”Avutul obștesc”

În ultimele zile, ”media” din România a fost ”zguduită” de o știre: jurnalistul Victor Ciutacu pleacă de la ”Antene” și se mută la România TV (RTV).

Știrea, cum era de așteptat, a stârnit pasiuni bruște și explozive la cei (foarte mulți, din păcate) cu un singur neuron și ăla în comă profundă. Toți imbecilii s-au repezit să comenteze și să arunce cu căcat în cel pe care, în urmă cu o săptămână, îl rugau să le fie far călăuzitor în ”lupta” împotriva băsescului sau, mai exact, să lupte el în timp ce ei urmăresc răzmerița la TV.

În mințile ”monoidee” ale unora, Victor Ciutacu, asemenea altor personalități ale vieții publice din ultimii 23 de ani, este un bun public, un ”avut obștesc” asupra căruia ei, uitătorii la televizor, au măcar un drept de dispoziție absolută dacă nu un drept de proprietate.

Pentru unii, faptul că ”își sacrifică timpul” stând în cur pe canapea și uitându-se la televizor cu sticla de țuică de pufoaică alături, le dă dreptul de a dispune ”ce”, ”cum” și ”când”, referitor la acțiunile celui care se află în fața camerei de filmat. Pentru acești oameni este un drept natural acela de a ”hotărâ” cum să-și trăiască ”vedeta favorită” viața profesională și chiar personală.

În fața ”plășmii” achiziționată în rate pe două'j dă ani și cu crivățul șuierând sinistru prin intestine, se clădesc sau se distrug cariere, se pun subiecte pe agenda publică, se grațiază sau se execută ”condamnați”, se căsătoresc sau ”se divorțează” oameni..., într-o frenezie delirantă a sentimentului de proprietate.

Iar când o persoană publică decide să facă altceva decât vrea ”Măria Sa publicul”... e deranj (vorba unui coleg). E ”furt din avutul obștesc”, frate!

Modul ăsta de gândire, mie îmi provoacă greață.

Cine mama dracului îmi dă mie dreptul să decid cum să-și trăiască altul viața?

Cine mama dracului a murit și mi-a lăsat moștenire dreptul de proprietate asupra unui alt om?

Cum pot să am eu tupeul de a-mi da cu părerea asupra felului cum un alt om își clădește viața, atâta timp cât, în foarte multe cazuri, viața mea e un dezastru?

Nu încerc să-i iau apărarea lui Victor Ciutacu. Nu cred că, de la înălțimea carierei sale jurnalistice, are nevoie de ”apărarea” mea.

Nu încerc nici să ”îmi fac un nume” pe seama domniei sale (e o strategie proastă să încerci să ”te ridici” vorbind de bine despre un om în care ”cetățenii” aruncă cu mizerii), nici ”să-i intru în grații” (nu-l cunosc personal).

Remarc doar grețoasa predispoziție a românilor de a considera că au vreun drept asupra celor care, prin eforturi personale și, de multe ori, prin sacrificii crâncene, au reușit să facă ceva cu viața lor.

Personal, îmi place jurnalistul Victor Ciutacu. E direct și nu se dă în lături de a critica, atunci când e cazul, chiar și persoanele despre care a recunoscut public că-i sunt prieteni.

Recunosc faptul că m-a întristat puțin plecarea sa de la ”Antene”, dar, până la urmă, omul are dreptul să-și decidă singur soarta.

Dacă își va păstra ”linia” pe care și-a clădit cariera până acum, singurul meu ”disconfort” constă în faptul că va trebui să pendulez între două posturi de televiziune pentru a urmări subiectele care mă interesează, dar s-a inventat telecomanda.

Până la urmă, omul are o familie la care trebuie să se gândească.

Interesul meu, ca telespectator, este să primesc informația care mă interesează, indiferent de postul de televiziune care o transmite.

Și, filozofic vorbind, faptul de a pleca de la statutul de ”semizeu” și a începe, practic, de la zero, mi se pare chiar de apreciat.

În rest..., sper ca imbecilii să înțeleagă odată și-odată că oamenii nu sunt ”avut obștesc”.