Am gradul militar de căpitan în rezeră.
Am 4 ani de şcoală militară şi 10 ani de activitate în care am purtat armă.
Am fost antrenat, la fel ca şi colegii mei, să gândim şi să vedem dincolo de aparenţe.
Şi mă îngrijorează râvna cu care toate oficialităţile României se înghesuie să ne asigure că nu există nici un pericol din partea Rusiei şi că noi, ca membrii NATO şi UE, suntem protejaţi.
Poate unii vor spune că exagerez. Poate unii vor spune că răspândesc zvonuri alarmiste.
Nici pe departe.
Însă experienţa de viaţă m-a învăţat că, atunci când "autorităţile" de la cel mai înalt nivel îmi spun că îmi e bine, atunci trebuie să mă încordez şi să mă pregătesc de ce e mai rău.
Îmi doresc să mă înşel, iar acest text să fie subiect de glume pe seama mea...
Dar cei care conduc astăzi România au inconştienţa şi ticăloşia de a trimite oameni la moarte fără a le creşte pulsul.
Dar acesta nu este războiul meu.
Cum nu este al meu nici războiul din Afganistan. Nici cel din Irak.
Analizând evoluţiile din ultima perioadă, declaraţiile oficiale şi zvonurile din culise, afirm cu toată responsabilitatea că voi prefera oricând Curtea Marţială decât să particip la ceva care nu se încadrează în principiile mele.
Nu vreau să fiu înţeles greşit.
Îmi iubesc ţara.
Dar sângele care a curs şi care va curge nu este pentru România, ci pentru ca unii să trăiască bine şi să acumuleze averi.
Este războiul lor. Războiul în care nu contează cine pierde, ei câştigă. Războiul în care nu contează câţi mor, ei trăiesc bine...
Ei, cei care ne cer să ne iubim ţara, au vândut-o bucată cu bucată pentru a-şi asigura opulenţa pentru mai multe generaţii.
Ei, cei care ne cer să ne iubim ţara, o închină în fiecare zi oricui le dă o bancnotă de culoare verde.
Ei, cei care ne cer să ne iubim ţara, o batjocoresc în fiecare zi prin pensiile bătrânilor, prin alocaţiile copiilor, prin alungarea elitelor şi prin impunerea unor subculturi denumite pompos "civilizaţie occidentală".
Îmi iubesc ţara.
Copiii mei sunt aici, nu la şcoli din străinătate.
Tot ce e sfânt pentru mine este aici.
Dar războiul este al lor, nu al meu.
Ei vor pleca în "ţările calde" cu avioane private, la primul semn de pericol. Eu voi rămâne aici.
Pentru că aici e ţara mea. A mea şi a celor ca mine.
Dar războiul lor nu este al meu.
Poate că unii vor crede că îmi este frică...
Cei care mă cunosc ştiu mai bine...
Oricum, spre deosebire de mulţi alţii, am pregătirea necesară pentru a participa la un conflict, cu şanse reale de a mă întoarce acasă nevătămat.
Dar ăsta este războiul lor, nu al meu.
Refuz să iau parte la aşa ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.