De două zile mă uit pe toate posturile de televiziune cum se întoarce pe toate părţile subiectul cutremurului din Japonia.
Ca orice om, am fost impresionat de amploarea dezastrului.
Dar am mai fost impresionat şi de pregătirea şi disciplina incredibilă a japonezilor.
Bine...! Oamenii sunt obişnuiţi, sunt învăţaţi încă de la grădiniţă ce să facă în cazuri d-astea, autorităţile au proceduri standard şi ştiu ce trebuie să facă...
Însă am mai remarcat un lucru care, sincer, m-a cam scârbit.
Reacţia românilor, începând de la televiziuni şi până la oamenii de pe stradă a fost de genul: "vine sfârşitul lumii, să ne rugăm la Dumnezeu".
PENIBIL!
Am văzut că s-au făcut slujbe la biserici pentru ca Dumnezeu să ajute poporul japonez şi toată lumea îi dădea cu "să ne ferească Dumnezeu".
E uimitor cât de religioşi devenim când vedem un dezastru.
Şi una-două, toată lumea e cu apocalipsa în gură.
Când a fost cutremurul şi tsunami-ul în Tailanda, apocalipsă.
Când a fost cutremur în Haiti, apocalipsă.
Când a fost cutremul în Chile, apocalipsă.
Acum în Japonia, apocalipsă.
Şi au mai fost şi altele.
Nu vreau să fiu înţeles greşit. Nu iau în derâdere imensitatea dezastrelor şi tragediile umane.
Însă de fiecare dată noi "băgăm program de mătănii" în cel mai pur stil mioritic, în loc să facem dracu' ceva.
De exemplu, în loc de rugăciuni pentru japonezi, sau în completarea rugăciunilor, ar fi fost bună şi o campanie de strângere de fonduri ca să se cumpere apă, mâncare, medicamente, pături, corturi, pentru sinistraţi.
Că e bine şi cu rugăciunea, dar parcă e bine şi cu ceva acţiune concretă.
Şi, decât să ne rugăm la Dumnezeu să nu ne lovească şi pe noi (apropo, aici se pune problema de "când", nu de "dacă"), nu e mai bine să ne folosim de răgazul dat de EL, şi să punem mâna pe hârleţ şi pe mistrie să consolidăm clădirile, să întărim digurile, să construim spitale rezistente şi şcoli sigure?
Că tot o vorbă românească zice că "Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă".
La cum arată România în momentul de faţă, un cutremur ca ăla din '77 ne transformă instantaneu în teren arabil.
Şi armată nu mai avem, ca să intervină în caz de calamitate.
Da' nuuuu...!
Noi stăm cu apocalipsa în gură, batem mătănii şi pupăm bălos icoane, rugându-ne să facă Dumnezeu o minune şi să se consolideze casele singurele, să răsară spitale din pământ ca ciupercile, să o ia apa la deal şi să ne ocolească...
Iar dacă o fi şi-o fi să vină nasolia, să trimită tot EL "armata îngerilor" să ne scoată de sub dărâmături.
Aleluia! Amin! Doamne fereşte! Doamne ajută! Scuipă în sân, fă 10 perechi de cruci şi bate 100 de mătănii.
Şi fugi de muncă precum "ucigă-l toaca" de tămâie.
Însă am mai remarcat un lucru care, sincer, m-a cam scârbit.
Reacţia românilor, începând de la televiziuni şi până la oamenii de pe stradă a fost de genul: "vine sfârşitul lumii, să ne rugăm la Dumnezeu".
PENIBIL!
Am văzut că s-au făcut slujbe la biserici pentru ca Dumnezeu să ajute poporul japonez şi toată lumea îi dădea cu "să ne ferească Dumnezeu".
E uimitor cât de religioşi devenim când vedem un dezastru.
Şi una-două, toată lumea e cu apocalipsa în gură.
Când a fost cutremurul şi tsunami-ul în Tailanda, apocalipsă.
Când a fost cutremur în Haiti, apocalipsă.
Când a fost cutremul în Chile, apocalipsă.
Acum în Japonia, apocalipsă.
Şi au mai fost şi altele.
Nu vreau să fiu înţeles greşit. Nu iau în derâdere imensitatea dezastrelor şi tragediile umane.
Însă de fiecare dată noi "băgăm program de mătănii" în cel mai pur stil mioritic, în loc să facem dracu' ceva.
De exemplu, în loc de rugăciuni pentru japonezi, sau în completarea rugăciunilor, ar fi fost bună şi o campanie de strângere de fonduri ca să se cumpere apă, mâncare, medicamente, pături, corturi, pentru sinistraţi.
Că e bine şi cu rugăciunea, dar parcă e bine şi cu ceva acţiune concretă.
Şi, decât să ne rugăm la Dumnezeu să nu ne lovească şi pe noi (apropo, aici se pune problema de "când", nu de "dacă"), nu e mai bine să ne folosim de răgazul dat de EL, şi să punem mâna pe hârleţ şi pe mistrie să consolidăm clădirile, să întărim digurile, să construim spitale rezistente şi şcoli sigure?
Că tot o vorbă românească zice că "Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă".
La cum arată România în momentul de faţă, un cutremur ca ăla din '77 ne transformă instantaneu în teren arabil.
Şi armată nu mai avem, ca să intervină în caz de calamitate.
Da' nuuuu...!
Noi stăm cu apocalipsa în gură, batem mătănii şi pupăm bălos icoane, rugându-ne să facă Dumnezeu o minune şi să se consolideze casele singurele, să răsară spitale din pământ ca ciupercile, să o ia apa la deal şi să ne ocolească...
Iar dacă o fi şi-o fi să vină nasolia, să trimită tot EL "armata îngerilor" să ne scoată de sub dărâmături.
Aleluia! Amin! Doamne fereşte! Doamne ajută! Scuipă în sân, fă 10 perechi de cruci şi bate 100 de mătănii.
Şi fugi de muncă precum "ucigă-l toaca" de tămâie.
Corect! Am vazut ca pe yahoo e un buton rosu in stanga cu "Help Japan". Am cautat si pe site-urile romanesti o campanie similara, sa ajut si eu cumva si nu am gasit nimic in afara de articole despre apocalipsa cu comentarii mai mult decat penibile. E adevarat ca Japonia e o tara mult mai bogata decat noi, dar in vremuri ca acestea oricine ar avea nevoie de ajutor.
RăspundețiȘtergere