E frig şi bate vântul, şi cerul stă a ninge,
Iar soarele se-ascunde pe după nori, beteag,
Eu încă ştiu poemul "Deşteaptă-te române"
Şi încă mă simt mândru de ţară şi de steag.
Prin parcuri, frunze moarte îngălbenesc pământul,
Iar bruma glazurează toţi brazii-n alb-verzui,
Eu încă simt carpato-danubiano-pontic
Şi simt acută-n suflet, nevoia de statui.
Prin ceaţa alburie se-arată doar contururi,
Se-aud cum latră câinii a iarnă şi a ger,
Îmi sună în timpane acord de "Ciocârlie"
Şi-aud copii cum cântă "aho" şi "leru-i ler".
Miroase a zăpadă şi-a fum de foc din sobă,
Miroase-a vinul roşu, a galbene gutui,
Miroase a albastru de cer răsfrânt în lacuri,
Miroase-a Românie, este Undrea-întâi.
"Părerea mea e că trebuie să stoarcem viaţa asta de tot ce are ea mai bun să ne ofere, că dacă stăm şi aşteptăm să ne dea ea, o să ne trezim morţi.
RăspundețiȘtergere"Per aspera ad astra" - Pe căi grele către stele."
un om care sa pune semnul egal intre vorbe si fapta, este un intelept, se zice.
hm, poate ca deasupra lui se gaseste cel care nu isi tradeaza ideile atunci cand soseste momentul incercarii.
respect!
p.s.: am auzit cu totii despre ce ti s-a intamplat. sincer, regret marsavia asta.
RăspundețiȘtergere