Inchiziție, SS, NKVD sau ”Cine nu l-a lăsat să moară, nu va fi lăsat să trăiască”

M-am uitat astăzi la televizor cu aceeași senzație pe care aș fi avut-o dacă m-ar fi lovit marfarul.

Ne mai putem numi democrație?

Sincer, declarațiile halucinante ale macoveei de acum câteva zile le-am trecut destul de ușor cu vederea punându-le pe seama unei crize de abstinență. Rău am făcut!

Astăzi am văzut, ca toată țara, niște scene delirante, cu atât mai înspăimântătoare cu cât erau ”regizate” de instituții ale statului la cel mai înalt nivel.

Să le iau pe rând:

1. CSM-ul și madama codruța au sărit în sus că se pune presiune pe magistrați atât de către avocați cât și de mass-media.

Nu am înțeles niciodată de ce mama dracului judecătorii și procurorii trebuie să se uite la televizor. Sau dacă tot se uită, să se uite pe MiniMax, ca să nu se mai simtă presați și influențați.

Cretinitatea asta cu ”nu se comentează hotărârile instanței” ține, după părerea mea, de epocile instituțiilor invocate în titlul acestui articol.

De ce să nu comentăm hotărârile instanței? Indiferent că sunt avocat, jurnalist, inginer sau ”cetățeanul Gogu”, am dreptul de a comenta orice, oricând și oricum îmi place. Nu pot și nici nu vreau să oblig vreun judecător sau procuror să mă asculte. De ce se simt ”presați”?

De ce nu-i spun lui Țundrea că nu e bine să comentezi hotărârile instanței, că nu a făcut decât 17 ani de pârnaie nevinovat?

Și câți or mai fi...

Pe cale logică, dacă acțiunile magistraților nu pot fi comentate, înseamnă că ei sunt mai tari decât Dumnezeu, pentru că El suportă, totuși, destule critici și analize.

Mi se par de o agresivitate imbecilă și izvorâtă din incompetență, comentariile șefei de la CSM și ale madamei procuror general, cu privire la ”interzicerea” discuțiilor pe marginea activității magistraților. De când, într-o țară normală la cap, există ceva care nu poate fi comentat, analizat și, eventual, criticat? Au reușit distinsele dudui să pună la punct atât de bine instituțiile peste care domnesc cu binecuvântarea ”jucătorului” încât sunt în afara oricărei suspiciuni?

Nu!

Atunci să tacă dracului din gură, că nu le permit să comenteze despre comentariile mele.

2. Fără să am nici un fel de afinitate pentru Adrian Năstase (mi s-a părut, sincer, deprimant și deprimat în momentul transferului la penitenciar), aș vrea să aflu și eu în baza cărei legi din România sau de oriunde din lumea civilizată, un procuror sau judecător poate infirma, cu de la sine putere, un diagnostic medical?

De când își permite micuța codruța, asupra căreia planează un mic scandal de plagiat în legătură cu lucrarea de doctorat, să spună, fără o contraexpertiză MEDICALĂ, că un diagnostic este suspect?

Știu că, asemeni stăpânului său, se crede, poate, omniscientă, dar tocmai această ”calitate” și funcția pe care a fost cocoțată ar fi trebuit să ”îi spună” că un condamnat, oricare, care se află internat într-un spital, nu poate fi luat de-acolo decât după externare (ceea ce presupune însănătoșirea sau recuperarea în mare parte), sau în urma unei expertize medico-legale care să spună că starea lui permite încarcerarea iar boala poate fi tratată în pușcărie.

Nu am auzit să existe așa ceva.

Am văzut în schimb o cohortă de polițiști și procurori speriați năvălind într-un spital și luându-l pe sus, la oră de maximă audiență, pe un pacient aflat la TERAPIE INTENSIVĂ.

Nu mai vorbesc despre faptul că acest pacient se afla acolo în urma unei tentative de suicid, fapt care impune efectuarea, suplimentar, a unei expertize psihologice, pentru că pacientul poate recidiva în încercarea de a se sinucide.

Scena aceea, cu un bolnav scos din spital, urcat în salvare și dus la pușcărie mi-a amintit de scenele din filmele cu naziști, când oamenii erau scoși cu forța din case, unii în scaune cu rotile, și trimiși în lagărele morții. De ce atâta grabă?

Poate pentru a calma nervi unui anume pirat și a salva stocurile de whisky ale planetei.

3. Poate cel mai grav lucru mi se pare punerea sub învinuire a unor polițiști și a unor medici pentru ”favorizarea infractorului”, în legătură cu faptul că au împiedicat, au ajutat, au transportat și au tratat un condamnat care vrusese să își tragă un glonț în cap.

O asemenea aberație face, pentru mine, din DNA una dintre cele mai abjecte, mai jegoase și mai ticăloase instituții care au existat vreodată pe planeta asta.

Probabil că marinarul, după criza de nervi datorată faptului că Năstase nu a ajuns din prima noapte la bulău, a mai făcut încă o criză că ăla n-a murit.

E drept că văzusem deja de săptămâna trecută câțiva băsiști lătrând cu privire la ”lașitatea de a nu te supune justiției și a încerca să o eludezi sinucigându-te”.

Puse cap la cap, lucrurile se leagă și se limpezesc.

Din păcate tabloul ce ni se arată este înspăimântător: polițiști cercetați pentru că nu au lăsat un om să se împuște în cap, medici cercetați pentru că nu l-au lăsat să sângereze până la moarte, personaje sinistre aflate în funcții importante care dau ordine la televizor ce să facă și ce să ia în considerație magistrații, magistrați pudibondo-masochiști dependenți de televizor...

E... crâncen!

Și toate astea, toată mizeria asta umană, toate fecalele astea instituționale pentru că un om..., UN SINGUR OM..., UN SIMPLU OM, a vrut să-și vadă rivalul la pușcărie pentru o ipotetică consolidare a propriei poziții de putere.

Nu mi se pare normal ca polițiștii și medicii să fie anchetați pentru că au salvat viața unui om, doar pentru că o intoxicată etilic și o duduie cât un T34 consideră, așa cum le-a spus stăpânul lor, că un diagnostie este suspect.

Revenind la ”comentarea” acțiunilor magistraților, în virtutea unui drept foarte drag mie, DREPTUL LA LIBERĂ EXPRIMARE, vreau să le spun doar câteva cuvinte, de încheiere, fecioarelor neprihănite care plutesc diafan prin parchete și instanțe de judecată:

OPRIȚI, DRACULUI, TELEVIZOARELE ȘI CITIȚI DOSARELE PE CARE LE AVEȚI ÎN FAȚĂ!