Cât om mă socot, duc pe frunte toţi spinii,
Şi crucea mi-o port, ca şi când aş zbura,
Căci omul e om cât mai are opinii,
Aceasta-i opinia mea.

Adrian Păunescu

joi, 2 septembrie 2010

Un circ macabru

Astăzi s-a consumat ultimul act din jalnica mascaradă a remanierii guvernului.
După "dezbateri furtunoase", membrii PDL au decis remanierea a 6 miniştri, în ciuda presiunilor unui grup perceput ca telecomandat de la Cotroceni, care cerea demisia primului ministru şi constituirea unui nou guvern.
Acest fapt, această aparentă opoziţie a lui Boc faţă de Băsescu a fost interpretată de mulţi analişti reputaţi ca o "emancipare"a PDL faţă de Preşedinte.
Nu cutez a pune la îndoială părerile unor oameni evident mult mai pregătiţi şi mai informaţi decât mine, să dea Dumnezeu să aibă dreptate, însă, păcătuind probabil prin trufie, spun: ŞI DACĂ...?
Şi dacă totul a fost un circ magistral regizat?
Îmi amintesc o replică dintr-un film ce avea ca subiect serviciile secrete americane, replică spusă de profesor celor care "aspirau" la a fi apioni: "În lumea noastră nimic nu e ceea ce pare a fi".
Repet, nu vreau să contrazic părerile unor reputaţi analişti politici, ci doar să lansez o ipoteză.
Mie mi s-a părut totul un circ.
"Emanciparea" PDL faţă de Băsescu nu mi se pare credibilă. În primul rând, dacă Boc nu mai ascultă de acesta, de ce a organizat remanierea EXACT în ziua hotărâtă de Preşedinte? Dacă Boc nu considera oportună "sugestia" stăpânului său, putea să zică ceva de genul "şefu', mie îmi plac miniştri mei".
Era simplu.
În al doilea rând, din cei 6 miniştri remaniaţi, 2 erau apropiaţi lui Băsescu, însă ştim bine că piratul nu e sentimental şi că dacă "îi slujeşte mai bine", se descotoroseşte rapid de oricine. Alţi doi sunt exact oamenii percepuţi ca fiind căzuţi în disgraţia lui "Zeus", iar ultimii sunt nişte neica nimeni.
Remanierea lui Videanu şi Berceanu însă păstrarea lui Blaga (şi el cotat "în scădere" în preferinţele lui Băsescu), care nici măcar nu a catadicsit să fie prezent, ceea ce denotă faptul că ştia dinainte că nu este vizat, îmi spune mie că cei doi "grei" ai partidului au fost trimişi la "curăţătorie", fiind scoşi din prima scenă poate tocmai pentru a ieşi din memoria colectivă ca ţinte pentru ura populară.
Ei se vor ocupa "de partid" şi de pregătirea viitoarelor alegeri. Păstrarea lui Blaga în guvern e făcută şi ea cu cap, Băsescu neavând, la ora actuală, nici un om în care să aibă atâta încredere încât să-i dea "internele".
Dacă ar fi fost revoltă "pe bune", sunt sigur că, în capul listei de remaniere s-ar fi aflat Udrea , percepută şi confirmată în nenumărate rânduri ca vocea feminină a lui Băsescu.
Chiar şi miniştri noi sunt, majoritatea, oameni de casă ai Preşedintelui, aşa că "revolta" nu mai are substanţă, pentru că, dacă vrei să scapi de cineva, nu racolezi oamenii lui în echipa ta.
Din punctul meu de vedere, Băsescu a încercat, şi în mare măsură a reuşit, să dea o lovitură de maestru pentru imaginea PDL.
Pentru că Băsescu are nevoie de PDL deoarece peste 4 ani îi va expira ultimul mandat legal ca preşedinte, şi are nevoie de un partid puternic care să îl propulseze în funcţia de prim ministru, pe modelul idolului său secret, Putin. Ori PDL-ul era în picaj grav, tocmai datorită faptului că era perceput ca un apendice al chiriaşului de la Cotroceni.
Aşa că s-a jucat sceneta penibilă şi macabră a "revoluţiei" faţă de Băsescu, pentru ca partidul şi noul guvern să fie percepuţi ca "Albă ca zăpada" care, după ce stă în pădure cu 7 pitici sihaştri, se prezintă ingenuă şi perfect virgină în faţa prinţului pe care îl prosteşte să o ia de nevastă.
Nu voi proceda ca Lăzăroiu şi voi spune că cei 7 pitici sunt reprezentaţi de Băsescu iar prinţul cretin este poporul român.
Astfel, vom "lua" un guvern Boc ţ-şpe, cu Udrea, Funeriu şi, mai nou, Boagiu, şi un partid cu aceiaşi eterni Blaga, Videanu, Berceanu, Udea, Anastase, Hoară, Eba, Boureanu ş.a, ca pe nişte "entităţi" nou-nouţe, numai bune de ascultat orbeşte şi de votat în prostie.
Nu cred în reformarea clasei politice. Nu cred în revolta lui Boc faţă de Băsescu, mai ales că nu găsesc nici un argument logic pentru asta.
Cred doar că "nimic nu e ceea ce pare a fi".
Ceea ce pare un eveniment remarcabil, este, de fapt, un circ macabru, pentru că se joacă pe cadavrul României şi pe cadavrele noastre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.