Şi îngerii cad

Astăzi, pe un aerodrom militar din România, un avion s-a prăbuşit curmând vieţile a 13 militari.
Un avion Antonov 2, de producţie sovietică, vechi, probabil, de peste 30 de ani.
Ce s-a întâmplat?
Singurul răspuns oficial a fost "probabil eroare umană".
De ce, de fiecare dată când se întâmplă câte o nenorocire de genul ăsta, prima "ipoteză" luată în calcul este eroarea umană?
De ce nu spunem pe şleau că avioanele cu care zboară elita armatei româneşti sunt, nu depăşite sau vechi, ci sunt, practic, sicrie zburătoare. Nu vreau să jignesc alte arme, dar oriunde în lume "zburătorii" sunt o castă aparte.
Am un bun prieten, pilot de elicopter militar.
Lăsând la o parte că are un salariu penibil, imi spunea odată că între ei, între piloţi, nu se mai pune de mult problema "DACĂ" se va întâmpla un accident, ci "CÂND" şi cine va fi "următorul".
E tragic dacă stăm să ne gândim că un pilot militar se formează cam în tot atâta timp ca un chirurg bun.
Tot acest prieten îmi spunea că foarte mulţi piloţi din unitatea sa au plecat ca piloţi pe elicopterele particulare ale bogaţilor României sau la firmele care asigură "taxi aerian", unde sunt plătiţi şi apreciaţi la adevărata valoare.
Acest fapt sporeşte tragismul întâmplării de azi.
După ce că nu avem piloţi, mai ne şi mor în accidente stupide.
După ce că nu avem soldaţi, mai ne şi mor ucişi de "tehnica militară" care ar trebui să-i slujească.
Nu am văzut nici un comunicat oficial.
Nu am văzut decretarea de doliu naţional în memoria victimelor accidentului aviatic şi a victimelor inundaţiilor.
Nu am văzut ca militarii, jandarmii, pompierii sau poliţiştii să lupte cu apele, să evacueze populaţia, să care ajutoare sau SĂ MOARĂ cu 25% mai puţin.
Am văzut doar îngeri care cad din cer sau sunt luaţi de ape.
Şi totuşi, cei care rămân în urma lor continuă să zboare, să lupte şi să salveze vieţi.
L-am întrebat pe prietenul meu de ce nu pleacă şi el la o firmă sau la un "baştan".
Mi-a răspuns zâmbind: "Mişule, eu... eu sunt pilot militar, mă!"