Gestul făcut zilele trecute de Adrian Sobaru, un simplu angajat al TVR, a reprezentat, pentru scurt timp, un duş rece pentru românii privitori la televizor.
Din păcate, românii sunt aproape inerţi şi, după ce au clipit din ochi de câteva ori, au reintrat în starea de inerţie.
La urma urmei, se apropia Crăciunul, mai erau atâtea cumpărături de făcut, atâtea drumuri, atâţia nervi în trafic... Ce mai contează "un nebun" care a vrut să se omoare? La fel ca şi "aia" de a stat nemâncată două luni.
De fapt, la fel ca în cartea şi filmul care m-au inspirat pentru titlu, aceşti oameni sunt singurii "zdraveni la cap" într-o ţară care seamănă din ce în ce mai mult cu un ospiciu.
Într-o societate nebună, cei care au curajul de a încerca să schimbe ceva sunt imediat catalogaţi ca "periculoşi" şi, dacă este posibil, lobotomizaţi.
Majoritatea, "cetăţenii adevăraţi" ascultă mesajul de Crăciun al celui care i-a condamnat la frig, înfometare, boală şi incultură şi se simt "fericiţi" crezând că mesajul li se adresează în mod personal.
Din păcate, marea majoritate a "pacienţilor" vieţuitori în marele ospiciu numit România sunt ori prea îndobitociţi, ori prea speriaţi pentru a reacţiona împotriva "personalului de serviciu" deşi aceştia ar trebui să îi îngrijească, nu să îi terorizeze şi să îi ucidă.
"Cuibul de cuci" din Parlament, condus tiranic de "directorul de ospiciu" Băsescu, a fost "survolat" de un om normal, obişnuit, un anonim lucid pierdut în mulţimea de "morţi vii".
El, şi alţii ca el, vor continua să sufere şi să lupte..., marea masă va continua să îşi desfăşoare, inert, rutina zilnică...
Şi nimic nu se va schimba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.