"Ne trebuie mai multă demnitate"

Mărturisesc faptul că mi-au dat lacrimile când am făcut acest rudimentar montaj.

Am vrut să fac o "pledoarie" pentru militarii români batjocoriţi, după o viaţă de muncă şi privaţiuni.

Mareşalul Ion Antonescu spunea că "Armata este ultima carte pe care o joacă o Naţiune."

Adică, atunci când NIMIC nu mai este de făcut, când au fost epuizate TOATE modalităţile prin care o naţiune poate  supravieţui, ARMATA este cea chemată să îi apere cu sânge existenţa.

Iar noi ne batem joc de uniforma militară.

Guvernul îşi bate joc de cei chemaţi să moară sub drapel.

Octavian Paler spunea că o ţară fără statui şi fără trecut, nu are viitor.

Ce viitor mai poate avea România când, în loc de "pe aici nu se trece", avem "să trăiţi bine"?

Ce viitor mai poate avea România când Ecaterina Teodoroiu a fost înlocuită în conştiinţele şi cunoştinţele tinerilor de Elena Udrea şi Eba?

Ce viitor mai poate avea România când MORŢII ACESTUI POPOR sunt aruncaţi la groapa de gunoi?

Câţi tineri mai ştiu că la Mânăstirea Dealu este înmormântat capul lui Mihai Viteazul?

Câţi tineri au mai învăţat la şcoală despre Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz?

Cine mai ştie semnificaţia Monumentului de la Carei?

Şi ne mai mirăm că guvernul îşi bate joc de militari, de ARMATĂ?

Îşi bate joc pentru că poate, pentru că este lăsat, pentru că e normal să distrugă una dintre instituţiile care, în mod constant, se bucură de cea mai mare încredere în rândul poporului român.

În oraşul meu, într-un parc, sunt câteva statui ale unor militari căzuţi la datorie în războiul de independenţă.

Mă gândesc cu groază la momentul în care aceste statui vor fi scoase de pe socluri şi topite pentru bronz.

Şi vor fi...

Pentru că unul dintre ultimele "bastioane" ale onoarei şi încrederii, este "demolat" cu barosul urii de o adunătură de degeneraţi.

Iar poporul român stă şi priveşte inert...

Şi îmi aduc aminte de o poezie a lui Adrian Păunescu. Poezia se cheamă "Capul de la Torda" şi spune:

CAPUL DE LA TORDA

Capul lui Mihai Viteazu azi la Torda se ridică,

Şi întreabă de ce Ţara a rămas aşa de mică  

Şi Câmpia Tordei tristă îi răspunde lui cu jale:

"Fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei Tale!"

Nu mai acuzaţi străinii că ne taie domnitorii,

Că intimidează Ţara cu guverne provizorii

Eu atât aş vrea să aflu, arătându-ne obrazul:

Totuşi unde au fost românii, când a fost tăiat Viteazul?  

   

Nu voi consuma otravă pentru nici un fel de Basta,  

Totuşi unde-au fost ai noştri, şi atunci, şi-n vremea asta?  

Cum se-ajunge pân' la gâtul Voievodului de Ţară,  

Dacă nu-s trădări acasă, lângă ura de afară?  

Capul lui Mihai Viteazu ne-a lăsat numai cu trupul,  

Nu contează că străinii nu aveau nici pic de scrupul,  

Eu, de-o singură-ntrebare, mă scârbesc şi mă mai mânii:

Totuşi unde-au fost, românii? Totuşi, unde sunt românii?

TOTUŞI, UNDE SUNT ROMÂNII, când le este batjocorită armata?