În marea asta de mizerii, în valurile astea zilnice de cretinism, cinism și nesimțire, începusem să mă cam satur de toate și de toți.
Însă am văzut un lucru care, deși tragic în esență, mie mi-a dat o senzație de liniște, un sentiment că încă mai poate fi salvat ceva.
Concret, astăzi circulam pe drumurile patriei cu autoturismul.
La un moment dat, de la distanță, am observat un ”șocâte”, adică omniprezentul animal mort, lovit de mașină, zăcând în mijlocul drumului. Am evaluat instinctiv obstacolul și m-am încadrat astfel încât să ”îl iau între roți”. Nu aveam viteză mare. 60-65 Km/oră maxim.
Apropiindu-mă mi-am dat seama că ”șocâtele” era (sau fusese) o pisică.
Deja gândeam: ”uite cum se duc dracu 9 vieți”; când, cu coada ochiului, cu vederea periferică, am surprins, pe marginea șoselei, la nici 2 metri de ”șocâte” două gâgâlici care nu făceau parte din fundalul vegetal de la marginea drumului.
Într-o fracțiune de secundă mi-am dat seama că găgălicile cu pricina erau, de fapt, doi pisoi, iar în acea clipă am frânat puternic fără să mă mai gândesc dacă venea cineva din spate (nu venea), simțind de parcă mă lovise cineva cu o bâtă în cap.
Senzația inițială a fost atât de violentă și de materială încât instantaneu m-a luat durerea de cap.
Mi-am dat seama că în mijlocul străzii zăcea cadavrul mamei celor doi pisoi care stăteau cuminți, pe marginea drumului, cât mai aproape de mama lor. Mi-am dat seama că acei pisoi sunt, practic, condamnați, nefiind destul de mari pentru a se putea descurca singuri. Mi-am dat seama că acei pisoi, până la urmă niște animale, făcuseră (inconștient) un gest mult mai uman decât mulți aparținători ai speciei umane.
Bineînțeles că până să mă dau eu jos din mașină, pisoii, speriați probabil de frânarea dementă, fugiseră prin lăstăriș și nu i-am putut prinde.
Pe urmă m-a cuprins un sentiment de liniște, ciudată având în vedere scena la care asistasem.
Am avut revelația faptului că, indiferent cât de rău ne-ar fi, există situații pe care nici nu ni le putem imagina, al căror tragism nu îl putem cuprinde cu mintea, iar lumea asta e plină de exemple incredibile de umanitate a animalelor.
Întâmplarea asta m-a făcut să cred că lumea asta merită să fie salvată. Poate mai puțin rasa umană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.