"Nu mă simt singurul responsabil pentru soarta României. Responsabili suntem toţi 22 de milioane de români."
Aceasta e declaraţia celui care ocupă funcţia de preşedinte al României.
Adică a disipat răspunderea împărţind dezastrul în care se află ţara la 22.000.000.
Ce mă revoltă pe mine şi ce nu a sesizat Băsescu, este faptul că în acest număr intră şi copiii. Adică şi fiică-mea care are doar 5 ani, care merge la cămin (chiar şi vara) pentru că nu avem cu cine o lăsa acasă şi nu ne permitem, eu şi soţia mea, să plătim "bonă".
Ce v-a făcut fiică-mea, dom' preşedinte?
Cu ce v-a greşit?
De ce este ea responsabilă pentru dezastrul în care tu şi gaşca ta aţi adus România?
Nu ţi se pare, dom' preşedinte, că eşti matale cam prea nesimţit să acuzi până şi copiii pentru a-ţi ascunde impotenţa intelectuală şi hoţia impertinentă?
Fiică-mea a condus România în ultimii 6 ani?
Fiică-mea a tăiat salarii, indemnizaţii şi subvenţii?
Fiică-mea a dat un dos de palmă unui copil?
Dom' preşedinte! Eşti nesimţit rău! Nesimţit şi laş.
Pentru că, în loc să te comporţi ca un bărbat cu sânge în instalaţie, ai reacţiile unei curve de pe centură prinsă în flagrant cu gura plină şi care dă vina pe "societate" pentru situaţia ei.
Eu pot fi responsabil de cum a ajuns ţara asta pentru că am votat sau nu am votat într-un anume fel, pentru că scuip pe stradă, pentru că nu cer bonul când cumpăr de la magazinul din colţul blocului...
Dar fiică-mea şi toţi copiii din ţara asta nu sunt cu nimic vinovaţi că un preşedinte este impotent intelectual, dictator, hoţ, mincinos, ipocrit şi nesimţit.
Şi nici că acel preşedinte nu are habar cum se conduce o ţară. Şi nici că acel preşedinte a cheltuit banii ţării pentru a-şi face odrasla europarlamentar şi slugile miniştrii.
Aşa că, dom' preşedinte, mai uşor cu ăia 22 de milioane de vinovaţi, că printre ei e şi fiică-mea.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.