Lucian Bute rămâne un mare campion

Am stat treaz noaptea trecută să văd meciul lui Bute cu Froch.

Nu îmi pare rău, deși Bute a luat bătaie.

Am văzut și la TV și pe internet tot felul de... oameni, ”regretând” faptul că ”și-au sacrificat somnul” ca să vadă meciul.

Sincer, meciul a fost oribil. Bute a fost de nerecunoscut.

De la faptul că, în timp ce se intonau imnurile, el urmărea, absent, camera de televiziune care ”îi făcea un primplan”, până la faptul că ”s-a dat” total englezului încercând să lupte în stilul acestuia.

Am practicat, în tinerețe, sporturi de contact și am ceva experiență în ringul de amatori, așa că pot să îmi dau o părere.

Cred că Bute a pierdut, în primul rând, meciul psihologic. I-a fost frică de Froch de la începutul meciului. De ce? Nu știu.

Oricum, e istorie. Sper să își recâștige centura în meciul revanșă.

Ce mă deranjează pe mine este mentalitatea cretină a românilor.

Când Bute era ”pe val”, tot melteanul își umfla pieptul când se vorbea despre ”Lucian al nostru”, cu convingerea imbecilă că el, melteanul, era ”coproprietar” al lui Bute și că succesul acestuia i se datora, în mod direct, lui.

Acum, totă lumea (sau majoritatea) face glume și emite maxime.

Mi-e silă!

În primul rând, nimeni din țara asta nu are nici cel mai mic merit că Lucian Bute a ajuns campion mondial și și-a apărat titlul de 10 ori în 5 ani. NIMENI!

Băiatul ăsta a plecat singur în Canada, a muncit pe rupte, a luptat în sute de meciuri până a ajuns campion. Abia atunci ne-am trezit și noi că ”avem un fiu al țării” care boxează.

Atitudinea asta de geambași de sclavi față de toți marii noștri... oameni din orice domeniu, mi se pare de-a dreptul grețoasă.

Nu am făcut niciodată nimic pentru ei. Nu i-am ajutat cu nimic, niciodată.

Când au ajuns campioni ”ne-am amintit că sunt ai noștri”. Nu campionii noștri, nu prietenii noștri, nu copiii noștri. SCLAVI NOȘTRI.

Sclavi care trebuiau să ne delecteze cu infinite ”succesuri”, fără să ceară niciodată nimic, fără să comenteze, fără să obosească... Fără nimic.

Am văzut asta la toți marii sportivi și nu numai.

Poate d-aia sportivii, actorii, artiștii etc, din alte țări îmbătrânesc bogați, liniștiți și adulați de public, în timp ce ai noștri mor în mizerie, dacă au ghinionul sau proasta inspirație să aleagă viața în România.

Din punctul meu de vedere, românii au o plăcere sadică de a-și călca în picioare idolii la care se închinau, masochist, cu o zi înainte.

Pentru mine, Lucian Bute rămâne un mare campion, indiferent de meciul de azi-noapte.

Sper să aibă puterea să revină în meciul revanșă. Dacă nu..., tot campion rămâne.

Sunt unii cretini care nu înțeleg că, oricât ai fi de bun, întotdeauna există unul mai bun ca tine. Nu înțeleg nici că în spatele unui titlu mondial la... orice, sunt mii de ore de muncă, mii de sacrificii și mii de lacrimi.

D-aia mă gândesc că, de fapt, majoritatea România nu își merită eroii, vedetele, campionii...

Că nu merită nimic...