Cât om mă socot, duc pe frunte toţi spinii,
Şi crucea mi-o port, ca şi când aş zbura,
Căci omul e om cât mai are opinii,
Aceasta-i opinia mea.

Adrian Păunescu

joi, 17 ianuarie 2013

Ha(r)ineala de la CSM

Nu mai e nici un secret, cred, pentru nimeni, faptul că la CSM, Consiliul Superior al Magistraturii carevas'zică, e o cafteală pe viață și pe moarte.
Miza este controlul asupra acestei instituții care, culmea, ar trebui să asigure independența și bunul mers din justiție.
Conform obiceiului din instituțiile băsificate (servicii, parchete etc), la CSM s-a procedat la ”rocada mică”, odată cu încheierea mandatului fostei președinte. Adicătelea vicepreședinta a trecut președintă.
La fel cum a fost la Parchetul General.
Numai că noua madamă numită (și nu aleasă, conform propriilor afirmații), a stârnit o adevărată furtună în rândul magistraților, mai ales judecători.
În primul rând pentru că modul în care a fost ”aleasă” seamănă al dracului de mult cu celebrul ”dicton” comunist: ”nu contează cine votează, contează cine numără voturile”. Adică nu știe nimeni cum a ajuns duduia în foncție.
În al doilea rând, ceea ce consider eu că este de o importanță capitală, madam este procuror și devine, prin funcția deținută, un fel de ”șefă” a judecătorilor cărora să le asigure independența și alte vorbe d-astea.
Nu merge!
Las la o parte faptul că procurorii sunt subordonați întotdeauna cuiva, în ultimă instanță politic.
Vreau doar să invoc argumentul logic al art. 131 alin 3 din Constituția României, care spune că: ”Parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată,...”
Deci, fără a vrea să minimalizez importanța Parchetelor (și a procurorilor), acestea sunt, conform Constituției, niște instituții ”de suport” ale instanțelor.
Funcționând ”pe lângă instanțe”, Parchetele și implicit procurorii, se află într-o dependență legală de acestea. Dacă o instanță se desființează sau se redenumește (avem exemplul ICCJ, fost CSJ), unitatea de Parchet ”atașată” intră automat în același proces. Reciproca nu este valabilă și nici măcar posibilă.
ESTE OBLIGATORIU să existe Parchet oriunde există instanță de judecată. Reorganizarea Ministerului Public, însă, nu are nici un fel de impact asupra instanțelor.
Din acest motiv, conducerea CSM de către un procuror este ca și cum ai pune la comanda unui vapor, pe cambuzier sau pe mecanic (asta pentru cunoscători).
Unde mai pui că doamna are și ”o mapă profesională” nu prea onorantă, de vreme ce un cetățean a stat un an și ceva la pușcărie pe semnătura ei.
Oricum, lupta pentru controlul asupra CSM devine din ce în ce mai dură, de vreme ce un judecător, membru CSM, care a ”îndrăznit” să-i ceară madamei să se ducă opt cu-a brânzii, a fost declarat ÎN ZIUA URMĂTOARE incompatibil de către... ANI, Agenția Națională de Integritate, un alt monstru la dispoziția Cotrocenilor.
Să fiu clar înșeles!
Nu cred că, odată băsiștii alungați, vor veni în instituții niște fecioare ingenue care să se crucifice pentru binele public.
E evident că e o luptă pentru putere, iar când ”ăștia” vor pleca, or să vină ”ăilalți”.
Dar eu aș vrea să nu mai vomit așa de convulsiv când aud câte un jmecher cu cătușe la mâini spunând (pentru televiziuni, evident): ”eu am încredere în Justiție”.
Cine dracu' ar putea avea încredere într-o Justiție bazată pe HA(R)INEALĂ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.