Cât om mă socot, duc pe frunte toţi spinii,
Şi crucea mi-o port, ca şi când aş zbura,
Căci omul e om cât mai are opinii,
Aceasta-i opinia mea.

Adrian Păunescu

sâmbătă, 11 iunie 2011

Albă ca zăpada




Chiriaşul de la Cotroceni a mai dat astăzi, încă o dată (a câta oară?), măsura ticăloşiei de care este capabil.
Într-un discurs care mie, personal, mi s-a părut mai mult rodul unei disperări viscerale, Băsescu a discutat despre "problemele românilor", respectiv revizuirea Constituţiei, reorganizarea administrativ-teritorială (de fapt, teme lansate de el şi care nu interesează cu nimic românul de rând preocupat să îşi asigure pâinea zilnică) şi eşecul "cu repetiţie" al aderării României la Schengen.
În prima parte a discursului Băsescu s-a referit la Constituţie, susţinând cu neruşinare că aberaţiile sale privitoare la  Constituţie "au fost bine primite" de populaţie, analişti şi... opoziţie.
Nu stau acum să explic cum o propunere de modificare a legii electorale, menită să împiedice modificarea Constituţiei, este "întoarsă" pentru a fi prezentată ca o dovadă de susţinere a revizuirii.
Mă deranjează doar amestecarea "poporului", care a fost întrebat, în condiţii extrem de dubioase, doar despre parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, nicidecum de restul cretinismelor. Pe mine, unul, nu m-a întrebat nimeni de restul "modificărilor".
Din tagma cretinismelor, Băsescu aminteşte de "flexibilizarea Constituţiei pentru confiscarea averilor ilicite", sugerând într-un mod ordinar că actuala Constituţie nu ar permite acest lucru. 
Mai exact, este vorba de art. 44 pct. 8 din Constituţia în vigoare care spune că: "Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă."
Adică nimeni nu îmi poate confisca bunurile pe care eu le-am dobândit prin muncă, iar dacă cineva vrea să îmi confişte un bun, trebuie mai întâi să dovedească faptul că l-am dobândit ilegal.
Cu ce îl împiedica asta pe Băsescu să confişte averile ilicite? Cu nimic.
Oriunde pe planeta asta, în orice ţară cât de cât normală, există PREZUMŢIA DE NEVINOVĂŢIE care "acoperă" inclusiv modul de dobândire al averii şi care spune că, atâta timp cât nu s-a dovedit, de către o autoritate a statului că mi-am dobândit averea prin fraudă, aceasta, averea, e a mea şi e legală. Deci nu articolul 44 îl "împiedică pe Băsescu să confişte averile ilicite ci... prezumţia de nevinovăţie. Iar pe asta nu o poate schimba. Şi nici sarcina probei (care este a statului) nu o poate schimba. Aşa că afirmaţia sa rămâne doar o ticăloşie.
Apoi, Băsescu s-a referit la "propunerea" de reorganizare administrativ-teritorială a României.
Şi aici nesimţire şi ticăloşie.
Afirmaţiile conform cărora ideea s-ar bucura de "o susţinere numeroasă" sunt aberante. În afară de sclavii lui oranj, NIMENI nu a fost de acord cu această monstruozitate.
Băsescu joacă iar alba-neagra "întorcând" părerile conform cărora o astfel de reorganizare se face în câţiva ani şi după studii temeinice (dacă vrei să creezi altceva în afară de haos) şi prezentându-le ca pe "adeziuni".
Băsescu este chiar ironic, şăgalnic, spunând despre aceste soluţii alternative  că "de regulă, cele cu termen lung "îngroapă" problema".
După care Băsescu devine "patriarhal", "tătucos", anunţând că va chema toate partidele la consultări şi că, suflet mare, le dă un răgaz mai mare de gândire, ca să nu vină nepregătiţi "la Palat".
El mai face apel ca aceste lucruri "să nu fie tratate din interese politice, de a proteja clientela politică, sau prin minciună publică", şi dă exemplul "minciunii" costurilor pe care ar trebui să le suporte oamenii pentru schimbarea actelor de identitate, de proprietate, ale autoturismelor, ale firmelor etc.
Prost...!
Prost ales....!
Şi "apelul", şi exemplul...
Apelul e de genul "să faci ce zice popa, nu ce face el", iar ideea că actele de identitate s-ar putea schimba la expirarea lor e penibilă. Cartea mea de identitate are valabilitate 10 ani. Deci, teoretic, dacă îmi schimb actele înainte de "reorganizare", eu voi locui 10 ani, oficial, într-un judeţ care nu mai există, poate chiar într-un oraş sau comună care nu mai există. Păi cum interacţionez cu autorităţile? Că poate vreau să mă însor, să înregistrez un copil nou-născut, să îmi deschid o afacere,... să îmi plătesc taxele...
Cum fac?
Băsescu nu ne spune...
Însă Băsescu ne spune că "reorganizarea" va duce la "debirocratizarea" (termenul nu există în DEX, fiind, probabil, o "licenţă poetică" a Băsescului) prin preluarea de către comunităţile locale a "atribuţiunilor judeţului".
A dracu' "debirocratizare" (???)!
Adică, spre exemplu, nu va mai fi o singură Direcţie Judeţeană de Finanţe Publice, cu câte 1-2-3 lucrători pe lângă fiecare primărie. Fiecare "comunitate locală" va trebui, probabil, să îşi facă propria structură, cu director, secretară, contabil, lucrător, femeie de serviciu, paznic...
A dracu' "debirocratizare"!
Apoi a venit apogeul, orgasmul intelectual, "predica de pe munte", dacă mi se permite a fi puţin blasfemic:
"De ce n-am pune reorganizarea administrativă în numele "debirocratizării" (???) şi în numele apropierii deciziei de cetăţean. (pauză de efect) Sau în numele dezvoltării regionale optime, vizionare (pauză de efect) şi nu a abordărilor pe spaţii mici, mărunte, dominate în acelaşi timp de interese politice mărunte".
Adică băăă...!
Omu' are viziune, băăăă! (specialiştii o numesc halucinaţie, dar nu contează)
El e ăla care stă d-asupra "poporului limitat" şi vede, bă, vede-n stil mare.
Voi sunteţi ăia care se ocupă de mărunţişuri, sunteţi nişte găinari, da' el, el a primit iluminarea. El înţelege, el vede, el concepe...
"Trăind în cercul vostru strâmt,
Norocul vă petrece,
Ci eu, în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece."
Aia, bă!

Pe urmă a vorbit de Schengen, spunând că, de fapt, nu e un eşec ci un succes, iar, dacă totuşi, se va dovedi un mic şi neînsemnat eşec, atunci de vină sunt bulgarii, olandejii, francejii, nemţii, justiţia română, în special Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care acceptă multe excepţii şi face rău ţării, Consiliul Superior al Magistraturii care nu e cum vrea el, Parlamentul care nu desemnează cum vrea el şi A.N.I. şi nu priveşte la "interesul naţional".
Deci, e un "succes", iar vinovaţi de eşec (??!!) sunt toţi în afară de Băsescu şi clica lui. Clar?

Pe urmă a răspuns întrebărilor jurnaliştilor, ocaţie cu care "s-a luat", ca de obicei, de poliţişti, medici, cadre didactice, pensionarii, beneficiarii de ajutoare sociale, "leneşii dă nu munceşteră" care, mai pe şleau, "ăştia suge sângele poporului, frate!"
Penibil ca de obicei.
Penibil şi vindicativ.
Plus că a reiterat ideea că "cine nu e în graţiile lui nu pupă guvernare".
Şi a încheiat cu o referire la divinitate şi la sărbătoarea Rusaliilor care, nu ştiu de ce, în gura lui a sunat rău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.