatea, căinânt emoţionată "ţara în care trăim", atât de emoţionată încât "s-a dat" cu 100 de ani în urmă (e de înţeles, era vorba de cifre, numere...)!
Cum se întruchipa ea într-un martir-oracol, amintind de numeroasele ei avertizări asupra victoraşului, pe care nimeni nu le-a luat în seamă şi acum ea, făptură diafană, va fi jertfită pe altarul dragostei de patrie...
Cât de penibil?
"Panseluţele" astea portocaliu-verzui, care dau ochii peste cap şi îşi udă chiloţeii dacă le faci "bau!" sunt de o nesimţire şi de un cinism megalomanic.
Aceste "micşunele" sensibile nu s-au mai "ofilit" când fratele băsescului l-a ameninţat, în direct la televizor, pe un cetăţean "că îi face vilă sau cavou, la alegere"; când se vorbea, la nivel de politică oficială despre "ieşirea pe cale naturală din sistem a pensionarilor"; când, după închiderea aberantă a unor spitale, un ministru spunea că "oamenii oricum mor"; când ungureanul şi viermele toader spuneau că ăia morţi în nămeţi cât casa sunt leneşi şi beţivi...
Nici măcar când, întrebat despre profesoara care era de mai bine de două luni în greva foamei, existând pericolul imens ca organismul să înceteze să mai funcţioneze în orice clipă, băsescul a zis că "acuma ce să facă el, că dacă intră toată România în greva foamei, ce?", nu am văzut "orhideele neprihănite" să "se simtă".
Când e vorba despre alţii, despre români în general, dă-i dracu'! Să moară, "să se tăvălească" (cum scria tot o javră portocalie), să urle...
Când e vorba de noi... "Doamne, Dumnezeule, "se ne pa posiblâ"!"
Panseluţelor!?
MARŞ!!!!

miercuri, 25 aprilie 2012

Sol la Mânăstirea Dealu

Mă plec în faţa ta, Mărite Doamne,
Rugându-te să mă asculţi puţin,
Că m-au trimis de-acasă cu solie
Să-ţi spun că-n ţară-i jale şi e chin.

Ne-au închinat, Mărite, tuturora,
Suntem săraci, şi asta ne-a-nvrăjbit,
Pentru un pumn de bani vândurăm ţara
Şi tot ce tu, Mărite, ai clădit.

Prieteni, câţi aveam: pierduţi cu toţii,
Că nu i-am ajutat când le-a fost greu,
Cei puşi în fruntea ţării ne ignoră
Şi d-aia plângem pe mormântul tău.

Pierdută-i Basarabia-n Rusia
Şi Bucovina este tot la ruşi,
Şi-o europă ne impune nouă
Să fim cuminţi, naivi şi preasupuşi.

Nici pâine nu ne lasă să producem
Şi ne dau resturi de la masa lor,
Flămânzi şi goi, de azi pe mâine-o ducem,
Ca umbra a ce-a fost al tău popor.

Şi îţi aduc, Mărite, rugăciune,
Să vii, Măria Ta, iar printre vii,
Să fii iar Domnul Ţărilor Române,
Să fim din nou cum pohta-ţi va pohti.

Pastişă după Esenin (27.09.2000)

Angelică fecioară de vorbă ne-nţeleasă
Şi sânge ce pulsează în ritmul altui cânt,
Ţărâna de sub talpa-ţi, nu-i glia mea de-acasă
Şi-ţi flutură cosiţa de boarea altui vânt.

Pe-altar străin pui fruntea cu ne-nţelese gânduri
Şi cartea ce ţi-i sfântă eu nu o înţeleg,
În mintea mea şi-n suflet sunt scrise alte rânduri
Şi-un alt botez făcut-a din mine om întreg.

Tu-mi cer să vin cu tine, să uit de a mea ţară,
Crezând că pot a rupe al vieţii mele fir
Venind să joc cu tine pe muzică barbară
Când sufletu-mi vibrează pe naiul lui Zamfir.

Sărutul tău sălbatic, cu gust sărat, de sânge,
Şi pielea ta bronzată, fierbinte, mătăsoasă,
Îi dau plăcere cărnii, dar sufletul îmi plânge,
Oricât mi-ar fi de bine, cu tine nu-s acasă.

Tu nu pricepi că-n mine simt Dunărea cum cură
Şi Marea mea cea Neagră, val după val, venind,
Simt forţa carpatină ce zace-n piatra sură
Şi soarele de-acasă în mine dogorind.

În mine urlă lupii ce mişună-n Vlăsie
Şi-n Bărăgan pământul se crapă însetat,
Mai tremură Vrâncioaia în munte, cu mânie,
Când crivăţul se sparge de stânca de bazalt.

Tu nu simţi toate astea, nu-mi înţelegi mândria,
Despre frumoasa-mi ţară tu nu cunoşti nimic,
Nu ştii că hăt, departe, acolo-n România
Mă simt om între oameni. Aici sunt venetic.

Adio, deci, adio, frumoasa mea barbară,
Rămâne amintirea acestui vis străin,
Eu mă întorc acuma în mica ţărişoară,
Să mă îngrop în glia de care aparţin.

vineri, 20 aprilie 2012

"Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face." (Proverb românesc)

Citii mai deunăzi un articol cum că mai mulţi membri portocalii din Tmişoara protestară cu foc în faţa sediului PNL din localitate.
Motivul: încă un deputat portocaliu părăseşte copaia care se scufundă şi trece într-o barcă pe care o crede dătătoare de nou mandat.
Iar vajnicii (deocamdată) membri pdl-işti protestau, măre, împotriva... ţineţi-vă bine, "FURTULUI DE PARLAMENTARI".
- Curat atitudine de curve virgine! ar spune Nenea Iancu.
Fiţele astea de "pansion" englezesc nu prea se potrivesc la unii care îşi făcură "studiile" în tractirele turceşti.
Mă amuză şi în acelaşi timp mă îngreţoşează teribil faptul că, după ce s-au dedulcit din plin din traseismul politic, profitând de trădări pentru a face tot ce au vrut în România, portocalii sunt cuprinşi de "feciorie" atunci când, naşpa situaţie, steaua lor începe să apună şi dezertările sunt în sens invers.
E, după părerea mea, nesimţire ordinară să "demonstrezi" împotriva unui fenomen de care ai profitat din plin şi pe care l-ai încurajat din toate puterile şi prin toate mijloacele. Nu am văzut (poate mi-a scăpat mie) pdl-işti ieşind în stradă, de exemplu, atunci când "generalul A.Z.P." (pentru coneseuri) şi-a tras partid parlamentar-nevotat şi a închinat steagul băsescului.
Acum, când şobolanii părăsesc corabia care se scufundă, s-a trezit deontologia şi onoarea în oranjade.
Am văzut pe mulţi "lideri" pdl-işti cum spuneau ei cum or să înceteze dezertările şi cum o să se consolideze "partidul"...
Am văzut bocul cum abera plângăcios despre "curăţarea partidului de oportunişti" după ce a stat cu curul pe scaunul de prim ministru susţinut tocmai de oportunişti şi trădători...
Înţeleg disperarea bocului, pe de o parte că rămâne fără partid şi nu-l mai primeşte nevasta acasă, pe de altă parte că el trebuie să-i dea telefon lu stăpână-su şi să-i spună că a plecat încă unul. Şi se ştie că băsescul nu e chiar întruchiparea calmului.
( Apropo: am auzit că nuţica a zis că băsescul e un "monstru sacru". La parte cu "monstru" sunt perfect de acord cu ea. Mai greu e cu "sacru". Asta dacă nuţica nu se referea, ca o cunoscătoare, la "osul sacru" al băsescului.)

Pe de altă parte, îmi e din ce în ce mai dificil să înţeleg strategia cu care opoziţia vrea să "atace" alegerile.
Sincer, nu cred că cetăţeanul de rând mai este dispus să voteze pe cei care timp de 4 ani l-au călcat pe cap şi l-au scuipat în faţă, doar pentru că "pe tricoul" lor nu mai scrie PDL ci USL.
Cred că oamenii s-au săturat de oameni, în primul rând, şi mai apoi de sigle.
De exemplu, nuţica sau bocul, cred că ar putea să candideze şi din parte partidului lui Dumnezeu Tatăl, că nu ar avea şanse.
E bine ca opoziţia să reuşească să pulverizeze, odată pentru totdeauna, ciuma portocalie&co. Dar mai depinde şi de mijloacele folosite.
Pentru că dacă se schimbă doar culoarea iar ciuma (prin reprezentanţii) rămâne..., tot ciumă e.
Urăsc visceral molima asta băsistă şi aş vrea să îi văd pe toţi, dacă nu la puşcărie (fiecare după faptele sale), măcar că aşteaptă tramvaiul în ploaie la 6 dimineaţa să meargă la muncă.
Dar parcă nu am sufletul împăcat dacă dispar ăştia şi vin alţii care au aceleaşi metode ticăloase.
Cred că USL-ul, dacă vrea să convingă, nu trebuie să uite ce tare strigau împotriva traseismului politic acum un an-doi.
E bine şi cu dispariţia băsescului, dar parcă e mai bine cu onoarea şi demnitatea.
Părerea mea.

miercuri, 18 aprilie 2012

Iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac!

A trecut Paştele.
Nu mai pot.
Am crezut că sunt eu nebun, că sunt "posedat", dar am citit un articol genial şi mi-am dat seama că nu sunt singurul "nebun", ba chiar mă aflu într-o companie extrem de selectă.
Sunt creştin ortodox prin botez şi prin convingeri, deşi nu tocesc treptele bisericilor, dar eu, dacă aş putea, aş interzice Paştele, Crăciunul şi toate celelalte "sfinte sărbători".
Trăim într-o lume mercantilă, în care, vorba unui prieten, nici Dumnezeu nu mai e gratis.
Am văzut că Biserica Ortodoxă Română, "cu ajutorul lui Dumnezeu" a "întrupat" candela oficială de Paşti, ca să nu mai ia enoriaşul lumină sfântă în candelă păgână luată de la magazinul din colţ.
Mergând pe ideea asta, acum înţeleg eu de ce se întâmplă atâtea nenorociri în lume.
Păi dacă Dumnezeu stă la "breinstorming" cu presfinţiţii şi preafericiţii să clocească de o candelă oficială, nu prea mai are timp şi de ce scrie în fişa postului.
Lăsând la o parte faptul că biserica, prin definiţie obligată să fie darnică şi miloasă cu ceilalţi şi austeră cu sine, s-a transformat într-o "multinaţională" al cărei singur obiectiv este profitul strict material, mă îngreţoşează în aceeaşi măsură comportamentele "tip", neaoşe sau importate, pe care le întâlnim de "sărbători".
Mai întâi e pioşenia şi milostenia.
Cum vine câte o sărbătoare religioasă, cum apare epidemia de "să ne ierte Dumnezeu", "Doamne ajută", "spiritul... Paştelui, Crăciunului etc", "să fim mai buni", "să ne gândim la cei mai puţin norocoşi", şi alte cretinisme d-astea asezonate abundent cu ţineri de posturi care mai de care mai negre, vizite la biserică (pulimea) sau la mănăstiri (jmecherii) şi împărţeli de pungi cu cozonaci (invariabil) şi alte alimente în ton cu sărbătoarea.
Tot la pioşenie intră şi impărtăşania de Paşti, spovedania şi mersul la denii şi la "înviere", asta după ce am înjurat de tot neamul şi sfinţii pe ăla de ne-a luat locul de parcare.
Pe urmă e cu iepuraşul.
De fapt un Moş Crăciun adaptat din cauză că renii nu suportă primăvara.
Ideea e aceeaşi: multe cadouri. Adică mulţi bani cheltuiţi.
Din câte îmi aduc eu aminte de când eram mic, în preajma Paştelui eram "cadorisiţi" cu pantofi noi. Asta pentru că, cică, trebuia să ai ceva nou de Paşti (probabil o rămăşiţă de precreştinism legat de primăvară) şi, în al doilea rând, din motive strict obiective, având în vedere că cei de toamna trecută nu ne mai încăpeau. Nu era vorba de nici un urecheat p-acolo.
Acuma, modern, vine iepuraşul si ne aduce tot felul de chestii, de la bijuterii la tablete şi telefoane ciumege, la maimuţoi de pluş şi cutii cu praline de ciocolată, după buget.
Mă gândesc la ipocrizia cu care foarte mulţi îi fac iubitei un cadou "de Paşti".
În afară de cazul în care repectivii sunt împreună de foarte mult timp (mă refer la ani), gestul nu are nimic de-a face cu "iepuraşul de Paşti" ci cu cel Playboy. Gestul are semnificaţia de "jos textila, pisi", mai ales că, după slujba de înviere se dă "tradiţionala" raită prin cluburi cu "lumina" în mână.
În al treilea rând, turbez când văd nebunia culinară.
Zeci de mii de tone de carne, de la tradiţionalul miel până la fiţosul curcan. Sute de mii de ore de muncă. milioane de ouă.
Pentru ce?
Dacă s-ar aduna jumătate din mâncarea care se aruncă doar cu ocazia Paştelui, cred că am rezolva problema unei ţări africane subdezvoltate. Pe bune!
"Să fie masa bogată!"
După care aruncăm mai mult de jumătate.
Apropo!
Nu am remarcat (poate mi-a scăpat) nici o mişcare din partea "asociaţiilor pentru protecţia animalelor" care, de obicei, au program de leşin când se pune problema suprimării unei haite de dulăi care tocmai au halit un copil sau o bătrână. De data asta, când a fost vorba de miei, nu am mai văzut ochi daţi peste cap. Probabil aveau gura plină de drob.
Doar pe internet am văzut o "campanie" anemică de genul "nu ucideţi mieii, haliţi soia", sau ceva.
Subţire! Subţire rău!
Poate mielul nu e animal... Sau poate e un animal abominabil, care merită să moară...
Mă stresează, de asemenea, mesajele din mediul electronic. Indiferent că sunt SMS-uri, e-mail-uri, mesaje pe facebook sau mai ştiu eu ce, sunt, de regulă, total cretine. Nu lipseşte din nici unul "lumina sfântă", "iepuraşul", "călăuzirea vieţii"...
Nu am trimis şi nu voi trimite astfel de mesaje, chiar dacă voi fi catalogat ca nesimţit de către cei cărora nu le-am răspuns.

Şi mai sunt multe motive pentru care aş interzice sărbătorile...
Cu riscul de a fi catalogat ca eretic.

vineri, 13 aprilie 2012

De la oranjadă la limonadă sau de ce cred că pdl-iştii au chiloţi cu imprimeu leopard


Ce gingaş!!!
Pinalti s-a metamorfozat în Coco Chanel şi stabileşte culoarea anului. De fapt, el se "mulează" pe "cerinţele mondiale şi europene".
Chiar îmi amintesc, parcă, de o rezoluţie a ONU şi de o Hotărâre a Parlamentului European care cer expres tuturor statelor lumii să includă culoarea verde în drapelele naţionale.
Bine că nu suntem în vreo alianţă galactică împreună cu extratereştrii, că vopseau ăştia şi "Calea Laptelui" în verde.
Apoi apare nuţica şi demonstrează că, în unele cazuri, bancurile cu blonde sunt perfect justificate.
"Verdele este o culoare caldă."
Măi... hartista lu' tata! Ia beleşte matale ochii (pun pariu că v-aţi gândit la blestemăţii) la poza asta care face iesplicaţiune cum stă treaba cu culorilii calde şi reci:

Mânca-ţi-aş cultura ta generală, dă un "sărci pă goagăl" înainte să deschizi gura pentru a scoate cuvinte.

Lăsând gluma la o parte, pdl-ul se vopseşte în culori de camuflaj sperând să treacă neobservat prin alegerile ce vor urma.
E exact ca în vorba aia românească: "pe dinafară-i vopsit gardul, iar înăuntru-i leopardul".
D-aia cred că "acriturile" pld-iste (au trecut de la "portocale" la "lime") s-au vopsit de ochii lumii în verde şi şi-au luat toţi budigăi cu imprimeu leopard.
O singură propoziţie mi-a plăcut din discursul nuţicii. Referindu-se tot la culoarea verde, ea a spus:
"În primul rând cred că este speranţă şi înnoire."
DĂ, DOAMNE!!!!

luni, 9 aprilie 2012

Vând funcţie de Preşedinte al României. Preţ negociabil.

Într-un gest care s-a vrut eroic şi "pilduitor", chiriaşul de la Cotroceni a trimis, măre, hrisov de împăciuire potrivnicilor săi, punând chezăşie funcţia pe care o ocupă, la schimb cu modificarea Constituţiunii conform vrerii norodului ce s-a arătat prin plebiscit.
Nu vreau (mi-e silă) să mai comentez faptul că referendumul cu pricina s-a comis acum vreo 4 ani, iar de atunci băsescul a uitat de el, pentru a-l apuca "voinţa poporului" de la lingurică tocmai în ajun de alegeri.
Nu vreau să comentez (din aceleaşi motive) nici faptul că trebuie să fi cel puţin imbecil ca să mai crezi că băsescul îşi va da demisia sau că scrisoarea asta e altceva decât o manevră de imagine.
Vreau, însă, să comentez un lucru care mie mi se pare deosebit de grav, şi anume scoaterea pe tarabă, chiar şi "la mişto", a ceea ce se cheamă "funcţia supremă" în statul român.
Mie, personal, mi se pare jignitoare şi ticăloasă această "tocmeală" pentru funcţia care, cel puţin teoretic, ar trebui să reprezinte vârful onoarei, demnităţii şi verticalităţii în această ţară.
Trec peste faptul că instituţia Preşedintelui României trebuie să fie garant al Constituţiei şi nu principal factor al modificării ei, însă "trocul" propus de băsesc mi se pare odios. Şi asta pentru că induce ideea că orice funcţie din România are un preţ. Ori, măcar de la instituţia Preşedintelui (nu de la sinistrul care o personifică), am "pretenţii".
Şi parcă, acum 2-3 luni, când oamenii îi cereau demisia în stradă, băsescul plângea pe la conferinţe de presă că asta ar însemna ca România să devină "neguvernabilă". Acuma nu mai devine? S-au a fost "reevaluată" situaţia?
Să nu fiu înţeles greşit. Puţine lucruri pe lumea asta m-ar bucura mai mult decât plecarea băsescului, dar după această plecare parcă aş vrea să am, totuţi, nişte instituţii normale în ţara asta.
Chiar dacă am scăpa de băsesc, nu cred că ar fi bine să avem o instituţie a Preşedintelui care să se poată tocmi la tarabă, lângă carcasa de miel (că tot e "de sezon") şi brânza telemea.
Iar faptul că băsescul nu are nici un gând să plece este întărit (dacă mai era cazul) de "vizita de taină" făcută săptămâna trecută la slugile sale portocalii. Faptul că, pe surse, s-a auzit că le-ar fi spus "că dacă nu obţin la parlamentare jumătate plus unu din scorul USL-iştilor, trec în opoziţie", îmi spune mie nu numai că băsescul nu are nici un gând să demisioneze, ci că se pregăteşte să mai siluiască încă o dată, grav, Constituţia.
Logica este simplă:
Dacă, să presupunem, USL obţine, la "parlamentare", 60% din mandate, PDL-ul trebuie să obţină 30% plus un mandat. De ce?
Pentru că USL-ul este format din 3 partide, iar 60/3=20%. Chiar dacă privim USL-ul doar prin prisma celor două partide mari - PSD şi PNL - avem pentru fiecare câte 30% din mandate. Ori PDL-ul obţinând 30%+1 din mandate, băsescul va profita, din nou, de faptul că textul Constituţiei se referă doar la partide, nu şi la coaliţii, şi va "decreta" PDL-ul partid care a câştigat alegerile şi care va "desemna" premierul.
Dacă USL-ul va avea majoritate absolută, guvernul astfel propus va pica de 3 ori, după care băsescul va dizolva un Parlament care nu îl avantajează şi care îi dă fiori de suspendare.
Alegerile parlamentare se vor relua, astfel, până când băsescul va avea din nou, majoritatea pe care şi-o doreşte.
Şi atunci, cu "intelectualul providenţial" cunoscut şi ca MRU în rol de prim ministru (sau cu boc reloaded), o să trăiască fericit până la adânci bătrâneţi.
Ale lui, că noi nu mai apucăm.
E simplu.
E ticălos.
E dictatură.

vineri, 6 aprilie 2012

Dacă prostia ar durea, am fi în permanentă criză de morfină

Cunoaşte toată lumea "celebrul" caz al sceleratului care a ucis două persoane într-un coafor din Bucureşti.
La momentul respectiv toţi "mahării" Poliţiei şi Ministerului Administraţiei şi Internelor s-au grăbit să anunţe măsuri care mai de care mai aberante.
Ţin minte că şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, nu mai contenea a sublinia că "ăla nu era poliţist, că era angajat din sursă externă şi că era doar şofer, deşi avea grade". Greţos, dacă ne gândim că, acum un an, când băsescul a hotărât să dea afară câteva mii de angajaţi ai M.A.I. printre care şi poliţişti, acelaşi Liviu Popa "predica" de zor că sunt prea mulţi poliţişti în instituţia pe care o conduce, deci concedierile sunt nu doar justificate, ci chiar imperios necesare.
L-aş fi întrebat pe ilustrul "ciocoflender" (expresia îi aparţine), când a fost ticălos? Când l-a numărat pe Vlădan ca poliţist ca să justifice concedierea altora (evident mai buni, pentru că nu au omorât pe nimeni), sau când îl "excludea" din poliţie pe motiv de şoferie? Sau poate în amândouă cazurile, ceea ce este mult mai plauzibil.
De asemenea, ministrul administraţiei şi internelor (habar n-am cum îl cheamă), a declarat că nu se vor mai face angajări din sursă externă.
L-aş întreba şi pe el, în acest caz, de unde face el rost de economişti, psihologi, informaticieni, ingineri, mecanici şi alte profesii extrem de utile în M.A.I. dar care nu se regăsesc în specializările şcolilor de pregătire a acestui minister.
Cele expuse mai sus demonstrează, evident, profunda inteligenţă şi onoare a "emiţătorilor", despre care mă mir sincer că au atins o vârstă atât de înaintată. (se ştie că geniile, în general, nu trăiesc mult!!!!!!!)
Dar "nobelul" cred că se cuvine afirmaţiei care cred că aparţine ministrului... cum îl cheamă, că "toţi angajaţii M.A.I. care deţin arme vor fi verificaţi dacă au dosarele pentru permis de port armă, în regulă".
Şi culmea este că, zilele trecute, m-am întâlnit cu un prieten, fost coleg, care mi-a zis că... verificările au început.
De ce mi se pare o cretinitate infiorătoare?
Pentru că, dacă un poliţist sau jandarm deţine, de exemplu, un pistol cu bile de cauciuc, deci o armă neletală, trebuie verificat şi în c...ot.
În acelaşi timp, TOŢI POLIŢIŞTII ŞI JANDARMII AU, date de stat, ARME LETALE, de serviciu: pistoale (inclusiv Glock) şi, în unele cazuri, pistoale mitralieră (majoritatea AK).
Până la urmă, trecând peste dramatism, cazurile de poliţişti, jandarmi sau militari criminali sunt nişte accidente nefericite şi izolate ale psihicului uman.
Cât de stupidă este o măsură a statului care, teoretic cel puţin, i-ar interzice unui om să deţină o armă neletală dar i-ar da o armă cu muniţie de război?
Foarte, foarte stupidă!
În loc să îşi asume răspunderea pentru oamenii din subordine, "jmecherii" din M.A.I. se pun la adăpost sub maldăre de hârţoage pentru ca, la o adică, să poată spune:
"- Eu am ordonat verificări şi măsuri. Nu e vina mea că s-a întâmplat o nenorocire. E vina... oricui, dar nu a mea."
Şi ăştia conduc Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Poliţia Română...
Mugeşte prostia liberă pe tarla, frate!

miercuri, 4 aprilie 2012

Neaşteptare

Venind la uşa mea din când în când,
Frumoasă cum te ştiu dintotdeauna,
Cu părul lung, pe umeri goi curgând
Şi ochii luminoşi precum e luna,

O să găseşti canatul larg deschis,
Şi-n cameră va arde lumânare,
Va mirosi în cameră a vis
Şi-a amintiri uitate de uitare.

Pe masă-or sta paharele cu vin,
Am pus alături şi pricomigdale,
Şi un buchet impar de flori de crin,
Metaforă a frumuseţii tale.

Va fi-n odaie cald, de va fi ger,
De va fi arşiţă, aici va fi răcoare,
Vor străluci planetele pe cer
Şi va cânta, la geam, privighetoare.

Pe pat vor fi cearşafuri de satin
Şi perne moi ca norii dimineaţa,
Pe trup să te atingă cald-felin
Şi răcoros să îţi dezmierde faţa.

Poţi să rămâi, dacă doreşti, la mine,
Sau poţi să pleci şi iar să vii, frumoasă,
Oricând deschisă-i uşa pentru tine,
Dar eu nu voi mai fi, nicicând, acasă.

luni, 2 aprilie 2012

Dacă mai aud de drepturile câinilor comunitari devin extremist



I-aş ruga pe toţi frustraţii care dau ochii peste cap când vine vorba de "drepturile câinilor vagabonzi" să se uite la clipul de mai sus.
Să privească imaginile atent. De mai multe ori. Să încerce să îşi imagineze groaza ultimelor clipe ale bătrânei. Să încerce să îi audă urletele de groază şi de durere. Să simtă mirosul de sânge, transpiraţie şi urină. Să îşi închipuie durerea. Să îşi închipuie disperarea. Să îşi închipuie mârâitul turbat şi lătrăturile şi sunetul colţilor care sfâşie carnea.
Apoi să îşi închipuie că acea bătrână e mama lor.
IUBIŢI CÂINII, DAR NU ÎI MAI LĂSAŢI LIBERI!
CÂINII VAGABONZI UCID OAMENI!

Suntem din ce în ce mai săraci

Titlul ales poate duce cu gândul la devalizarea României de către actuala gaşcă portocalie.
Adevărat, s-a dat pe nimic aurul, cuprul, gazele şi, probabil, bazându-mă pe vizita ungureanului la salina Praid şi pe propria gândire, urmează ceva sare.
Dar nu la asta mă refer.
Mă refer că, în mai puţin de o săptămână, România a pierdut imens în ceea ce priveşte cultura şi spiritualitatea ei.
În noaptea de 21/22.03.2012 a murit actorul Ştefan Radof.
Apoi, în seara de 31.03.2012 a murit şi maestrul Ion Lucian.
Ieri seară, 01.04.2012, marea actriţă Olga Tudorache a leşinat pe scenă fiind transportată de urgenţă la spital cu suspiciune de accident vascular cerebral. Personal, am avut bucuria să o văd jucând, acum câţiva ani, în "Regina mamă" la Teatrul Naţional şi îi doresc însănătoşire rapidă şi completă, însă cred că acest accident o va determina să se retragă de pe scena teatrului.
Şi iată cum, într-o săptămână şi ceva, în timp ce noi eram cu ochii pe cupru, gaze, alianţe, candidaturi, plecări şi veniri, sufletul nostru, sufletul poporului ăstuia se subţia, sărăcea...
Suntem mai săraci cu doi actori incredibili.
Suntem nepăsători şi grăbiţi la suferinţa unei mari actriţe.
Mă întreb dacă nu e blestemul nostru să alergăm mereu după material, ignorând spiritualitatea, pentru ca în final să nu ne alegem cu nimic.
Mă gândesc că, totuşi, aurul, cuprul, gazele... s-au dat. Până la urmă, noi le-am dat puterea ălora de ne fac acum nasoale. Şi aşa cum au fost vândute, pot fi şi cumpărate înapoi, la o adică, fără a discuta de preţ.
Dar să nu ne "tăvălim de durere" ca popor, atunci când sufletul ne este sfâşiat, atunci când bucăţi mari, esenţiale, nu mai sunt... asta nu pot înţelege.
Poate că, până la urmă, ne merităm soarta...