Mai bine de o săptămână am resimțit o greață fizică la adresa tuturor televiziunilor din România. Deși toți spuneau că ”privatizarea poporului” e o cacealma, că ”justițiarul poporului” își face campanie electorală ieftină, toți îl urmăreau pe ”elodiu” și-n culcare și-n sculare.
”DD a plecat din țară. DD a venit în țară. DD a mers la Ministerul Economiei. DD a salutat pe femeia de serviciu de la Minister. DD a fost la WC. DD a făcut pipilică. DD și-a scuturat-o de 5 ori...”
Cred că doar Discovery și Trinitas nu au transmis până la cretinizare fiecare mișcare și fiecare inepție emanată de ”săracul” conducător de Rolls.
Personal, nu am putut să nu mă întreb, la fel ca mulți alții, ce mama dracului se ascunde în spatele porcăriei ăsteia.
Și unde e ”jucătorul”?
Cum de ratează el ocazia de a apărea ”divin” și a da indicații pentru rezolvarea problemei și binele ”românlor”?
Pe urmă m-am gândit că tot circul ăsta s-ar putea să vină (știu că poate părea absurd), de la Cotroceni.
Pentru că în timp ce toată România era cu ochii pe ”elodiu”, băsescul a aranjat ca morarul să ia locul codruței la șefia Parchetului General, iar pe madam a decorat-o cu cea mai înaltă ”dextincție” care poate fi acordată unui civil.
Numirea grăbită a morarului ca ”prim-adjunct” al codruței cu exact înainte ca acesteia să-i expire definitiv mandatul, astfel încât acesta să devină de a doua zi ”interimar”, cu toate că el era deja într-o prelungire de mandat ce flirta cu ilegalitatea, îmi întărește convingerea că, pe planeta România, nimic nu e ceea ce pare a fi și, mai ales, nimic nu e întâmplător.
”Mișcările” astea s-au făcut cât se poate de ”la vedere”, scopul lor fiind, de asemenea, cât se poate de evident: păstrarea de către băsesc a controlului asupra Parchetului General.
Numai că nimeni nu a prea observat asta, toți (sau majoritatea) fiind preocupați să-l urmărească pe domnu' Dan cum se plimba prin București cu niște pungi cu bani.
Cred că ”privatizarea poporului” a fost o perdea de fum, o înscenare sinistră a chiriașului de la Cotroceni care, cu prețul distrugerii vieților a mii de oameni (ce mai contează câteva mii la atâtea milioane?), a distras atenția publică de la acțiunile sale dictatoriale.
Afectarea imaginii actualei guvernări e bonus, dar asta mă interesează aproape de zero.
Că mă enervează este faptul că (aproape) toată lumea ”a pus botul” la șmenul marinarului, înghițind în mod conștient și cu zâmbetul pe buze momeala diaconesciană.
Concluzia mea este că românii încă nu s-au lecuit de ”sindromul Caritas”, al halirii cretine a unor baloane de săpun în timp ce trece viața pe lângă noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.