Cât om mă socot, duc pe frunte toţi spinii,
Şi crucea mi-o port, ca şi când aş zbura,
Căci omul e om cât mai are opinii,
Aceasta-i opinia mea.

Adrian Păunescu

luni, 1 noiembrie 2010

Aritmetica pentru cretini

Acum câteva luni, guvernul a tăiat salariile bugetarilor cu 25% bazându-şi măsura (din punctul meu de vedere, ilegal şi aberant), pe art. 53 din Constituţie, adică ăl' de se referea la calamităţi şi dezastre.
Lăsând la o parte că singura calamitate... dezastruoasă care s-a abătut asupra acestui popor este chiar ciuma portocalie, am văzut că, în ultimele zile, acompaniaţi, sau, mai bine zis dirijaţi de asasinii economici ai FMI, guvernanţii încep să vorbească de "creşteri salariale de până la 18% de la 01.01.2011.
Inclusiv ăla de ocupă ilegal scaunul de la Cotroceni vorbea în seara asta, la TVR 1, despre aceste "realizări" pe care o să le aibă clica lui în 2011.
Îmi permit să explic, pentru Băsescu şi ai lui, şi pentru toţi care mai pun botul la nesimţirea portocalie, cum stă treaba:
1. De la 01.01.2011 salariile bugetarilor TREBUIE să revină la nivelul de dinainte de tăiere. Altfel putem să ne căcăm pe ea de Constituţie, nu că acum ar mirosi a micşunele.
2. FMI-ul poate să se dea cu curul de pământ, deoarece, în cazul în care nu se revine la salariul iniţial, toţi bugetarii pot da statul în judecată cu şanse de câştig 100%, dacă nu în România, atunci la CEDO.
3. Mai aud unii idioţi care spun că, dacă salariile nu vor creşte cu 25%, vor face şi vor drege pe dracu' să-i pieptene.
Greşit!
Salariile trebuie să crească cu 33,3% faţă de nivelul actual, pentru a se recupera pierderea.
Pentru Băsescu şi ai lui, iată demonstraţia: în momentul actual salariile sunt la 75% faţă de cum erau. Dacă se măresc cu 25% din cât sunt, rezultă că se măresc cu 25% din 75%, adică 18,75% din ceea ce era iniţial. De aceea salariile actuale trebuie mărite cu 33,3% pentru că o treime din 75% înseamnă 25%.
Şi dacă Băsescu şi ai lui tot nu au înţeles, să presupunem că un om avea 800 de lei salariu. I-a fost furat  de către Guvern 25% din el, adică 200 de lei, omul rămânând cu 600 de lei. Chiar şi în cazul unei "măriri" cu 25% la nivelul actual, omul va "câştiga" 1/4 din 600, adică 150 de lei.
S-a înţeles, măi capete de gâscă?
Dar, probabil, FMI le va impune tolomacilor care ne conduc să încalce încă o dată Constituţia, iar cretinii noştrii se vor supune de dragul "acordului de siguranţă" pe care vor să îl semneze iar şi să mai ia niscaiva bănuţui (vreo 5 miliarde).
Probabil că madama care îl "mână în luptă" pe Băsescu e nesătulă rău de mai vrea încă un acord cu FMI ca să se satisfacă, pentru că vrăjeala cu "centura de siguranţă" am mai auzit-o odată, iar banii au dispărut atât de repede şi "profesionist" că nici dracu nu îi mai găseşte.
Probabil, după semnarea noului acord, Băsescu va mai inventa o criză, va lua banii şi "se va retrage în vastele apartamente" de la Cotroceni cu femeia visurilor sale... Maria.
Că de ea era vorba.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.