"Sfânta Evanghelie după Luca
Cap.6
29. Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa;
Sfânta Evanghelie după Matei
Cap.5
39. Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept. întoarce-i şi pe celălalt."
Aceste două îndemnuri creştine ar trebui să devină în cel mai scurt timp filosofia de căpătâi a tuturor românilor.
Nu de alta, dar nu se ştie niciodată când şi unde dai peste Preşedintele României Traian Băsescu sau, mai nou, peste vreun membru al familiei sale. Sau, poate, cine ştie, "virusul zmetiei" să se răspândească şi la apropiaţii familiei prezidenţiale şi să înceapă şi... madam Udrea să împartă "perechi de pălmi" în stânga şi în dreapta. La Boc nu mă gândesc, că săracul, la cât de pricăjit e (cu toată "sala" lui), dacă nu se vaccinează urgent, ajunge să se caftească singur din lipsă de "sparing partner".
Oricum cred că preşedintele, împreună cu toată familia sa, şi-au pus în gând să aducă poporul român pe calea dreptei credinţe şi să îşi înveţe "mioarele rătăcite" cum vine treaba cu întorsul obrazului.
Am mai observat ceva.
Nici Băsescu Traian, nici Băsescu Mircea, nici măcar aia mică, EBA, de care zicea mă-sa acum câţiva ani că o cam lipeşte de ziduri prin casă, NU LOVESC CU PUMNUL.
O fi pe principiul: "Dau cu palma, că dacă dau cu pumnul bag bou' în conservă".
Şi nici creştineşte nu ar mai fi, că doar familia Băsescu este cunoscută în ţară şi chiar peste hotare ca apărători vajnici ai credinţei seculare a poporului român. Nu se lăuda Traian că "a creştinat un musulman"? Nu l-a ţinut Mircea în braţe pe ăla mic al lui Bercea Mondialu'?
E pe bune, frate...
E cu credinţă, cu alea...
Şi d-aia ăştia din familia Băsescu, cum văd un păcătos, cum simt nevoia să îl mântuiască. Şi, jap, una peste mestecătoare. Nu contează dacă e copil, femeie sau bărbat. Ochiul format al apostolilor neamului, Traian şi Mircea, văd păcatul oricare ar fi întruchiparea sa şi imediat se acţionează pentru eradicarea acestuia.
Pe mine mă surprinde un lucru:
De ce nu "convertesc" ăştia... nu ştiu... să zicem luptători de K1 şi fără o armată de SPP-işti.
Era şi un banc odata: de ce sunt atâtea ONG-uri împotriva hainelor de blană şi nici una împotriva gecilor de piele? Pentru că e mult mai uşor să hărţuieşti cucoanele bogate decât bandele de motociclişti.
Aşa şi familia Băsescu. E copil, e femeie, am 100 de SPP-işti lângă mine? Sar la bătaie.
E vreunul mai răsărit, mai vânjos, mai "cu carnea bătută" şi sunt singur? Stau dracu' în banca mea.
Fratele meu! Dacă te simţi smardoi de port, vino, trăi-ţi-ar neamu să o dăm parte-n parte, bărbăteşte, golăneşte, cum vrei tu.
De ce nu dai tu o zmetie lu' unu care e măcar cât tine, şi tu să fi singurel. Sau, vorba lu' Videanu, tu să fii cu nevasta şomeră şi copilu' la facultate.
Chiar aştept ziua în care cel "adus pe calea cea dreaptă" de un membru al familiei prezidenţiale se va nimeri să fie un băieţaş crescut mai departe de Dorobanţi, iar SPP-iştii să aibă o secundă de neatenţie. Şi să mi ţi-l târnuiască cetăţeanul contribuabil şi votant pe Băsesc (oricare) pe asfaltul pe care Traian a scris, demult "aici sunt banii dumneavoastră".

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.