Când vine seara pe la tine, doamnă,
Şi norii aduc vânt cu iz de toamnă,
Să te-nfiori pe sub cămaşa fină,
Cum o făceai când te luam de mână,
Şi braţele-mpreună-le la sân
Să nu-l îngheţe vântul cel nebun,
Şi strânge-ţi nodu-n ceafă, la basma,
Să nu-ţi atingă ploaia, pleata grea.
Dar să nu intri-n casă, doamnă dulce,
Oricât ai fi tentată de-a te duce,
Rămâi afară, printre vânţi şi toamne
Degrab-alungători de alte doamne,
Şi eu veni-voi pe un strop de bură
Să-ţi fur din zbor a nu-ştiu-câta gură,
Şi-ai să mă vezi în ceaţa de pe vale
Cum mă scufund în ochii dumitale.
Şi-atunci să-ţi aminteşti, iubită doamnă
Că te iubesc... Şi că acum e toamnă.
28.07.2010
Extraordinare poezii...
RăspundețiȘtergereCitindu-va postarile de pe topicurile unui anume forum, v-as fi caracterizat drept un pragmatic desavarsit.
Raman placut surprinsa sa constat ca exista si o latura romantica a caracterului dumneavoastra, pe care o exprimati nemaipomenit de frumos in versuri. Felicitari !
Mulţumesc!
RăspundețiȘtergerePragmatismul nu exclude romantismul.
Ca sa va dau un exemplu, vechii samurai (pragmaticii supremi din punct de vedere al luptei) aveau, în mod obligatoriu în educaţia pe care o primeau ca şi copii, "cursuri" de artă şi poezie.