Vreau un stat ca un comerciant cinstit

Știu. Unii vor zice: ”Bă, ești prost? Unde dracu' ai văzut comerciant cinstit?”

Nu mă refer la ”cinstea” de a da gratis, ci la ”cinstea” de a da omului produsul pentru care plătește, în cantitatea și de calitatea plătită.

Personal nu mai suport ideea că ”statul trebuie să aibă grijă”.

Nu, frate!

Statul să nu mai aibă grijă de nimeni și de nimic. Că de 22 de ani tot are grijă de toate și s-a ales praful de noi.

Să mai lase grija și să treacă la ”tarabă”.

Din punctul meu de vedere e un concept mult mai corect și mai aproape de realitate, pe care se bazează toate țările ”civilizate” la care noi ne uităm cu bale la gură.

E simplu: cetățeanul dă bani (impozite, taxe etc) pentru a ”cumpăra” anumite produse sau servicii. Cumpărăm de la stat servicii de sănătate, servicii de educație, șosele, siguranță...

Îmi doresc un stat care să aibă mentalitatea unui om de afaceri, a unei companii ”de succes”, adică să caute să își fidelizeze ”clienții” existenți și să atragă alții noi.

Până acum statul român s-a comportat mai mult ca un șmenar, ”fugind” cu banii fără să dea nimic în schimb.

Prin aceasta nu numai că nu a atras noi ”clienți” ci i-a gonit și pe cei proprii. E notorie înființarea de societăți comerciale în Bulgaria și înmatricularea autoturismelor în această țară (încercarea de a limita circulația acestora la 90 de zile e penibilă, ilegală și imposibil de realizat).

Este, cred, cel mai bun exemplu de ”gândire comercială”.

De ce unele state ”au succes”?

Pentru că strategiile lor sunt identice cu cele ale unei organizații private.

Bineînțeles! Întotdeauna conducătorii acestei ”companii” vor face un profit uriaș. Întotdeauna vor fi foarte bogați și își vor aduce rudele și prietenii.

Crede cineva că în SUA, Franța, Marea Britanie, Elveția sau în orice altă țară, e altfel?

Eu nu cred.

Eu cred doar că în aceste țări statul dă oamenilor ”lucrul” pentru care aceștia plătesc. Și chiar dacă (evident) există un câștig al ”comerciantului”, acesta este rezonabil, iar cetățeanul îl acceptă ca atare, fără să se simtă  păcălit sau, în cazul ultimilor 22 de ani în România, tâlhărit ”la drumul mare”.

Nu mai vreau să am o relație ”normală” cu statul.

Vreau să am o relație comercială, un contract comercial cu preț și ”meniu”, cu apostilă și ștampilă, cu care, la o adică, să mă pot duce la ”protecția consumatorului” și să ”închid” statul care mă înșeală.