De zile şi săptămâni nu mai aud nimic în mass-media românească în afară de REMANIERE.
Subiectul "a prins" atât de mult încât, până şi pentru oamenii de pe stradă, nu mai există grija zilei de mâine ci doar febra remanierii guvernamentale.
Ai impresia că de această acţiune depinde nu soarta României, ci a întregului univers.
Sincer, eu cred că e o prostie.
În primul rând, guvernul ăsta nu ar trebui remaniat, ci demis. În al doilea rând, nu cred că se vor face schimbări de fond ci, în dulcele stil mioritic, va fi vorba doar de o "rotire a cadrelor" şi, eventual, de a da pulimii ceva de "sfâşiat", ca să-şi mai potolească setea de "sânge".
După care guvernanţii se vor întoarce la "făcut bani", iar "poporul" la murit de foame fericit că "l-a dat p-ăla afară".
Vreau să amintesc doar cazul fostului ministru de finanţe Pogea, care a fost "pedepsit" fiind luat de la minister şi pus în multe consilii de administraţie de unde ia foarte mulţi bani.
Crede cineva că de data asta va fi altfel?
Eu nu cred. Şi asta pentru că "gurile" celor care au participat la jaful naţional trebuie ţinute bine închise, şi nu riscă nimeni să-i dea un şut în cur unui ministru, ca pe urmă să înceapă ăla să spună ce ştie.
Pot să pariez oricât că "remaniaţii" se vor consola prin nişte consilii de administraţie sau prin nişte fotolii de director pe la agenţiile guvernamentale.
Şi chiar presupunând că p-ăia de-i uşuie "îi dă pe mâna gâdelui", tot nu am motive să mă bucur.
Un vechi proverb românesc spune: "Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor."
Oricât aş fi de împotrivă cu termenul de "stăpân" (de ce dracu' tre' să avem noi, mereu, stăpâni?), nu pot să nu remarc aplicabilitatea perfectă la situaţia actuală.
Şi dacă "îi taie capul" lui Şeitan, lui Vlădescu, lui Berceanu, Videanu, Blaga, Ceke, Funeriu... pe cine aduce în loc?
E Băsescu vreun Houdini să scoată din pălărie nişte laureaţi ai premiului Nobel care să scoată România din criză în trei zile?
Şi dacă da, e cu atât mai ticălos că nu a făcut-o până acum.
Nu, frate! În locul alora de pleacă vor da buzna bourenii, hoarii şi, de ce nu, tânăra generaţie de băseşti prin reprezentanta ţării la Parlamentul European.
Aşa că remanierea guvernamentală, după umila mea părere, e ca o curvă versată de pe centură. Îţi ia banii făcându-te să speri la plăceri nemaivăzute şi te lasă nerezolvat şi cu păduchi laţi.
Pe de altă parte, în timp ce toată lumea belea ochii la mirajul remanierii, pe culoarele instituţiilor bugetare începea să bântuie un moroi teribil: zvonul că în luna Septembrie "se vor da zile fără plată". La început 3, zilele s-au iubit şi s-au înmulţit ajungând la 5, moment în care "s-au stabilizat". Apoi au intrat în scenă zvonuri inepte de genul "ăia au intrat deja", deşi orice logică spune că nu ai cum să "intri în fără plată" în August pentru Septembrie.
Lăsând la o parte unele exagerări inerente circulaţiei oricărui zvon, nu pot să nu remarc "lucrătura" fină, profesionistă, de KGB-ist bătrân a celui care a lansat zvonul.
Pe de o parte, momentul lansării zvonului a coincis cu mijlocul lunii August, adică exact cu perioada în care mulţi bugetari au luat salariul ciuntin în mod "ciomic". Aşa că s-a creart"senzaţia" că salariul acela de căcat e destul de bun, faţă de perspectiva unei noi "ciomizări".
În al doilea rând, "scadenţa" zvonului, "data de îndeplinire" este luna Septembrie, adică exact luna în care mai toate confederaţiile sindicale au anunţat proteste împotriva măsurilor aberante ale guvernului. Se pune astfel o presiune imensă pe bugetari, în sensul de "staţi liniştiţi, că se poate şi mai rău".
Şi vor fi mulţi care, realizând că pe guvernanţi îi doare în cur de soarta poporului, vor intra în "modul conservare", adică vor sta liniştiţi în banca lor, fără să comenteze, supravieţuind cum pot, sperând că va trece urgia fără să-i afecteze prea tare.
Analizând aceste date trag concluzia că cel care a planificat aceste două treb'şoare, adică remanierea şi zvonul, e cineva foarte ticălos şi cu funcţie foarte înaltă în stat, dar care se pricepe cât de cât la manipulare.
Şi cum pe Emilaşu'..., pe nefericitul de Boc, nu îl pot bănui de inteligenţă, cred că toată încrengătura a fost realizată sub înaltul patronaj al bătrânului pirat-anticomunist-trăitor-la-Antwerp-ca-şef-al legaţiei-comerciale-a-României-pe-timpul-comuniştilor, actualmente chiriaş-nu-se-mai-dă-dus-de-la -Cotroceni.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.