Scrisoare către Cristian Vieru

Salut, frate Cristi! Să-mi fie iertat
Că-ți scriu prima dată-n doi ani și mai bine.
P-aici, pe la noi, multe s-au întâmplat
Și-am mare nevoie de-un sfat de la tine.

P-aicea, bătrâne, e, parcă, război,
Se-njură mai marii cu spume la gură,
Iar cei care plâng la final suntem noi,
Că nu mai avem nici de o-mbucătură.

Ne-au pus, frate Cristi,-n tranșee pe toți,
”Privații” se-ncruntă când văd bugetarii,
Copiii de-o lună-s suspecți de-a fi hoți,
Iar tinerii bleastămă pensionarii.

Ne-au luat, frate Cristi, cam tot ce-am avut,
Doar aerul încă nu poartă acciză,
În rest, au vândut ce era de vândut,
Că parcă și stema e luată-n franciză.

Cam asta e, Cristi, p-aici, pe la noi,
De când ai plecat, astea se întâmplară,
Noi tragem de-aceleași eterne nevoi,
Ei trag ca șacalii din leșul de țară.

De-aceea ți-am scris, frate Cristi, să-ți spun,
Și n-am vrut deloc să-ți provoc întristare,
Răspunde-mi, te rog, c-o povață, om bun,
La astă tardivă, tardivă, scrisoare.