Teoria relativităţii

Care e diferenţa între un nebun şi un erou?

Amândoi văd ceea ce alţii nu pot vedea.

Amândoi cred în ceea ce alţii consideră incredibil.

Amândoi luptă pentru a arăta celorlalţi lumea de dincolo de evident

Atunci unde sunt diferenţele? Sau, mai bine zis, există diferenţe?

Singura diferenţă...?

Gradul de nebunie.

Şi un pic de noroc asezonat cu poziţionarea de partea "corectă" a istoriei.

Dacă eşti destul de nebun pentru a îţi susţine la infinit ideile şi ai norocul ca acestea să fie şi acceptate, combinat cu o "pilă la cel care scrie cartea de istorie"... te-ai scos. Eşti erou.

Dacă, dimpotrivă, accepţi la un moment dat că ideile tale sunt greşite, sau chiar şi numai că sunt, momentan, irealizabile şi greu de înţeles pentru alţii... pregăteşte-te pentru o vacanţă eternă la balamucul istoriei, iar "cel care scrie cartea de istorie" te va trece, cel mult, la rubrica "Nebuni periculoşi sau amuzanţi".

Până la urmă, succesul de moment al impunerii, uneori cu forţa, a unor idei, acţiuni, atitudini, chiar dacă ele au fost, ulterior, infirmate, blamate sau etichetate drept criminale, stă la baza "procesului tehnologic" de separare a eroilor de nebuni.

Dacă cei 300 de spartani de la Termopile erau călcaţi în picioare de perşi, totă lumea i-ar fi catalogat ca "nebuni" deoarece, logic, nu poţi să lupţi cu 300 de oameni împotriva a aproape 1.000.000.

Dar au câştigat, s-au impus şi au devenit eroi.

Să nu fiu greşit înţeles. Nu minimizez în nici un fel vitejia, dăruirea, spiritul de sacrificiu...

Nu!

Doar încerc să analizez modul de percepţie a unor fapte.

Gândiţi-vă cum ar fi fost privit, de exemplu, Tudor Vladimirescu, dacă revoluţia condusă de el ar fi fost reprimată imediat.

Dar a ajuns la Bucureşti, boierii ţării i s-au închinat... şi a trecut în rândul eroilor.

Sau, ca să ajungem în zilele noastre, dacă Revoluţia din 1989 era înăbuşită la Timişoara. Erau toţi nişte "golani nebuni, unelte ale serviciilor secrete străine".

Dar sunt eroi.

Contează mult şi cine scrie istoria...

Adică... Fidel Castro e cam erou în Cuba. La fel şi Chavez în Venezuela. Am avut mai deunăzi exemplul cu Kim Jong Il în Coreea de Nord.

La ei în ţară, pentru o bună parte a populaţiei, aceşti oameni sunt sau au fost eroi.

Nu comentez îndoctrinarea ideologică, manipularea, "spălarea creierelor"...

Pentru unii sunt eroi, indiferent de motive.

Pentru "lumea civilizată" (ghilimelele sunt intenţionate şi răuintenţionate), persoanele de mai sus nu sunt decât nişte nebuni ajunşi la conducerea unor state.

Asta dacă ne luăm după cărţile de istorie din "lumea civilizată" (aceleaşi ghilimele).

Dacă am citi cărţile de istorie din ţările amintite, am avea surpriza să constatăm că... americanii sunt naşpa..., că Obama e "de porc"..., că Franţa e o adunătură de criminali..., că Marea Britanie e... orice...

Se cam termină cu eroii. Încep nebunii.

Marii eroi exploratori, cuceritori, descoperitori, ai lumii ar pute, lejer, să fie întrebaţi câţi băştinaşi au căsăpit pentru simpla vină că îşi apărau pământurile.

Geronimo, eroul indienilor americani, e cvasinecunoscut, pentru că a fost învins.

Eroii fiecărei religii au, de foarte multe ori, "ascunse în dulapuri" multe "schelete" de "necredincioşi".

Diferenţa e dată de reuşita acţiunii şi de "cel care scrie cartea de istorie".

Că altfel, toţi nebunii ar fi eroi.

Sau invers.