Ultima scrisoare din Afganistan

Îmbracă-te, mamă, în haine cernite
Și părul ți-l strânge în neagră basma,
Aprinde lumină în candele sfinte,
Trimite-l pe tata la Taica Părinte,
Un bob de tămâie să ia.

M-am dus să mă lupt în războaie străine,
Plătit de străini să fiu carne de tun,
Speram, maica mea, să ne fie mai bine,
Să nu mai rămâi fără bani de o pâine,
Să ai tot ce este mai bun.

Voiam să-mi trimit frățiorii la școală,
Să aibă, în viață, un alt început,
Să nu mai adoarmă pe scândura goală,
Să nu mai tânjească la o portocală,
Să aibă ce eu n-am avut.

Apoi mă gândeam să mă-nsor cu Maria,
Că-i harnică, bună și țin mult la ea,
Să facem, așa cum e dat, cununia,
Să pot, maica mea, să îți dau bucuria,
Nepoții de a ți-i vedea.

Am vrut toate astea, măicuță, știi bine,
Dar m-am întâlnit cu un glonte rebel,
Deșertul străin a supt viața din mine
Și-acuma mă-ntorc pe vecie la tine
Pe-afet, învelit în drapel.