Autobiografică

La ordinul  venit "de sus",
V-aţi năpustit precum orbeţii,
Să condamnaţi ce-aveam de spus
Şi să îmi smulgeţi epoleţii.

Nu a contat că eram bun,
Nu a contat c-aveam dreptate,
Voi m-aţi etichetat nebun,
Fiindc-am vorbit de libertate.

Aţi căutat aproape-un an,
Ceva, orice, "ca să mă lege",
Şi după ce-aţi muncit în van
Voi aţi comis fărădelege.

Nici prietenii nu mi-aţi cruţat,
I-aţi măcinat ca roata morii,
Că ce-aţi vrut, nu au declarat,
La voi, la interogatorii.

Şi aţi lovit, val după val,
Neluând în seamă, sau uitând,
C-aveam acelaşi ideal,
C-aveam acelaşi jurământ.

M-aţi ponegrit, m-aţi înjurat,
Ca să vă fie vouă bine,
Voi nici nu ştiţi câţi m-au sunat
Şi cât de mulţi gândesc ca mine.

Voi, ce vă credeţi absoluţi,
Călcând pe cel ce e mai mic,
Voi nu ştiţi "eu" cât sunt de mulţi,
Şi "voi" cât sunteţi de nimic.