Astăzi am avut puțină treabă prin târg.
În timp ce așteptam pe cineva pe o străduță , am văzut pe mijlocul străzii un porumbel care, cel mai probabil, fusese lovit de vreo mașină. Era mort, parțial strivit, iar o parte din pene îi erau năclăite de sânge.
Primul impuls a fost să iau pasărea și să o arunc la un coș de gunoi. Însă pe toată strada nu am văzut niciunul. Probabil seceta de astă vară le-a făcut să se usuce și să cadă.
Cât încercam eu, din mașină, să identific un loc ”autorizat” în care să arunc mortăciunea, ca să nu mă plimb cu cadavrul în mână, prin dreptul mașinii a trecut o bătrână. Cred că avea în jur de 70-80 de ani. Inițial nu i-am dat atenție.
Numai că bătrâna s-a apropiat de porumbelul mort, s-a uitat în jur, ca și cum ar fi vrut să se asigure că nu o vede nimeni. Nu m-a observat. A ridicat pasărea moartă și a pus-o în sacoșa pe care o avea în mână.
Bătrâna cu pricina nu făcea parte din persoanele cunoscute în târg ca având probleme psihice și era îmbrăcată simplu, dar curat.
După cum arăta sacoșa, mi-am dat seama că mai avea ceva în ea. Probabil se întorcea de la piața din apropiere.
Am urmărit-o cu privirea.
Mergea încet, puțin adusă de spate, târșâind galoșii de pâslă. Parcă îi auzeam oftatul atunci când urca o bordură.
A dispărut după colțul străzii.
M-am uitat în jur. Nu mai era nimeni pe stradă.
Doar eu și o pată de sânge pe asfalt.
Și undeva, în oraș, o bătrână care ducea acasă un porumbel călcat de mașină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.