Acum 6 luni și ceva am fost demis din Poliția Română pentru că am îndrăznit să critic ”președintele, guvernul, PDL, întregul aparat de stat și poporul român”.
Am contestat sancțiunea și ”încă mă judec”, deși, sincer, nu îmi fac iluzii cu privire la justiția din România.
Între timp lucrez în sistemul privat.
Deci, cel puțin teoretic, nu ar mai trebui să consume statul român resurse pentru mine.
Doar teoretic!
Tabelul de mai sus reprezintă statistica vizitatorilor din ultima lună, după ISP (internet service provider), adică cine este administratorul rețelei de unde îmi vine vizitatorul.
Numerele din partea stângă sunt adăugate de mine și reprezintă ”locul în clasament” al ISP-ului.
Deși pe cele cu un singur vizitator le consider vizite accidentale, observ că onor Serviciul de Telecomunicații Speciale a făcut o adevărată pasiune la adresa mea. Dacă nu ar fi denumirile diferite în română și engleză, STS ar fi pe locul 10, deoarece rețeaua care ocupa în acest tabel locul 10 ”mi-a dat” doar 21 de vizitatori. STS-ul, în română și în engleză, ”mi-a dat” 23. Adică aproape în fiecare zi, un distins salariat al serviciului de Telecomunicații Speciale îmi accesează blogul. Probabil accidental. ;)
Probabil că și la ”alții” mai intră ceva ”ochi albaștrii”, dar neavând probe, nu mă pot pronunța.
Oricum, STS+Ministerul Administrației și Internelor+Ministerul de Justiție+Directoratul Comunității Informative+Societatea Națională Radiocomunicații S.A. însumează cam 2% din vizitatorii UNICI în ultima lună.
Vizitator unic înseamnă adresa IP, indiferent cât de multe accesări are într-o zi.
Deja, cum ar zice americanul, ”is a commitment”.
Și sincer, nu cred că acești ”vizitatori” sunt oameni care, într-un fel sau altul, apreciază ceea ce scriu.
Dacă aș fi crezut asta nu mai scriam acum, pentru că le-aș fi făcut un rău.
Dar cei care sunt (încă) ”în sistem” și vor să vadă ce mai scriu, o fac, din câte știu eu, de acasă, nu de la serviciu.
Iar statisticile pe lunile trecute arată cam la fel, mă puteți crede pe cuvânt, că nu mai stau să le sortez.
Dacă va trebui, poate o să o fac, dar acum consider că nu are rost.
Acum consider că ar avea rost o întrebare:
M-AȚI DAT AFARĂ CA SĂ NU SE SUPERE MARINARUL. AȚI VRUT SĂ MĂ SCOATEȚI NEBUN. AȚI ÎNCERCAT SĂ ÎMI ATACAȚI FAMILIA ȘI PRIETENII, DE UNII NU MAI AU CURAJ SĂ ÎMI RĂSPUNDĂ LA TELEFON. AȚI ÎNVÂRTIT JUSTIȚIA DIN ROMÂNIA CUM AȚI VRUT VOI, CĂ S-A PRONUNȚAT JUDECĂTOAREA FĂRĂ SĂ AIBĂ TOATE ACTELE ÎN FAȚĂ, DAR SPUNÂND CĂ NU SUNT CONCLUDENTE.
V-AM DEMONSTRAT CĂ POT STA DREPT ȘI AM CAPACITATEA DE A MĂ DESCURCA ȘI ÎN AFARA ”SISTEMULUI”.
NU MAI AM NIMIC CU VOI, CE MAI VREȚI DE LA MINE?
Vă deranjează că foștii colegi încă mă salută pe stradă?
Vă e frică de faptul că s-a schimbat ”puterea” și că va veni vremea să plătiți pentru ticăloșiile făcute mie și altor mii de oameni?
De ce consumați banii mei urmărindu-mă?
DE CE?
mishoo,
RăspundețiȘtergereie fanii tai, nu tre' sa te superi!
Cu prietenie,
El Jefe
Jefe, de astfel de ”fani” mă pot lipsi. Și oricum, în timpul serviciului să puie mâna să muncește, nu să se dea pă net pă banii mei. :D
Ștergere