Capra cu trei iezi

Cu toții cunoaștem povestea lui Creangă, cu mamifera din subfamilia ”CAPRINAE”, denumită științific ”Capra aegagrus hircus”.

Însă povestea surprinde doar nefericita întâmplare a uciderii și îngurgitării iezilor de către lup și răzbunarea talionică a îndureratei cornute. Nici Ion Creangă și nici altcineva nu s-a arătat interesat de ceea ce s-a întâmplat după ce povestea s-a sfârșit.

Să vedem:

Imediat ce răzbunarea caprei a ajuns la urechile autorităților, aceasta a fost arestată sub acuzația de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. 1 lit. a și h din Noul Cod Penal.

Degeaba a protestat capra spunând că lupul îi ucisese iezii, pentru că i s-a replicat imediat că avea posibilitatea să facă plângere prealabilă împotriva lupului în termenul legal de 3 luni prevăzut de art. 296 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Penală, nu să își facă singură dreptate.

Capra fiind arestată iar povestitorul neprevăzând și un țap corespunzător prin preajmă, iedul cel minor a fost luat de reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului din pădure, fiind cazat într-o casă de tip familial în care mai locuiau doi bursuci, patru boboci de gâscă și un porcușor de guineea. Din păcate, iedul s-a înhăitat cu cei doi bursuci și, în loc să își vadă de treabă, fugea periodic din cămin, fiind văzut de multe ori prin zone rău famate ale pădurii inhalând diverse substanțe depozitate în pungi de plastic. Ba chiar se vorbea că ar fi fost văzut în compania unor hiene bătrâne, venite din păduri străine pentru a racola iezi minori în scopuri culinare. Apoi nu s-a mai știut nimic de el.

Întorcându-ne la capra noastră, neavând posibilitatea materială de a-și angaja avocat vreun vulpoi bătrân, i s-a repartizat initial un gușter din oficiu.

Numai că, povestea caprei captase deja atenția opiniei publice și a presei.

Imediat, locuitorii pădurii s-au împărțit în două tabere, unii ținând partea răzbunătoarei caprine îndurerate, ceilalți partea defunctului canid.

În apărarea caprei au sărit, normal, cirezile de vite reproducătoare de la fermele non-pădureamentale, susținând dreptul sfânt al mamei de a-și răzbuna puii.

Ba chiar s-a realizat un domeniu pe internet cu numele ”sustinemcapradinoricepozitie”, iar celebrul realizator de televiziune Dan Douăcoarnescu, a anuntat că va începe o o emisiune de câteva mii de episoade pentru elucidarea împrejurărilor comiterii faptei.

Asociația albinelor sălbatice a dat imediat un comunicat de presă dezmințind faptul ca scăunelul de pe care se prăbușise  lupul ar fi fost din ceară, prezentând documente din care rezulta clar faptul că ucigașa capră nu cumpărase niciodată o cantitate așa de mare de  ceară, sugerând că ar fi fost vorba, de fapt, de ceară sintetică, produsă din petrol de către companii venite din alte păduri.

Ursul fierar, cel care ascuțise limba lupului pentru a-i subția vocea, a declarat și el că nu avea de unde să știe motivul pentru care acesta a solicitat modificarea vocii, însă operația este una de rutină, în ultima vreme tot mai mulți masculi dorind să atingă octave înalte.

De cealaltă parte, apărătorii lupului susțineau că, de fapt, capra este vinovată, deoarece și-a lăsat iezii singuri acasă ispitindu-l pe lupul cel blând.

S-a pus chiar la îndoială moralitatea caprei care, în afară de numele indecent mai deținea și trei iezi fără să fi avut vreodată un țap oficial. Ba au fost unii care au afirmat că o văzuseră de mai multe ori pe centura pădurii, pe unde treceau căruțașii cu lemne.

Și la urma-urmei, lupul nici măcar nu era lup, ci un biet câine comunitar pripășit la marginea codrului...

Și de aici începe deranjul...

Odată lansată ipoteza că lupul nu era lup din pădure ci câine, nimeni nu a mai fost de partea caprei.

Deoarece lupul e lup, iar câinele ”e și el suflet”.

Și ce dacă a mâncat iezii? Capra nu putea să facă alții? Unde mai pui că iezii îngurgitați de sărmanul cățeluș erau răi și neascultători, deci acesta a făcut un bine atât caprei cât și pădurii întregi.

Iar când a mai apărut la televizor și o bătrână bufniță, plângând și rupându-și mâinile că ăla era cățelul de la scorbura copacului unde locuia ea și că îl crescuse de când era mic, îngrijindu-l cum nu și-a îngrijit nici proprii pui, soarta caprei a fost pecetluita.

Și a rămas în închisoare până la adânci batrâneți, și o mai fi și azi, dacă nu o fi ieșit pentru bună purtare.

Ș-am încălecat pe-o șa și...

Dar asta e altă poveste...