Interzi-o pe mă-ta!

Azi dimineață, în timp ce mă pregăteam să plec de acasă, o știre mi-a atras atenția la televizor.

Se spunea că, în curând, madama Uniunea Europeană va interzice produsele din carne care conțin bicarbonat de sodiu (ei îi zice E 500).

”Victima” românească este... tradiționalul mic, mititel, micuștean, adicătelea tocmai preparatul care se va perpeli pe grătarele din toată țara mâine, cu ocazia ”sărbătorii” de 1 Mai.

Pe mine mă bucură grija asta a ”fraților civilizați” fața de sănătatea noastră, cum se tăvălesc ei în chinuri să nu halim noi chestii care ne faceră rău...

Constat, cu această ocazie că, practic, toată ”bucătăria” românească (mai mult sau mai puțin tradițională) este harcea-parcea și că, de fapt, noi suntem niște cretini, sălbatici, care nu am depășit epoca de piatră și îngurgităm doar otravă.

Ne amintim, desigur, și de alte directive ”civilizatoare” ale madamei UE, gen adormirea porcului de Crăciun, ustensile de inox pentru producerea brânzei la stâne, cazan de inox pentru țuica de casă și altele.

Probabil, în compensare pentru pierderea ”micului strămoșesc”, frații civilizați ne vor da hamburger-ul 100% natural, că tot am văzut mai zilele trecute un produs de acest gen care, după vreo 10 ani de stat la frigider, era tot ”proaspăt” și îmbietor.

Și, în curând, prevăd că nici brânza, iaurtul sau cașcavalul, produse după metode tradiționale, vor fi declarate ”toxice”, fiind înlocuite cu produse ”curate” occidentale, care nu conțin lapte sau alte ingrediente posibil contaminate, ca să sprijinim industria petrochimică.

După cum știm, crapul românesc conține grăsimi saturate și e toxic, așa că ar trebui să consumăm doar pește oceanic (ăsta conține doar mercur și e bun pentru ficat și sistemul nervos), carnea de pui conține antibiotice și e mai bine să halim puiul occidental (care la două săptămâni de viață are 3-4 kilograme și e crescut numai cu hormoni naturali), iar vinul românesc poate dăuna datorită bolilor care afectează strugurii (vinurile italiene, franțuzești și spaniole nu prezintă acest risc deoarece alcoolul etilic industrial este produs în instalații controlate iar apa, aromele și coloranții sunt de cea mai bună calitate).

Cu alte cuvinte, ar trebui să ne civilizăm și să renunțăm dracului, odată pentru totdeauna, la haleala tradițională care ne ucide lent, și să adoptăm mâncarea sănătoasă din UE, unde merele sunt toate la fel și nu se strică niciodată, unde iaurtul nu conține urme de lapte iar pentru friptură nu se ucide nici un animal.

Să intrăm și noi în ”lumea bună”.

Operațiunea MOV

Prima zi din ”Săptămâna Patimilor”, ultima săptămână înainte de ”sfintele sărbători de Paști”.

Ieri fuseră ”Floriile”. Altă sărbătoare mare...

Pe întreg teritoriul național, ”Operațiunea MOV” intră pe ultima sută de metri.

Miel. Ouă. Vin.

Orice ”bun creștin ortodox” și-ar vinde un rinichi (ba chiar pe amândoi) ca să aibă ”cele cuvenite” pe masă cu ocazia ”sfintelor sărbători”.

Frenezia (e mai mult demență, dar nu contează) cumpărăturilor atinge, săptămâna asta, paroxismul.

Toată lumea aleargă de la un hipermarket la altul, de la piață la magazinul din colț, de la carmangerie la sifonărie.

Fericiții care au ”o pilă” pe la țară se uită cu dispreț la ceilalți. Ei și-au asigurat din timp ”bucatele”. Mielul e arvunit și behăie neștiutor în țarc, vinul ”de buturugă” e în butoi așteptând, roșu sau alb, PET-urile, frigiderul de acasă e ocupat de 2-3 cofraje de ouă (să fie, să ciocnim), cozonacii se coc de zor în cuptoarele brutăriilor și cofetăriilor (doamnele au unghii false și nu mai frământă nici moarte).

Să fie masa bogată!

Ce mai contează că cel puțin jumătate se aruncă?

Ce mai contează că ”doamna” nu ”servește” carne de miel fiindcă miroase a oaie?

Ce mai contează că nimeni nu poate să halească 100 de ouă în 3-4 zile, iar dacă a trecut mai mult te paște toxinfecția alimentară?

Ce mai contează că vinul ”natural” se oțetește în momentul în care ”prinde aer”?

Nimeni nu vorbește despre semnificația sărbătorilor. Nimeni nu pomenește despre sacrificiu, despre caritate, despre înfrânare...

Totul se rezumă la ”masa de Paști”.

Chiar și ”postul” a ajuns să nu mai fie un prilej de purificare și introspecție, ci doar un fel de ”teasing” destinat sporirii apetitului și a plăcerii pântecelui atunci când se termină.

Preoții (măcar unii) își freacă mâinile anticipând satisfacția ”spirituală” a banilor care se vor muta din buzunarele enoriașilor în ”cutiile milei” și îi ”îmbărbătează” pe cei mai zgârciți sau nehotărâți cu descrieri detaliate ale chinurilor iadului.

Paradoxul ”Învierii” în țara care are drept ”Constituție culturală” balada ”Miorița” este că se sărbătorește prin măcelărirea a tot ce behăie.

Și asta într-o religie care proclamă drept ”păcat capital”, ÎMBUIBAREA.

Instanțele dăunează grav sănătății

Fostul senator Cătălin Voicu a fost condamnat definitiv și irevocabil la 7 ani închisoare cu executare pentru trafic de influență... și altele.

Nu comentez detalii despre caz, nu cunosc și nici nu m-a interesat în mod deosebit.

Ceea ce mă interesează pe mine este faptul că fostul parlamentar a primit vestea fiind ”pe patul de spital”, după ce i s-a făcut rău chiar în dimineața zilei în care se pronunța condamnarea.

Mă amuză ”pandemia” asta provocată de virusul justiției.

Nu mă bucur de boala cuiva, nu doresc răul nimănui și nici de simpatii față de madama legată la ochi nu cred că pot să fiu bănuit, ci doar constat cum îi apucă pe toți cu leșin de la lingurică când aud zornet de cătușe și simt în nas briză de pârnaie.

De la preacăutatul Hayssam, care a fost eliberat din pușcărie ca să mierlească ”acasă, în patul lui”, pe motiv de boală gravă în fază terminală, și care a descoperit panaceul universal (cică) printre berbecuți, până la actualul fost-senator-fost-general-SPP, pe toți îi ”lasă inima” când aud de zăbrele.

Cât sunt afară, cu cea mai mică șansă de a evita pârnaia, toți sunt șmecheri, toți o ard mafioți, toți se dau atotputernici. Halesc de toate, beau cu vadra licori de import și le dansează fetițele în poală. Pe la doctor nu trec decât ca să le prescrie pastile ”de putut”. În rest, dacă nu te ferești la timp, te calcă cu gipanul pe trotuar.

Însă cum se întâmplă vreo vizită la drum de seară de la niște bărbați în negru care-i duc la loc cu răcoare (fără verdeață) unde se lasă cu multă întristare și suspin, cum își amintesc ”frații” că sunt bolnavi de toate bolile din lume, plus vreo două-trei încă nedescoperite. Atunci au probleme mari cu inima, în care au băgat, în libertate, tone de șunci, au probleme cu ficatul, în care eu băgat cisterne de alcool, au probleme cu... orice, numa' să ajungă la ”zdup”.

D-aia zic că tre' să fie un efect al madamei oarbe, vreun virus, ceva, de se transformă ”cruce de bărbat” într-o cârpă.

Că, dacă se face o statistică, eu cred că bolile provocate de justiție și pârnaie, mai ales printre politicieni, demnitari, funcționari și ”oameni de afaceri”, rivalizează, dacă nu depășesc numeric, pe cele provocate de tutun, alcool și ”excesul de sare, zahăr și grăsimi”.

Și ar fi bine să se pună mesaje de avertizare, ca pe pachetele de țigări, pe toate ușile instanțelor și Parchetelor din România.

Nu de alta, dar să fie omul informat:

”Consumul de DNA dăunează grav sănătății.”

”Pentru sănătatea dumneavoastră, evitați contactul cu mascați, procurori și judecători.”

Hai să ne întâlnim dincolo de cuvinte!

Hai să ne întâlnim dincolo de cuvinte,
Acolo unde putem comunica doar privindu-ne în ochi
Și lăsând trupurile să-și spună ce au de spus,
Dacă au ceva să-și spună.

Dincolo de cuvinte,
Unde mirosurile transmit mesaje,
Unde un gest face cât o mie de vorbe
Și unde fiorii trupului oferă răspunsuri.

Hai să ne întâlnim dincolo de cuvinte,
Dincolo de tonalități și inflexiuni acustice.
Acolo efemerul vibrației aerului nu mai contează.
Contează doar lumina.
Să lăsăm lumina să ne dea adevărata imagine
A ceea ce suntem și avem a ne spune.

Hai să ne întâlnim dincolo de cuvinte,
Acolo unde nu se pot spune minciuni,
Acolo unde nu există jigniri,
Nici insinuări,
Nici ”am înțeles greșit”.

Dincolo de cuvinte,
Unde ”comunicarea” se sublimează,
Iar sentimentele se exprimă sincer și liber,
Fără încorsetările canoanelor verbale.

Hai să ne întâlnim dincolo de cuvinte,
Acolo unde ”Te iubesc!” nu există.
Există doar lumină în ochii celuilalt,
Există doar bătăile inimii întețite de semnalul electric
Al neuronilor stimulați de o atingere ușoară,
Există doar două suflete care tac împreună,
Două creiere care gândesc la fel,
Două trupuri care se contopesc.

Dacă avem ceva a ne spune,
Să ne lăsăm trupurile să spună,
Și să comunicăm privindu-ne în ochi,
Dincolo de cuvinte.

Copii și câini

Duminică, 14.04.2013.

Am plecat cu toată familia, de dimineață, spre ”Turnul Ceasornicului”, emblemă a orașului Giurgiu. Fiică-mea cea mare avea o acțiune în aer liber cu colegii de la ”pictură”. Urmau să deseneze edificiul susmenționat.

Au fost cam 15-20 de copii, cu părinții din dotare, cu profesori, cu oficialități, cu televiziune...

Și cu câini...

În centrul orașului, în jurul clădirii care apare pe steagul municipalității și care, cel puțin teoretic, ar trebui să fie un punct de atracție turistică, își face veacul o haită de dulăi, cam 5-6, hrăniși cu generozitate de cretinii care-și spun ”iubitori de animale”.

E de prisos să spun că, pe toată durata ”acțiunii”, adulții au făcut zid în jurul copiilor care, între două tușe de penel mai alergau și se mai jucau bucurându-se de soare.

E de prisos să spun că patrupedele, atât de mult ocrotite de toți lobotomizații, urmăreau foarte atent orice acțiune a copiilor, mai ales atunci când era vorba de mâncatul unui biscuite sau ceva similar.

E de prisos să amintesc faptul că autoritățile, deși declarativ mor de grija cetățenilor, nu fac nimic, dar NIMIC pentru a reduce numărul câinilor vagabonzi care circulă nestingheriți și care și-au împărțit deja orașul în ”teritorii de vânătoare”.

Ce mai contează un copil mușcat de câini atunci când în balanță se află ”pacea” cu ”organizațiile de protecție a animalelor”?

Poate ar trebui să cerem voie de la aceste ”organizații” (care toacă o grămadă de bani, deși sunt nonprofit”) ca să ne plimbăm cu copiii prin parcuri sau pe străzi. Poate trebuie să plătim taxe ”iubitorilor de animale” de vreme ce autoritățile locale nu fac nimic pentru rezolvarea unei probleme a cărei amploare se poate vedea printr-o simplă analizare a registrului de la ”urgențe”.

Poate că suntem atât de ”pătrunși” de vechea și, din punctul meu de vedere, umilitoarea, zicere cu ”latră câinii în Giurgiu”, încât suntem gata să predăm orașul patrupedelor și să plătim tribut pentru a fi tolerați pe teritoriul lor.

Sau poate ar trebui să înființăm o asociație pentru protecția oamenilor împotriva câinilor vagabonzi și să facem scandal de fiecare dată când un om este mușcat.

Poate așa, cu proteste zilnice sub ferestre, autoritățile se vor uita prin geamurile birourilor și limuzinelor și vor înțelege că maidanezii sunt o problemă pentru oameni iar ”asociațiile pentru protecția animalelor” care plâng pentru câini în timp ce halesc cefe de porc sunt, în cel mai bun caz, niște adunături de frustrați, atunci când nu toacă banii publici pentru tot felul de ”proiecte de sterilizare”.

Clonați-o pe Kovesi!

Azi, 03.04.2013 s-a scris încă o pagină jegoasă în istoria politicii românești. Este vorba, desigur, despre numirea Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA, numire făcută ”pe baza convingerilor proprii” de către premierul Ponta, actualmente și interimar la ”justiție”.

Subiectul îmi repugnă.

Din punctul meu de vedere, e o porcărie băsistă la care Ponta a pus botul obligat sau din interes.

Ce mă neliniștește,... ce mă îngrozește, chiar, este faptul că, după ce a stat ț-șpe mii de ani la conducerea Parchetului General, făcând o grămadă de blestemății și după ”vacanța” petrecută în țări străine cu dispensă de bună purtare de la guvernul Ponta, madam Kovesi rămâne singurul procuror din România considerat capabil să conducă o instituție.

Dintre sutele sau miile de procurori viețuitori în România prin Parchete de pe lângă instanțe de toate gradele, nu mai există nimeni, DAR NIMENI, capabil să conducă o instituție sau măcar demn de onoarea de a i se permite să încerce.

”Monogamia” asta la conducerea diverselor instituții din sistemul de justiție (la CSM nu se poate fără hăineală, la Parchete e deranj fără Kovesi...) îmi displace profund.

Oricât de bun ar fi un om (și nu e cazul) tot nu e bine să stea pe viață la șefia unei instituții. Democrația însăși se bazează pe alternanța la putere, nu pe monopol.

Nu sunt blasfemic, dar până și Dumnezeu poate fi înlocuit cu Alah sau cu Budha, la ”conducerea” cerului și pământului.

Kovesi, se pare, e mai presus de orice.

Este, totodată, și un semnal penibil trimis ”partenerilor externi” pe care mai marii țării îi pupă-n dos cât e ziua de lungă: ”noi suntem niște cretini și imbecili, iar când unul dintre noi învață să citească, îl punem șef peste toate”.

Eu propun guvernului s-o cloneze pe Kovesi (poate și pe hăineală) și să populeze întregul sistem de justiție și (de ce nu?) întreaga țară numai cu ”luluțe”.

Exigențele doamnei Oana Andrea Schmidt-Hăineală

Într-o ieșire publică petrecută pe holurile instituției pe care o păstorește, doamna Oana Andrea Schmidt-Hăineală (numită în continuare, în acest articol, ”onuța”), ocupanta fotoliului confortabil de Președinte al CSM, a dezvăluit ”pretențiile” domniei sale (și ale secției pentru procurori, desigur) cu privire la calitățile pe care ar trebui să le aibă viitorii ”catindați” la funcțiile de conducere din Parchetul General și DNA. Iată-le:

Am observat cum onuța pune mare accent pe profesionalism, ”portofoliu”, ”experiență managerială la nivel înalt”, și cum se vede ea ca reprezentând ”exigențele sistemului”, cum vorbește ea despre standarde și criterii de evaluare... 

SUPERB!!!

Ceea ce uită să spună onuța (cred că din rea voință, că-i cam tânără pentru a beneficia de prezumția de senilitate), este faptul că aceste criterii, aplicate propriei auguste persoane, ar trimite-o acasă din toate funcțiile publice cu un șut vârtos în acea parte a corpului cu care tocește pielea fotoliului de la birou.

Și asta pentru că, în timp ce pretinde profesionalism, experiență și alte cele (normale și benefice, de altfel) de la ”catindați”, onuța mimează torențiala în cazul Nicolae Țigaret, omul pe care, împreună cu un alt coleg procuror, l-au trimis nevinovat la pușcărie 13 luni pentru un omor pe care acesta nu-l comisese, fapt constatat de toate instanțele care au judecat dosarul.

E cam penibil să vorbești de profesionalism și de ”portofoliu” atunci când ”scheleții” cad peste tine din dulap, nu-i așa?

Dar, cu mult cinism și cu un tupeu fără margini, se poate orice.

Se poate chiar și ca onuța să dea lecții, să stabilească standarde și să aibă ”exigențe”.

Nu m-ar mira ca, peste un timp, mergând pe același principiu, să o vedem pe Alina Plugaru specialistă în canoane monahale, pe băsesc activist împotriva consumului de alcool, pe EBA predând lecții de retorică...