Neaşteptare

Venind la uşa mea din când în când,
Frumoasă cum te ştiu dintotdeauna,
Cu părul lung, pe umeri goi curgând
Şi ochii luminoşi precum e luna,

O să găseşti canatul larg deschis,
Şi-n cameră va arde lumânare,
Va mirosi în cameră a vis
Şi-a amintiri uitate de uitare.

Pe masă-or sta paharele cu vin,
Am pus alături şi pricomigdale,
Şi un buchet impar de flori de crin,
Metaforă a frumuseţii tale.

Va fi-n odaie cald, de va fi ger,
De va fi arşiţă, aici va fi răcoare,
Vor străluci planetele pe cer
Şi va cânta, la geam, privighetoare.

Pe pat vor fi cearşafuri de satin
Şi perne moi ca norii dimineaţa,
Pe trup să te atingă cald-felin
Şi răcoros să îţi dezmierde faţa.

Poţi să rămâi, dacă doreşti, la mine,
Sau poţi să pleci şi iar să vii, frumoasă,
Oricând deschisă-i uşa pentru tine,
Dar eu nu voi mai fi, nicicând, acasă.