”Artileria grea” a plagiatelor

PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier. 

Asta înseamnă, conform Dicționarului explicativ al limbii române.

Sincer, m-am săturat de toate rahaturile astea. În fiecare săptămână mai apare câte o acuzație de plagiat ”în presa străină”.

Culmea, toate acuzațiile sunt despre oameni aflați în opoziție cu băsescul.

Bănuiesc, pe cale de consecință, că ”lucrările” udrei, igașului, bocului și a altor ”magistrii” apropiați băsescului  sunt, fără îndoială, niște capodopere de cercetare și inovație în domeniile respective.

Singurul despre care nu se emit acuzații de plagiat este însuși chiriașul de la Cotroceni, asta poate și datorită faptului că, în afară de rapoartele informative ținute la secret, personajul nu a mai scris mare lucru în viața lui. 

Însă tactica marinarului e foarte bună, trebuie să recunosc.

Majoritatea populației ”de rând” habar n-are cum se întocmește o lucrare de licență, de masterat sau doctorat. Chiar și mulți dintre cei care ”posedă” astfel de titluri au foarte puține puncte comune cu materia respectivă, lucrările fiind cumpărate pur și simplu. Doar nu credeți că un ministru al dezvoltării și turismului, de exemplu, care mănâncă mai mult prin benzinării, are timp să stea sute de ore în bibliotecă și în fața calculatorului ca să strângă date și apoi să redacteze lucrarea.

Doar cei care și-au făcut lucrările ”pe bune” știu că e imposibil să te prezinți cu o lucrare 100% originală, pentru simplul motiv că orice comisie de examinare îți va cere, mai întâi de toate, BIBLIOGRAFIA.

Într-o lucrare de acest gen trebuie să incluzi, obligatoriu, păreri și citate din lucrările unor autori consacrați în domeniu, ca suport a ceea ce reprezintă propriul punct de vedere asupra problemei, dacă ai așa ceva.

Așa că, faptul că în lucrarea de... orice a lui X sau Y sunt ”pasaje întregi” din opera nu știu cărui autor, e un lucru perfect normal, atâta timp cât, conform definiției din DEX, nu le prezinți ca pe ”creație personală”.

Dar treaba asta nu o înțeleg mulți.

Dacă toată mascarada asta penibilă ar fi, așa cum cred imbecilii, ”o campanie de demascare a plagiatorilor”, simpla cercetare aleatorie a unor lucrări din orice domeniu ar trebui să conducă la anularea tuturor titlurilor și diplomelor universitare nu numai din România, ci și din totă lumea. Și nu exagerez.

Cred că nici Stephen Hawking nu ar scăpa, fiindu-mi greu să cred că geniul său a pornit de la 0 și nu și-a fundamentat teoriile pe cercetări anterioare ale altora, măcar ca bază de pornire.

Așa că să mă mai scutească băsiștii cu porcăriile astea securistice!

Tare aș vrea să citesc și eu lucrarea de licență a doamnei notar cu vânzări anterioare, să văd dacă e ”originală”.

Fiind, la rândul meu, licențiat în drept și master în științe penale, cred că mă pot antepronunța, până la o improbabilă lectură a operei respective, și să spun că sunt cel puțin 2-3 citate pe o pagină.

Și nu mai țipă nimeni de plagiat.

Dar e greu...

Tactica băsesciană este de manual KGB pentru începători. Teoria e simplă: opinia publică nu poate ”digera” mai multe subiecte deodată. De aceea, lansarea unei noi acuzații sau zvon le trece pe cele anterioare în ”memoria pasivă”, de unde pot intra în subconștientul colectiv, devenind ”adevăruri de când lumea”, oricât de aberante și aiuritoare ar fi ideile respective.

Un exemplu clasic și foarte mediatizat este ”cazul Elodia”. Mai întâi s-a lansat ideea că Cioacă și-a ucis soția. După aceea s-a venit cu posible trasee, cu făcutul nevoilor, cu Tolea, cu Magda, cu clarvăzători, cu... iar lumea le-a urmărit și comentat fiind convinsă că ăla și-a mazilit nevasta, deși nu exista și nu există nici măcar o probă care să susțină această ipoteză. Să fiu bine înțeles, eu nu zic nici că a făcut nici că nu a făcut, Cioacă, ceva. Spun doar că nu există dovezi.

La fel și cu porcăriile astea cu plagiatele.

Săptămâna trecută (coincidența coincidențelor) s-a lansat zvonul că Ponta și-a luat doctoratul cu un plagiat. Urma ca arestarea și încarcerarea lui Năstase să ”acopere” subiectul Ponta și să-l treacă la ”știute ca adevărate” în mentalul colectiv”.

Doar că, așa cum am mai spus, tentativa de sinucidere a fostului premier le-a cam dat peste cap planurile băsiștilor, captând atenția totală a opiniei publice interne și internaționale.

Probabil în zilele și săptămânile care urmează vom asista la o ”revigorare” a subiectului, mai ales pe fondul ”războiului” din ce în ce mai fățiș și ”pe contre” dintre pirat și noua guvernare.

PS

Cererea băsescului ca un ministru propus să declare pe proprie răspundere că nu a plagiat, mi se pare un gest de o nesimțire ieșită din scală.

Pe aceeași logică, udrea ar trebui să declare că singurul bărbat din viața ei a fost cocoșul, macoveia că nu a băut niciodată băuturi alcoolice iar eba că a ajuns europarlamentar prin forțe proprii.

Nu că n-ar fi în stare să mintă zâmbind, dar simpla pretenție de acest gen ar fi o măgărie.

PPS
Era să uit!
Vreau să spun că prefer oricând un plagiator unui dictator.
Măcar plagiatorul citește niște lucrări (știe să citească), vede că-s bune (are cunoștințele și capacitatea de a-și da seama de acest lucru), le copiază (știe cu calculatorul) și le ajustează ca să se potrivească și să aibă o noimă (deci muncă de creație).
Dictatorul ”se citește” și ”se citează” doar pe sine. Iar de multe ori o face prost.