Din '90 încoace, un val de neologisme a invadat România, odată cu deschiderea spre occident.
Multe dintre ele sunt denumiri tehnice sau ale unor produse "exotice", intraductibile. Cum s-ar putea traduce "hamburger" sau "kiwi"?
Însă există şi multe neologisme care au fost "adoptate" în limba română fără a fi necesare, doar din dorinţa de a impresiona, de a "ne da culţi în cap cu engleza".
Astfel, nu mai există "redactor şef" ci "senior editor", nu mai avem "paznici" ci "guarzi", secretarele au devenit "asistent manager", iar femeia de serviciu s-a transformat în "genitor".
Sincer, mie mi se par aberante toate astea, dar, cum spunea cineva foarte drag inimii mele: "nu contează cum te-mbraci, asta-i moda, ce să-i faci?"
Însă de departe, cel mai "periculos" neologism (de fapt toate sunt "americănisme") mi se pare "MANAGER".
Şi asta pentru că, pe plaiurile mioritice, toată lumea e "manager".
De la conducătorul de multinaţională până la deţinătorul de magazin sătesc, nimeni nu mai e "director". Toţi sunt "manageri", aplică "tehnici manageriale" şi fac "management".
Partea proastă e că majoritatea habar n-au ce înseamnă termenul. Pentru marea majoritate a românilor, "managerul" e "şeful" neaoş îmbrăcat în haine americăneşti. Şi dacă e şef, face ce vrea muşchii lui şi în multe cazuri habar n-are de felul în care funcţionează instituţia (publică sau privată) unde se dă el american.
De fapt, termenul "manager" vine de la verbul "to manage" care înseamnă "a reuşi, a se descurca, a servi, a conduce".
Adicătelea "managerul" e ăla care REUŞEŞTE să SE DESCURCE pentru a-şi SERVI instituţia pe care o CONDUCE.
Atributul conducerii nu numai că nu este principala trăsătură a managerului, dar "şefia" este mai mult onorifică, fiindu-i acordată în semn de recunoaştere a calităţilor sale puse în slujba instituţiei. Un manager trebuie mai întâi să dovedească competenţă şi de-abia apoi i se acordă "titlul".
Din păcate, în România noastră dragă, nu numai că prima atribuţiune a unui manager este aceea de a fi un mic dictator, dar celelalte, vitale într-o economie normală, sunt minimizate până la dispariţie.
Astfel ajungem să avem "manageri" care fac "acte manageriale" şi iau decizii în "procesul managerial" însă, în realitate, în afară de a urla la angajaţi şi a-i ameninţa cu concedierea, nu ştiu să facă nimic.
Mulţi "manageri" nu sunt în stare, cum zicea un prieten, nici să facă o gripă ca lumea, darămite să conducă BINE o instituţie.
Iar oamenii care ar avea capacităţile de "a manageria" sunt, în marea majoritate, ţinuţi "din scurt" de papiţoii care şi-au cocoţat cururile pe scaunele din piele din birourile cu uşi capitonate.
Nu zic că toţi sunt aşa.
Dar, după umila mea părere, formată în anii de vieţuire pe această planetă şi în această ţară, majoritatea se înscriu în tiparul descris mai sus.
Pentru că, oricât de impresionant ar suna "manager" în urechile interlocutorilor, până la urmă totul depinde de abilitatea de a DIRECŢIONA resursele umane şi materiale într-un mod cât mai eficient.
Însă există şi multe neologisme care au fost "adoptate" în limba română fără a fi necesare, doar din dorinţa de a impresiona, de a "ne da culţi în cap cu engleza".
Astfel, nu mai există "redactor şef" ci "senior editor", nu mai avem "paznici" ci "guarzi", secretarele au devenit "asistent manager", iar femeia de serviciu s-a transformat în "genitor".
Sincer, mie mi se par aberante toate astea, dar, cum spunea cineva foarte drag inimii mele: "nu contează cum te-mbraci, asta-i moda, ce să-i faci?"
Însă de departe, cel mai "periculos" neologism (de fapt toate sunt "americănisme") mi se pare "MANAGER".
Şi asta pentru că, pe plaiurile mioritice, toată lumea e "manager".
De la conducătorul de multinaţională până la deţinătorul de magazin sătesc, nimeni nu mai e "director". Toţi sunt "manageri", aplică "tehnici manageriale" şi fac "management".
Partea proastă e că majoritatea habar n-au ce înseamnă termenul. Pentru marea majoritate a românilor, "managerul" e "şeful" neaoş îmbrăcat în haine americăneşti. Şi dacă e şef, face ce vrea muşchii lui şi în multe cazuri habar n-are de felul în care funcţionează instituţia (publică sau privată) unde se dă el american.
De fapt, termenul "manager" vine de la verbul "to manage" care înseamnă "a reuşi, a se descurca, a servi, a conduce".
Adicătelea "managerul" e ăla care REUŞEŞTE să SE DESCURCE pentru a-şi SERVI instituţia pe care o CONDUCE.
Atributul conducerii nu numai că nu este principala trăsătură a managerului, dar "şefia" este mai mult onorifică, fiindu-i acordată în semn de recunoaştere a calităţilor sale puse în slujba instituţiei. Un manager trebuie mai întâi să dovedească competenţă şi de-abia apoi i se acordă "titlul".
Din păcate, în România noastră dragă, nu numai că prima atribuţiune a unui manager este aceea de a fi un mic dictator, dar celelalte, vitale într-o economie normală, sunt minimizate până la dispariţie.
Astfel ajungem să avem "manageri" care fac "acte manageriale" şi iau decizii în "procesul managerial" însă, în realitate, în afară de a urla la angajaţi şi a-i ameninţa cu concedierea, nu ştiu să facă nimic.
Mulţi "manageri" nu sunt în stare, cum zicea un prieten, nici să facă o gripă ca lumea, darămite să conducă BINE o instituţie.
Iar oamenii care ar avea capacităţile de "a manageria" sunt, în marea majoritate, ţinuţi "din scurt" de papiţoii care şi-au cocoţat cururile pe scaunele din piele din birourile cu uşi capitonate.
Nu zic că toţi sunt aşa.
Dar, după umila mea părere, formată în anii de vieţuire pe această planetă şi în această ţară, majoritatea se înscriu în tiparul descris mai sus.
Pentru că, oricât de impresionant ar suna "manager" în urechile interlocutorilor, până la urmă totul depinde de abilitatea de a DIRECŢIONA resursele umane şi materiale într-un mod cât mai eficient.
Bun. Dar ce zici de substantivul locație, care e folosit la greu și care nu înseamnă nici pe departe ce vrea lumea să exprime prin el?
RăspundețiȘtergereȘi, în afara subiectului, te invit să răsfoiești pagina asta: http://en.wikipedia.org/wiki/Veganism :p
Sunt multe cuvinte ultrafolosite cărora foarte puţini le cunosc sensul.
RăspundețiȘtergereEu mă refeream la "boala" de a "neologiza" tot.
Cât priveste veganismul... ai avut dreptate, dar eu tot îl consider o ciudăţenie.:)
Dacă ție ți se pare atât de gravă situația, te invit să îți petreci o zi în sediul unei multinaționale. Brusc, îți vei da seama că restul lumii vorbește cât se poate de normal :))) Culmea "romglezei" pe care mi-a fost dat să o aud a fost "a submitui" :))) Probabil că era înrudit și cu verbul românesc pe care îl include, dar asta trebuie cercetat... :)))
RăspundețiȘtergereCât despre veganism, nici nu îi luasem apărarea, remarcasem doar (ca una care a studiat cât de cât toate soiurile de regimuri alimentare care ar putea duce la pierderea in greutate :)) remarcasem, deci, ca nu e ceea ce stiam eu. Nici eu nu sustin regimurile dezechilibrate, iar veganismul, desi poate acoperi toate principiile nutritive de care are nevoie un om, nu iti permite sa faci asta prea usor. Cu alte cuvinte, daca ai cateva milioane de dolari, bucatar personal si nutritionist care face piata prin toate colturile lumii, atunci veganismul ar putea reprezenta o alegere sanatoasa. Pentru restul lumii, nu :)))