Copii și câini

Duminică, 14.04.2013.

Am plecat cu toată familia, de dimineață, spre ”Turnul Ceasornicului”, emblemă a orașului Giurgiu. Fiică-mea cea mare avea o acțiune în aer liber cu colegii de la ”pictură”. Urmau să deseneze edificiul susmenționat.

Au fost cam 15-20 de copii, cu părinții din dotare, cu profesori, cu oficialități, cu televiziune...

Și cu câini...

În centrul orașului, în jurul clădirii care apare pe steagul municipalității și care, cel puțin teoretic, ar trebui să fie un punct de atracție turistică, își face veacul o haită de dulăi, cam 5-6, hrăniși cu generozitate de cretinii care-și spun ”iubitori de animale”.

E de prisos să spun că, pe toată durata ”acțiunii”, adulții au făcut zid în jurul copiilor care, între două tușe de penel mai alergau și se mai jucau bucurându-se de soare.

E de prisos să spun că patrupedele, atât de mult ocrotite de toți lobotomizații, urmăreau foarte atent orice acțiune a copiilor, mai ales atunci când era vorba de mâncatul unui biscuite sau ceva similar.

E de prisos să amintesc faptul că autoritățile, deși declarativ mor de grija cetățenilor, nu fac nimic, dar NIMIC pentru a reduce numărul câinilor vagabonzi care circulă nestingheriți și care și-au împărțit deja orașul în ”teritorii de vânătoare”.

Ce mai contează un copil mușcat de câini atunci când în balanță se află ”pacea” cu ”organizațiile de protecție a animalelor”?

Poate ar trebui să cerem voie de la aceste ”organizații” (care toacă o grămadă de bani, deși sunt nonprofit”) ca să ne plimbăm cu copiii prin parcuri sau pe străzi. Poate trebuie să plătim taxe ”iubitorilor de animale” de vreme ce autoritățile locale nu fac nimic pentru rezolvarea unei probleme a cărei amploare se poate vedea printr-o simplă analizare a registrului de la ”urgențe”.

Poate că suntem atât de ”pătrunși” de vechea și, din punctul meu de vedere, umilitoarea, zicere cu ”latră câinii în Giurgiu”, încât suntem gata să predăm orașul patrupedelor și să plătim tribut pentru a fi tolerați pe teritoriul lor.

Sau poate ar trebui să înființăm o asociație pentru protecția oamenilor împotriva câinilor vagabonzi și să facem scandal de fiecare dată când un om este mușcat.

Poate așa, cu proteste zilnice sub ferestre, autoritățile se vor uita prin geamurile birourilor și limuzinelor și vor înțelege că maidanezii sunt o problemă pentru oameni iar ”asociațiile pentru protecția animalelor” care plâng pentru câini în timp ce halesc cefe de porc sunt, în cel mai bun caz, niște adunături de frustrați, atunci când nu toacă banii publici pentru tot felul de ”proiecte de sterilizare”.