Te reneg, populaţie a României!

Poporul român nu mai există.

În locul său a rămas o populaţie penibilă, vorbitoare de "romgleză" cu accent "mess".

Am avut revelaţia asta acum câteva zile când am văzut un interviu acordat de Dan Puric în 2009, dacă nu mă înşel.

Apoi, confirmarea a venit ieri, în ziua moţiunii de cenzură pe tema Codului muncii.

De ce vorbesc despre "populaţie" şi nu despre "popor"?

Pentru că "populaţia" este o adunătură de indivizi care, la un moment dat, ocupă un anumit teritoriu. Indivizii sunt aproape izolaţi unul de celălalt, interacţionând puţin sau deloc, iar dispariţia sau moartea unuia nu-i afectează cu nimic pe ceilalţi.

Cu "poporul" e mai complicat.

Un popor are în comun, ca liant între indivizi, noţiunile de "trecut", "prezent" şi "viitor".

Un popor gândeşte, simte, suferă şi acţionează într-o perfectă sincronizare a indivizilor săi, pentru binele indivizilor săi.

Un popor se bazează pe trecut, acţionează în prezent şi îşi asigură viitorul.

Un popor nu trebuie să aibă nici măcar o ţară, un teritoriu anume, pentru a fi un popor.

Dau exemplu poporul evreu, care timp de multe sute de ani a fost împrăştiat prin toată lumea, însă nu a uitat şi nu a abandonat niciodată visul comun la o patrie. Şi au acţionat toţi pentru a o câştiga. Şi au câştigat-o.

D-aia sunt un popor.

Pe teritoriul României nu mai există "poporul român".

Pentru că indivizii vieţuitori aici nu îşi mai cunosc trecutul (iar de cel pe care îl cunosc, parcă le e ruşine), nu fac nimic în prezent şi îşi distrug viitorul cu o ură aproape viscerală.

Teritoriul administrativ-teritorial cunoscut sub numele de România este locuit, momentan, de o populaţie care nu înţelege aproape nimic din specificul zonei, nu e interesată în a o conserva sau în a o folosi în mod logic şi raţional, ci doar de a suge cât mai multe resurse într-un timp cât mai scurt, după care, invariabil, teritoriul va fi părăsit.

Asta ar fi singura explicaţie logică a faptului că, în timp ce se dezbătea în Parlament o problemă de o importanţă capitală pentru toţi cetăţenii României, nu s-au găsit să protesteze decât o mână de nefericiţi.

Nu te poţi numi "popor" când mori de foame şi de frig în casă cu trei şube pe tine, dar îţi tremură izmenele de frică atunci când trebuie să îţi spui nemulţumirile.

Nu te poţi numi "popor", atunci când ai certitudinea că de mâine în colo tu, familia ta, părinţii tăi, copiii tăi, veţi fi ca frunza în bătaia vântului în faţa oricărui cretin care a ajuns şef pupând cururi sus-puse, şi totuşi să stai acasă şi să te uiţi la telenovele.

Nu te poţi numi "popor" atunci când alegi să lingi mâna care te loveşte, cu nădejdea cretină că, poate, nu te va omorâ.

Ştii ceva?

O SĂ MORI!

SIGUR!

Poate nu azi. Poate nici mâine.

Dar poimâine, stăpânul tău va găsi o altă javră, mai obedientă, mai simpatică, mai jucăuşă...

ŞI ATUNCI MORI!

Ne mai mirăm de ce primul ministru ungar zice ce zice...

Păi el conduce un popor, tăticu'!

Deşi din punctul meu de vedere, la "declaraţia" lui "vrem Ardealul" cel mai bun răspuns ar fi "ba pe mă-ta", nici nu pot să înghit totala lipsă de reacţie a populaţiei României şi a unui prim ministru român care o arde că-i mare ardelean, dar tace ca fecalul în boscheţi când este spânzurată efigia lui Avram Iancu.

Nu îndemn la nimic. Mie treaba cu "ne iau ungurii ardealul şi fug cu el" mi se pare o prostie, dar trecutul, istoria dispărutului popor român mă învaţă de IP şi de faptul că în unele zone, chiar şi acum, se vorbeşte încă de "măria sa Iancu, Crăişorul Munţilor".

Dar astea ar fi prerogativele unui popor...

POPULAŢIE A ROMÂNIEI, TE RENEG!