Uninominalul "pur", ţeapă pentru cretini şi pericol pentru democraţie

Adineauri, uitându-mă la televizor, am văzut o ştire conform căreia a fost adoptată legea privind "votul uninominal pur".

Nu ştiu dacă e definitivă treaba sau mai trebuie să treacă pe undeva, dar asta era ştirea.

Ce înseamnă asta?

Simplu.

La alegerile pentru Parlament, ăla de ia mai multe voturi în colegiul său, indiferent cât înseamnă "mai multe", este declarat câştigător.

Ştiu că mulţi... cetăţeni, vor zice: "Aşa, frate! Să nu să mai facă pă liste sau să să cheltuie bani pă două tururi. Pă cine votez io, ăla să să aleagă!"

Nu vreau să discut despre această categorie de... cetăţeni decât într-un singur fel: şi dacă "să alege" al meu, nu al tău?

Ştiu că ideea unor "economii" la buget îi seduce pe mulţi, de parcă banii "economisiţi" le-ar fi destinaţi în mod direct şi integral.

Din păcate, nici "economia" nu este cine ştie ce, nici banii nu ajung la cetăţeni, ci tot în "studii de fezabilitate".

Bine..., pe de altă parte nu pot să nu simt o oarecare satisfacţie văzând disperarea cu care portocalii, până mai ieri susţinători ai "uninominalului pur", că aşa zisese băsescul, acum schiaună împreună cu UDMR-ul (urale puternice!) împotriva lui deoarece sunt în pericol să dispară din Parlament.

Însă, una peste alta, lăsând la o parte cetăţenii care cred că democraţia şi libertatea e gratis undeva în univers şi pe satisfacţia pe care o simt văzându-i pe leii-paraleii de ieri transformaţi în pisoi, după părerea mea, "uninominalul pur" constituie un pericol grav la adresa democraţiei în România.

Spun în România pentru că poate mai există acest sistem în alte state, acolo unde şi cetăţeanul ştie ce e aia "să voteze" şi politicianul pe cine reprezintă.

La noi, unde se dau voturi pentru un litru de ulei, acest sistem poate duce la dezastru.

De exemplu, candidaţii partidului sau alianţei X poate obţine, în 70-80% dintre colegii câte 40% din voturi, iar contracandidaţii să se situeze sub acest procent. E perfect posibil la noi.

Conform acestui sistem, partidul sau alianţa X va avea 70-80% din numărul parlamentarilor.

În situaţia asta, din punctul meu de vedere perfect posibilă, eu nu m-aş mai simţii ca trăitor într-o ţară democratică.

Pentru că, având o majoritate covârşitoare, orice partid sau alianţă va cădea în "păcatul" atotputernicie, alimentat, pe drept cuvânt, de o opoziţie care, având 20-30%, ar fi mai mult cu numele.

Şi dacă pentru plecarea ungureanului a fost greu ca 15-20 de parlamentari ai puterii să treacă la opoziţie, gândiţi-vă că trecerea, în acelaşi sens, a 100 de parlamentari sau mai mulţi, este imposibilă.

Şi ar fi o... "dictatură parlamentară".

O dictatură.