Cum era să devin criminal

Am stat ceva în cumpănă dacă să public această întâmplare dar, pentru că îmi amorţise piciorul şi nu mai îmi ţineam echilibrul... iat-o:

Ieri, 06.05.2012, pe la ora 17.20, plec de la domiţiliu ca să-mi recuperez fiica cea mare de la ora de engleză.

La vreo 50 de metri de blocul unde locuiesc, la scara altui bloc, o haită de câini. Vreo 7-8, bine crescuţi. Mai trecusem de mii de ori pe lângă ei, fără probleme.

În momentul în care eram în dreptul lor, iese din scara blocului o dobi..., o creti..., o vac..., o doamnă care începe să le dea ceva de mâncare.

În clipa aia, un dulău maro, şchiop de piciorul stânga-faţă, în loc să halească, găseşte de cuviinţă a se desprinde de haită şi a alerga spre mine cu dinţii rânjiţi şi lătrând ca turbatul. Restul haitei abandonează festinul culinar şi i se alătură cu sârg, aşa că mă trezesc înconjurat de 5-6 dulăi (restul nu ştiu unde erau) cu colţii p-afară şi lătrând în spume.

Mă fac spre ei, ei se dau un pas înapoi, timp suficient cât să mă aplec şi să iau un pietroi cam de mărimea unei portocale, pe care Pronia Cerească îl amplasase acolo.

Mă ridic la timp ca să evit o tentativă de a gusta din gamba mea, comisă de maroniu.

Încerc să îi ard un şut, şchiopul se fereşte, după care ridic mâna cu pietroiul ca să-i crăp scăfârlia.

În acel moment creti..., doamna care stătuse şi se uitase liniştită începe să zbiere ca nebuna "să nu lovesc săracii căţei".

Am avut un moment de ezitare, recunosc, cui să-i crăp ţeasta, gândindu-mă că, până la urmă, câinii acţionează din instinct, după care am început să mă retrag strategic, pas cu pas, făcând gesturi ameninţătoare ca să ţin haita lătrândă la distanţă şi întrebând-o pe madamă de cam toate neamurile.

După vreo 10 metri haita m-a lăsat şi s-a întors la masă.

Bineînţeles că, la întoarcere, fiind şi cu fiica mea, am luat-o pe alt drum.

Şi acum regret că nu am folosit pietroiul, deşi nu sunt încă sigur pentru cine.

Asta e.