Angelică fecioară de vorbă ne-nţeleasă
Şi sânge ce pulsează în ritmul altui cânt,
Ţărâna de sub talpa-ţi, nu-i glia mea de-acasă
Şi-ţi flutură cosiţa de boarea altui vânt.
Pe-altar străin pui fruntea cu ne-nţelese gânduri
Şi cartea ce ţi-i sfântă eu nu o înţeleg,
În mintea mea şi-n suflet sunt scrise alte rânduri
Şi-un alt botez făcut-a din mine om întreg.
Tu-mi cer să vin cu tine, să uit de a mea ţară,
Crezând că pot a rupe al vieţii mele fir
Venind să joc cu tine pe muzică barbară
Când sufletu-mi vibrează pe naiul lui Zamfir.
Sărutul tău sălbatic, cu gust sărat, de sânge,
Şi pielea ta bronzată, fierbinte, mătăsoasă,
Îi dau plăcere cărnii, dar sufletul îmi plânge,
Oricât mi-ar fi de bine, cu tine nu-s acasă.
Tu nu pricepi că-n mine simt Dunărea cum cură
Şi Marea mea cea Neagră, val după val, venind,
Simt forţa carpatină ce zace-n piatra sură
Şi soarele de-acasă în mine dogorind.
În mine urlă lupii ce mişună-n Vlăsie
Şi-n Bărăgan pământul se crapă însetat,
Mai tremură Vrâncioaia în munte, cu mânie,
Când crivăţul se sparge de stânca de bazalt.
Tu nu simţi toate astea, nu-mi înţelegi mândria,
Despre frumoasa-mi ţară tu nu cunoşti nimic,
Nu ştii că hăt, departe, acolo-n România
Mă simt om între oameni. Aici sunt venetic.
Adio, deci, adio, frumoasa mea barbară,
Rămâne amintirea acestui vis străin,
Eu mă întorc acuma în mica ţărişoară,
Să mă îngrop în glia de care aparţin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.