Cât om mă socot, duc pe frunte toţi spinii,
Şi crucea mi-o port, ca şi când aş zbura,
Căci omul e om cât mai are opinii,
Aceasta-i opinia mea.

Adrian Păunescu

marți, 13 martie 2012

Republica Ostatică România

De câteva zile urmăresc stupefiat "scandalul" iscat în jurul UMF Târgu-Mureş.
Ţin să precizez faptul că nu am absolut nici un fel de sentimente "anti" la adresa vreunei etnii, nu judec oamenii după culoarea pielii sau limba pe care o vorbesc... Deci, nu...
Din punct de vedere strict logic şi pragmatic, admir UDMR-ul (am mai spus asta), pentru că este singura formaţiune cu activitate politică din România, care de mai bine de 20 de ani îşi urmăreşte eficient şi cu o răbdare de-a dreptul diabolică, interesele.
Însă nu pot să nu observ, privind lucrurile în mod obiectiv, că România, în integralitatea ei, a fost luată ostatică, la propriu, de către UDMR.
Şi asta deoarece România este obiectul unui şantaj mizerabil (dar pragmatic) pe care UDMR-ul (atenţie, nu etnicii maghiari) îl practică cu cei care, la un moment dat, conduc ţara.
Plecările din Parlament, ameninţările cu "ieşirea de la guvernare", tot spectacolul ăsta ridicol şi jegos nu reprezintă decât o formă de a transmite către băsesc şi adunătura lui a următorului mesaj: "Am luat România ostatică. Dacă vreţi să v-o dăm înapoi, faceţi ce vă cerem. Altfel, o dăm celui care plăteşte mai bine."
E un scenariu clasic, întâlnit în toate filmele din lume.
Acuma..., nici nu pot să fiu cretin şi să nu recunosc faptul că şantajul ăsta a avut, uneori, efecte benefice (zic eu), amintind doar renunţarea (momentan) datorită opoziţiei UDMR, la votul prin corespondenţă şi la reorganizarea administrativ teritorială după delirul băsescului.
Dar tot şantaj rămâne, iar noi tot ostatici suntem.
Văd că guvernul se "grăbeşte repede" să dea satisfacţie cererilor şi să înfiinţeze mintenaş o facultate după "pohta" UDMR, ignorând, cel puţin aparent, un întreg vraf de legi în domeniu, unele adoptate prin asumare la porunca băsescului şi trâmbiţate ca mari realizări ale epocii.
E greţos.
Repet: nu am nimic cu românii de etnie maghiară, mi se pare normal să existe învăţământ la toate nivelurile în limbile minorităţilor importante, dar nu pot să nu observ faptul că, de fiecare dată când se vorbeşte despre "multiculturalism", fie că este la nivel educaţional, administrativ sau cultural, întotdeauna este NUMAI despre înfiinţarea a... ceva în limba maghiară.
Dacă tot se vrea "multiculturalism", de ce nu se face la UMF Târgu-Mureş o universitate cu predare în română, maghiară, germană, franceză, engleză şi rusă, de exemplu?
Foarte simplu: pentru că membrii acestor etnii nu ne-au luat ostatici pentru a şantaja guverne şi preşedinţi.
UDMR-ul a făcut-o şi se pare că "îi merge".
UDMR-ul vrea doar să se întoarcă la votanţii săi pe un val de naţionalism maghiar şi să redevină "opţiunea minorităţii maghiare", după ce a căzut rău susţinând toate fanteziile aberante ale băsescului în ultimii 2-3 ani. Pentru că şi maghiarii au salariile micşorate cu 25%, şi ei cumpără benzina cu 6 lei/litru, nici ei nu îşi găsesc locuri de muncă...
Pe de altă parte, nu cred că e cel mai indicat lucru să se inducă, în mod artificial, nişte tensiuni într-o zonă cu foarte mari sensibilităţi extremiste atât din partea maghiară cât şi din parte română.
Pentru a fi "în ton" cu subiectul "Universităţii de Medicină şi Farmacie", nu cred că face bine la sănătate inducerea unei stări de aparent conflict în zona Târgu-Mureş, între români şi maghiari, mai ales că acest lucru se face, se pare, cu încălcarea legislaţiei.
Am văzut că studenţii de la UMF au protestat deja în stradă şi am înţeles că protestele vor continua.
Oare e aşa de greu de prevăzut că pe acest protest legitim se vor "altoi" mişcări extremiste din ambele părţi?
E aşa de greu de înţeles că UDMR forţează înfiinţarea universităţii în limba maghiară tocmai pentru că o stare de tensiune şi (Doamne fereşte) un conflict interetnic le-ar da o incredibilă "gură de oxigen" în alegeri?
E aşa de greu de înţeles că orice va cere UDMR se va realiza întocmai şi la timp, deoarece băsescul nu îşi poate permite să piardă din mână guvernul şi parlamentul, şi ar face orice ca să rămână la putere?
E evident că din toată smardoiala asta greţoasă, singurii care ies în pierdere sunt cetăţenii români de orice etnie.
Pentru că noi suntem ostaticii.

Un comentariu:

  1. am tot cautat punctul tau de vedere depre Tg Mures . Credeam ca ai ,,scapat,, acest subiect. NU.. nu l/ai ratat. Tine/o tot asa.

    RăspundețiȘtergere

Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.