În ultimul timp asistăm la o demență totală în ceea ce privește ”marele cutremur” care s-ar putea întâmpla/este posibil să se întâmple/o să se întâmple/ e iminent să se întâmple în România.
Televiziunile și ziarele prezintă tot felul de păreri ale unor ”specialiști” care spun cum o să ne ducem dracului loviți azi-mâine de un cutremur devastator.
Până și americanii, uitând de problemele lor cu Falia San Andreas, ne avertizează că ne paște o zgâlțâială zdravănă.
Și, bineînțeles, adepții teoriilor conspirației vin cu ”certitudinile” privind arme tectonice, dezinformări, organizații oculte și tot tacâmul.
Oricum, totul e o prostie. Dacă Japonia, care e tata, mama și trei unchi în materie de cutremure, nu a reușit să le prevadă, cu toată tehnologia ei, nimeni nu poate.
Ce mă fascinează (în sensul că îmi confirmă că sunt mulți imbecili pe lume, iar majoritatea sunt șefi), este faptul că în multe instituții publice au început să apară afișe și ”antrenamente” în caz de cutremur.
Nu e rău!
Doar că, în contextul prezentat, acțiunile astea nu fac decât să mărească isteria generală pe matricea: televiziunea zice că va fi cutremur - școlile fac exerciții în caz de cutremur - televiziunea spune că sigur va fi cutremur pentru că școlile au început să se pregătească. E clasic.
Iar în toată nebunia asta, singurii care nu sunt luați în seamă și a căror opinie pare să nu conteze sunt... cercetătorii. Adicătelea tocmai ăia care au și cunoștințele, și aparatura, și resursele materiale pentru a-și face o părere avizată.
Dar ce mai contează părerea unui cercetător când putem savura încă un ”sfârșit de lume” în direct?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.